Monthly Archives: Iunie 2010

Te caut !

Posted on

Te iubesc si te caut acum…printre fire de par ude la varf,haos,zambete reci,pagini goale care cersesc cerneala,carti vechi si mari clasici,ruj de buze,tocuri inalte si gasesc doar frunze galbene ce se desprind din copaci precum povestile de dragoste din indragostiti.

Bat la usi,te caut pe strazi pustii pasind cu pasi rari si grijulii,te caut prin parfumul din aer ce-mi innebuneste simturile,dar tu te ascunzi,te iubesc si te caut.Tu esti moartea mea si muza si dispari cu gesturi fine de domnisoara,cu inima zdrobita-n palme fugi,ascunzandu-ti lacrimi sub gene si priviri incordate mascate de sprancene precis pensate.Imi implinesti vise cu ajutorul unor cuvinte asternute pe foi ce le rup in zori de zi si adorm cu gustul de celuloza impregnat in crapaturile buzelor ce tipau sa fie muscate.Ma lasi sa-mi spal obrajii cu lacrimi…cautandu-te.

Si te iubesc dar te ascunzi adanc intre coaste si-mi conduci sange prin corp,cuvinte otravite cu venin prin vene,imbatranesti cu mine si traiesti inca putine secunde dupa mine,batand cu glas de moarte acele ultime clipe…

Rio

Posted on

Cu ghirlandele de flori tropicale atarnate de gat mergem amandoi pasind curajosi in noapte,intr-un oras pe cat de splendid pe atat de necunoscut.Zambetul nu ne dispare de pe fata si continuam sa ne uimim de ce poate oferi acest oras.Muntele se imbina perfect cu marea si statuia lui Iisus vegheaza in fiecare clipa de pe varful muntelui ce dispare in nori cand soarele coboara usor de pe cer.Imi soptesti ca este locatia perfecta pentru vacanta si raspund doar surazand,poate prea putin…Vantul se joaca putin prin parul tau si iti ofer haina de pe mine,se lasa racoare seara,totul este perfect.Cate un trecator cu alura latina mai tulbura linistea din Rio.Muntii abia se mai zaresc in linistea noptii si plaja ce este putin mai departe o simt trecandu-mi prin vene,valurile le am intiparite pe timpan si fiecare imi sopteste altceva.

-Cidade de Deus,i se spune pe aici.

Suna perfect,este atat de usor de rostit si numai cand spui aceste cuvinte fara sa le stii semnificatia parca iti sugereaza ceva perfect,un mic rai,Edenul nostru,si acum este doar al meu si al ei.Atat de straini si neadaptati prin nisipul asta necunoscut si pe strazile astea pavate cu dansuri si zambete.Pe marginea plajei erau numai colibe ridicate mai sus de nivelul apei cu ajutorul unor stalpi de lemn,acoperite cu paie si frunze de palmier prin care suiera vantul cu usurinta si toate sunt pline de lumini pe timp de noapte,sunt doar mici baruri.Copacabana se numeste plaja imi spune aceeasi voce calda de langa mine,strangandu-mi mai tare mana,este atat de entuziasmata.

-Tu ar fi trebuit sa fii ghid turistic,ii spun.

Rade usor prinzandu-si varful limbii intre dintii din fata si afisandu-mi micuta strungareata,este atat de dulce.O las sa stea cu marea cateva minute pana ii aduc pe plaja o tequila.Bea usor din ea si se joaca cu umbreluta ce a fost data ca accesoriu,este doar un copil.

-Stii tu,viata noastra este precum spuma marii,trebuie sa ne aruncam in ea,seniorita!

-Habar nu ai cat imi place sa imi vorbesti asa,esti tu,cel de care m-am indragostit demult,intr-un vagon pierdut.Imi place sa vorbesc cu tine pana cand zorii ne intrerup momentele,pe plaje goale,pana cand rasaritul imi fura sarutarile si somnul ma goneste in camere de hotel alaturi de tine,trezindu-ma apoi cu parfumul tau in nari si vazand doar colierul hawaian din jurul gatului si omoplatul tau plin de tentatii pe care desenez vise cu unghia…

Am tacut si mi-am lasat capul pe spate privind stelele,intr-o stare de amnezie parca,lipsit de suflet,gol pe dinauntru,umplut doar cu doze mari de iubire fiindca acum am doi ochi ce ma privesc exact asa cum sunt.

Billionaire

Posted on

„I wanna be a billionaire so fuckin’ bad!”

De sezon asa,nu puteam sa nu o impartasesc si cu voi.

Nisip

Posted on

Cand ne-a invaluit noaptea m-ai strans repede de mana si fluturii au inceput sa se joace liberi prin burtile noastre.Mi-ai spus repede,fara sa intreb nimic ca este doar un gest de reflex si ca asa te simti protejata si nu iti este teama,nu ai vrut sa ma lasi sa-mi fac sperante,sperantele ma fac mai slab si tu stii asta,insa doar te eschivai.Mergem usor calcand pe carari pavate cu vise si pe umbre indragostite.Vorbesti incontinuu si nu vreau sa te intrerup o secunda,vocea ta ma linisteste,este atat de gingasa si accentul acela fin ma face sa visez,esti doar un copil…sau eu sunt? Sau sunt doar prins intre stele si mare,intre vis si realitate,intre joc de iele si iubire,iluzie si dezamagire,intre taine sacre si simple mituri,sunt prins intre tine si eu,intre abis si apogeu,dar pot iubi aici unde sunt.In timp ce mergeam calculandu-ne pasii te-ai ridicat usor pe varfuri pentru a putea ajunge la urechea mea si mi-ai soptit: „Hai sa mergem pe plaja!”.Am aprobat si am vrut sa schimb directia inspre plaja dar mi-ai spus:”Nu,nu aici,este prea multa lume…”.

Ma conduceai catre locuri pe care nu le cunosteam,eram confuz,insa cand degetele mele au simtit nisipul toti stimulii mei s-au relaxat si au preferat sa savureze momentul,fluturii din stomacul meu au murit,oricum traiesc doar o zi,tot ce este frumos este efemer.

Ne asezam aici? am intrebat

Nu,haide mai aproape de mare! O sa putem vorbi cu ea.

Ne-am asezat pe nisip,pe o plaja populata doar de noi doi,sunt ratacit dar nu doresc sa fiu gasit de cineva.Marea se vedea foarte putin in intunericul noptii,doar o auzeai si ii simteai chemarea,o lumina difuza palpaia in larg pe o coasta indepartata,lumina care se reflecta in ochii ei de un verde crud.M-am pus pe spate si rucsacul l-am folosit drept perna,s-a asezat langa mine si a inceput sa-mi povesteasca despre stele,constelatii,viata si moarte,vocea ei se completa cu sunetul marii si dadea impresia de cantec al sirenelor…nu a tacut deloc si Doamne,nu doream asta nicio clipa.M-am uitat pentru prima oara atent in acea seara la ea si i-am observat firele de par pline de nisip ce-i atingeau delicat umerii goi,traiam intr-o armonie continua,intr-o poezie Eminesciana,intr-un cadru feeric.Mi-am inchis ochii si ascultam cum sopteste marea,am vrut sa spun ceva insa imi urmarea toate miscarile si mi-a pus un deget pe buze spunand incet: „shht!”.Apoi am simtit cum firele-i de par pline de nisip imi ating usor obrajii,insa nu am deschis ochii,buzele ei s-au apasat greu,cu pasiune peste buzele mele si pana cand soarele a decis sa iasa din mare mi-a povestit despre sentimentele ei pentru mine si mi-a scris numele cu unghia,usor,in nisip spunand ca acest petic de plaja este al iubirii noastre de acum incolo.

Vagonul 3…compartimentul 14.

Posted on

Vagonul 3…compartimentul 14.Asa scria pe biletul ce-mi asigura calatoria in care speram sa ma regasesc.

„Aici trebuie sa stau eu”,imi spun in timp ce scartaitul franelor trenului imi zgarie timpanul cu o placere meschina.”Sper sa nu nimeresc intre babe si mosi”.Pun primii pasi pe scarile trenului si caut disperat numarul 14.Compartimentul 13…vagonul s-a terminat,este o gluma sau ce? Incerc la 13 probabil biletul a fost tiparit gresit.O familie la 40 si ceva de ani isi imparteau problemele in acest compartiment,cum sa stau eu aici? Sa ascult probleme sociale si replici de cotidian?!

-Buna ziua! Nu va suparati acesta este ultimul compartiment al vagonului 3? Compartimentul 13?

-Nu tinere,vezi ca numarul 14 este la intrare nu la iesire,cum era normal.

-Multumesc mult! „Bine ca m-ati scutit de 3 ore de tacere neproductiva”

Ma indrept inapoi si caut numarul 14 pe usa compartimentului.Curentul ce sufla nestingherit prin holul trenului imi flutura camasa descheiata la 3 nasturi si imi ciufuleste si mai tare parul.Incerc sa-mi suflec si maneca cealalta a camasii in timp ce rucsacul vrea sa cada de pe umarul liber.Paisprezece…paisprezece,o aici este.Am deschis usa fara sa ma mai uit cine este in compartiment si m-am grabit sa ma trantesc pe scaunul ce imi reamintea ca acel tren a fost construit intr-o alta vreme decat cea de acum.

-Buna ziua! am spus.

-Buna!

Ce voce frumoasa,apropiata la varsta,de fata tanara…multumesc pentru acesta repartizare doamna casierita.Ridic usor ochii in timp ce ma prabusesc pe scaun si vad parul usor blondin ce-l tine prins la spate intr-o coada mica,maieul viu colorat ce emana vara prin cusaturi si pantalonii scurti de blugi,usor jupuiti…ce coapse fine…picioarele si le-a intins usor pe bancheta,lasand jos slapii ce tanjeau dupa nisip si valuri ale marii.Ochii emana siguranta si singuratate,femeie in toata splendoarea si copilas mic in acelasi timp,cu vise mari ce stau sa fie sparte de un ac ascutit al vietii.Pana si cerceii imi soptesc cate ceva despre posesoarea lor plina de taine,eram precum un conquistador ce a visat peste noapte ca va descoperi cine stie ce tarmuri pe care le va explora.

-Fumezi? M-a intrebat intinzandu-mi pachetul sau desfacut de tigari.

-Nu multumesc,i-am raspuns.

-Ah,inseamna ca nu o sa pot aprinde o tigare.

-Nu,nu e nicio problema,sunt obisnuit cu fumul,ma eschivam inrosindu-ma fara sa stiu.

-Multumesc,stii te-am vazut de prima data cand te indreptai mahmur catre capatul vagonului cautand numarul vreunui compartiment si mi-am spus ca ar fi prea frumos sa intrii aici si ca asta nu se va intampla.Mi-a spus multe atitudinea ta de copil putin nebarbierit,cu parul dezordonat,cu camasa descheiata si manecile suflecate si o esarfa boţita aruncata dupa gat intr-o perioada mult prea calda pentru a purta asa ceva.Si ruscascul acela din spate care se pare ca iti cari visele si amintirile cu el…mi-am spus ca esti pierdut,ca te-am pierdut prea devreme si nici cursa asta nu ma va ajuta sa gasesc ceea ce caut…

-Nu ma pricep asa bine la cuvinte si am pierdut de mult prea multe ori si voi continua sa pierd probabil…sunt un calator in calea lupilor,am vise de iubire si clipe imprumutate si la fel ca tine sper sa gasesc ceea ce caut…Am privit-o cum buzele ei prind forma de suras pe langa tigarea care aproape ajungea sa moara,si am privit-o atent cum aseaza chistocul in scrumiera si cum rujul ei a ramas intiparit pe filtrul alb al tigarii ce s-a stins,precum regretele din viata,clipele ce au trecut si fiind nesavurate la timpul lor acum sunt mult prea departe.Si deodata tiuitul trenului care a ajuns la destinatie a parut precum un scancet venit din infern,cea mai grea clipa…

-Eu aici trebuie sa cobor,imi pare rau ca am vorbit atat de putine,i-am spus.

-Mie nu si s-a intins sa-mi lase un sarut pe obrazul stang.Oricum totul in viata este efemer,viata este efemera.Regret doar ca te-as fi putut iubi…

Urme de ruj pe obraz impietrit,sunet difuz de roti ce calca sinele,ameteala,mahmureala…si doar o amintire…Vagonul 3…compartimentul 14.

Nevroza

Posted on

Scartaitul usii din lemn aproape putrezit il face sa tresara de fiecare data si sa simta fiori pe maduva spinarii.Este trecut de 53 de ani si regreta mult prea multe,daca ar avea sansa si-ar schimba trecutul radical.De multe ori se intreaba daca ar da timpul inapoi oare ce-ar face mai intai?!Este palmuit in fiecare seara de prea multe greseli pe care le-ar trata altfel daca ar mai avea ocazia insa isi raspunde singur spunandu-si ca pur si simplu nu are ce face ca timpul care trece nu se mai intoarce.Casa ii este un maldar de mizerie,casa de hoinar,veche,cu o singura camera,nuantata cu griul sufletului batranului indiferent de anotimp,tapitata cu amintiri dureroase,podeaua este de ciment,ciment rece precum zapada din iarna.O masa isi gaseste locul langa fereastra la care se aud valurile mării,masa pe care de prea multe ori a adormit si a conturat vise sortite prabusirii.Spunea ca marea il inspira.O pana de scris si mult prea multe teancuri de foi asezate pe ciment langa masa.Par dezordonat si alb,fire lungi si rare in barba,chip plin de riduri,buze mari,crapate de vantul toamnei,muscate de dorinte nepoftite,batrane lup de mare…insa ochii…ochii il tradeaza,emana o caldura primitoare asemanatoare cu focul din seminee pe timp de iarna.In timp ce scrie,o stare de nevroza se asterne peste cuvintele sale…in timp ce scrie simte,poate iubi…Avea de mult timp un sentiment oribil dar cu care s-a obisnuit,simtea ca pamantul il tot cheama.Tot ce a vrut a fost sa-si imparta viata-n file,in cuvinte…cand si-a terminat cartea a aruncat ultima pagina mai departe pe masa,vroia sa scape mai repede de acest blestem.Prin acel scris dezordonat desluseai cu usurinta cateva cuvinte.”Eu nu am fost facut sa pot iubi.Daca ai sti si tu ce stiu nebunii,ai innebuni!”.

Si-a pus capul pe masa,a inchis ochii si a asteptat sa scartaie pentru ultima oara usa aceea blestemata.