Necuvintele (1)

Posted on

Totul s-a intamplat repede, fulgerator. Aproape ca am inchis ochii cand buzele mele s-au lipit cu o dorinta nebuna de obrajii ei, incalziti prea brutal de soare. In ciuda eforturilor, nu am reusit sa-i patrund in adancul ochilor deoarece fiecare gest al ei ma inmuia din ce in ce mai tare… Este o fiinta fragila iar prin ochii mei era precum un fluture, ceva splendid dar care se sfarseste repede, in doar o zi, atat de putin… Splendoarea ei continua zile infinite doar ca eu in mai putin de o zi o pierd. Atat de departe parea sa fie totul si eram nevoit pentru a mia oara sa concurez cu timpul, cu acele ceasului, cu nisipul din clepsidre, sa le dau inapoi, sa le arunc departe. Eram nevoit sa bat acest cinic adversar. Stiam ca e imposibil sa inving si totusi m-am aruncat in lupta, orbit. Orasul s-a asternut sub pasii nostri, ne invita la vals, viata noastra este doar un dans iar eu dansez foarte prost. Vocea ei… ce pot sa spun, vocea ei este unica, are o eleganta de copil mic, o gingasie putin ascunsa dar usor de gasit, trebuie doar sa iti imaginezi cum citeste intr-un parc, toamna, cand frunzele cad uscate, rostind povesti de viata si de moarte, cand singuratatea rade si iubirea plange, cand soarele s-a stins. Si totusi vei auzi vocea ei citind, indiferenta la tot ce se intampla in jurul ei, aceeasi gingasie a verii, acelasi glas ce se simte precum un recul in coaste si orice ai face tot vei cadea prada, chiar daca te cheama in Iadul ei. Ne-am asezat langa un lac, pe iarba cruda. Am ascultat incremenit acelasi sunet de agonie scos la suprafata de lac, de fiecare data cand un pescar arunca o undita in el. Ea…ea si-a infipt usor degetele printre firele de iarba si s-a uitat lung la mine, jucandu-se cu golurile din stomacul meu pe care nu le cunosteam deloc. Este ceva nou, ma simt pierdut insa ma linisteste zambindu-mi, jucandu-se…

Asa se simte?

5 responses »

  1. claustrophobya

    probabil este prea personal… nu e nevoie sa raspunzi…. ti s-a intamplat sa te gandesti atat de intens incat sa iti pierzi respiratia?

    Răspunde
    • din fericire sau pacate, acum nu stiu exact, sunt o fire putin mai deschisa si nu prea intru in tiparele societatii in care traiesc momentan, dar ma impac cu gandul ca mai sunt ca mine destui. Si in plus nu suport sa intreb si sa nu primesc raspuns, sunt prea curios.
      Pai da, chiar de multe ori m-am gandit asa de intens incat chiar nu stiam cand mai respiram, de era un proces ce necesita mai multa concetratie probabil ca ma sufocam demult.:))
      A, si multumesc mult ca iti pierzi putin timp citind. Apreciez enorm!

      Răspunde
      • claustrophobya

        Apreciez ca scrii… pardon, ceea ce scrii!
        Uneori as vrea sa traiesc acum o suta sau doua sute de ani… sa trimit si sa primesc scrisori…
        Doamne, ce pofta de teatru mi s-a facut!:))

        Răspunde
  2. e impresionant te felicit scrii minunat

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: