Monthly Archives: August 2010

Visand

Posted on

Ai incercat vreodata sa inchizi pleoapele si sa prinzi in propria-ti plasa toti fluturii din lume? Sa iti doresti doar pentru tine tot ceea ce este frumos, dar sa fii constient ca se va intampla doar cat timp ochii tai sunt inchisi, iar daca ii vei deschide totul iti va aluneca printre degete, precum nisipul cald de pe o plaja, vara. Eu sunt un egoist, am stat zile intregi cu ochii inchisi, visand, impunandu-i subconstientului meu alte limite.

La ce visez?

Anunțuri

Amintiri

Posted on

„Atunci cand suntem constienti ca unele momente nu tin etern, le culegem fiorii, intensitatea, si prindem in plase fluturii. Dupa care incuiem tot, undeva adanc, ca apoi sa vorbim despre ele, eliberand otrava dulce cu care ne hranim, iar in final ajungem sa le spunem atat de sec, amintiri.”
Dan Novac

Metamorfoza

Posted on

Pagini rupte. Nu-mi amintesc sa le fi rupt. Trandafirul s-a uscat, cred ca putrezeste acolo din martie.

Am dat pagina si am tusit, praful de pe foi imi usuca plamanii si buzele-mi simt doar gust de celuloza veche, ingalbenita de timp. O sa vina o vreme cand nu voi mai avea rabdare sa citesc vreo pagina prafuita.

Ii vad pe strada, cum se sting cu fiecare pas facut inainte. Traiesc intr-un frigider si gheata le acopera aproape complet trupul. Patru pereti, tapiterie din medicamente si un pumn de buline la fiecare timp din zi, lame inghitite. Sa te carpesti in fiecare zi e mai bine decat sa lasi totul la intamplare? O rutina proasta din care creierul nu vrea sa iesi, televizorul tocmai ti-a preparat micul dejun. Il gasesti la stiri. Seringa de la ora fixa aproape ti-a devenit cel mai bun prieten, doza mare de morfina, cat mai mare, pana maine nu vrei sa mai simti stomac sau plamani. Putin cate putin albul ochilor va deveni galben, fluturii vor avea aripi mari si vor fi negri, nu-i vei mai simti in burta ci le vei simti aripile lovindu-te exact in ficat, cam dureros. Inca ai zambetul pe buze, pentru maine ai pastile. Ai uitat gustul mancarii, ai fugit de iubire toata viata si acum vrei sa o strangi in brate daca o primesti, dar cine ofera iubire, vrea iubire, si ce iubire sa dai cand mainile tale sunt reci, ca de gheata? Faci parte dintr-un peisaj gri-bej, alaturi de alte cateva milioane si doza ta de fericire inca se masoara in flacoane. Si totusi, iti e frica de moarte? Viata nu o vei putea iubi si trai daca nu vei intelege si sfida moartea. Acum te poti inveli usor cu patura ta de pamant plina de flori uscate, traieste-ti moartea daca asa alegi.

Uneori un dus rece este mai bun iarna. Inca imi primesc cafeaua indulcita cu iubire. Let it be!

Necuvintele (3)

Posted on

Pasii imi spun sa stau, inima sa merg departe, ratiunea imi sopteste ca sunt nebun daca folosesc doar speranta ca scut impotriva vietii si ca destinul continua sa nu existe, timpul ma alunga departe, prea departe sa ma duc cu gandul, undeva unde voi fi singur si voi lasa clipele sa fuga. Insa ea, ea imi arunca doar o privire si ochii ii sunt plini de dorinta si ma face sa ignor tot, sa vreau sa continui, sa alung tot, sa o tin de mana si sa ma invelesc cu zambetul ei cald. La povestea asta nu vreau sa am nici inceput nici sfarsit,vreau ca totul sa ma ia prin surprindere si sa fiu doar un turist ce se rataceste pe strazi inguste, cu aparatul foto de gat, cu rucsacul in spate si ea sa-mi intinda mana si sa ma traga pe strada principala de fiecare data.

Avem de mers pe o strada ce urca incontinuu, sper sa nu se mai opreasca, sa merg cu tine la infinit… cand ajungem sus, urmeaza sa nu te mai vad pana cine stie cand, un an, doi, un deceniu, un secol, un infinit, doua…trei clipe, patru pereti, cinci regrete, sase lacrimi, 7 zile…de o mie de ori…? Iti asezi bratul dupa mine si faci primul pas, pe strada pavata cu caramzi aurii (Mergem la Oz?), soarele bate slab, asteapta sa moara si sa reinvie a doua zi, acum se ascunde dupa un deal, maine va iesi din mare, el da pavelelor culoarea aurie, reflecta frumos in ele, iti spun ca imi aduce aminte de L.A si razi putin (Iar visezi la Los Angeles ma?), iti face o placere nebuna sa ma trezesti din vise (Tu esti prea copil). Printre povesti si imbratisari aproape ajungem sus, incepe sa doara, ca un glont in burta. Buzele tradeaza infranare…

Un autobuz cu numarul pe care nu vreau sa-l vad tocmai oprea in statie, ti-am simtit iarasi obrajii calzi si pe care nu ma gandeam ca ii voi tine asa bine minte, dar mi-ai potolit setea de iubire spunandu-mi ca il astepti pe urmatorul. Doar ca, timpul a contat iarasi prea mult si momentul in care mi-ai spus „Trebuie sa plec”, tocmai se deruleaza in fata ochilor mei, ti-as spune mai multe daca m-as pricepe atat de bine sa vorbesc pe cat scriu…dar cuvintele le pierd acum…Tocmai te-ai urcat in autobuz. Ochii mei au cautat figura ta cu disperare dar acceleratia autobuzului a intrerupt de tot conexiunea noastra…sunt confuz…abatut…

De aici pixul a refuzat sa mai scrie, a spus ca il doare prea tare si ca prefera sa planga si sa se sinucida, dizolvandu-si pasta, decat sa reciteasca cineva cuvintele acelea pe care lacrimile si anii se vor asterne lasand riduri.

Necuvintele (2)

Posted on

Si desi sunt obosit, tu imi esti cel mai dulce somn. Daca imi este sete, esti cea mai racoroasa apa. De imi vine sa mor pot sa jur ca imi esti cel mai comod mormant si de ar fi sa iubesc cred ca esti persoana perfecta. Tu insa cobori usor catre mare, lungesti clipele si iti place sa ma lasi sa ma agit. Ma faci sa inteleg ca tot ce vad e ireal, ca numai eu simt asa si tu esti doar in trecere, prin mine…imi modelezi rabdarea cu un zambet cinic, dar simt ca totul e doar un joc, facut special pentru mine, doar iti face placere  sa ma contrazici…

Mi-ai pus mainile la ochi si era totul atat de imprevizibil, parca pentru prima data nu aveam idee ce mi se intampla. Ai atatea optiuni si eu atatea idei. M-ai atras precum un cantec de sirena, in locul unde desi ma vei omori cu fiecare soapta, eu voi fi cu zambetul pe buze, langa mare. Te simt atat de aproape, dar imi este teama, merg usor pe sarma si as vrea sa te iau de mana si pe tine, sa vedem orasul de sus. Ne asezam pe o banca, in fata noastra este marea si ne punem amprenta pe cateva momente. Degetele tale se joaca usor prin parul meu, ti-am confectionat o perna din coapsa mea, am transformat o banca in pat si casa noastra are vedere la mare. As putea sa ignor restul si as mai ramane aici, cu tine vreo 80 de ani (cred ca asta am spus si cu voce tare). Razi, delicat, varful limbii ti-l prinzi intre dinti, firele blondine se aseaza pe chipul tau si reflexia mea se zareste prin ochii tai verzi.

„As vrea sa vad marea prin ochii tai. Te poti uita in larg?”. Bineinteles ca o faci, doar iti place sa ma chinui. Am realizat apoi ca, m-am ratacit prin gene si pierdut fiind, m-am izbit frontal de irisul din ochii tai. Coliziune ce s-a soldat cu o victima, eu…aproape ca am ajuns la stiri, dar ce iti pasa tie, tu te uiti la stiri nepasatoare, in pat, pe burta, cu zambetul pe buze, putin macabru…eu zac aici, inert,privind prin ochii tai o mare verde cu influente albastre, culori ce se amesteca si imi creeaza falsa impresie de turcoaz. Ce ochi frumosi ai ! Timpul incepe sa ma preseze,deja o sa masor clipele in minute, mai e putin si ne despartim, cine stie cand te mai vad…

Vreau sa ma pierd in ochii tai si maine in zori.