Necuvintele (3)

Posted on

Pasii imi spun sa stau, inima sa merg departe, ratiunea imi sopteste ca sunt nebun daca folosesc doar speranta ca scut impotriva vietii si ca destinul continua sa nu existe, timpul ma alunga departe, prea departe sa ma duc cu gandul, undeva unde voi fi singur si voi lasa clipele sa fuga. Insa ea, ea imi arunca doar o privire si ochii ii sunt plini de dorinta si ma face sa ignor tot, sa vreau sa continui, sa alung tot, sa o tin de mana si sa ma invelesc cu zambetul ei cald. La povestea asta nu vreau sa am nici inceput nici sfarsit,vreau ca totul sa ma ia prin surprindere si sa fiu doar un turist ce se rataceste pe strazi inguste, cu aparatul foto de gat, cu rucsacul in spate si ea sa-mi intinda mana si sa ma traga pe strada principala de fiecare data.

Avem de mers pe o strada ce urca incontinuu, sper sa nu se mai opreasca, sa merg cu tine la infinit… cand ajungem sus, urmeaza sa nu te mai vad pana cine stie cand, un an, doi, un deceniu, un secol, un infinit, doua…trei clipe, patru pereti, cinci regrete, sase lacrimi, 7 zile…de o mie de ori…? Iti asezi bratul dupa mine si faci primul pas, pe strada pavata cu caramzi aurii (Mergem la Oz?), soarele bate slab, asteapta sa moara si sa reinvie a doua zi, acum se ascunde dupa un deal, maine va iesi din mare, el da pavelelor culoarea aurie, reflecta frumos in ele, iti spun ca imi aduce aminte de L.A si razi putin (Iar visezi la Los Angeles ma?), iti face o placere nebuna sa ma trezesti din vise (Tu esti prea copil). Printre povesti si imbratisari aproape ajungem sus, incepe sa doara, ca un glont in burta. Buzele tradeaza infranare…

Un autobuz cu numarul pe care nu vreau sa-l vad tocmai oprea in statie, ti-am simtit iarasi obrajii calzi si pe care nu ma gandeam ca ii voi tine asa bine minte, dar mi-ai potolit setea de iubire spunandu-mi ca il astepti pe urmatorul. Doar ca, timpul a contat iarasi prea mult si momentul in care mi-ai spus „Trebuie sa plec”, tocmai se deruleaza in fata ochilor mei, ti-as spune mai multe daca m-as pricepe atat de bine sa vorbesc pe cat scriu…dar cuvintele le pierd acum…Tocmai te-ai urcat in autobuz. Ochii mei au cautat figura ta cu disperare dar acceleratia autobuzului a intrerupt de tot conexiunea noastra…sunt confuz…abatut…

De aici pixul a refuzat sa mai scrie, a spus ca il doare prea tare si ca prefera sa planga si sa se sinucida, dizolvandu-si pasta, decat sa reciteasca cineva cuvintele acelea pe care lacrimile si anii se vor asterne lasand riduri.

7 responses »

  1. Pingback: Necuvintele (3) - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. claustrophobya

    „De bine, de rău, mi-au rămas cuvintele, pentru a le îndesa in gloanţe ori a-mi căptuşi teşchereaua, dar nu pot să nu mă simt ca un controlator de trafic aerian, cu iluzia grandorii, coborând în deplină siguranţă misiuni sinucigaşe pe piste de hârtie, incărunţindu-mi prematur viitorul păr, gândind gânduri oratorice, realizând atât de multe, dar câştigând puţin.” din torturati’l pe artist

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: