Monthly Archives: Septembrie 2010

Traiectoria: Zborul unui fluture

Posted on

– Simt ceva ciudat. E ca un sentiment pe care nu il cunosc si care apare de fiecare data cand te vad. Ii spune el, cu o voce pierduta in gerul noptii, ferindu-se de ochii ei. Ochi pe care uneori ii viseaza si atunci cand se trezeste din vis nu ii pierde, ii are acolo langa el, urmarindu-i fiecare gest.

– Poate ca ma iubesti, se aude o voce care topeste zapada din jurul lor si de fiecare data cand el aude aceasta voce simte ca pana si oasele i se inmoaie. De fiecare data dupa ce ea rosteste cuvantul iubire se intampla acelasi lucru care il face sa o iubeasca cu fiecare secunda mai mult. Zambeste usor, adunand in acel fragment de zambet toata feminitatea de care el a avut parte in viata asta si incheie totul prinzandu-si varful limbii intre dintii din fata si asteptand parca o replica…care de fiecare data ori nu vine, ori vine prea tarziu si asta constientizeaza si el de aceea doarme putin noaptea, mai mult se gandeste la ea, simte ca ea este mai necesara decat somnul.

Si asta e iubirea? Zborul unui fluture mahmur?

Anunțuri

Intrebari (2)

Posted on

Are o stare diferita, cauzata de prezenta aceea feminina ce il perturba atat de placut… se simte plutind printre vise, sperante si destine. „Exista destin? Ce e defapt destinul? Faptul ca o persoana in viata ta, poate schimba radical cursul vietii, e destin? Faptul ca uitam ceva si suntem nevoiti sa pierdem in lupta cu punctualitatea si evitam  poate un accident, se numeste destin? Sau pur si simplu e noroc? Dar ce este norocul?”.

-…si in clipele acelea ajung sa ma intreb daca visele pe care le am, nu sunt chiar o viata alterioara si am intrebari de genul. Daca tot ce traim este un vis, dintr-o viata alterioara? Dar, apoi, ratiunea ma trezeste, imi spune ca eu traiesc deocamdata, aici, in prezent, si viata mea e mai aproape de sfarsit cu fiecare minut care trece, cu fiecare ticait de ceas.

Nu poate fi atent la tot ce zice ea, de aceea pierde unele parti si incearca sa invinga starea asta ce pune stapanire pe el precum o boala. Simte ca pierde raspunsuri esentiale in viitorul existentei lui. Si vocea ei atat de dulce care pare sa sfideze vremea de afara, il innebuneste si devine dependent, vrea sa o auda doar pe ea, sa numai cada in stari de visare. Devine epuizanta lupta asta insa nu-si permite sa piarda. Dar ochii i se inchid iarasi si transpira foarte tare. Acum alearga, vrea sa se opreasca, este prea obosit, strange tare ochii sperand sa se trezeasca insa alearga incontinuu, pana ce simte ca inima pulseaza acid. Urechile ii sunt infundate dar un tiuit lung il face sa deschida ochii brusc. „Acelasi tavan, aceeasi camera. Este vara, soarele apune”. Intoarce capul si pe marginea patului o vede iarasi pe ea, cu spatele gol, coloana ei tanjeste dupa degete care sa se joace pe ea. Vede doua aripi, una neagra si una alba, fiecare, tatuata pe omoplatul ei, el isi intinde mana spre ele, vrea sa se asigure ca nu sunt adevarate, insa un tricou le ascunde si ii da impresia ca ar fi un refuz. Aceeasi voce ce il inmoaie…

– Imi pare rau ca te-ai trezit asa tarziu, imi era mila sa o fac eu, dormeai prea frumos. Trebuie sa plec. Te iubesc! Se apleaca usor si buzele saruta cu dragoste tampla lui.

– Da…si eu…te rog, cand pleci deschide sertarul acela si mai arunca cateva din sentimentele mele in el, simt ca sunt la tine. Si lasa usa deschisa, mai astept pe cineva…

” Pe cine astept? De ce am spus asta? Am simtit ca nu eu aveam controlul asupra vocii mele. Cine e ea? Stiu sa iubesc? Ce sentimente?”

– Ce frumos apune soarele, isi spune cu voce tare.

” Daca simti ca ai adormit, dar nu stii cand…Te poti trezi altcineva?”

Intrebari (1)

Posted on

Pleoapele i se dezlipesc cu greutate. Genele inca lupta sa se desparta si ochii ii sunt  impaienjeniti de somnul dulce, ce pusese stapanire peste el acum ceva ore. Draperiile erau trase si o lumina morbida ii invada peretii din camera. Pare ca ochii lui percep doar culoarea gri, culoare in care ii este parca vopsita camera si aerul pe care il respira il simte tot gri, ii vine in cap o intrebarea, ca in majoritatea timpului, intrebarile ii acapareaza existenta. „Ce este  defapt aerul, de aer avem nevoie cu adevarat?” Ceea ce vede ii aminteste de un pasaj dintr-o carte recent citita, un pasaj in care autorul incearca sa descrie cat mai bine o stare de nevroza a unei persoane bolnave psihic.”Oare exista persoane nebune, sau pur si simplu nebuni sunt cei care stiu raspunsul la prea multe intrebari, mai multe decat pot face fata?”

E aproape ora pranzului si pe geam inca se vede ceata. „Oare exista  timp?  Fiindca, eu tocmai simt ca s-a oprit.” Conform calendarului nu este inca iarna insa vremea de afara contrazice calendarul. Nici macar nu intra destula lumina in camera sa te poti orienta, se simte ametit si parca nu cunoaste nimic. Aprinde o veioza, care este pe noptiera de langa pat si are o senzatie de cadere in gol. Isi orienteaza toata atentie catre un punct pe care numai el il poate vedea si cade adanc in tacere urmarind particulele de praf ce se joaca in lumina artificiala produsa de veioza. „Ce sunteti voi? Ce sunt eu? Poate sunt doar o particula de praf si cineva se uita acum la mine, cum ma uit eu la voi! Dorm? Am atipit? Parca sunt prins intre stari si nimic nu pare bine conturat.” Inchide ochii si un zambet de siguranta se intipareste pe chipul sau. Niste degete cunoscute, cu unghii putin crescute tocmai se plimba prin parul lui si instaureaza o stare de calm. Parul ei miroase atat de frumos si simte ca vrea sa-i auda vocea. „Simt ca am un deja-vu” isi spune in timp ce starea euforica se joaca prin el.

-Am sa iti vorbesc despre vise, moarte, renastere, viata alterioara…am sa-ti spun.

Si aceea voce calda aproape ca da culoare camerei imbracate in gri-ul zilelor de iarna, dar are buzele reci…