Monthly Archives: Ianuarie 2011

Dans

Posted on

M-am izbit violent. Contuzii. Operatie pe cord deschis. Aparatul meu sentimental  sufera de o disfunctie grava. Se deregleaza usor in prezenta ta. A trebuit sa cad de sus ca sa-ti inteleg iubirea. Te-am ascultat. Ti-am dansat dansul, chiar daca picioarele mele erau legate. Am pasit cu teama, cu teama de a nu da gres. Stii ca cel mai mult imi e teama de esec. Am inchis ochii si mi-am reamintit sfatul de a simti muzica. Calc cu pasi nesiguri, dar condusi bine de impulsuri si de instinct. Dansul asta seamana cu viata mea. Mi-am lasat temerile deoparte si fiind prea las te-am lasat pe tine sa conduci. Am incredere! Tocmai am pasit peste orgoliu, poate e un pas mare, poate ma desincronizez sau poate voi dansa perfect. Sau poate voi cadea…sunt indecis inca. Nu stiu exact ce sa fac cu dansul meu. Cum nu stiu mai mereu…ce sa fac…

Emotii. Prost moment sa etalez sentimentele abundente din caracterul lui Dan Novac. Am nevoie de liniste. Privesc in ochii tai…simt siguranta si vad urme de iubire. Familie, prieteni, iubire, vara, mare, cuvintele mele, vise. Sunt doar cuvinte, toate, dar te fac sa simti atat de multe! Fruntea ta isi gaseste refugiu pe umarul meu, iar imi dai emotii. Cred ca insemni mai mult decat ma asteptam. Am dansat bine, ce e drept si eram sa te pierd spre sfarsit, in aceea pirueta, dar am strans in ultima clipa puternic mana ta si ti-am soptit. Te iubesc! Tocmai innot impotriva curentului. Fuga mea de responsabilitati s-a terminat? Poate… Am invatat ca trebuie sa dai ca sa primesti. Si poate iubire fara sacrificii nu exista. Un lucru e sigur, capacitatea noastra de a simti se mareste atunci cand suntem pe cale sa pierdem acel ceva care ne face sa simtim.

A doua zi cand m-am trezit langa tine, cu parfumul tau tinut prizonier de narile mele, am stiut ca vreau sa fii acolo in fiecare zi. Am sorbit din ceasca de cafea ca un om mare. M-am apropiat si ti-am soptit. Imi acorzi acest dans? Ai zambit, m-ai tras spre tine si ai spus: As vrea sa am puterea sa ti-l acord toata viata, ramane de vazut. Mi-ar place chiar sa-ti port numele candva…

Ti-am spus ca intr-o zi voi scrie despre tine, trebuie doar sa crezi in mine.

 

Daca eram…

Posted on

Zodia mea este: Varsator

As vrea: Sa-i vad pe cei din jur fericiti si sa fiu fericit.

Pastrez: Cuvinte pe ciorne si amintiri ce le tin vii

Mi-aş fi dorit: sa am mai multe sanse.

Nu-mi place: ipocrizia, gandirea limitata

Mă tem: De esec.

Aud: voci ce le iubesc

Îmi pare rău: ca totul are si un final

Îmi place: cine sunt

Nu sunt: oricine

Dansez: ca o statuie din piatra

Niciodată: nu o sa uit sa visez

Nu-s întotdeauna: cine as vrea sa fiu.

Nu-mi place la mine: ca pierd timpul uneori.

Sunt confuz: cand nu sunt atent

Am nevoie: de inspiratie si noroc

Ar trebui: sa ne schimbam

Dacă eram un anotimp: eram cu siguranta vara.

Dacă eram o luna: eram iulie tarziu, cand e relaxarea mai mare si cand stau pe vreo plaja

Dacă eram o zi a săptămânii: as fi vineri

Dacă eram o parte a zilei: eram dimineata tarzie.

Dacă eram un animal marin: eram un delfin.

Dacă eram un animal de uscat: eram un caine

Dacă eram o planetă: Cu siguranta ar fi un tip de viata pe ea

Dacă eram un lichid: as vrea sa fiu bautura ta preferata

Dacă eram o piatră: eram una greu de gasit

Dacă eram un metal: nu as fi fost unul scump.

Dacă eram o pasăre: as zbura peste tot.

Dacă eram o plantă: eram una dependenta de soare.

Dacă eram o stare a vremii: eram racoarea din noptile de vara.

Dacă eram un instrument: as fi sunat…diferit .

Dacă eram un sentiment: stiam sa iubesc.

Dacă eram un cântec: eram melodia ce nu o poti lasa la o parte cand pleci in calatorii.

Dacă eram un film: eram unul sublim, dar care va sparge box-officeul.

Dacă eram un oraș: eram mai multe. Los Angeles, New York, Londra, Paris, Viena, Tokyo, Barcelona, Atena, Venetia etc.

Dacă eram un gust: iti ramaneam pe cerul gurii.

Dacă eram o culoare: eram verde.

Dacă eram o parte a corpului: eram partea pe care ti-ai fi plasat tatuajul.

Dacă eram un drog: ai fi devenit dependent.

Dacă eram un accesoriu: as fi fost un ceas.

Dacă eram o expresie a feţei: eram un zambet.

Dacă eram un personaj de desene animate: eram Peter Pan

Dacă eram o formă: alergam in cerc.

Dacă eram un număr: eram 5.

Dacă eram o haină: eram o pereche de blugi

Nu obisnuiesc sa fac asa ceva insa aceasta leapsa mi s-a parut mai speciala si mai interesanta decat restul.

Leapsa este preluata de la Magda Bucur.

Zile…

Posted on

Tricoul larg a cazut de pe umeri, lasandu-i dezgoliti. Umeri insetati dupa buzele ce le iubea demult. Visele  stau scrise cu marker negru pe cei patru pereti ce ii iubeste si uraste. Totul depinde de starea ei de spirit.  Defapt,  sta scris pe o foaie aruncata intr-un colt al camerei, ca de la iubire la ura este un pas minuscul.  Visele-i sunt inchise in colivii. Strange palma si simte granule fine de nisip, uitate acolo din vara trecuta.  De atunci cand obisnuiau sa priveasca impreuna cerul senin de pe o plaja mai libera si singura senzatie ce  ii trezea din visul lor perfect, era aceea cand apa le acoperea ritmic talpile. Valuri. Fluxul clipelor ce nu le  poate sterge din minte. Nici macar nu e sigura ca vrea, dar nu mai are puterea sa adoarma.

Ridica mana in dreptul soarelui care ii tulbura somnul abia dobandit spre dimineata. Soare ce nu-i lasa  visele sa prinda contur in subconstientul ei plin de stres. Stres pe care il elimina pentru 10 minute in  fiecare dimineata. Minute in care ucide cu un zambet sadic pe buze doua tigari si savureaza cateva sute de  mililitri de cafea. Cafea tare.

Se aseaza pe scaunul de la geam, urca picioarele pe pervaz, isi pune ochelarii de soare la ochi si priveste  cerul. Oare de cati ani e nevoie pentru a uite pe cineva care iubesti? E frumos sa cazi in dragoste, dar cel  mai dureros e atunci cand atingi pamantul. Se intreaba ea si isi raspunde tot ea. Isi lasa capul pe spate si  uita lumea, zboara cu aripi grele, de plumb, inchiriate de la un spirit mai aveturier si mai optimist ce l-a  cunoscut ieri seara, in metrou. Ambii au acelasi gust fin pentru literatura. Firele de par atarna libere in  aerul acaparat de fumul de tigara. Cafeaua isi lasa gustul amar pe cerul gurii, cofeina isi face efectul. Da  drumul la muzica, in surdina, deschide cartea proaspat recomandata, ii miroase filele galbene si se pierde  in randurile ei, fara sa vrea sa fie gasita. Gandul zboara la persoana ce a iubit-o si la persoana pe care vrea  sa o iubeasca, spera doar sa-l reintalneasca cand se va intoarce de la servici, maine seara. In acelasi  metrou, sa-i spuna parerea ei despre cartea recomandata de el.

Poate aici e locul meu…

Posted on

Iarasi ai adormit dezvelita. 4 AM, dimineata de vara. Momentul cand incepe sa apara pe cer o raza de lumina, desi soarele inca nu s-a trezit. Dar pe strada noastra este soarele rasarit de ceva timp. Am cearcane la ochi, rezultatul unui exces de cafea si cuvinte, din ziua ce a trecut. Esti cu spatele gol si cu picioarele scoase afara din cearsaful ce respira obosit. Mi-ai spus demult ca nu poti dormi fara sa simti ca esti invelita cu ceva. Ce detalii nefolositoare ma faci sa tin minte.

Varfurile firelor de par iti sunt lipite de spate, usor umede. Imi amintesc gestul acela plin de feminitate cand ti-ai dat jos sutienul inainte sa te asezi langa mine, in pat. Mi-am spus atunci, in minte, ca voi scrie despre el. Te-ai fi gandit, atunci cand spuneai ca ti-ar place sa ma inspiri candva, vei ajunge sa o faci? Spuneai asta, apoi zambeai in stilul tau unic si sorbeai zgomotos din ceasca cu cafea, incercand sa te eschivezi.

Scrumiera este umpluta de o ura nebuna, lasata de scrumul din tigarile ce-mi spuneau povesti atunci cand simteau atingerea buzelor tale. Mormantul chistoacelor cu urmele rujului tau pe ele. Pe masa zac hartii umplute de cuvintele mele fara nici o valoare. O scrisoare mazgalita a adormit pe noptiera. Da, prefer scrisorile, sunt mai sincere.

O adiere de vant pierduta printre aleile intunecate se strecoara pe geam si trece parca prin mine. Tipul acela de adieri ce vin doar in serile de vara si le simti ca pe o sansa de evadare. Miroase a mare si a nisip. Lumini se pierd in zarea intunecata si pe cer rataceste un pescarus hoinar. Mi se face dor de mirosul pielii tale si ma intorc in pat, langa tine. Poate aici imi e locul.

Valuri

Posted on

Inspir adanc. Mirosul unei dimineti de vara, imbibat cu parfumul tau uitat pe hainele mele din noaptea ce a trecut, cand te-ai hotarat sa-mi adormi in brate, toate acestea impreuna cu un rasarit vazut prin ochelarii mei obositi si o cafea din care am ales sa bem amandoi, inseamna o dimineata a unei zile perfecte. Te-am trezit cu greu. Culmea, eu sunt cel care doarme mult, dar sunt mereu nerabdator in fata unui rasarit de soare, vazut de pe plaja noastra preferata. Sunt ca un copil ce-si deschide cadourile de sub bradul de Craciun. Ma simt mereu de parca ar fi prima oara cand soarele-mi va marturisi iubirea. Si se intampla iar si iar, dar e drept ca eu nu ma satur de el si cred ca nici el de mine. Cand suntem singuri imi spune ca ii e dor si imi dicteaza cuvinte ce le insir pe foi, ma inspira.

Desi te-am trezit cu greu, esti bucuroasa ca am facut-o, stiu ca e o ocazie pe care nu ai vrea sa o pierzi si probabil iar o sa-ti umpli ochii cu lacrimi si ma vei saruta atat de tare incat buzele mele vor tipa de extaz. Si probabil te vei descarca exact atunci, cand te vei simti in siguranta si cand firele mele de par vor fi printre degetele tale, lacrimile tale imi vor uda si mie obrajii si-ti vei dezlipi buzele de pe ale mele doar cu o muscatura, plina de salbaticia dorului cu care ai asteptat sa-mi strangi iarasi mainile, sa-mi simti cuvintele, sa-mi distrugi somnul si sa-mi iubesti vorbele…atat de rare. Ti-am aratat primul rasarit, apoi l-ai transformat in al nostru, vazut de pe peticul nostru de plaja, contopit cu iubirea noastra. Am evadat de cateva ori. L-am revazut si singur, lasandu-te sa dormi printre lenjerii sifonate de fiorii unei nopti calde de vara, printre lucrurile mele imprastiate in camera si mintita in somn de mirosul meu lasat pe perna ta. Am fost si inca mai sunt sclavul egoismului meu de a iubi tot si nimic, in acelasi timp.


Lucruri simple

Posted on

In fiecare dimineata imi sopteste ceva. Ceva care ea spune ca o sa ma inspire si o sa ma ghideze catre ce sa scriu, cat timp ea lipseste. Soaptele din dimineata asta aproape ca le-am pierdut prin zgomotul si prin ceata din oras. Ne plimbam de mana si obisnuieste sa sara fiecare lac facut de zapada topita peste noapte. Sare, zambeste, apoi se uita cu ochi mari la mine si ma roaga parca sa o sarut.

-Pot sa-ti spun cate ceva despre fiecare muritor din asta ce trece pe langa noi. Despre toti stiu cate ceva!

Ce mandra este cand imi vorbeste asa. O ador!

-Spune-mi! M-ai facut curios!

-Pai…vezi tu, ei nu sunt ca noi. Sunt doar cativa ca noi in toata lumea. Probabil noi si cei dragi noua!

Rade, prinzandu-si varful limbii intre dinti. Isi musca violent buza de jos si se uita printre firele de par, usor in sus, la mine. Vrea un raspuns, dar sunt prea coplesit de cuvintele ei mari si e drept ca ma acapareaza de multe ori.

-Da…probabil asa e. Spune-mi in continuare teoria ta!

-Ei…toti…mor! Asa fac majoritatea oamenilor. Mor! Pur si simplu, e un prag. Totul e sa stii cum sa pasesti peste el si noi stim asta, de aceea suntem diferiti! Ei doar dispar. Ii cunosc doar rudele si prietenii. Ii plang, ii uita, isi reamintesc la vreo ocazie si probabil uneori ii si revad. Totul tine de modul de plecare. Trebuie sa creezi, sa lasi ceva aici, ceva nu doar noua, celor ce te cunoastem, ci tuturor…asa vei ajunge si acolo la fel de inspirat si de bun si poate si mai departe. Trebuie sa pleci demn, cu un zambet idiot pe buze, cu amintiri indesate prin buzunare si cu clipe ce nu le vei uita niciodata. Restul ramane aici, putrezeste si cade in uitare. Hraneste-ti spiritul! Restul vine de la sine.

Restul vine de la sine…

Povesti de ianuarie

Posted on

-Esarfa asta ma enerveaza de cand am plecat de acasa. Nu sta deloc cum vreau eu!

Te apropii de pieptul meu si observ cum te ridici pe varfuri. Ai dus mana la gatul meu si degetele tale fac minuni iarasi cand vine vorba de persoana mea. Ai largit putin stransoarea esarfei si acum o simt cum sta perfect. Nu te departezi de mine pana cand nu primesti ce meriti, ma tragi usor de sacou si ma saruti. Daca trec doua secunde mi se face dor de buzele tale, probabil nu vei afla asta niciodata.

-O sa mori fara mine, ma!

-Poate eu supravietuiesc, dar cuvintele mele or sa moara sigur, fara tine!

-De ce trebuie sa fii asa de dulce uneori, chiar apetisant?! Poate mai vreau sa te urasc din cand in cand.

-Dar sa ma iubesti nu vrei?

-Ba da, doar ca uneori devine plictisitor si e un cuvant banal, nu-mi place deloc cum suna.

Zambesc. Cat as vrea sa o contrazic, dar sunt momente cand acest cuvant chiar devine banal si are dreptate. Cred ca e unul dintre acele momente cand imi dau seama de ce m-a atras asa de tare si de ce o vad atat de unica. Lumea prin ochii ei e altfel si mi-a aratat-o intr-o noapte, dar m-a avertizat inainte. Nu am putut sa dorm cateva ore bune. Degetele mele fugeau pe tastatura fara sa le pot impune altceva. Uneori simteam ca toata treaba cu scrisul la calculator e prea rece si scriam foi intregi, aruncam pixuri, scrijeleam pereti , muscam buze, simteam degete ce imi zgarie spatele, scriam pe mainile ei notite, rupeam caiete, ii dictam cuvinte si ea scria razand, sarutandu-ma la cate o fraza si lasand pe foi lacrimi, dar a continuat sa-mi spuna ca scriu niste rahaturi. Modul in care gandeste, felul in care se comporta si diferenta clara dintre ea si restul, toate acestea poate m-au facut sa o vad color intr-un peisaj alb-negru, din care faceau parte multe alte femei, orase intregi…

E abia 9 dimineata si noi mergem pe strazile umede din New York. Ceata inca a ramas sa inveleasca orasul. Empire State inca nu se vede din cauza ei. Parca suntem inchisi intr-un glob de cristal, plin de sentimente si mister, unul din globurile acelea pe care le-am cumparat cand am venit in New York si care acum zace pe un raft putin prafuit, toate lucrurile isi pierd din valoare. Esarfa aranjata de tine inca imi sta foarte bine la gat.

-Intru sa iau cafea, asteapta-ma aici. Vin imediat!

-Dar Dani…

-Spune?!

-Starbucks o suge, imi trebuie o cafea tare!

-Eu iau de aici ca imi place, daca tu vrei din alta parte…

-Nu, ia si pentru mine una!

-Ok!

Zambesc si imping usa de la Starbucks. Un clinchet infundat de clopotel imi spune parca „Buna dimineata”. Dau instinctiv din cap in semn de salut, apoi, in timp ce comand, ma intreb daca a observat cineva salutul meu. Iau cafeaua, frige atat de placut. Ma pierd in mirosul de cafea, ce ma cheama usor catre dimineti de vara. O vad printre luminitele de la geam cum ma asteapta. Ies din cafenea si ma observa, zambeste. Isi trece mana prin par si ii pot observa tatuajul de pe incheietura, e perfect. O ador si ma iubeste.

-Poftim cafeaua, draga!

-Multumesc, e atat de frig…sper sa ma incalzeasca!

-Cafea pe stomacul gol, mereu o senzatie unica, asa era?

-Da, asa ti-am zis cand ti-am facut prima oara cafeaua…mai taci, nu am chef de nostalgii! Trebuie sa ajung si la servici, nu toti suntem talentati. Se uita catre mine si zambeste.

-Dar ti-am spus ca mi-ar placea sa stai mai mult acasa si sa nu te duci la niciun job, dar tu imi tot zici ca o femeie independenta si care se respecta isi justifica stilul de viata. Rahaturi!

-Shhhht! Isi duce degetul la buze si zambeste, ma trage in jos putin si ma saruta.

-Mergem prin Central Park?

-Vrei sa ma conduci la servici, draga?

-Pai si asa nu am ce face acasa si imi face placere!

-Esti un scump! Acum ca mergem prin parc si cafeaua inca frige si emana un miros ce-mi face dor de Brazilia, ce spui sa imi povestesti ceva?

-Ce anume? Nu sunt bun la povestit…

-Spune-mi povesti de ianuarie, dragul meu…