Monthly Archives: Martie 2011

Scrum(02:00-03:00)

Posted on

-Hai sa uitam de tot pentru o clipa. Cat timp un val din larg se izbeste de tarm, cat timp imi voi sapa propria groapa in care imi vor putrezi cuvintele, cat timp nisipul cu care te joci ti se va scurge printre degete, cat timp rujul tau va inceta sa-si mai lase amprenta pe filtrele tigarilor(precum o marca inregistrata: cu ocazia acestei tigari s-au stins si alte cateva sute de regrete si ore pierdute cu toti ratatii). Hai sa ne pierdem prin clipe simple, momente ce vor lasa santuri adanci prin inimile noastre, probabil strazi goale, fara numere, fara destinatie, fara oameni, strazi pustii, strazi pe care sunt blestemat sa te caut sau voi fi fericit ca nu te voi gasi.

Si-a intors capul catre mine si m-a privit fix in ochi pentru prima oara. In capul meu se da concert pe zeci de voci: ma pierd, ma pierd…sunt pierdut. Naiv, timid si prost, caracterizarea perfecta pe moment(stiti testele alea cand ni se spunea sa ne spunem 3 defecte si 3 calitati, mereu terminam ultimul, la calitati era mai greu). A dat drumul la nisipul ce-l tinea in pumn, lasandu-l sa se descompuna in adierea vantului de mai si mi-a zambit. Ii simteam deja mainile cum ma cuprind in brate si buzele cum se odihnesc pe obrajii mei. Da, sunt mai fantezist. Si-a muscat buzele, a cautat comfortul necesar pe chipul meu si a spus:

-Ok, uitam de trecut! Esti doar tu cu mine, pe o plaja pustie, intr-o seara de mai, esti ranit, eu inca mai vad in oglinda cicatricele mele, noi suntem prezent. Eu si tu tocmai devine trecut. E timpul nostru acum! Hai sa ne rupem cateva clipe de realitatea pe care o traim cu totii, ne vom creea universul nostru. Stii, tare as vrea sa profit de tine! Sper ca nu o vei lua gresit, e un altfel de profit.

Zambesc, suntem pe aceeasi unda si asta e perfect.

-Nu stiu numele tau, nu stiu cine esti, dar tot ce stiu este ca am sentimentul ca ma ascult atunci cand te ascult si simt ca tu completezi perfect fiecare gol din mine. Esti puzzle-ul pierdut si regasit, sau doar gasit. Ma simt eu, atunci cand vorbesc cu tine si asta e cel mai important, ca de multe ori trebuie sa fiu altcineva. Parca te cunosc de mult timp, desi nu te-am mai intalnit. Am sentimentul ca am scris despre tine si tu erai la modul fictiv, doar in creierul meu, tu-ul ideal.

-Huh, esti prostut!

Ridic privirea in sus si zambesc. Sunt uimit si fericit. Doar cineva ca tine putea sa spuna asta. Ai continuat spunand:

-Vezi tu, numele meu este doar o eticheta. Le urasc. Suntem singuri aici, prinsi intre visele fiecaruia dintre noi, captivi privim printre bare de otel faurite din iluzii. E trist, stiu! Dar esti cu mine, devine un vis frumos. Simt ca m-am trezit dintr-un cosmar si am privit speriata pentru cateva minute tavanul alb. Genele mele s-au lasat iarasi prada somnului si un vis frumos mi-a luminat zorii zilei. Nu simt nevoia sa contorizez timpul, sa numar secundele sau sa ma gandesc la intrebari existentiale si alte cacaturi, atunci cand sunt cu tine. E multa liniste in mine acum. Nu am nevoie sa incerci sa-ti cozmetizezi cuvintele pentru mine, realizez ca sunt si in mintea ta…tot ceea ce scrii si stiu ca eu hoinaresc pe acolo cu zambetul pe buze. E ca la shopping. Nu am nevoie sa-mi spui cuvintele tale, nu e nevoie sa le rostesti. Le simt pe buzele tale si le pot gusta oricand vreau, sau asa-mi place sa cred. Toate astea nu ma impresioneaza, doar ma sensibilizeaza deoarece vin de la tine, pentru mine, prin mine…Uite, eu nu sunt ca toate si stiu ca nici ca tine nu sunt multi, avem extremele, dar epicentrul nostru e acelasi, avem acelasi punct comun, suntem noi. Ma pierd de multe ori prin tine, am nevoie de cate un super-erou de fiecare data cand incerc sa ghicesc ce gandesti. Cad mereu si cad de sus! Este ironic, dar tot tu ma salvezi in situatiile astea.
Isi aprinde alta tigare, se lasa pe spate pe nisipul usor rece si zambeste in timp ce expira fumul innecacios in aerul curat din noapte. Ma cucereste usor si simte asta, ii vad zambetul satisfacut ce nu se desprinde de pe buzele ei. Buzele ei…

Ultimul drum. Noua calatorie(01:00-02:00)

Posted on

Ma resemnez. Probabil o sa umplu golurile din mine cu nopti albe, cu idei noi, cu noi idealuri, alte vise, putina cafea, doua lacrimi, o scoica prin care voi auzi marea, camera mea, vara ce vine, bunele dispozitii, proastele incercari, esecuri, pasta de pix si foi mazgalite, ganduri ce nu-mi dau pace, un strat de praf ce sta pe cuvintele mele, muzica buna. Stai linistita, eu ma descurc. Sarcasm nepotrivit. Oricum, viata mea e prea pretioasa ca sa am timp de regrete. Privesc in jos…sper sa fiu monstrul de sub patul cuiva care merita sa-mi asculte povestile. Sau poate voi primi un rang mai mare…prin inima ei. Poate voi tine chiar eu cheile de la apartament. Am nevoie de ajutor, nu pot vindeca singur cicatricele astea.

Ridic ochii spre cer. Ma pierd in infinit si constientizez asta tarziu. Strang tare din pleoape. Am un sentiment, cum ca totul asa trebuie sa se intample.

-Nu e nimic mai interesant acolo, decat dorintele noastre ce se transforma in stele. Tocmai au cazut doua, cred ca sunt parte din trecutul nostru. Se cam inneaca in mare si nu pari sa vrei sa le salvezi, cred ca-si merita soarta. Nu te cunosc, doar fac conversatie!

Nu stiu cat tine de prima impresie, dar stiu ca vocea ei am simtit-o in atrii si ventricule, direct. Imi musc buzele si strang pumnii, sper sa nu fie un vis. E diferit, cum se simte, cum se aude, prezenta ei e diferita. E totul altfel, e ceva nou. Inexplicabil. Cred ca ne-am ciocnit polii. Are un accent diferit, dar parca-mi suna cunoscut, dar sigur nu l-am intalnit vreodata. M-am intors putin si am vazut-o. Statea in fund, pe nisip si tragea cu scarba dintr-o tigare ce-si dadea ultima suflare pe buzele ei. Un bun mod de a muri. Aspiratia mea la noutate si inovatie tocmai isi largeste orizonturile, ai aparut la timpul perfect in drumul meu.

-Buna…scuze, nu te-am observat! Fumezi?

-Doar in vacante si la petreceri. Nu cred ca aveai cum sa ma vezi, eram putin mai departe, destul de departe incat sa ma pierd in gandurile mele dar sa le ascult si pe ale tale insa se pare ca m-am pierdut  prin ale tale. Am o impresie idioata, ca nu te cunosc de acum, dar stiu sigur ca nu am mai vorbit niciodata, nici nu cred ca te-am vazut vreodata. In fine, avem tot timpul din lume, nu? Zambeste si trage ultimul fum dupa care arunca chistocul. Uite, iarta-ma, am auzit multe lucruri din care ai vorbit singur aici, doar valurile au reusit sa mai imi intrerupa linia melodica. Glumesc, nu e nici o linie melodica, vorbesti putin cam ciudat! Ar fi urat ca acum cand avem cateva minute ale noastre sa vorbim despre trecut si sa-ti readuci aminte de toate rahaturile. Apropo, din cate am auzit de la tine, o cam dispretuiesc pe fosta ta prietena. Si esti putin cam prost, ca te-am asteptat atata timp si ai aparut tocmai acum…ti-ai pierdut timpul asa de pretios pentru tine cu tot felul de iluzii de iubire. Aseaza-te langa mine! De obicei nu sunt asa indrazneata, dar tu imi inspiri puterea sa fiu ceea ce vreau cu adevarat.

Si-a dat ochelarii jos de la ochi si i-a asezat langa ea. Ochii ei mari, nu cred ca ii voi putea uita vreodata. M-as putea pierde prin ei in asa fel incat doar ea sa ma gaseasca, as fi un naufragiat pe o insula tropicala pustie sau un strain prin New York. Nu ma lasa sa visez langa tine, ma voi atasa prea tare…dar nu ma pot abtine. Sunt prea curios si tu esti urmatoarea mea descoperire la care am lucrat ani intregi, starea mea de bine, linistea si fericirea. Bestseller-ul ce-mi va asigura cariera! Lasa-ma sa-mi incep cartea…

Ganduri (00:00-01:00)

Posted on

Alt calup de ganduri spalate de valuri agitate. Gata! Nu mai tipa la mine, sunt pe cale sa-ti ascult si tie plansul. Sa stii ca mi-a lipsit galagia ta, reflexiile unice din apa si felul tau unic de a ma asculta. Am venit sa-ti spun ce mi-a simtit sufletul in ultimul timp. Vreau sa te anunt ca am impresia ca iubirea a reusit sa ma calce si pe mine in picioare, dar nu aceea iubire despre care iti povesteam eu, in noptile calde. Sa stii ca inca simt nevoia unor ochi care sa ma priveasca mandrii si cu dragoste, atunci cand soptesc: “Vreau sa te iubesc!” si inca tind sa cred ca merit sa fiu mai apreciat. Da, am ramas acelasi egoist. Inca ma consider diferit de restul si se pare ca inca o fac pe nebunul cu placere, atunci cand iti vorbesc. Simt nevoia sa te inlocuiesc cu cineva mai…uman, cineva care merita sa-ti ia locul…sa-mi ia inima. Alte valuri se sparg si le simt ultima bataie pe piept. Nu e nevoie sa fii nervoasa, dar trebuie sa trec peste multe in perioada asta.  Imi trebuie ceva mai palpabil, o pereche de urechi care sa ma asculte, care sa-mi cerseasca soaptele si pe care sa le excit muscandu-le. Sa-i simt buzele muscate cum pulseaza pe buzele mele, muscaturi provocate de cuvintele mele…grele. Tu nu esti capabila de toate astea! Totusi simt ca tu ai puterea sa ma asculti cand altii nu o fac, dar esti doar o mare…doar o apa.

Ganduri aleatorii…Cenusa clipelor trecute imi inunda mintea. Cu cateva ore in urma eram in Iad, acum talpile imi sunt mangaiate de nisipul fin, poate nu e niciun colt de Rai, poate e doar o iluzie. Cativa stropi reci ma trezesc, aveam nevoie!

 

Timp (23:00-00:00)

Posted on

„Timpul meu zboara, nu se scurge incet” -Zeppelin

Am parcat maşina unde începe plaja, unde firele fine de nisip întâlnesc asfaltul. I-am lăsat cauciucurile să-i fie mângâiate de nisip. Mi-am trecut mâna prin păr şi am simţit briza mării cum mă cheamă. M-am descălţat de adidaşi şi mi-am aruncat ceasul pe bord. Timpul nu mai există pentru mine. Nu mai este o prioritate acum, nu mai are nici o valoare şi nici o influenţa asupra mea. Curvă ieftină! Am auzit de mult prea multe ori în jurul meu că timpul înseamnă bani încât am ajuns să-l urăsc. Îl dispreţuiesc. Îmi vinde cu preţuri mari speranţa, de parcă speranţa mea stă în note de plată. Îmi oferă aproape gratis iluzii şi defapt îmi fură tot ce iubesc, face ca nimic să nu persiste în viaţa mea. Ia deodată totul sau câte puţin, treptat,  şi îmi lasă coşmaruri şi idei ce nu-mi dau pace până în zori. Dar ştii ce e cel mai dureros? Că niciodată nu mă întreabă! De cele mai multe ori simt nevoia să-l ucid, să-l mutilez. Aş vrea să am puterea să-l opresc în loc, într-un apus de vară, de vineri seară, în care eu şi cei care au bucăţi din inima mea prin buzunarele lor să ne pierdem pe un drum ce nu ştim unde duce. Iarăşi gândul îmi este la voi, dar valurile ce se sparg brutal de stâncile din depărtare îmi limpezesc gândurile. Tot ce voi avea vreodată pentru totdeauna sunt eu însumi. Dar simt o nevoie nebună să te ascult, ştiu că exişti. Vreau să-mi răpeşti ego-ul şi tot timpul liber, să-mi influenţezi cuvintele şi parfumul tău să-l simt la fiecare pas. Aş vrea să ne pierdem prin cearşafuri şifonate în dimineţile târzii şi să adormim îmbrăţişaţi. Vreau să am siguranţa că te voi găsi cât mai repede şi că nu vei refuza să fii a mea. Te voi percepe ca atunci când scriu la tu-ul ideal, ştiu că ştii şi tu asta şi vreau să-mi întorci toată lumea pe dos, să fim speciali. Vreau doar să mă poţi iubi aşa cum cred că ar trebui să se simtă cu adevărat iubirea.

Vorbele mi se pierd în zarva făcută de mare, cuvintele-mi sunt înghiţite şi purtate în larg. Sper să eşueze pe un ţărm tropical!

Acasa (Intro)

Posted on

Zgomote triste ce ies din adancul sufletului meu. Am nevoie de liniste si pace. Razboiul inceput acum o ora, din care am fugit de pe campul de lupta, m-a sleit de puteri si mi-a distrus sentimentele. Nu m-a ajutat cu nimic, poate doar la umplerea unor foi cu ale mele cuvinte ce se indreapta catre tine precum sagetile otravite. Otrava sufletului meu. Iubire tanjita si supraapreciata. Gasita si pierduta fara a-i simti partile magice. Magia exista? Sper ca sagetile mele sa se infiga adanc. As vrea sa sangerezi cum am facut-o si eu de atatea ori si apoi sa-mi ceri ajutorul si sa pretind ca nu sunt acolo, ca defapt timpul nostru e scurs si pierdut demult, prin noptile altora. Defapt nu este pierdut, timpul nostru este prin visele si idealurile mele doar ca nu ai stiut sa-l cauti. Nu ai vrut sa ma gasesti. Sa-ti spun ca abia acum realizam ca nu ne potrivim si ca este greu, asa mi-ai spus si tu. De parca a fost vreodata usor. Cliseeic, draga mea!

Ai inceput sa tipi fara motiv, urasc cand faci asta. Si aveam noi uneori niste momente atat de bune. Ca atunci cand ne-am batut cu perne si tot apartamentul era plin de fulgi, dar cui ii pasa? Nu stiam daca e vis sau realitate. Nici nu imi pasa ce era. Mi-am luat geaca din piele si am iesit, lasandu-te sa tipi. Ce gesturi de prost gust ma provoci sa fac. Am iesit chiar pe usa care spuneai ca o masurai din priviri de fiecare data inainte sa vin de la servici, de nerabdare sa ma vezi. Nici macar nu am trantit-o, stiu ca te-ai enervat mai tare. Mi-am muscat buzele, nu-mi place sa plec asa. Am bagat cheile in contactul Range Rover-ului, am deschis trapa si am tras adanc in piept aerul racoros al noptii. Ceasul e 21:50. Putina liniste…

Cer senin, iubire sparta in mii de bucati si pofta mea nebuna de scris. Am deschis torpedoul sa caut foi, rujul tau…tocmai a zburat pe geam. Simt nevoia de gustul amar lasat de cafea pe cerul gurii. E ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, iubita! Am nevoie sa fiu strans in brate, vreau sa simt siguranta din bratele tatei, iubirea din inima mamei si vreau sa aud vocea lui F. care e mereu acolo. Am nevoie de iubire, nu de monstrii mei de sub pat. Sunt doar eu, soseaua si luminile din faruri. Simt nevoia sa conduc pana la mare. Sorb cu sete prima gura de cafea si caut in agenda telefonului. Imi e dor sa va aud vocea. “In 2 ore sunt acasa!” Mesaj trimis! Acasa e acolo unde imi putrezeste iubirea, unde se finalizeaza gandurile si visele mele si unde scriu cele mai bune randuri. E cald pentru o zi de primavara, se vede ca e pe sfarsite. Abia astept sa vorbesc cu marea si sa va simt caldura din zambete. Mereu am fost primul cu gandul sa plec, copilul naiv cu gand de duca, cel ce era deja incaltat cand altii abia isi legau sireturile. Mereu am trait cu dorul vostru in suflet…