Monthly Archives: Aprilie 2011

Capat de linie(07:00-08:00)

Posted on

Habar nu am cum viata mea s-a transformat asa, atat de repede. Apas disperat acceleratia. Niciodata nu mi-a placut viteza, dar acum merg cu mult peste limita legala si nimic din mine nu pare a fi deranjat de asta. Masina a scos un sunet destul de urat cand am turat-o. Dar cui ii mai pasa?!

Nu este nici noapte, dar nici zi. Nici macar nu reusesc sa recunosc perioada zilei in care ma aflu. Mi-am uitat si ceasul pe noptiera din dormitorul ei. Futu-i! Mi-am ridicat ochelarii si am privit in oglinda retrovizoare. Am ochii rosii, in sfarsit m-am transformat in monstrul in care am zis ca nu voi fi niciodata. Mai este mult pana se termina totul?! Cat mai am pana la capatul drumului? Imi consult GPS-ul. Ironic.

Nu mai tin minte cum am plecat, cum a inceput totul. Stiu ca ea dormea, sau macar asa credeam. Dormea atat de frumos…as fi vrut macar sa o sarut pe frunte si sa o asigur ca totul este bine intre noi, dar nu am mai avut timp. A trebuit sa plec. Aud inca foarte clar in cap vocea medicului de pe ambulanta: „Sunteti chemat de urgenta la Spitalul Z. In apartamentul dumneavoastra s-a inregistrat un caz de sinucidere, victima sustine ca va este cineva foarte apropiat. Veniti cat puteti de repede!” Cacat! De ce nu pot avea macar o data parte de ceva frumos, pana la epuizare? Si de ce, de fiecare data trebuie sa intervina ceva?! In cateva ore viata mea se schimbase in ceva frumos, in ceva ce mi-am dorit mereu. Cand totul era aproape sa se aseze pe o linie pozitiva si bagajele tale erau gata de drum si apartamentul meu iti spunea: „Pleaca!”  ai ales sa faci gestul asta de rahat, ca sa-mi aduci tot trecutul iarasi pe cap si sa ma bat cu timpul din nou. Si stii ce doare cel mai tare? Ca aveam sentimentul ca am reusit sa inving timpul pentru cateva clipe! Stii ce am urat mereu la tine? Faptul ca nu stiai sa gandesti. Egoismul tau nu se gandeste la cei din jur si sigur ai avut o criza ca nu ti-am mai dat atentia necesara. Nu, nu mai am nevoie de tine si este cel mai ipocrit lucru sa-mi cersesti iertarea taindu-ti venele. Imi mai inspiri doar mila si sila! Apas mai tare acceleratia! Mai e mult pana la capat?

-Daca vrei sa faci arta nu vei cunoaste prea des fericirea. Arta nu vine din fericire!

Am tresarit la auzul acestor cuvinte, cunosc vocea. Pe bancheta din spate sunt doua femei goale. Singurele femei ce-mi intorc cuvintele despre iubire, habar nu au cat le urasc! Am facut dragoste cu ele nopti la rand, le stiu fiecare fantezie si pozitiile preferate. Stiu ce tigari fumeaza fiecare, ce bijuterii prefera si parfumul preferat. Le port cu mine de mic, dar am facut cunostinta cu ele mai tarziu, apoi am inceput sa bem cafele impreuna, sa ne impartasim secrete si planuri de vacanta si sa ne spulberam vise si cariere. Am inceput sa scriem impreuna si m-au invatat sa evoluez, dar m-au tras si in jos cand eram prea sus, sunt niste curve defapt! M-au invatat cum sa pierd noptile si cum sa ma hranesc cu vise, m-au tinut departe de iubire, pana acum cateva ore. Sunt ego-urile mele si nu sunt incantate sa va cunoasca, chiar nu sunt!

-Ar fi cazul sa mai apesi putin acceleratia, avem un prieten ce vrea sa te cunoasca. Hahahaha! (Ea este cea cu sarcasmul).

Ma simt stimulat mecanic, inconstient apas pedala pana la fund. Simt cum creste adrenalina si cum scade controlul meu asupra masinii. Volanul mi-a alunecat din mana si te-am revazut dormind, asa cum te-am lasat…Stalpul acela pare destul de meschin, nu are de gand sa ne ocoleasca. Curvele astea doua din spatele meu continua sa rada diabolic, ca si cum totul este normal. S-a auzit o bufnitura destul de mare, am simtit cum sangele-mi inunda capul si bataile inimii zvacneau in ceafa…sau in afara ei. Am auzit cum imi trosnesc propriile oase, noroc ca nu a mai avut cand sa si doara. Sper doar sa fie ceva dupa, iubita!

Ma simt cazand in gol, e negru in jur si am senzatia ca ma apropii tot mai mult de o suprafata dura…nici macar nu doare.

Paste fericit!

Posted on

Sa aveti parte de un Paste fericit, plin de bucurii si de liniste sufleteasca !

Cu respect, Dan Novac

Tu, a mea(06:00-07:00)

Posted on

Ne-am asezat amandoi pe pat. Suntem obositi, dar suntem tineri…Nu imi e somn insa tie da. Stiu, tu esti cea mai somnoroasa dintre noi. E placut sa stiu atatea detalii.

Imi strange mana calda in palmele-i reci si-mi spune:

-Ti-a luat multe ierni sa ma gasesti!

– Cam prea multe. Asa de previzibil sunt?

-Nu, dar se vede in ochii tai, pe buzele tale si in tonul vocii tale, e altfel cand vorbesti cu mine! si rade…

Isi da jos ochelarii de la ochi, ii aseaza grijuliu pe noptiera, gesturi simple…Ochii mari, cuvintele ei ce-mi soptesc parca sublim numele si buzele ei…atat de moi. Am visat la ele fara sa stiu, le-am atins grijuliu in fiecare seara in care-mi atingeam cuvintele si am tanjit dupe ele cautandu-le la atatea femei. Vreau sa ma pierd prin verile ei, sa ne uitam amandoi la stele intr-o noapte prea tarzie si sa te tin in brate in noptile racoroase de vara, cand adormim goi, doar cu noi doi in ganduri. Vreau sa te intalnesc in fiecare vis si sa-mi conturez alte vise alaturi de tine, vise in care vei crede mai mult decat o fac chiar eu, stiu ca ai puterea asta. O sa spargem valurile marii amandoi de mana si ne vom ridica unul pe altul din gropile vietii. Traiectoria mea…plina de iluzii, va fi greu, dar simt ca vei fi acolo. Sa ma ridici, sa ma scuturi de praf, sa-mi saruti fruntea si sa-mi spui ca nu are ce sa fie mai greu cand suntem amandoi. Pieptul tau pe care sa plang si degetele tale ce se joaca in parul meu, devenim exemplari si stralucim impreuna.

Inima imi bate prea tare. Cred ca ti-am anticipat fara sa vreau venirea. Te regasesc in cuvintele mele si in visele ce le-am impartit la doi. Esti gandul meu lipsa, cuvantul ce-mi sta pe varful limbii dar nu-l gasesc, completarea perfecta, puzzle-ul sufletului meu si toate piesele sunt la tine. Construieste-ma cu grija!

Sunt iar pierdut in ganduri, nu e bine. Simt patul moale sub noi, parca sunt pe o saltea si marea ma poarta in larg, in timp ce soarele-mi arde pielea. Dar nu ma lasi sa cad prada gandurilor mele fiindca ma cunosti, desi nu ne stim demult. Parca ne-am cunoscut acum o viata, sau doua…

-La ce te gandesti? M-a intrebat in timp ce si-a lipit buzele de gatul meu.

-La nimic, asa…

-Gandeste-te la noi, ia-ma in brate si ai grija de mine!

Si acum tu esti peste mine, ma invelesti si imi porti de grija si esti caldura mea din noptile de iarna si din zilele ploiase de toamna. Esti plapuma mea preferata si nu as suporta caldura alteia, ar fi prea rece. Mi-ai ridicat standardele. Te vad cum imi atingi visele cu degetele tale fine si totul pare mult mai simplu. O sa fiu al tau si tu a mea…

Noi

Posted on

Probabil este cel mai groaznic loc in care sa-ti privesti trecutul in ochi. Locul in care vii sa-l uiti, intr-un bar. El a ridicat mana sa comande un shot de tequila, dar in timp ce astepta si se uita prin tot barul ochii i-au ramasi fixati pe perechea de ochi ce o are mereu in minte, din pacate, in ultimul timp doar in minte. Sta intr-un colt putin ferit de lumina si il priveste fix, probabil de cand a intrat. Pentru prima oara privirile li s-au intersectat. Pareau sa nu aiba nimic pregatit pentru ei in noaptea asta, doar amintiri ce vor fi sterse de mililitrii de alcool, pareau sa nu gandeasca nimic, insa in capul lor se loveau ca de stanci valuri de intrebari, raspunsuri, scenarii si ipoteze.

Ea:  te-ai apropiat de mine si parfumul tau m-a facut sa tresar. imi aduce aminte de diminetile cand ma trezea: o esenta puternica, masculina, care pe parcurs devine un drog. gandindu-ma acum, chiar nu stiu cum am putut rezista atata timp fara nici o doza. dar ma pierd prin amintiri si nici nu m-am uitat in ochii tai. ridic privirea si exact de ce ma temeam cel mai tare: ochii aceia negri, electrizanti, care ascund atatea mistere, se uita cu mirare la mine. nu reusesc sa spun nimic, desi mii de ganduri alearga disperate prin mintea mea. cum sa nu te topesti langa el, un tip inalt, brunet cu niste buze carnoase, parca desenate cu carioca? in general oamenii se schimba, se maturizeaza, uita. dar parca tu  ai ramas acelasi suflet cald care se uita cu drag la mine. acum cand ma gandesc la pielea ta moale si la buzele ce se jucau mereu pe fruntea mea, imagini cu noi doi mi se deruleaza in minte cu toate locurile unde am fost si unde ne-am distrat si am ras cat era ziua de lunga, chiar si noaptea ne devenea complice. acum ma uit la tine si ma intreb de ce am pierdut ce aveam? dar ma faci sa zambesc pentru ca fara tine nu as fi stiut sa iubesc. nu as fi stiut cum e sa iubesti pe cineva atat de mult astfel incat atunci cand esti langa el sa poti opri timpul, sa tremuri de placere si sa speri ca acea clipa nu se va termina niciodata.

El: A trecut atat de mult…si esti la fel ca atunci cand te-am sarutat pe frunte in noaptea in care am plecat, cand ti-am lasat biletul ala. Da, sunt un las, stim amandoi asta foarte bine . E atat de greu…desi mi-am jurat ca nu o sa-mi mai pese. Mi-am spus ca ma voi uita in ochii tai fara cea mai mica emotie, asa cum o faceai tu …ei bine, m-am mintit!

Inca esti cea mai frumoasa din tot barul asta si inca tii ascunse prin buzunarele de la portofel bucati din inima mea. Ma intreb daca tot atat de bine imi ascunzi ceea ce simti. Mi-ai zambit. Oare ne-a trecut prin minte acelasi gand? As vrea sa te strang de mana, in brate, sa-ti sarut obrajii, sa-ti gust buzele…dar probabil m-ai respinge…poate ai pe altcineva…cineva mai bun ca mine. Poate toti prostii astia aveau dreptate…poate chiar nu poti scapa de lucrul de care te temi cel mai tare. Vreau sa adorm in bratele tale, ca in noptile de vara ce le-am racorit impreuna. Simturile mele sunt obisnuite cu parfumul tau, mirosi a acasa. As vrea macar sa-ti pot spune ca fara tine m-am simtit ca si cum as avea nimic, dar…nu pot sa-ti vorbesc. Sunt blocat in fata gesturilor tale ce m-au cucerit cu ani in urma si o fac iarasi in seara asta. Imi este imposibil sa stau langa tine si sa nu simt iubire…probabil suntem programati asa, sa cadem unul pentru altul…sau sa cad doar eu pentru tine…in viata asta si in celelalte. Inca ne intelegem doar din priviri, cred ca am un zambet tampit pe fata. Oare m-am inrosit? Mi-ai atins mana cu unghia ta…sunt dependent de tine(inca mai sunt independent de lume) si de ceva timp sunt intr-un continuu sevraj. Am atatea intrebari sa-ti pun, am atatea raspunsuri sa-ti dau…

Cuvintele mele plang in fiecare noapte dupa vocea ta. Esti preferata lor. Prima care le va citi mereu…prima…se tot repeta cuvantul asta in capul meu!

Nota: Acest paragraf nu face parte din seria „24 de ore”! Este ceva mai nou pe aici. Nu este scris in totalitate de mine. Am avut sansa sa imi impart gandurile si sentimentele cu cineva care uneori mai si scrie si am ales sa impartim acest post la doi. Partea cu „EA” este scrisa de Denisse, prietena mea, restul fiind scris de mine, cu care cred ca v-ati obisnuit (aplauze pe fundal-multumesc:)) ) Sper sa va placa!

Camera ta(05:00-06:00)

Posted on

Timpanul meu se relaxeaza sub bataile ritmate ale tocurilor tale ce urca scarile. Ar putea fi o bucata tare dintr-un negativ al unei melodii ce sigur va ajunge hit. Sau ar putea sa ramana un sunet care reuseste sa ma relaxeze doar pe mine…cred ca e mai productiv asa. Sunt egoist (ti-am soptit asta in aceeasi seara).

Am auzit cheile cum se rotesc in broasca de la usa, imi aduci aminte de casa, simt ca sunt acasa. Mama obisnuia sa-mi spuna ca: „Acasa este prima destinatie pe care o alegi atunci cand esti trist, locul de care iti va fi cel mai dor si in acelasi timp locul ce va incerca sa-ti ruineze viitorul, deoarece te va vrea mereu acolo”. Pentru mine acasa inseamna inspiratie si iubire, acolo am invatat sa scriu cu propriul sange.

Ai intrat prima si mi-ai spus una dintre formulele acelea banale de prezentare a casei. Totul mirosea atat de bine…mirosea a tine si iubesc mirosul tau specific. Cine ar fi crezut ca mai tarziu ma voi trezi cu el in fiecare dimineata si ca mereu il voi aprecia mai tare. Peretii tai s-au atasat rapid de mine, ai adus pe cineva care sa le vorbeasca. Mai tarziu mi-ai cerut sa scriu tot ce-mi vine pe peretii din dormitor. I-am facut sa planga, sa viseze, ca mai apoi sa le spun chiar eu plangand, ca le-am facut doar iluzii. Te-am facut sa dai cu pumnul in ei cand erai nervoasa pe mine si te-am urcat de nenumarate ori pe ei in noptile in care nu aveam somn si eram plini de energie. Apoi cand ne-am certat urat, cand ai inceput sa trantesti tot ce se putea tranti prin casa si cand am vrut sa nu te mai ascult, ai inceput sa stergi din cuvintele mele. Mi-ai  marturisit mai tarziu, stand pe mine, intr-o dupa-amiaza de vineri, de vara, cand totul s-a intors la normal, ca ai reusit sa stergi doar primele doua cuvinte, pana ai ajuns la numele tau. Mi-ai spus ca ai sters doar „Te iubesc”, pe care m-ai rugat peste un timp sa ti-l scriu la loc unde era(Mi s-a parut o fraza penibila apoi, cum de obicei mi se par toate lucrurile facute de mine dupa ce trece un timp). Am ras cand mi-ai adus aminte si ca urmare, inca mai am urmele muscaturii tale pe gat. Cred ca a fost unul dintre rarele tale momente de sinceritate. M-ai fascinat prin faptul ca nu ai vrut sa-mi arati ce simti pentru mine, desi in mare parte stiam fara sa-mi demonstrezi, dar stiai cum sunt, ca am nevoie sa vad si tocmai de aia nu imi aratai. Fiindca stii sa ma omori in toate modurile posibile si nu te opresti niciodata sa o faci, chiar daca stii ca ma doare. Ai noroc, ca doare placut…

Iarasi gandul meu fuge de nebun catre tine. Incercam doar sa trec pe foaie gandurile mele de cand te-am cunoscut si m-ai purtat atat de departe, cred ca nu scriu despre tine fiindca imi e teama de insomnii, imi e teama ca nu ma voi mai putea controla, ca voi depasi foile (de aceea nu scriu despre multi, in general). Tu dormi in continuare, eu o sa-ti scriu…in noapte.

Vorbeam despre mirosul apartamentului tau si primul meu contact cu el. Mai tii minte ce ti-am spus? Inca mai zambesc cand imi reamintesc: „Ma simt ca intr-un New York personalizat”. Esti plina de mistere, la fel ca fiecare colt al camerei tale, la fel ca fiecare crapatura din parchet prin care respira monstrii de sub pat. Mi-ai dat o patratica dintr-o ciocolata si mi-ai spus la ureche sa mai tac. Cand te-ai descaltat de pantofii tai cu toc inalt, ti-am spus:

-Stii, ma vad cu tine de mana atunci cand lumea ma aplauda!

Ai schitat un zambet. Mereu ai ascuns tot atat de bine?! Ti-ai trecut mana prin parul meu, doar mi-ai atins buzele, nu m-ai lasat sa te sarut(ai un talent de a nu face ca mine) si m-ai condus catre dormitor.

Constiinta(04:00-05:00)

Posted on

M-am trezit atunci cand a luat din plin o groapa, m-am uitat speriat la drum si apoi la ea. Avea o expresie gen “Oops”. Am concluzionat ironic: “Femeile la volan..”. Mai tin minte doar ca s-a uitat urat la mine si a spus: „Ti-as trage un pumn…” , in timp ce isi musca buzele potolindu-si frustrarile. Am ras si m-am asezat iarasi cat mai comfortabil in scaun. Stiu ca se auzea o muzica buna oricum, cunoscuta. Era unul dintre playlisturile mele preferate. Mai tarziu mi-a spus ca iubeste muzica ce o ascult si ca imi pot imparti deja gusturile la doi, ca: „Noi doi sigur am fost impreuna si intr-o alta lume”. „Noi doi…” i-am repetat, lasandu-i fraza sa cada intr-o prapastie care nu stiu inca unde duce.

Am adormit, sunt sigur! Nu am mai simtit viteza, parfumul ei, muzica sau vreo alta groapa, am uitat de lume aproape complet. Constiinta mea flirteaza cu mine si mereu reuseste sa ma convinga sa fac la fel ca ea. Am intrebari ce-mi joaca prin cap fara sa le gasesc raspunsul, am idei care trebuie sa le trec pe foi, dar nu ma lasa sa ma trezesc si le pierd pana dimineata. Ahh, mereu ai fost cea mai buna ispita si in acelasi timp cea mai proasta si falsa iubire. Te urasc atat de tare incat as vrea sa te mutilez pentru toate noptile in care nu m-ai lasat sa fac nimic productiv, nici sa dorm profund nu puteam, nici sa-mi amplific sentimentele nu ma lasai. Iar am un moment de egoism in care dorm si vorbesc doar cu tine, doar eu cu tine…Luam o cina romantica, care probabil se va termina cu o noapte de dragoste, care va dispare maine in zori si voi constientiza ca totul a fost in capul meu. Eu inca mai visez pe randuri goale si uit sa mai traiesc. Si asa a fost mereu, acum simt ca am o scapare si incerci sa ma iei de langa ea…totusi nu-mi pot dezlipi genele. Imi trebuie putin ajutor…de asta am avut nevoie mereu, sa fiu impartit la doi!

-Dani, trezeste-te! Am ajuns!

Ce bine ca ne intelegem si atunci cand nu ne vorbim!

-La mine? Deja?!

-Nu la tine. Nu stiu unde stai, te cunosc de cateva ore! Hai coboara, ti-am luat eu geaca, portofelul si cheile sunt tot la mine.

Bine ca nu suntem la mine, apartamentul cred ca e plin de bagaje si de truse de machiaj stranse si toale si toate chestiile astea. O parte din mine tocmai pleaca, facand loc la alta. Uneori ca sa poti avea ce meriti trebuie sa lasi ceea ce ai deoparte! Dar nici macar nu am zis asta cu voce tare, tu nu trebuie sa stii neaparat. Si asa pana maine cred ca apartamentul va fi ca si inainte…doar pentru mine. Pereti ce ma asculta si tablouri ce-mi vorbesc…La fel ca inainte…

Pierduti(03:00-04:00)

Posted on

-Da-mi mana si hai sa fugim de aici!

Sa ne pierdem urma prin noapte si sa nu lasam indicii pentru a ne gasi, cuiva. Ne vom ascunde impreuna intr-un loc cat mai greu de gasit, precum doi copii indragostiti prinsi intr-un joc de-a v-ati ascunselea. I-am intins mana si am ajutat-o sa se ridice de pe nisipul ce se obisnuise deja cu prezenta ei. Mi-a strans palma in palma ei si a spus:

-De obicei nu sunt in stare sa sesizez la timp sansele ce mi se ofera. De aceea am pierdut de multe ori insa pe aceasta o voi accepta instant, o voi lua pe negandite, ma voi preface ca ai fost chiar previzibil.

I-am zambit timid si tinand-o de mana am mers catre masina. Am intrat si ca un gest reflex, ea, a deschis trapa lasand cerul sa invadeze spatiul inchis in care ne aflam. Am privit-o uimit si i-am spus incet, aproape soptit, in timp ce am invartit cheia in contact:

-Ciudat, aceeasi chestie o fac si eu aproape de fiecare data cand intru in masina.

Si-a umezit buzele cu varful limbii. Si-a bagat mana prin par si s-a deschis la geaca ei subtire de piele. Gesturi simple, le ador! Inainte sa spuna urmatoarele cuvinte si-a muscat buza de jos cu o usoara salbaticie.

-Poate sunt un fel de ego feminin de-al tau! Poate ma voi pierde si eu ca alte ego-uri de ale tale, prin sertare, lenjerii sifonate pline de partide de somn intarziate si ce miros puternic a tine, dominant…ca si cum oricine ar trece prin patul ala nu va reusi sa te intoarca din calea ta singuratica…Probabil multe ar spune ca esti un tip cu un caracter puternic. Dar nu, nu esti deloc asa! Uite cat de usor te-am abatut de la drumul tau, te-am imbatat bine cu mine, sunt o tequilla tare, se pare! Partea buna e ca doar eu te cunosc atat de bine, inca mai poti impresiona cateva fete…sau nu!

-Nu beau tequilla! Si nu cred ca ti-ai dori sa fii vreun ego de-al meu. E prea epuizant, e ca un film blockbuster, dar pretentios si mindfuck in acelasi timp. Mi-am intors privirea spre ea in timp ce apasam acceleratia.

-Mda, te pricepi la cuvinte, esti norocos!

-Sunt dovada vie ca norocul exista!

Am izbucnit amandoi intr-un ras aproape isteric ce se pierdea pe soseaua intunecata ce o lasam in urma. Stiam unde merg, dar imi placea sa cred ca directia este nicaieri. Peste douazeci de minute am facut schimb. Am lasat-o sa conduca, eu nu aveam chef, dar am avut incredere. Nu imi sta in fire. Mi-am lasat scaunul putin mai pe spate, am urcat picioarele pe bord si am aprins casetofonul. L-am dat tare si m-am pierdut intr-un ritm de reggae. Ea si-a aprins o tigara din pachet, vroia sa-l termine mai repede. Fumul imi intoxica narile inainte sa iasa pe geam impreuna cu vibe-urile vreunui Marley. Se simte bine si ii sta minunat la volanul masinii mele. Suntem pierduti pe un drum ce nu vreau sa-l recunosc. As vrea sa ramanem pierduti ceva timp…