Monthly Archives: Iunie 2011

Indepartare(17:00-18:00)

Posted on

Poate viata noastra este doar o picatura, dintr-o picatura de apa. Si ce s-ar intampla daca as pierde totul?! M-am intrebat de multe ori. Oare e un capat de drum? Un punct pe o foaie alba, o ultima frunza cazuta intr-o toamna rece, un ultim strop de inspiratie, cel mai regretat fior de iubire? Sau o sa pot construi ceva mai bun?! Poate o sa intalnesc pe o banca pustie in Central Park, o alta ea, langa un copac ce-l vom insemna peste ani cu doua initiale. Poate o sa am sansa sa ma iubesca si nu o sa-mi mai fie dor de ea. Daca iubesti, nu pleci! Restul sunt povesti proaste. Eu le scriu pe cele bune, crede-ma! Nu poti creea cand esti vesel. Nu se numeste arta. Poate vei fi alta, vei purta un pulover verde si te voi intalni atunci cand incerci sa te separi de lume, citindu-ma. Nu ma vei recunoaste, te voi intreba cum este cartea, lucru care te-ar scoate din sarite fiindca nu te las sa ma citesti in linistea ta. Poate ma voi indragosti, sau poate te vei indragosti doar tu. O sa-mi ceri mii de scuze cand ma voi prezenta si iti voi spune zambind ca nu e nici o problema ca m-ai respins cateva minute. Sau poate…vei fi aceeasi, vor trece anii, ma vei citi stand intinsa pe nisip, cu aceeasi atitudine de care m-am indragostit, cu aceeasi voce pe care nu am putut sa o uit in noptile prea tarzii. Vei plange peste cuvintele mele cu aceleasi lacrimi care m-au facut demult sa ma intorc. Si vei fi in vacanta cu un sot prost, care iti va cere socoteala si te va intreba de ce plangi, folosind ca argument expresia aia banala si de tot rahatul: „E doar o carte!” Ii vei intoarce spatele, nu-l mai suporti demult. O sa dai pagina si o sa mangai cuvintele mele, la fel cum obisnuiai sa ma mangai pe mine. Si poate prin ochelarii tai de soare obositi, ma vei zari innotand in mare, undeva in larg. O sa ignori tot, o sa lasi viata ta la o parte si sa sacrifici tot pentru mine. Probabil in momentul acela vei avea un imens abis in stomac si te vei gandi la fel si fel de planuri pentru a ma aborda. Sau poate nimic din toate astea nu se vor intampla, fiindca vezi tu…doar pixul e la mine. Doar in scris pot fi cine vreau sa fiu. Doar aici stiu ce vreau si sunt hotarat, in realitate, acum, habar nu am ce decizii sa iau. Aici, pe foaie, e refugiul meu si cred ca singurul aspect ce tine de viitor, de care sunt sigur, este ca si atunci tot aici imi voi gasi refugiu si ma voi simti in siguranta. Si totusi, ce s-ar intampla daca as lasa in urma totul?! Chuck Palahniuk spunea ca abia dupa ce pierdem totul, suntem liber sa facem orice! A uitat sa defineasca totul…

Inca sunt un las, inca scriu bilete si inca prefer sa plec atunci cand nu te pot privi in ochi. Profit de momentul in care te-ai dus la magazin si ma ridic din patul de spital. Ma imbrac, imi pun repede camasa alba, sifonata, pe mine si jeansi. Imi iau cheile de la masina, deoarece m-ai adus aici cu ea, ma incalt si plec. Am lasat in urma un cearsaf mototolit si un bilet. Cobor repede scarile. Cu cat ma indepartez mai tare, cu atat simt ca ma vindec, dar o stare nebuna se impune in capul meu si-mi spune ca trebuie sa raman, ca desi nu s-a intamplat cum visam, totusi concluzia se pare ca e aproape aceeasi. Ea este cu mine, alaturi de mine. Dar sunt dominat de intrebari si incertitudini si fac pasi tot mai greu spre iesire. In scurt timp, fara tine, o sa intru in sevraj. Trebuie sa fiu tare…dar cat de tare pot fi?! Ma intreb… Semnez in graba fisa de externare si ajung in parcare unde ma urc in masina. Respir greu. Inima bate aiurea. Nu lesina! Ma uit repede in oglinda si imi sumetec manecile. Bag cheia in contact si plec. Nu simt ca trebuie sa fac asta… Unde gresesc?!

”Imi pare rau! Trebuia sa plec. Am nevoie de mine un timp! Nu plange, probabil o sa ma intorc, ca un prost ce sunt. Nu stiu ce vreau defapt. O sa-ti scriu, meriti niste explicatii. Dupa toate cacaturile astea cred ca te iubesc!”

Sau eu ma insel…

Nimic nu e o concluzie(16:00-17:00)

Posted on

Adu-ti aminte ultima oara cand ai facut totul doar pentru binele tau! Eu nu-mi amintesc. Cand ai desfacut o ciocolata si ai ales sa nu o imparti cu nimeni?! Cand ai ales sa iubesti si ti-ai spus, ca daca nu primesti sentimentul  inapoi, pleci mai departe. Dar ai ramas pe loc. Stiu, nu aveai puterea sa treci peste. Oricum, este una dintre cele mai proaste scuze. Si eu am facut la fel! Sunt un prost aici, naiv si incurabil inca. Doar ca reusesc sa ma scot mai bine decat multi. Eu scriu! Am invatat cum sa astept zorile urmatoarei zile, doar pentru a asculta cateva minute pescarusii inainte sa adorm. Doar pentru a-mi crea falsa iluzie ca in preajma mea, valuri se sparg de stanci si un soare asteapta semnalul pleoapelor mele grele pentru a rasari dintr-o mare trista, o mare ce s-a zbatut o noapte intreaga, torturata de propriile valuri. Mi-am stricat somnul nopti intregi, chinuit de deciziile luate de propria-mi inima. Decizii ce erau in contradictoriu cu ratiunea. Am mazgalit foi intregi zi de zi si nu am scris nimic concret. Am fost un scriitor ratat. Inca mai sunt in timpul liber! Cred ca am si o carte de vizita pe undeva…prin poseta unei domnisoare, ce a plans simtind ce am scris. Sper doar sa nu minta frumos, precum multe. Imi e dor sa evadez. Imi e teama ca prin tot chaosul asta o sa ma pierd definitiv, dar vreau sa cred ca ma iubesc prea multi ca sa ma lase sa fac asta. Doar un rasarit ma poate vindeca. Inca as vrea sa-l vad alaturi de tine. Sa ne pierdem urmele prin nisipul rece din zori si sa-ti strang mana murdara de nisip. Sa inchid ochii si sa topim seara pierduta intr-un sarut si un pescarus sa se auda tipand in zare, glasul lui contopindu-se cu nota muzicala a unei corzi de chitara ciupite usor. O camera goala de hotel sa ne astepte in spatele plajei de pe care privim rasaritul si sa facem dragoste pana cand voi fi sleit de toate puterile si sa adormi goala langa mine, pretinzand ca ma iubesti. Nu o sa dormim mult, ci cat sa ne trezim odihniti. Suntem tineri. O sa dormim destul cand vom muri! Stii…ti-am spus mereu: Viata e prea scurta pentru cafele proaste!

Simt ca prin perfuziile astea curge venin. Mai sunt cateva minute si o sa pot pleca de aici. Ma simt putin altfel, m-am schimbat usor. Am cazut de sus, am lesinat si m-am ridicat. Cica toata viata la asta se rezuma, la cazaturi si urcusuri. E prea banal pentru viata mea! Simt cum venele-mi pulseaza mai tare. Parca ar fi antidotul si incearca sa scoata afara prin presiune veninul. Imi controlez fruntea si observ o cicatrice. Nu stiu daca e de la cazatura sau de la iubire. Te vad cum iti scoti ultima tigara din pachet si imi faci semn ca te duci sa fumezi. Ne zambim reciproc. Nu exista linistea dinaintea furtunii, ci calmul de dupa furtuna. Iti urmaresc fiecare gest. Ma ranesti, dar nu incetezi sa ma fascinezi. Deschizi geamul si tragi primul fum cu sete. Te uiti in gol in timp ce expiri tot fumul. Cred ca te gandesti la mine, la zile insorite si la cum obisnuia sa fie totul la inceput. Imi place enorm cum buzele tale strang filtrul ala pana cand il lasa fara viata si cum rujul tau lasa urme. E exact ca si cu barbatii. Iti treci mana prin par si-l dai pe spate printr-un gest ce nu-l voi uita prea curand. Am spus de nenumarate ori ca ma inspiri cand fumezi. O faci, dar nu-mi place sa te vad fumand. Doar gandul ca te poate rani, ma doare. Te uiti din capatul holului la mine si ma vezi cum te urmaresc cu niste ochi goi. Cred ca ti-ai dat seama de ce simt si asta e si motivul pentru care ai aruncat tigara desi mai aveai jumatate. Ai venit la mine, m-ai sarutat pe obraz si te-ai asigurat ca sunt bine. Mi-ai trecut mana prin par si ai spus:

-Cobor pana la magazin, trebuie sa iau ceva. Vin indata si plecam acasa!

Am dat din cap aprobator si ti-am urmarit pasii pana cand ai coborat scarile. As vrea sa plec…

Ratacind(15:00-16:00)

Posted on

Ai inceput sa ma saruti. Nu am putut sa-ti fac fata. Nici nu simteam nevoia. Pe cat sunt mai departe, pe atat de tare ma vrei inapoi…si cand ajungi sa ma ai, ma indepartezi iarasi. Esti destul de sadica, dar intr-o zi o sa pot alerga. Cand am constientizat ca tu esti cea de langa mine, cred ca aparatul ce-mi monitorizeaza inima a luat-o putin razna. Dar nu ai observat tu asta, treci prea usor peste detalii si pe langa iluzii, vise si poate fiori de iubire, exista si superficialitate intre noi. Stii, e vorba de noi. E greu sa fie simplu, dar nici nu este foarte usor sa fie greu. Tu esti complicata, ca asa iti place sa-ti spui. Eu sunt eu. Ce-i drept, un eu destul de avariat acum, dar sunt in terapie. Ma vindec, stii…sper doar sa nu ma vindec prea tare fiindca as putea alerga. As putea sa-mi iau rucsacul in spate si sa vanez cate un rasarit de pe plaje diferite, sa ma pierd intr-un oras necunoscut si sa imi uit sentimente in cearsafuri noi si primitoare. Sa intalnesc femei de care ma voi desparti a doua zi, in zori, fara sa-mi mai amintesc prea multe. Doar felul in care facea cafeaua si mirosul dormitorului in care adormeam. As putea sa plec…

Am rupt foile vechi. Am asteptari mai mari de la mine. Evolutie. Mi-am hranit monstrii de sub pat cu sentimente si lacrimi. Ma vor in fiecare zi, tot mai mult. Am transformat cuvinte in soapte si le-am spus la ureche unor suflete ce le inchid in sifoner. Si ele imi intorc aceleasi cuvinte in zorii zilei in care somnul e prea dulce…cand te visez. Si cand ma trezesc te pierd si ele imi tin companie. Beau cafele, rad de mine si  fumeaza tigari din pachetul ce l-ai uitat la mine. Ajung sa arunc cu tablouri, pixuri, caiete, in ele insa nu dispar si atunci incep sa scriu cat te iubesc si ele incep sa rada. Imi spun ca sunt un prost, ca nu stiu sa iubesc, ca nici nu vreau sa iubesc. Tot ele imi mazgalesc cuvintele si imi dau palme sa ma trezeasca. Si stau toate goale in jurul meu, in acelasi loc in care stai si tu goala. Le urasc! Uneori as vrea sa uit sa scriu. As vrea sa stau cu tine in pat, zile intregi, ascultand muzica buna si sa-ti simt degetele plimbandu-se prin parul meu. As vrea sa uit sa te iubesc, sa uit sa-mi fie dor…sa plec doar! Poate intr-o zi o sa o fac…o sa ma intorc la mine.

Cineva mi-a spus: „Sa ai grija atunci cand scrii despre ea! Trebuie sa o construiesti cel mai bine! Trebuie sa stii totul. De la felul in care tine tigarea intre degete, pana la modul in care isi da tocurile jos la sfarsitul unei seri in care a vrut sa straluceasca pentru tine. Sa stii ce ruj prefera si ce fel de barbati iubeste. O sa fie greu sa te iubeasca, fiindca si ea o stie, ca odata ce se va indragosti de tine, nu o sa te uite vreodata! Ai puterea de a fi incurabil si noi toti uram sevrajul . Crede-ma, esti incurabil!” Stiu ca nu ai spus totul chiar asa, dar eu tin pixul aici. Nici eu nu te voi uita!

Acum simt ca te vreau iar. Mai tare, mai dur, mai noi ca niciodata…Te trag spre mine si te trantesc pe patul asta de spital. Cred ca nu a simtit niciodata atat de multe sentimente combinate. E totul mai tentant. Mie imi place sa risc, tie iti place adrenalina…ne comportam parca sunt ultimele noastre ore impreuna. Apoi ar fi razboi, daca ne luam dupa Camil Petrescu. Dar eu sunt mai pacifist. Incep incet, incet sa ma ratacesc iarasi de mine. Printre buzele tale, printre atingerile tale, printre muscaturile si minciunile ce le soptesti frumos.

E imposibil sa te am pe tine si sa reusesc sa nu ma pierd. Ma aleg pe mine. Sunt egoist de cele mai multe ori. Dar fara tine, simt ca nu mai sunt eu. La dracu!

Terapie(14:00-15:00)

Posted on

Terapie. Dau drumul la muzica. James Blunt-Goodbye my lover. Iau o gura de Cola si incerc sa scriu. Degetele incep sa alerge pe tastatura. Scriu, citesc, sterg si e asa mereu. Toate cuvintele duc catre tine. Ma incearca un sentiment ciudat. Ma gandesc cum esti de mana cu altcineva, ma comport ca un prost. Inima-mi sare cate o bataie. Ma ranesti si vreau tot mai mult. E dulce-acrisor veninul tau. Apropo de gusturi, simt amarul parfumului tau pe varful limbii. Amarul ce il gustam cand te sarutam pe gat. Dupa care tu iti muscai buzele, stii…si obisnuiai sa-ti infigi degetele in parul meu si sa devii salbatica. Simt o durere puternica in piept. „Eu voi fi ok”. E minciuna mea preferata. Nu reusesc sa scriu. Incerc sa ma ridic. Dau laptopul la o parte si o durere cumplita de spate ma trezeste la realitate. Defapt, care e realitatea mea?

Am nevoie de un dus rece. Dau muzica mai tare si ma duc in baie. Damian Marley-Still searchin’. Dau drumu’ la apa si privesc absent in oglinda. Aproape vad prin mine. E depresie sau ce cacat e asta?! Am nevoie de niste raspunsuri. Ar fi bine sa-mi scrii cat mai repede un SMS. Aud picaturile de apa cum se lovesc brutal de fundul cazii si cum mor fara sa spuna nimic interesant. Am nevoie sa aud povesti. Am nevoie sa uit. Sa invat cum sa fug de tine. Parca te si vad cum imi spui: „Esti liber sa pleci!” si vii sa ma saruti si apoi iar ma lasi sa cad intr-un abis continuu de vise, planuri si idei…de parca as mai putea sa merg dupa ce buzele tale se vor napusti asupra alor mele. Mi se inmoaie picioarele si ma simt ratacit si tu mai vrei sa plec?! Sunt sub dus. Moment de pauza. Nu mai existi nici tu, nici eu, nici vreo realitate pierduta prin foile umplute de cuvintele mele. Las apa sa-mi spele cicatricele facute de tine, cusute cu grija, tot de tine. Sangele se spala de pe spatele meu precum ploaia spala desenele despre iubire, facute cu creta pe asfaltul de pe strada noastra. Strada noastra, pe care o priveam de atatea ori inainte sa iti inchin cateva pagini scrise de mine, in micul meu templu tapitat cu poze cu noi. I-as da foc la tot, daca as gasi bricheta aia facuta cadou de idiotul ala ce nu stia ca nu fumez. Cred ca e aruncata printr-un sertar, uitata pe acolo. Mi-ar place sa fii o bricheta. Defapt, daca ai fi una probabil m-as apuca de fumat, in loc sa te arunc printr-un sertar si sa uit de tine.

Am iesit din dus. Am pus un prosop pe mine si am reusit sa fac doi pasi. Aproape am iesit din baie. Te vad in usa apartamentului. Imi zambesti si iti musti buzele. Deja totul incepe sa prinda culoare, vad totul atat de clar si cred ca inima-mi ajunge la 150 bpm. Nebuna de ea! Am clipit si ai disparut. Ce aproape a fost tot. Ma prabusesc inert pe gresia rece din baie. De aici de jos, lumea se vede altfel. Cand esti jos, totul pare diferit si simplu. Am gasit solutie la orice lucru complicat. Am reusit sa rezolv ecuatia imposibila dintre noi doi. E chiar o matematica usoara. Am gasit raspuns la aproape toate intrebarile. Am vazut cum visele mele se implinesc si cum tu imi tii copilul in brate si zambesti fericita. Am vazut cum te semnezi cu numele meu si cum visam amandoi cand stam intinsi pe covor, in casa noastra. Am vrut sa te ating, sa te strang de mana…dar nu te-am mai simtit. Si stii ce inca nu am gasit? Pe mine…

Terapie intensiva. Nu mai exista nicio muzica, doar voci in capul meu care zbiara disperate dupa mine si sunetele infernale ale aparatelor ce-mi monitorizeaza activitatea inimii. Aud din cand in cand o nota de pian. Ti-am scris numele pe petale de trandafir. A rezultat „Nu ma iubeste”.  Bine ca asta s-a intamplat doar in capul meu. Degetele incep sa mi se miste. Dau unul dintre primele semne ca-mi revin. La capul patului sta Moartea, e linistita si-mi citeste povesti. I-am spus ca scriu mai bine decat prostiile alea cu care isi pierde timpul. Mi-a soptit sa-i mai scriu din cand in cand, ca ea pleaca acum. E trista si ea, ca orice femeie ce nu este iubita, trebuie sa o intelegi.  A zis ca se grabeste, ca are accident pe autostrada si un tanar rapus de fiorii unei iubiri pierdute, plus ca mai e unul de face pe nebunul pe un bloc. Incerc si reusesc cu greu sa-mi dezlipesc pleoapele. Vad o lumina difuza si un tavan alb. Sunt intepat in vene si nici macar nu simt durere. Perfuzii. Mirosul de spital imi violeaza narile si am o stare confuza. Ma doare capul ingrozitor! Te zaresc undeva in partea a dreapta a patului. Sunt putin dezorientat. Stai pe un scaun destul de incomod si rimelul iti este intins pe obraji. Esti cu o cana de cafea in mana si cu pachetul de tigari in cealalta. Sunt sigur ca e o cafea tare si desi fumezi ocazional, doar la petreceri, se pare ca sunt un impuls puternic pentru pofta ta de nicotina. Sau nu iti place deloc faptul ca ma vezi asa. M-ai vazut tarziu ca ma uit la tine. Ai sarit repede de pe scaun si ai venit langa mine. Se pare ca iti pasa…