Indepartare(17:00-18:00)

Posted on

Poate viata noastra este doar o picatura, dintr-o picatura de apa. Si ce s-ar intampla daca as pierde totul?! M-am intrebat de multe ori. Oare e un capat de drum? Un punct pe o foaie alba, o ultima frunza cazuta intr-o toamna rece, un ultim strop de inspiratie, cel mai regretat fior de iubire? Sau o sa pot construi ceva mai bun?! Poate o sa intalnesc pe o banca pustie in Central Park, o alta ea, langa un copac ce-l vom insemna peste ani cu doua initiale. Poate o sa am sansa sa ma iubesca si nu o sa-mi mai fie dor de ea. Daca iubesti, nu pleci! Restul sunt povesti proaste. Eu le scriu pe cele bune, crede-ma! Nu poti creea cand esti vesel. Nu se numeste arta. Poate vei fi alta, vei purta un pulover verde si te voi intalni atunci cand incerci sa te separi de lume, citindu-ma. Nu ma vei recunoaste, te voi intreba cum este cartea, lucru care te-ar scoate din sarite fiindca nu te las sa ma citesti in linistea ta. Poate ma voi indragosti, sau poate te vei indragosti doar tu. O sa-mi ceri mii de scuze cand ma voi prezenta si iti voi spune zambind ca nu e nici o problema ca m-ai respins cateva minute. Sau poate…vei fi aceeasi, vor trece anii, ma vei citi stand intinsa pe nisip, cu aceeasi atitudine de care m-am indragostit, cu aceeasi voce pe care nu am putut sa o uit in noptile prea tarzii. Vei plange peste cuvintele mele cu aceleasi lacrimi care m-au facut demult sa ma intorc. Si vei fi in vacanta cu un sot prost, care iti va cere socoteala si te va intreba de ce plangi, folosind ca argument expresia aia banala si de tot rahatul: „E doar o carte!” Ii vei intoarce spatele, nu-l mai suporti demult. O sa dai pagina si o sa mangai cuvintele mele, la fel cum obisnuiai sa ma mangai pe mine. Si poate prin ochelarii tai de soare obositi, ma vei zari innotand in mare, undeva in larg. O sa ignori tot, o sa lasi viata ta la o parte si sa sacrifici tot pentru mine. Probabil in momentul acela vei avea un imens abis in stomac si te vei gandi la fel si fel de planuri pentru a ma aborda. Sau poate nimic din toate astea nu se vor intampla, fiindca vezi tu…doar pixul e la mine. Doar in scris pot fi cine vreau sa fiu. Doar aici stiu ce vreau si sunt hotarat, in realitate, acum, habar nu am ce decizii sa iau. Aici, pe foaie, e refugiul meu si cred ca singurul aspect ce tine de viitor, de care sunt sigur, este ca si atunci tot aici imi voi gasi refugiu si ma voi simti in siguranta. Si totusi, ce s-ar intampla daca as lasa in urma totul?! Chuck Palahniuk spunea ca abia dupa ce pierdem totul, suntem liber sa facem orice! A uitat sa defineasca totul…

Inca sunt un las, inca scriu bilete si inca prefer sa plec atunci cand nu te pot privi in ochi. Profit de momentul in care te-ai dus la magazin si ma ridic din patul de spital. Ma imbrac, imi pun repede camasa alba, sifonata, pe mine si jeansi. Imi iau cheile de la masina, deoarece m-ai adus aici cu ea, ma incalt si plec. Am lasat in urma un cearsaf mototolit si un bilet. Cobor repede scarile. Cu cat ma indepartez mai tare, cu atat simt ca ma vindec, dar o stare nebuna se impune in capul meu si-mi spune ca trebuie sa raman, ca desi nu s-a intamplat cum visam, totusi concluzia se pare ca e aproape aceeasi. Ea este cu mine, alaturi de mine. Dar sunt dominat de intrebari si incertitudini si fac pasi tot mai greu spre iesire. In scurt timp, fara tine, o sa intru in sevraj. Trebuie sa fiu tare…dar cat de tare pot fi?! Ma intreb… Semnez in graba fisa de externare si ajung in parcare unde ma urc in masina. Respir greu. Inima bate aiurea. Nu lesina! Ma uit repede in oglinda si imi sumetec manecile. Bag cheia in contact si plec. Nu simt ca trebuie sa fac asta… Unde gresesc?!

”Imi pare rau! Trebuia sa plec. Am nevoie de mine un timp! Nu plange, probabil o sa ma intorc, ca un prost ce sunt. Nu stiu ce vreau defapt. O sa-ti scriu, meriti niste explicatii. Dupa toate cacaturile astea cred ca te iubesc!”

Sau eu ma insel…

4 responses »

  1. Nu contează

    ai reuşit din nou,
    mereu mă atinge ceea ce scrii

    Răspunde
  2. Acum 2 ani,deschizand albumul cu amintiri,
    privind unele fotografii,sotul intreaba:
    -De ce nu v-ati casatorit ?
    Oare a fost prost cand a pus aceasta
    intrebare ?

    In alta ordine de idei,pentru mine lacrima nu
    este o povara,ea reprezinta elixirul tineretii fara batranete.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: