California dream(22:00-23:00)

Posted on

Am strans foaia pe care am scris in pumn si am lasat-o sa cada in nisip. Trecutul meu l-am lasat ingropat. Precum clipa in care ai simtit dragostea ei, dar a fost prea tarziu si nisipul din clepsidra te-a facut sa uiti de tot ce inseamna ea. A ingropat tot in timp, fara sa te intrebe nimic. Doar a trecut totul peste tine, prin tine, si te-a lasat doar cu amintirile. Ca sa te trezesti si tu cu dureri in piept in mijlocul noptii atunci cand somnul tau este prea dulce. Ce mizerie de nedescris a lasat totul. Tot ce s-a intamplat m-a obosit enorm. Sunt nedormit de ore bune si am nevoie de un dus rece, care sa spele toate amintirile si gandurile cu tine.

Am ajuns la masina. Ma scutur de nisip si urc sa conduc catre casa. Genele se simt de parca ar cara plumb. Inchid ochii involuntar. Nu mai curg lacrimi. Am secat in mine. Am ucis zeci de vise, cu speranta ca voi avea oportunitatea sa cladesc altele. Imi e dor. Nu stiu exact de ce, dar e sentimentul asta si ma doare. Nu l-am simtit demult, desi sunt departe. Sa plang mai mult? Pentru ce?! Pentru cine? Nu aud motorul. Cheile sunt in contact, dar inca nu am pornit masina. Ma simt prea obosit. O sa privesc putin cerul. Incerc sa-mi revin. Ochii se inchid. Negru. Cine sunt? Cine am fost? Am iubit? O sa stiu cum sa te urasc? Incerc sa-mi misc mana. Ma simt paralizat. Am gustat din veninul tau. Sunt prezent, dar in acelasi timp absent si ma pot vedea chiar si pe mine. Ma simt peste multi, dar in acelasi timp sunt in cadere libera. Ar fi bine sa fii acolo sa ma prinzi. Sau lasa-ma sa cad, o sa ma ridic mai bine. Cred ca adorm, sau doar mor. Versuri si linii melodice se amesteca in capul meu. Sentimente ce tie, om de rand, iti vor face creierii praf si citate din filme si carti. „Lumea asta e plina doar de prosti ce s-au iubit!”…

Ma trezesc brusc. Am tresarit si m-am oprit cu burta exact in volan. Cred ca am atipit cateva minute. Se pare ca cine mi-a batut in geam nu e de acord cu somnul in masina. Mahmur cobor geamul si intreb:

-S-a intamplat ceva?! Incerc sa ma abtin sa nu tip la ea si sa nu ii arat cat de deranjat sunt ca am fost trezit din somn.

-Nu, doar ati scapat asta! Imi innapoiaza foaia pe care era scrisa scrisoarea mea.

Miroase frumos, parfumul imi aminteste de cineva, de un cadou facut demult, dar e imposibil. Vorbeste o engleza cu accent usor balcanic, seamana mult cu al meu.  Vocea ei imi reaminteste de asemenea de cineva, dar e imposibil totul, sunt eu mult prea visator.

-Va multumesc, dar nu era neaparata nevoie! Si ii zambesc. E intuneric, nu o pot vedea foarte bine, insa trasaturile fetei sunt dintre cele mai fine si gesturile ei…imi aduc aminte de acasa.

-Ar fi pacat sa se piarda o asemenea lucrare, dragule! Plus ca nu ti-ai pierdut talentul pe care il tot negi, oricarei persoane ti-ar spune. Probabil ea este o norocoasa. Cu siguranta mult mai norocoasa decat mine..

-Nu e adevarat… Nu poti fi chiar tu. E imposibil. Ai ramas acasa cand eu am plecat. Te-am lasat pe peronul aceleasi gari in care ne-am intalnit prima oara. Cu cat se indeparta trenul mai tare, cu atat simteam ca sunt mai pierdut si eram distrus cu gandul ca ma voi distanta de tine iarasi. Chiar voit. Te-am lasat in lacrimi, cu buzele reci si inghetate, tremurande. Ningea peste noi cand iti spuneam de ce trebuie sa plec si cat tin la tine, iar fulgii aia…spuneau povestea noastra si se topeau si ei cand ne simteau durerea. Si aproape tipai cand imi spuneai printre lacrimi, muscandu-ti buzele pentru a nu rabufni mai tare, ca nu pot pleca asa, ca nu trebuia sa se intample totul asa. Fiindca noi ne iubim si ca au fost deja multe sacrificii si cand am ajuns sa ne implinim din visele acelea chiar si cele marunte, aleg sa plec. Atunci ti-am sarutat fruntea si ti-am spus ca trebuie sa plec fiindca visez maret, nu ma pot limita la putin, nu as fi eu. Stii ca mereu am preferat numerele mari. Ti-am promis ca va fi bine pentru noi si ca va veni ziua in care vom sta aici impreuna, aici unde eu pot fi ceea ce vreau. Am plecat fiindca nu vroiam sa ramana doar la stadiul de povesti toate acele nopti in care iti scriam vise scumpe, eu trebuie sa traiesc ceea ce visez si ai inteles mereu asta. Mereu ai reusit sa ma intelegi…

-Da, de aia m-ai si uitat la fel ca pe oricare alta. Sa stii ca nici mie nu mi-a fost usor. Toate noptile alea care trebuia sa le reluam, doar ca la o distanta mult mai mare. Am zis ca am invins asta o data, nu e nevoie sa o mai fac inca o data. Toate noptile in care vorbeam pe internet. Tu in L.A, eu acasa. Dureau ca dracu si aveam o puternica senzatie ca traiesc doar un deja-vu continuu. Nu erau nopti, nu dormeam, ma gandeam la tine. Daca esti bine, cine iti face cafeaua, cum te descurci, cine te inspira. Apoi a fost problema cu tine, cu timpul foarte putin ce a ramas pentru tine, te-ai inchis in tine. 36 de zile. 36 de zile ca sa scrii un roman ce inca ti-l mai lauda prostii astia care habar nu au de sacrificii. 36 de zile blestemate in care nu am auzit nimic de tine si apoi un an in care amandoi am fost rezervati si ne vorbeam foarte rar. Am vrut sa te uit, dar cum sa poti face asta cand e vorba de tine?! Esti un arogant, sensibil, un fel de contradictie…si nu pot sa respir fara tine. Cum sa te uit cand chiar si mama a cumparat 5 exemplare din cartea ta: „In caz ca se pierde vreunul!” Oriunde ma duceam iti auzeam numele sau iti vedeam semnatura care inca mi se pare o porcarie. Nu te uita cu zambetul ala tamp si plin de satisfactie la mine. Stii ca inca rezist cu greu.  Ahh…

-Dar cum de esti aici? Nu vreau sa o spun, dar iar am dreptate. Ti-am spus atunci cand ne-am vazut ultima oara, ca orice s-ar intampla, daca noi doi va fi sa ramanem impreuna, oricum ar fi ne vom regasi.

-Am ajuns aici in decembrie. Cu aceleasi lacrimi in ochi cu care iti spuneam „la revedere”, de data asta cautandu-te, incercand sa-ti fac o surpriza. Stiind cat de mult ti-ar place sa fii in New York cu mine, iarna. Stii ca in perioada aia vorbeam rar, nu mi-ai spus nimic de vreun turneu pentru carte, data lansarii sau lucruri de genul. Stiind ca esti in New York, am venit in New York! Dar surpriza am avut-o eu. Tu nu erai acolo, la adresa pe care mi-ai dat-o. Mi s-a spus ca esti plecat sa-ti promovezi cartea si ca dureaza vreo 2 luni. Desteapta miscare din partea mea! Acasa nu era nimic interesant. Lumea se descurca acolo fara mine. Am cautat sa ma angajez aici. Te-am cautat in fiecare barbat ce-mi iesea in cale din tot New York-ul ala si nu te-am gasit, am obosit sa o mai fac. Pana cand am citit in New York Times, numele tau, titlul cartii si un „Stunning!” cat jumatate de pagina. Urasc sa te iubesc uneori. Esti atat de omniprezent, chiar si cand imi lipsesti enorm. Am inceput sa desenez iarasi…cred ca dorul de tine m-a facut sa o fac. Stii, cum spuneai chiar tu: „Arta provine mereu din suferinta”. Au fost apreciate desenele incat am reusit sa deschid un salon de graphic-art chiar in New York. Culmea, desenele ce imi plac cel mai mult sunt cele cu tine. Si inca ma mai semnez pe cele cu tine cu N.R, nu cu H.R, cum ar trebui. Si dupa 2 luni, te-ai gandit sa ma suni si sa-mi povestesti totul, despre tine, turneu, cum ai reusit, cum trebuie sa ma pregatesc sa vin, cum iti traiesti visul, cum te-ai mutat in Los Angeles, iar eu am tacut, nu ti-am spus nimic. Ti-am zis doar ca e bine pe acasa si ca eu sunt bine. Si uite-ma aici, venita sa te caut, cum am invins pentru a doua oara distanta dintre noi. Ca sa te gasesc acelasi om de care m-am indragostit si langa care daca stau cateva zile ma indragostesc iarasi, dar mai implinit. Sa citesc scrisori, scrise de tine pentru cine stie ce domnisoara de la Hollywood. Cacaturile alea, cum iti place sa le numesti, scrise de mana ta inca dor al dracului de tare si mereu au durut. Indiferent de ce vei spune tu.

-Ma simt atat de aiurea. Aproape te-am neglijat complet, pierdut fiind printre toate mirosurile astea fine ale succesului si printre toate sentimentele false ale celor de aici. Incat la prima umbra de sentiment de iubire ce imi amintea de tine, m-am hazardat sa cred tot ceea ce spun altii, uitand ca mi-ai demonstrat de atatea ori ca avandu-te pe tine nu mai am nevoie de altcineva. Vroiam sa te sun, sa-ti spun definitiv sa vii aici. Sa-ti povestesc cum visele se implinesc si cum am avut succes. Insa toata ziua asta…a fost data dracului rau de tot. Mi-am amintit de sentimentele pe care doar tu ma puteai sa ma faci sa le simt si m-am aruncat in bratele ei. Ti-am jurat credinta si iubire, inca le am pentru tine, dar trebuie sa rascolesti bine.

-Sunt dispusa sa te iert, dar va trebui sa lupti sa ma ai in continuare. Pentru ca tocmai vorbesti cu una dintre cele mai de succes art-director si cu o viziune foarte originala. Si nu spun eu asta, ci ziarele si blogurile carora nu le dai importanta. Sa stii ca toata treaba cu desenele de interior cum iti plac tie, au prins de minune pe aici.

-Ma bucur. Se pare ca am putea fi cuplul acela de care iti tot povesteam. Pe care il plictiseste si irita luminile blitz-urilor. Oricum…stai in L.A?

-Nu, am venit doar pentru o intalnire in legatura cu salonul din New York. Un contract. Si nu pot minti, cand am auzit L.A mi-am spus ca te voi gasi.

-Inteleg. Si acum ai ceva de facut?

-Da, sa te duc pe tine acasa deoarece nu pari in stare sa-ti conduci masina pana acasa. Sper ca asculti tot muzica buna…

6 responses »

  1. Azi ţi-am descoperit blogul şi pot spune că ţi-ai câştigat încă un cititor. Îmi place mult de tot cum scrii şi cum accepţi părerile celorlalţi continuând să fii un visător. Acesta este unul dintre acele bloguri care mă fascinează şi pe care le caut mult până le găsesc…
    Nu mă voi grăbi să trag conculzii, trebuie să mai citesc multe cuvinte ca să ajung să cunosc măcar o fărâmă din tine (cred că o fărâmă e mult zis, având în vedere faptul că uneori nu reuşim să cunoaştem o persoană nici după ce petrecem o viaţă cu ea).
    De curând am început şi eu schiţez câteva cuvinte într-un blog însă mai am mult până voi putea să le pun în aşa fel încât să aiba sens pentru ceilalţi :)).
    Ai toată admiraţia mea şi îţi promit ca voi vizita acest blog foarte des.
    O zi frumoasă visătorule :D

    Răspunde
    • Ceea ce spui este foarte frumos si motivational. Iti multumesc enorm, sunt vorbe ce ma fac sa merg mai departe fiindca am zile in care ma gandesc sa renunt. Ma bucur ca iti sunt pe plac si ca te-am castigat ca cititor. Iti apreciez mult onestitatea si in legatura cu partea de cunoastere. Blogul asta cumulat sunt cateva foi din cartea intitulata Dan Novac. Unele le arunc, le adun apoi de jos. Intelegi..
      Iti multumesc inca o data! O zi frumoasa si tie!

      Răspunde
  2. Nu trebuie să renunţi niciodată la ceea ce îţi place, în special la scris. Dacă ai chiar şi un singur cititor căruia îi place cum scrii, atunci este de ajuns pentru ca tu să continui. Mi-ar face mare plăcere să îţi citesc cartea, poate voi avea ocazia într-o zi :)
    „Unele le arunc, le adun apoi de pe jos” … Sentimentele le simţim diferit în fiecare zi, ne schimbăm cu fiecare secundă care trece, iar metamorfozarea este cea care ne face unici, speciali şi o adevărată provocare pentru ceilalţi.
    Felicitări pentru curajul de a scrie o carte, nu mulţi reuşesc să înceapă, iar prima pagină e cea mai dificilă :D.

    Răspunde
    • Multumesc. Ai dreptate insa aici ma refeream la aceea carte metaforic:D Adica paginile astea virtuale sunt parte si din mine. Si da, prima pagina e cea mai dificila fiindca incerc sa fac si un proiect mai amplu.

      Răspunde
  3. Mmm stiu ca acea carte esti tu. De aceea mi-ar placea sa o citesc :)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: