Spune-mi Dani!

Posted on

Experienţele şi sentimentele mele sunt precum bomboanele de ciocolată dintr-o cutie oarecare, dar unică. Nu vă pot spune exact dimensiunile, că se tot măreşte de la oră la oră, ştiu doar că se cheamă „Viață” şi încă nu am identificat toate ingredientele ce sunt scrise pe etichetă. Proastă strategie de marketing din partea creatorului. Bomboanele au diverse sortimente, la fel ca stările mele. Unele sunt dulci, altele amare, unele au gust de iubire, altele sunt umplute cu lacrimi, unele miros a vară, altele sunt reci şi albe precum iarna. Încă nu am servit pe nimeni cu ele, nici nu cred că o voi face vreodată. Le ţin aproape ascunse, departe de ochi străini. Chiar şi de mine le ascund uneori, atunci când nu am puterea să mă recunosc. Uneori reuşesc să prindă contur şi se transformă în cuvinte, cuvinte ce le descarc pe foi.

Am început să simt adolescenţa cum îmi curge prin vene fără să o pot opri. Nici nu cred că vreau să o opresc însă curge cu un flux nerăbdător, tipic adolescentin. Fără să vreau, o parte din mine a început să spună „la revedere” copilului Dănuţ, acum sunt Dani, chiar Dan Novac. Urmele şotronului desenat cu creta pe asfalt au fost şterse de ploaie. Simt că vara a devenit prea scurtă şi timpul trece prea repede încât ajung să nu-l înţeleg şi am tot mai multe întrebări fără răspuns. Parcă plouă prea mult pe afară, dar şi în mine şi am falsa impresie că Octombrie durează mai mult. Nu mai pot plânge în faţa tuturor atunci când cad şi simt durerea. Nici nu am plâns de multe ori din cauze de genul, dar mă durea al naibii de tare şi aveam lacrimi în ochi. Acum cicatricele sunt undeva în mine şi de cele mai multe ori prefer să-mi ascund faţa în vreo pernă şi să las să curgă lacrimi şi sentimente prea târziu înţelese. Sau mă refugiez în rândurile unei pagini albe, precum un naufragiat pe o insulă pustie.

Pleoapele nu mi se mai închid instinctiv la o oră potrivită, ci mă prind zorile când am inspiraţie şi fug să mă ascund de monştrii de sub patul meu. Ca într-un joc tratat cu maturitate, fug de demonii din mine şi mă bat cu ei, dar ei câştiga de multe ori şi ajung să le dedic pagini. Sângele-mi cerşeşte cofeină şi foile ţipă după pastă de pix şi după cuvintele mele. Am ajuns să apreciez tot mai mult natura, viaţa,  marea şi răsăritul. Mă înclin…

Mă pierd tot mai des în ochii ei şi aripi de îngeri bat mahmure pe deasupra-mi, purtându-mi de grijă.

10 responses »

  1. Interesant acest post, cunosc sentimentul, am trecut si eu candva prin asta…mai ales prin ceea ce ai descris in ultimul paragraf, cand scriam poezii negativiste. In fiecare zi ne descoperim mai mult pe noi insine si in fiecare clipa cautam sa ne apropiem mai mult de lumina si de caldura, pentru ca viata noastra sa fie mai buna si plina de bucurii.

    Răspunde
    • In primul rand, multumesc pentru ca citesti! Apoi, este un post scris demult, care abia acum a avut ocazia sa vada onlineul, din cauza lipsei mele de inspiratie si fiindca nu am vrut sa moara blogul l-am postat. Este putin mai vechi. Nu stiu daca mai scriu chiar in stilul acesta, desi o mare parte ma defineste. Si cu ceea ce spui, iti dau perfecta dreptate!
      O seara buna!

      Răspunde
      • Din cate observ nu mai scrii chiar ca in genul acesta, vechi, insa da exista anumite nuante care au ramas din stiul vechi si in posturile noi, lucru care nu este rau.
        Din experienta proprie, iti pot spune ca unele porti ar trebui sa fie inchise, ca sa nu ne mai intoarcem in trecut. Sa te gandesti de ce nu ai mai avut inspiratie in perioada aia, poate vei gasi raspunsul, nu stiu daca raspunsul gasit de tine, va fi identic cu al meu. Candva am simtit la fel nu mai aveam inspiratie sa scriu, si asta se intampla pentru ca nu aveam nimic de exprimat, nicio bucurie/implinire sau nicio frustrare/tristete, mi-am dorit sa ma intorc la stilul vechi cel trist, insa nu am facut-o am mers catre stilul bun, plin de bucurii si impliniri. Am schimbat asta de dragul evolutiei si pentru ca mi-am dorit ca cei ce ma vor citi sa primeasca mesaje frumoase si optimiste.Insa a scrie si a citi constituie o terapie atat pentru autor cat si pentru cititor. Citesc blogul tau si consider ca nu intamplator am dat de el, mesajele transmise de tine imi folosesc la ceva:) Oamenii nu se intalnesc intamplator in viata si nici mesajele nu se gasesc intamplator. totul are o ordine si un rost:) o zi minunata iti doresc.

        Răspunde
        • Ai dreptate si iti multumesc enorm ca imi simti cuvintele. Sunt cel mai implinit, daca se intampla asta, acesta este scopul pentru care scriu. Si da…everything is happen for a reason!
          O zi buna!

          Răspunde
  2. Buna! De blog numai de bine…scrii foarte frumos, sincer si oarecum aparte…Citind postarile, acesta mi-a atras atentia.Este simplu si totodata complex :)
    Cred ca uneori trebuie sa incerci sa mai servesti din bomboanele alea…cunosc senzatia a ceea ce ai descris, insa uneori este ok sa-ti exteriorizezi experientele, durerile…fericirea, lacrimile sau visele! Mai face si bine…
    Spor la scris…bafta nu are sens sa iti transmit ca te descurci al naibii de bine la cuvinte! Seara frumoasa! :)

    Răspunde
    • Buna si tie! Multumesc mult pentru cuvintele frumoase, in primul rand si are sens sa imi transmiti, face foarte bine la increderea de sine. Apreciez ca ai citit si printre randuri si ai(ma simt prost sa vorbesc cu „ai” si nu „ati” fiindca nu stiu varsta, dar fiind in online, imi permit sa te tutuiesc) vazut complexitatea postului. Si…ma exteriorizez prin cuvintele astea, uneori ma cam razbun pe ele si mai postez aici rezultatul, atunci sunt darnic.
      Multumesc inca o data si ma bucur nespus ca mi-ai „simtit” cuvintele.

      Răspunde
  3. Stiu cat de mult conteaza cuvintele unei persoane straine…fac bine la suflet, la minte si pe la zambete :D Te roooog sa nu incepi cu ”ati”…sincer nu e cazul:P Inca sunt la stadiul adolescenta-maturitate. pff, hai ca te-am mai citit azi din postari si just waaaw! Felicitari din nou, fiindca simti, scrii si gandesti, traiesti asa…e un mare avantaj in lumea asta…ma simt tare bine cand mai descopar oameni cu sufletul atat de frumos care inca mai stiu sa simta inainte de toate, dar mai ales sa viseze cuvintele! Bravo! :)

    Răspunde
    • Multumesc. Ma bucur ca mi-am cladit o asa buna imagine in ochii tai. Si eu ma bucur sa cunosc oameni ca si mine! Multumesc inca o data.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: