Monthly Archives: Noiembrie 2011

Fără tine.

Posted on

Sunt 6 ani de atunci. Încă știu ce face în fiecare zi, fără ca el să mai știe ceva de mine. Dimineața îmi beau cafeaua odată cu el. Urmărim același post mizer de știri matinale, care uitasem că există când locuiam împreună. Urîm aceiași oameni…aproape pe toți. Îl urmăresc când scrie, vreau să mă mint că și el mă urmărește când gătesc, sau desenez. Aș vrea să știu că se uită la mine din pat, când stau la birou cu spatele la el, dar am uitat sentimentul. Mă mint că încă aș mai găsi pe cineva la fel ca el, dar mă mint degeaba. Nici măcar nu am puterea să caut. Recitesc ce a scris cât timp era cu mine și realizez că mă mint. E imposibil să mai găsesc pe cineva ca el. Până și Adele știe asta. Și mi-o spune în fiecare zi, e pe repeat în fiecare oră și doare atât de tare când ea cântă și el are jaluzelele trase. Simt că m-am transformat în restul de oameni, pe care nu îi puteam suporta când împărțeam patul cu el. Robot de societate, cu vise prea mari și fără  încrederea necesară să le urmez. E greu. Să-l văd în fiecare zi, în blocul de vizavi, să creadă că nu mai sunt prin viață lui și să nu știu ce gândește. Are toți pereții scriși. Încă mai ține tablourile de la mine agățate pe pereți. Nu a schimbat nimic la camera în care stăteam eu. Nici măcar nu a mai deschis-o de atunci. Nu a mai publicat nimic. Are material cât pentru trei cărți. Are potențial cât să-i facă pe marii scriitori să-l idolatrizeze. Nu vroiam să-l opresc din ce face mai bine, atunci când am plecat. Mă simt vinovată și l-aș vrea atât de tare înapoi. Doar că nu mai am curajul. Nu mai am puterea să-l liniștesc și nici să-l enervez.

-Sunt prietena ta cea mai bună și nu te-am auzit niciodată vorbind așa despre el. E greu să nu-l iubești și ți-o spun ca prietena ta, care îi citea doar cărțile și îl cunoștea doar atunci când venea la voi.

-M-aș fi certat cu tine acum, dacă aș ști că el e undeva pe dincolo și doarme, așteptându-mă. Dar e acolo! și arată către blocul de vizavi, la un apartament cu geamuri mari și cu jaluzelele trase. Sunt de două zile trase. De când a început să plouă. Nu au mai stat așa atâta timp, de când am plecat eu. Cred că scrie, dar nu știu ce se întâmplă cu el. Aș vrea atât de tare să mai fiu acolo. Să-l trezesc eu…nu alta în fiecare lună, cum obișnuiește să-l trezească acum. Îmi e dor de parfumul lui, să-l simt de fiecare dată când mă bag în pat lângă el. Îi caut buzele în fiecare seară, înainte să adorm. Le ating pe ale mele și îmi imaginez că degetele mele sunt buzele lui. În zilele ploioase, nu mă lăsa să cobor din pat. Unele femei nu sunt fericite. Ar trebui să-l întâlnească pe el. Dar mă rog să nu mai iubească vreodată pe alta. Sunt atât de egoistă și cât îi plăcea egoismul meu. Cât îmi plăceau dușurile cu el și îmi doream să bag cât mai des la mașina de spălat și să mă găsească făcând asta. Se termina cu sex pe mașina de spălat. Doamne, sunt atât de îndrăgostită de el. Și au trecut atâția ani…Parcă îl și văd cum ascultă „Still searching” și stă singur în pat. Mai iese uneori pe balcon. Are două căni de cafea mereu cu el. Una o așează într-un colț, iar din cealaltă bea. Mereu o uită pe aceea acolo. Am dormit atâtea nopți de vară, îmbrățișați, în balconul ăla. Și certurile cu ego-ul ăla al lui…ah, ce antrenante erau. Uși trântite, țipam, rădeam, plângeam și toate erau doar pentru că îl iubeam. Cât îmi lipsește. Cât regret…

-Va fi bine, mi-ar place să nu te mint acum, dar nu te vreau dezamăgită! Îți sună telefonul.

-E doar mesaj. Dar stai, să nu fie de la servici.

„Nu am mai băut o cafea bună de 6 ani. Știi unde sunt. Am să las ușa deschisă. Să tragi și jaluzelele când intri.”

O lacrimă fuge pe obrazul ei către toate amintirile lor. Visele, luminile, iubirea, paginile scrise, muzică, dragostea, toate sunt atât de aproape iarăși. El a știut mereu…

Anunțuri