Prefaţă.

Posted on

Am căutat iubire și am găsit cuvinte. Mai târziu, am realizat că iubirea mea nu este precum a lor. Pentru că eu am pierdut înainte să câștig. Și eu am iubit…de unul singur. Dar nu am fugit. Încă iubesc. Acum iubesc, dar nu am mai iubit. Doar m-am mințit. Adevărul e haotic, știu. Nu pot să scriu ca voi, știu. Pentru că eu mi-am lăsat demonii să doarmă în același pat cu mine, în lenjerii fine de satin. Și mi-am ars fiecare înger, într-un mod elegant, într-un Ajun de Crăciun. A fost plăcut să-mi văd mâinile pline de sânge sfânt. M-am simțit Dumnezeu. Mă mai simt așa uneori, atunci când scriu. Unii nu știu, dar doare să scrii. Eu îmi tai câte o venă de fiecare dată când scriu, apoi o cos cu litere. Și toate astea pentru că-mi place mirosul sângelui meu pe hârtie. Vinde bine! Suferința oamenilor, în general, vinde bine. Am inima zgâriată de niște unghii roșii, elegante, precum rândurile mele. Așa-i place ei să-mi zică. Mi-a mângâiat venele cusute și mi-a spus, atingându-mi cu lobul urechii cu buzele: „Nu ești scriitor. Pentru că ești altceva.” Întâi am plâns, dar mi-am dat seama că are dreptate. Garda veche a scriitorilor mă critică. Pentru că nu scriu cum e realitatea. Pentru că ceea ce scriu nu se poate întâmpla. Pentru că dialogurile mele nu au un ritm firesc. Pentru că eu nu sunt ca ei. Dar cum să fiu ca ei, când eu am ales altceva. Am ales să-ți dau să simți, nu doar să citești. Am ales să te învăț să zbori, chiar și cu aripi frânte. Nu să ți le rup mai tare, arătându-ți realitatea. Cu toții vedem realitatea, dar nu toți ne detașăm de ea. Dacă să fiu scriitor înseamnă să-ți scriu într-un stil propriu despre viața reală. Ei bine, eu nu sunt scriitor! Îi las pe ei să-ți scrie din camere mici și întunecate. Despre vise neîmplinite și iubiri pierdute. Eu aș vrea să-ți pot scrie de pe propriul yacht, de pe malul oceanului, cu aere de aroganță și din apartamentul meu imens cu geamuri mari, din New York. Să-ți spun despre ceea ce iubesc și ceea ce doare. Despre dimineți și seri de dragoste. Despre mine…cum a reușit cineva ca mine să se piardă prin tine, cititorule! Îi las pe ei cu grupurile restrânse de oameni și îmi voi asuma eu miile. Și așa nu-mi plac numerele mici. Aș vrea să te influențez. Aș vrea să devin o influență. Cert e că a început să-mi placă. Durerea asta, cuvintele, mirosul pastei de pix, iubirea pierdută transformată în artă, iubirea gasită…transformata în artă. Mirosul succesului, gustul lăsat de parfumul tău de pe gât pe vârful limbii mele. Distanța asta care creează fantezii și șterge iubirile mici, dar le amplifică pe cele mari. Aprecierile, laurii de pe capul meu, tronul de sub mine, coroana de pe frunte, oamenii de la picioarele mele. Sărută inelul! Lacrimi de rege, că inima-i zdrobită și o vindeci de fiecare dată când îți aud vocea. Orgasmele astea lirice, imaginația mea, ideile mele, gusturile mele. Am pus atâtea măști pe foi încât îmi e teamă că într-o zi veți putea ajunge la mine. Dar e greu să găsești zeii…Și eu i-am căutat, undeva între vis și realitate, departe, înspre apus și noapte. Până mi-am dat seama că toate drumurile duc la mine.

Uneori trebuia să renunț mai repede la unii dintre voi. Risipă de inspirație și timp. Poate nici nu trebuia să-mi fie teamă de multe ori ca voi cădea. Când singura prăpastie eram eu. Am disperat, dar clepsidra era goală și tot nisipul era în pumnii mei. Poate dacă te-aș fi urît, ai fi știut să mă iubești. Trebuia să las mai repede în urmă ceea ce trebuia lăsat. Trebuia să te caut mai din timp, nu să mă mint cu tot felul de iluzii și împliniri pe jumătate. Am găsit ce căutăm și am mii de pagini de dedicat. Am lacrimi de șters și datoria să-ți ofer tot ceea ce am. Cu zâmbetul pe buze. Povești de decembrie, cu tine în pulovere groase, luminată doar de luminitile bradului și de focul din șemineu. Cu fulgi mari ce cad printre clădiri gigant și cu buze dulci, cu gust de portocală. Infinit. Ți-am pus degetul pe buze și ți-am spus: „Shhht!  Doar în tăcere se ascultă ploaia și vântul. Restul trece!”

Sunt pragul dintre naștere și moarte. Sunt linia subțire dintre realitate și vis. Undeva între minciună și adevăr. Pierdut printre aroganță și modestie. Destul de mândru încât să nu te ascult și destul de prost încât să mă îndoiesc de mine. Cu aripi de înger și ochi de demon. Cu iubire pierdută prin cearșafuri  negre și plin de iubire pentru tine…care face să uit tot ce a durut. Orgoliu prostesc, ce m-a făcut să ajung aici. Nu am ales asta. Am fost ales să fac asta. Nu a fost o întâmplare să iubesc. Am ales să te iubesc. Am ales să scriu. Am ales să mă desprind și să visez măreț. Și vreau tot, iar asta înseamnă ceva. Am ales să devin eu.  Altfel…aș fi oricare altul. Dani Novac.

 

O parte de aici, de acum inainte, se va gasi in descrierea mea, la despre mine.

4 responses »

  1. Nu incetezi sa ma uimesti.Esti imprevizibil.Niciodata nu-mi pot sa seama ce fraza urmeaza dupa cea pe care am apucat sa o citesc.Bravo bravo si iar bravo !

    Răspunde
  2. Felicitari! Imi place foarte mult cum scrii. Sa fii ca ei? Fuck’em :) Mie de tine imi place. Continua, aduci ceva ce imi lipsea.

    Răspunde
    • Haha:)) Multumesc mult pentru mesajul incurajator si da, daca voua va place, cine ar vrea sa fie ca ei! Multumesc!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: