Tag Archives: 24 de ore

Vindecare(18:00-19:00)

Posted on

Si deodata nu am mai simtit nimic. Nu s-a oprit niciun timp in loc, nu a mai lesinat nimeni, nu era un vis, nici macar un accident. Eram doar eu, singur, cu mainile incordate pe volan. Priveam in gol, cu ochi pustii, linia continua de pe mijlocul soselei. Ma gandeam la mine si doar atat. Imi era atat de dor! O lacrima a cazut grabita pe obraz, cred ca odata cu ea s-a dus tot. Ultimele regrete si suspine, ultimele intrebari despre noi, penultimele saruturi…s-a dus tot ce a fost. Cerul se joaca cu acuarelele azi. E un albastru cu nuante violet si portocalii si-mi spune: „Hai uita!”. In scurt timp soarele va apune si odata cu el voi incepe si eu sa-mi inchid ranile provocate de asteptarile mele mult prea mari, ce se transforma in dezamagiri de fiecare data. Operatie pe cord deschis. Am visat cum ne vom bucura de fiecare detaliu ce ne-a starnit demult curiozitatea. Vroiam sa te imbratisez in noptile reci de vara, cand imi vei reprosa ca am lasat geamul deschis. Visam ca ne vom lua un apartament in New York si mergeam impreuna sa vedem ofertele. Ma tineai de mana si erai cea mai entuziasmata. Mi-am imaginat dimineti la rand cu tine in casa mea de langa plaja. Cum imi faci cafeaua, micul dejun, si ma vei trezi doar prin anumite metode. Nu am avut nici timp sa-ti reprosez ca faci o cafea foarte proasta. Am vrut sa vedem stelele stand imbratisati toata noaptea sub un cer senin, tu fiind imbracata in hanoracul meu, dar mai degraba au plans stelele sub noi, ca ai vrut sa pleci fara sa spui prea multe. Imi imaginam cum vei fi prima care vei citi tot ce scriu si prima care-ti vei da cu parerea, a carei parere va conta cel mai mult. Uita de asta! Putea fi totul usor. O viata frumoasa in care ma ajutai sa cunosc iubirea si te ajutam sa iti indeplinesti dorintele. Ma iubeai, te iubeam si totul se transforma in cuvinte pe foile pe care scriam. Ei citeau, le placea si vindeam milioane de exemplare, fara compromisuri, doar fiindca meritam. Sau eram un scriitor ratat daca faceam asta. Cine ar sti?! Cine ar fi stiut ca iubind o singura data, te va face sa nu mai vrei a doua oara?! Si cautam atat de tare sentimentul…Dar daca ma citesti, indiferent cine ai fi, as vrea sa vii si sa ma contrazici! Ajuta-ma! Si acum toate visele cu noi s-au transformat in cosmaruri, vise neimplinite ce ma tin treaz pana in zori, vise ce ma fac sa cred in monstrii de sub pat. Rani facute adanc, cu cruzime, de o lama ascutita, prea ascutita. Cicatrici pe care le-ai sarutat, apoi ai scrijelit iarasi, cu aceeasi lama, in aceleasi locuri. Nici macar nu am avut dreptul sa tip. M-am stins in mine!

Acum te simt putin mai departe. Doar parfumul tau persista si ma face sa tresar. S-a impregnat in hainele mele si in tapiteria masinii. Devine obositor. Ma simt intoxicat de o iubire falsa, de ceva ce a avut un efect Placebo asupra mea. Credeam ca e iubire, doar ca o ascunzi. Vroiam sa fie iubire, dar am uitat ca nu esti ca mine…”atat de simpla”. Deschid geamurile si trapa. Sper sa se aeriseasca aici. In fata este plaja. In cateva minute un soare se va stinge innecat in ocean. Maine va rasari altul. Unul nou! Maine ma voi trezi altul…unul vechi, dar regasit. Imi e dor de acasa! Ma asez pe nisip si ascult oceanul. Imi scot telefonul si caut un numar drag in agenda, de acasa. Sunt plecat de cativa ani. A fost greu, inca mai este, dar am plecat cu niste vise de acolo, vise care acum se numesc prezent.

-Alo?! Cine ma cauta?

-Imi era dor sa te aud! Stii ce? Du-te, fa-ti bagajele si iei primul avion spre Los Angeles.

-D..Da..n..i..?

-Da, eu sunt! Iarta-ma ca am sunat dupa ceva timp! O sa-ti arat cand ajungi ca aveam dreptate cand am plecat. De-abia astept sa-ti spun cate au fost! Acum totul e bine. Vei vedea si tu! Treci pe la ai mei inainte sa vii, zi-le ca-i iubesc mult si ca-i astept la toamna. Si mai spune-le sa aranjeze tot acolo pana atunci, ca nu se mai intorc acasa! Zi-le ca au de ce sa fie mandri! Si nu mai plange, ma vei imbratisa maine. Te astept pe LAX, maine, dupa fusul meu orar. Ok?!

-Bine…dar..asa deodata?!

-Asa m-a invatat tata, poti da vina pe el! Vorbim. Te iubesc!

-Da..vorbim. Si eu!

Am lacrimi in ochi. Nu l-am mai auzit demult. Ma intind pe nisip si vad cum oceanul, cerul si palmierii miscati de vant, imi zambesc. Sunt lucruri mult mai importante in viata decat dramele noastre cu inimi frante…

Inchei aici, ca doare!

 

Reclame

Terapie(14:00-15:00)

Posted on

Terapie. Dau drumul la muzica. James Blunt-Goodbye my lover. Iau o gura de Cola si incerc sa scriu. Degetele incep sa alerge pe tastatura. Scriu, citesc, sterg si e asa mereu. Toate cuvintele duc catre tine. Ma incearca un sentiment ciudat. Ma gandesc cum esti de mana cu altcineva, ma comport ca un prost. Inima-mi sare cate o bataie. Ma ranesti si vreau tot mai mult. E dulce-acrisor veninul tau. Apropo de gusturi, simt amarul parfumului tau pe varful limbii. Amarul ce il gustam cand te sarutam pe gat. Dupa care tu iti muscai buzele, stii…si obisnuiai sa-ti infigi degetele in parul meu si sa devii salbatica. Simt o durere puternica in piept. „Eu voi fi ok”. E minciuna mea preferata. Nu reusesc sa scriu. Incerc sa ma ridic. Dau laptopul la o parte si o durere cumplita de spate ma trezeste la realitate. Defapt, care e realitatea mea?

Am nevoie de un dus rece. Dau muzica mai tare si ma duc in baie. Damian Marley-Still searchin’. Dau drumu’ la apa si privesc absent in oglinda. Aproape vad prin mine. E depresie sau ce cacat e asta?! Am nevoie de niste raspunsuri. Ar fi bine sa-mi scrii cat mai repede un SMS. Aud picaturile de apa cum se lovesc brutal de fundul cazii si cum mor fara sa spuna nimic interesant. Am nevoie sa aud povesti. Am nevoie sa uit. Sa invat cum sa fug de tine. Parca te si vad cum imi spui: „Esti liber sa pleci!” si vii sa ma saruti si apoi iar ma lasi sa cad intr-un abis continuu de vise, planuri si idei…de parca as mai putea sa merg dupa ce buzele tale se vor napusti asupra alor mele. Mi se inmoaie picioarele si ma simt ratacit si tu mai vrei sa plec?! Sunt sub dus. Moment de pauza. Nu mai existi nici tu, nici eu, nici vreo realitate pierduta prin foile umplute de cuvintele mele. Las apa sa-mi spele cicatricele facute de tine, cusute cu grija, tot de tine. Sangele se spala de pe spatele meu precum ploaia spala desenele despre iubire, facute cu creta pe asfaltul de pe strada noastra. Strada noastra, pe care o priveam de atatea ori inainte sa iti inchin cateva pagini scrise de mine, in micul meu templu tapitat cu poze cu noi. I-as da foc la tot, daca as gasi bricheta aia facuta cadou de idiotul ala ce nu stia ca nu fumez. Cred ca e aruncata printr-un sertar, uitata pe acolo. Mi-ar place sa fii o bricheta. Defapt, daca ai fi una probabil m-as apuca de fumat, in loc sa te arunc printr-un sertar si sa uit de tine.

Am iesit din dus. Am pus un prosop pe mine si am reusit sa fac doi pasi. Aproape am iesit din baie. Te vad in usa apartamentului. Imi zambesti si iti musti buzele. Deja totul incepe sa prinda culoare, vad totul atat de clar si cred ca inima-mi ajunge la 150 bpm. Nebuna de ea! Am clipit si ai disparut. Ce aproape a fost tot. Ma prabusesc inert pe gresia rece din baie. De aici de jos, lumea se vede altfel. Cand esti jos, totul pare diferit si simplu. Am gasit solutie la orice lucru complicat. Am reusit sa rezolv ecuatia imposibila dintre noi doi. E chiar o matematica usoara. Am gasit raspuns la aproape toate intrebarile. Am vazut cum visele mele se implinesc si cum tu imi tii copilul in brate si zambesti fericita. Am vazut cum te semnezi cu numele meu si cum visam amandoi cand stam intinsi pe covor, in casa noastra. Am vrut sa te ating, sa te strang de mana…dar nu te-am mai simtit. Si stii ce inca nu am gasit? Pe mine…

Terapie intensiva. Nu mai exista nicio muzica, doar voci in capul meu care zbiara disperate dupa mine si sunetele infernale ale aparatelor ce-mi monitorizeaza activitatea inimii. Aud din cand in cand o nota de pian. Ti-am scris numele pe petale de trandafir. A rezultat „Nu ma iubeste”.  Bine ca asta s-a intamplat doar in capul meu. Degetele incep sa mi se miste. Dau unul dintre primele semne ca-mi revin. La capul patului sta Moartea, e linistita si-mi citeste povesti. I-am spus ca scriu mai bine decat prostiile alea cu care isi pierde timpul. Mi-a soptit sa-i mai scriu din cand in cand, ca ea pleaca acum. E trista si ea, ca orice femeie ce nu este iubita, trebuie sa o intelegi.  A zis ca se grabeste, ca are accident pe autostrada si un tanar rapus de fiorii unei iubiri pierdute, plus ca mai e unul de face pe nebunul pe un bloc. Incerc si reusesc cu greu sa-mi dezlipesc pleoapele. Vad o lumina difuza si un tavan alb. Sunt intepat in vene si nici macar nu simt durere. Perfuzii. Mirosul de spital imi violeaza narile si am o stare confuza. Ma doare capul ingrozitor! Te zaresc undeva in partea a dreapta a patului. Sunt putin dezorientat. Stai pe un scaun destul de incomod si rimelul iti este intins pe obraji. Esti cu o cana de cafea in mana si cu pachetul de tigari in cealalta. Sunt sigur ca e o cafea tare si desi fumezi ocazional, doar la petreceri, se pare ca sunt un impuls puternic pentru pofta ta de nicotina. Sau nu iti place deloc faptul ca ma vezi asa. M-ai vazut tarziu ca ma uit la tine. Ai sarit repede de pe scaun si ai venit langa mine. Se pare ca iti pasa…

Ea(10:00-11:00)

Posted on

Am terminat de scris. Mi-am lasat cuvintele aruncate prin camera ei. Nu au nicio valoare, amice! Mult timp am trait cu impresia ca nici pentru ea nu valoreaza nimic. Ca le percepe la fel ca cei ce le citesc atunci cand se gandesc la altceva si sunt nevoiti sa dea paginile inapoi sa reciteasca, deoarece nu au retinut nimic. Precum cartile alea neimportante ce le poti citi in metrou, cat timp de duci la servici. Credeam ca insemn pentru ea doar un altul. Cred ca m-am inselat, nu e asa? (Raspunsul tau ar fi „poate”, stiu asta). M-am dus in pat sa beau linistit cafeaua facuta de tine. Cafeaua aceea buna, care o faci asa doar cand faci pentru mine. O faci oribila atunci cand sunt si altii. „You can buy me with a coffe, I’m so cheap”, stii, asa cum zice si melodia.

Te-ai intors in dormitor si am tresarit la gestul tau. Ai luat filele scrise de mine, ce erau imprastiate pe toata masuta. Le-ai asezat cu grija si le-ai pus intr-un loc sigur. Am zambit, dar nu te-am lasat sa vezi asta. Apoi te-ai trantit in pat, langa mine. Destul de tare, incat era sa vars toata cafeaua pe mine. In timp, m-am obisnuit cu asa ceva. Este tipic tie. Desi ma uit pe tavan, simt cum ma privesti si te strambi si mai inchizi un ochi, atunci cand vrei sa fugi de o raza de soare. Ai ezitat de cateva ori pana sa ma intrebi ceea ce vroiai:

-Auzi, daca ai scrie despre mine, cum ai face-o?

Am luat o gura de cafea si ti-am spus:

-Nu cred ca as scrie despre tine…

-Bine! Si ai zambit.

Habar nu ai cat ma oftic atunci cand nu imi arati cum te simti defapt. Mai ales atunci cand incerc sa-ti provoc o stare si schitezi totul atat de bine incat dau cea mai proasta lovitura. Total pe langa! Normal ca as scrie despre tine, probabil in exces si stii asta, de aia ai si intrebat. Vroiai doar sa o auzi din gura mea si eu nu am vrut sa-ti dau o satisfactie mai mare. Si asa sunt mult prea vulnerabil in fata ta.

Am inceput sa construiesc in capul meu un intreg plan arhitectural, de a te schita pe tine in cuvintele mele. Probabil ar fi ceva de genul:

„Ea….

Continuarea in postul urmator->

Buna dimineata!(08:00-09:00)

Posted on

Ti-am recunoscut vocea printre sutele de scene ce se derulau mult prea rapid in subconstientul meu. Viata mea transformata in film. O mizerie hollywoodiana, precum acelea de obisnuiesc sa ia Oscarul in ultimii ani. Bine ca a fost totul doar un vis. Ma simt atat de salvat acum. Salvat de tine…o sa dureze ceva pana vom fi chit. Mai ales ca daca iti voi povesti ce am visat, imi vei scoate ochii toata viata. Parca te si aud: „Noroc ca te-am trezit eu, ce te-ai face fara mine?!”. Probabil nu as fi invatat sa iubesc fara tine. Mare pierdere, poate era castig…sau poate nu.

-Dani, trezeste-te!

Nu am avut puterea sa deschid ambii ochi. M-am asigurat ca esti langa mine si genele mi s-au lipit inapoi. Intr-un somn scurt. Pana cand voi simti mirosul de cafea ce ma va trezi cu siguranta. Insa nu cafeaua m-a trezit (incetezi vreodata sa ma surprinzi?) au fost buzele tale care se plimbau pe un bulevard unic, trasat de tine. Incepand de la ureche (acolo m-ai muscat putin), apoi pe gat, unde te-ai oprit pentru o secunda sa te holbezi la marul lui Adam, apoi saruturi dulci pe piept ce se pierdeau undeva pe abdomen (sau de acolo nu am mai putut tine contul). Degetele tale ce se plimba prin parul meu si saruturile noastre ce sunt intrerupte de zambete. E prea devreme pentru noi, dar ne-am propus sa ne intrecem cu timpul si pana acum cred ca am reusit sa-l invingem. Tocmai mi-am gasit drogul preferat, lasa-ma sa devin dependent, apoi trimite-ma de urgenta la dezintoxicare, unde voi petrece cateva zile izolat, ca intr-un final sa pleci si sa fiu nevoit sa urmez niste pasi pentru a ma putea curata de tot, desi stim amandoi ca e imposibil asta. Este prea tarziu deja pentru a mai reusi sa uitam de tot. Si in plus, aduci mereu cu tine tentatia aia, pe care altii nu o simt, pe cand eu, da.

Te-ai ridicat usor, lasand cearsaful sifonat, imbibat in mirosul specific tie. Inca iti mai simt bataile inimii in pat. Ai deschis jaluzelele, apoi geamurile, facand semn unui val de aer proaspat, cald, ce mirosea a vara, sa ma trezeasca. Te admir atunci cand esti cu spatele la mine. Nu vreau sa-ti mai dau nici o satisfactie, ai deveni iarasi aroganta, desi imi place si cand esti asa. Ai lasat soarele sa intre in camera si te-ai dus sa faci o cafea. Acum cateva ore eram decedat, aparut la stiri, prins intre ecourile unor ego-uri si dramele din viata mea. Impact mortal cu un stalp. Eram departe de viata ce o doream. In dimineata asta am inviat, ajutat de glasul tau si de atingerile tale. Nu stiu daca am tot ce imi doresc, inca nu am facut inventarul, dar sunt fericit si am o gramada de timp pe care vreau sa ti-l dedic. Am inviat si tot ce a fost s-a sfarsit, acum am un drum nou in fata. Infinit.

M-am ridicat din pat si m-am dus pe balcon. Am tras puternic aer in piept si am mangaiat soarele. Te simt…cum stai in spatele meu si te uiti la mine. Simt mirosul cafelei din ceasca ce o tii in mana si iti anticipez muscaturile buzelor tale. Imi trec mana prin par si zambesc. E un cer albastru, senin. Totul e atat de linistitor…

Pierduti(03:00-04:00)

Posted on

-Da-mi mana si hai sa fugim de aici!

Sa ne pierdem urma prin noapte si sa nu lasam indicii pentru a ne gasi, cuiva. Ne vom ascunde impreuna intr-un loc cat mai greu de gasit, precum doi copii indragostiti prinsi intr-un joc de-a v-ati ascunselea. I-am intins mana si am ajutat-o sa se ridice de pe nisipul ce se obisnuise deja cu prezenta ei. Mi-a strans palma in palma ei si a spus:

-De obicei nu sunt in stare sa sesizez la timp sansele ce mi se ofera. De aceea am pierdut de multe ori insa pe aceasta o voi accepta instant, o voi lua pe negandite, ma voi preface ca ai fost chiar previzibil.

I-am zambit timid si tinand-o de mana am mers catre masina. Am intrat si ca un gest reflex, ea, a deschis trapa lasand cerul sa invadeze spatiul inchis in care ne aflam. Am privit-o uimit si i-am spus incet, aproape soptit, in timp ce am invartit cheia in contact:

-Ciudat, aceeasi chestie o fac si eu aproape de fiecare data cand intru in masina.

Si-a umezit buzele cu varful limbii. Si-a bagat mana prin par si s-a deschis la geaca ei subtire de piele. Gesturi simple, le ador! Inainte sa spuna urmatoarele cuvinte si-a muscat buza de jos cu o usoara salbaticie.

-Poate sunt un fel de ego feminin de-al tau! Poate ma voi pierde si eu ca alte ego-uri de ale tale, prin sertare, lenjerii sifonate pline de partide de somn intarziate si ce miros puternic a tine, dominant…ca si cum oricine ar trece prin patul ala nu va reusi sa te intoarca din calea ta singuratica…Probabil multe ar spune ca esti un tip cu un caracter puternic. Dar nu, nu esti deloc asa! Uite cat de usor te-am abatut de la drumul tau, te-am imbatat bine cu mine, sunt o tequilla tare, se pare! Partea buna e ca doar eu te cunosc atat de bine, inca mai poti impresiona cateva fete…sau nu!

-Nu beau tequilla! Si nu cred ca ti-ai dori sa fii vreun ego de-al meu. E prea epuizant, e ca un film blockbuster, dar pretentios si mindfuck in acelasi timp. Mi-am intors privirea spre ea in timp ce apasam acceleratia.

-Mda, te pricepi la cuvinte, esti norocos!

-Sunt dovada vie ca norocul exista!

Am izbucnit amandoi intr-un ras aproape isteric ce se pierdea pe soseaua intunecata ce o lasam in urma. Stiam unde merg, dar imi placea sa cred ca directia este nicaieri. Peste douazeci de minute am facut schimb. Am lasat-o sa conduca, eu nu aveam chef, dar am avut incredere. Nu imi sta in fire. Mi-am lasat scaunul putin mai pe spate, am urcat picioarele pe bord si am aprins casetofonul. L-am dat tare si m-am pierdut intr-un ritm de reggae. Ea si-a aprins o tigara din pachet, vroia sa-l termine mai repede. Fumul imi intoxica narile inainte sa iasa pe geam impreuna cu vibe-urile vreunui Marley. Se simte bine si ii sta minunat la volanul masinii mele. Suntem pierduti pe un drum ce nu vreau sa-l recunosc. As vrea sa ramanem pierduti ceva timp…

Timp (23:00-00:00)

Posted on

„Timpul meu zboara, nu se scurge incet” -Zeppelin

Am parcat maşina unde începe plaja, unde firele fine de nisip întâlnesc asfaltul. I-am lăsat cauciucurile să-i fie mângâiate de nisip. Mi-am trecut mâna prin păr şi am simţit briza mării cum mă cheamă. M-am descălţat de adidaşi şi mi-am aruncat ceasul pe bord. Timpul nu mai există pentru mine. Nu mai este o prioritate acum, nu mai are nici o valoare şi nici o influenţa asupra mea. Curvă ieftină! Am auzit de mult prea multe ori în jurul meu că timpul înseamnă bani încât am ajuns să-l urăsc. Îl dispreţuiesc. Îmi vinde cu preţuri mari speranţa, de parcă speranţa mea stă în note de plată. Îmi oferă aproape gratis iluzii şi defapt îmi fură tot ce iubesc, face ca nimic să nu persiste în viaţa mea. Ia deodată totul sau câte puţin, treptat,  şi îmi lasă coşmaruri şi idei ce nu-mi dau pace până în zori. Dar ştii ce e cel mai dureros? Că niciodată nu mă întreabă! De cele mai multe ori simt nevoia să-l ucid, să-l mutilez. Aş vrea să am puterea să-l opresc în loc, într-un apus de vară, de vineri seară, în care eu şi cei care au bucăţi din inima mea prin buzunarele lor să ne pierdem pe un drum ce nu ştim unde duce. Iarăşi gândul îmi este la voi, dar valurile ce se sparg brutal de stâncile din depărtare îmi limpezesc gândurile. Tot ce voi avea vreodată pentru totdeauna sunt eu însumi. Dar simt o nevoie nebună să te ascult, ştiu că exişti. Vreau să-mi răpeşti ego-ul şi tot timpul liber, să-mi influenţezi cuvintele şi parfumul tău să-l simt la fiecare pas. Aş vrea să ne pierdem prin cearşafuri şifonate în dimineţile târzii şi să adormim îmbrăţişaţi. Vreau să am siguranţa că te voi găsi cât mai repede şi că nu vei refuza să fii a mea. Te voi percepe ca atunci când scriu la tu-ul ideal, ştiu că ştii şi tu asta şi vreau să-mi întorci toată lumea pe dos, să fim speciali. Vreau doar să mă poţi iubi aşa cum cred că ar trebui să se simtă cu adevărat iubirea.

Vorbele mi se pierd în zarva făcută de mare, cuvintele-mi sunt înghiţite şi purtate în larg. Sper să eşueze pe un ţărm tropical!