Tag Archives: dan novac proza

Dark Fantasy [part II]

Posted on

-Du-mă undeva unde pot asculta doar oceanul și vocea ta. Voi, oamenii din publicitate, vorbiți frumos. Mereu am avut ce mi-am dorit, iar acum te vreau pe tine.

-Asta nu înseamnă că mă poți avea.

-Deja te am. Mi-ai spus despre viața ta. Probabil te cunosc mai bine decât multe femei ce și-au lăsat parfumul prin patul tău. Suntem amândoi aici, în mașina ta. Doar noi doi și noaptea. Luminile sunt departe, în spate. Suntem aproape de ieșirea din oraș și tot ce se vede e cerul înstelat, șoseaua goală, și farurile de la mașină. Oamenii sunt ca și orașele…CITESTE MAI MULT

http://www.daninovac.com

Anunțuri

Dark Fantasy

Posted on

O urmăresc de aproape două ore. Stă singură la masa din colț, înecată de fumul de țigară din jur și dezgustată de bărbații ce îi zâmbesc și îi fac cu ochiul. Citește din 1984, al lui Orwell, e una din cărțile mele preferate, dar nu vreau să fiu un altul care i-ar zâmbi și pe care l-ar privi cu dispreț. Îmi place cum își plimbă vârful degetului pe marginea paharului cu Martini. Unghiile roșii, rujul la fel. Rochia neagră… CITESTE MAI MULT AICI!!!

http://www.daninovac.com 

Gânduri.

Posted on

Vârfurile degetelor mele ating răni încă deschise. Răni de pe spatele meu provocate de aripile smulse cu nepăsare de vorbe goale, de acele speranțe sfărâmate și vise neîmplinite, care s-au împrăștiat în mii de cioburi fără valoare, ce au căzut inerte pe aleile ude și reci din curtea spitalului. CITESTE MAI MULT AICI!

 

www.daninovac.com

M-am mutat! www.daninovac.com

Posted on

Daninovac.com

www.daninovac.com

  • Acesta este noul meu site(/blog). A fost nevoie de evolutie. Se cerea de mult timp, dar se amana din zi in zi. V-ati strans cativa care ma cititi(va multumesc din suflet, apreciez enorm si sper sa nu va opriti aici. Va respect enorm!) si era nevoie sa va dau mai multa calitate. Totul pentru ca am niste prieteni extraordinari, ca Florin Gorgan, care mi-a facut astazi o surpriza foarte placuta si foarte bine venita. Unul dintre cele mai dragute cadouri, chiar. Mi-a oferit acest domeniu ca eu sa va scriu si voi sa-mi simtiti din ce in ce mai des cuvintele. Va multumesc pentru tot sprijinul, daca nu ma citeati/comentati/vizualizati, ma opream demult, va spun sincer. Le tineam in calculator doar sa ma descarc si atat! Va multumesc ca mi-ati aratat ca poate zace ceva dragut in mine, ceva care merita slefuit. Privind in urma, pe blogul asta m-am maturizat(multumesc!), am invatat sa scriu cat mai corect, am invatat sa scriu calitativ(sa nu ma pierd printre limbaje mesangeriste, da, fac parte din generatia aia mult criticata) si am invatat ce inseamna progres(acum vreau sa progresez mereu in tot ceea ce fac). Ok! Trecand putin in revista, in 3 ani(cred) s-au adunat 35.000 de vizualizari. Aproape 50 de abonati. Un maxim de 350 vizualizari/zi (nu e cine stie ce, dar eu sunt foarte entuziasmat), o clasare pe un loc 2000+ intr-un top al tuturor blogurilor din Romania(adica sunt peste 91% din blogger, conform Zelist) si unele legaturi facute si persoane intalnite, care au insemnat si inseamna atat de mult incat nici nu cred ca se pot transpune in cuvinte, dar sa le inumar(pai?..). Nu ar fi corect! Am iubit cu voi, am suferit cu voi, am plans impreuna, am stat nopti impreuna, am facut discutii, am murit si am inviat, impreuna cu voi si pentru ca voi existati(suntem un cuplu dragut, spun eu). Va multumesc enorm! Din cauza acestui blog am intalnit una dintre cele mai speciale persoane din viata mea(te pup) si tot din aceeasi cauza, ego-ul meu a luat-o razna cand ii dadeam prea multa „faima si aroganta”. Lasand astea la o parte ca nu am renuntat, doar m-am mutat, va astept aici:  www.daninovac.com
  • Acum lasand sentimentele deoparte si incepand cu afacerile ( ei na?! :)) ) va rog pe cei care au dat subscribe blogului(s-au abonat prin e-mail sau orice alt mijloc) sa faca acelasi lucru cu site-ul meu   www.daninovac.com deoarece aici vor fi noutatile de acum incolo(si Doamne, cate vor fi!). Cei care ma vizitau regulat, comentau la posturi, citeau, faceau orice pe blogul acesta, sa dea buzna pe www.daninovac.com e loc pentru toti. Pentru cei din blogroll, cu schimbul de linkuri, contactati-ma pe noul blog prin comentariu la CONTACT(sau oriunde va vine) sau astept mail pe: dani@daninovac.com .Abia va astept! Deci, toata lumea, dar absolut toata si daca se poate sa mai si aduceti, toti ne mutam acum in „noul apartament” www.daninovac.com.

Mi-a facut placere, al vostru sincer DANI NOVAC

Cer senin.

Posted on

Tind să cred că ti-am cerut atât de puţine încât am uitat cum să ofer. Vreau doar să văd în fiecare zi lumina aceea din ochii tăi, atunci când auzi numele meu pe alte buze. Să nu mă laşi să cad în cine ştie ce fel de nopţi, din care să nu mai am puterea să mă regăsesc. Măcar puţină lumină. Mulţumesc mamă, că ai aprins becu’ la mine-n cameră! Era cât pe ce să mă pierd, chiar în noaptea în care mă căutam. E greu să găseşti pe cineva iubit printre toate curvele astea, honey. Trebuie să plec, tată! Aşa trebuie să fie! Aveam rucsacul pregatit oricum. Mi-ai povestit demult că zilele alea negre vor veni. Omorai zilnic cam douăzeci, treizeci de speranţe, cu fiecare ţigară fumată. Au trecut zeci de ani de când faci asta şi încă zâmbeşti. Urăşti. Şi la fel de tare iubeşti. Sunt mândru de tine, se vede prin ochii mei. Cred că trebuie sa fie şi invers. “Dacă nu îţi este bine aici, pleci! Oricum murim de când ne naştem pe aici!” Nu îmi mai este bine aici. Aveam oricum şireturile legate, demult.

Şaptişpe’ milioane de oameni într-un singur oraş. Asta da iubire faţă de arhitectură. Clădiri, străzi întunecate și oameni. Unde e iubirea? Poate printre crăpăturile din asfalt sau prin birourile de la etajul 65. Facem dragoste în mașină când ajungem pe Route 66. Promit! Pe bancheta din spate. Printre bani.  Ți-am promis doar! Te las să alegi tu muzica. Oamenii se mănâncă între ei. Printre bani. Capitalism. Canibalism. Ți-am lăsat un semn pe umăr. Te-am mușcat aseară. Dormeai. Mureai.  Mă ustură buzele de la atâtea minciuni. Îmi e dor de tine, iubita! De cum erai cu 3 ani în urmă. Acum ești nimic. Îmi e silă!

Ai auzit?! Și Dumnezeii mai cad. Când încep să visez e în regulă să te temi. E în regulă să iubești. Ție când îți va fi frică, Doamne? Și eu mai mor. Din când în când. Când îmi e dor de ea. Dar mă trezesc în fiecare dimineață cu o cafea caldă, miros de pagini vechi și cu picioarele ei fine ce stau impunătoare peste mine cât timp citește, așteptând să mă trezesc. Sunt un norocos. Ironic nu? Uitasem ce e somnul. Am aflat iubirea când nu era momentul potrivit, am alungat-o în cele mai întunecate coclauri și capitole și acum…o redescopăr. Uneori e mai bine să revii asupra unor sentimente, dar pe oameni diferiți. Nu e ca și cum trăiesc ceva ce am mai trăit sau simt ceva ce am mai simțit, e diferit, e totul nou cu tine. Mă simt bine, fericit, vindecat. Cred că suntem proiectați să iubim și, paradoxal, iubirea e undeva între durere și orgasm. E o lumină ciudat de primitoare în ochii tăi reci, atunci când auzi numele meu. O văd în fiecare zi și mă găsesc mai mult în fiecare noapte, printre firele tale de păr și pictez trasee pe coloana ta. C1-C11-drumul înapoi, către noi. Iubirea miroase precum asfaltul newyorkez după o ploaie torențială de vară. Cred că ți-am cerut atât de multe încât mi-am adus aminte cât de greu este să oferi. Dar e trecut de miezul nopții, geamurile imense, aburite, sunt desenate cu degetul de tine și aburii ies din canalizări, în timp ce oameni cu glugi merg prin frig, pe strada noastră …hai să facem dragoste și să nu ne pese de ei!

 

Imi amintesc…

Posted on

Imi amintesc, cum frunze cadeau intr-un ritm intens, tinut aiurea de chitara ta dezacordata, ce zace si acum in coltul camerei tale, in fiecare zi…tot acolo. Si oricat as fi vrut, nu credeam ca-ti voi putea atinge realitatea vreodata. Vedeam doar doi metri patrati din camera ta, pereti plini de povesti, un pat care stia doar sa-mi faca in ciuda si pisica ta, care parea sa stie mai multe despre tine decat o facea orice persoana. Si le puteam vedea doar cu acordul tau, la fel de dezacordat ca si chitara ta.

Imi amintesc acum, inspirat de picaturile mari de ploaie ce se scurg pe geamurile astea imense, pe care ai insistat sa le avem, de gustul buzelor tale. Buza ta de sus are un gust amar, de cafea, in permanenta. Cea de jos, cea pe care ti-o musc aproape intotdeauna, cand ne despartim chiar si pentru cateva clipe, e dulce mereu. Voi da vina pentru asta pe zaharul pus in exces, ce ramane pe fundul canii din care bei cafea. Buzele tale au personalitate. Sunt umede in permanenta de cand stam impreuna. Reci vara, calde iarna. Tremura de fiecare data cand imi iau la revedere si se chinuie, muscandu-se, mereu cand iti soptesc, te iubesc. Te iubesc!

Imi amintesc de mirosul specific tie, acum, cand ploaia a devenit gheata peste noapte si afara miroase a toamna tarzie. Mirosul tau, care mi-a tulburat existenta ceva timp, pana sa-l pot simti cu adevarat, pana sa-l pot descifra. Mirosul tau, care mi-a invadat abuziv, cearsafurile, dulapurile, propriile haine si nu as vrea sa dispara vreodata. De acum incolo, totul miroase a tine. Fiecare floare, mancarurile si tot ceea ce miroseau altfel candva, acum imi amintesc doar de tine.

Imi amintesc de California. Cum stiai sa zambesti in fiecare zi printre palmieri. Cum mergeam pe autostrada, fara capota si tu ridicai mainile pentru a simti vantul, atat de slab, printre gradele mari ale soarelui din Los Angeles. Pozele facute in Hollywood, in care tu purtai ochelarii mei de soare si ma sarutai. Am lasat telefoanele, gandurile si pe toti ceilalti acasa. Sau gresesc?! Unde e casa noastra, defapt?! Traim ca sa murim. Macar sa o facem elegant. Am fost egoisti. Am fost indragostiti. Avem scuze.

Imi aduc aminte de lacrimile tale. Lacrimi ce se scurgeau pe obrajii tai, fara sa le pot opri cumva, atunci cand trebuia sa plec. Chiar era nevoie, pentru a putea ajunge aici. Le simteam gustul sarat, cand iti sarutam obrajii, incercand sa ti le sterg cu buzele mele si sa le imprim mereu acolo. Au fost precum acidul. Au lasat rani deschise, ce le ating mereu, cand imi umezesc buzele pentru a-ti mai putea rosti inca un rand. Ma doare cand iti spun numele, de aceea ti-l zic mai rar. Prefer sa te alint, in schimb.

Imi amintesc de geamurile aburite. Le-am iubit de mic. De cand ii scriam mamei, iarna, cuvinte pe ele atunci cand gatea si era cald in bucatarie si zapada afara. „Te iubesc, mama!”. Geamurile aburite de la tren. Cand tu ramaneai in gara, printre fulgi de zapada, ce se lipeau de obrajii tai inlacrimati si se topeau in parul tau, iar eu ma miscam in directia opusa, gandindu-ma deja cand ne vom revedea. Numarand zilele, fara a masura timpul. „Deja imi este dor!”. A ramas si acum scris pe geamul din compartimentul 5.

Imi amintesc de mine. Cum obisnuiam sa fiu, cum iti spuneam ca nu voi mai iubi, pana cand mi-ai aratat cu cine joc. Am luat un loc la masa si ti-am oferit chinte royale, consecutive. Am negat de prea multe ori cand ma numeai scriitor. Acum constientizez. Stiu, scriu cel mai bine dintre amatorii astia si daca pentru tine e genial, te simt perfect. E de ajuns parerea ta, pentru a fi cel mai bun. Stiu, sunt arogantul ala care are mereu de pierdut fiindca iubeste prea mult. Imi amintesc asta….

Scrisoare(21:00-22:00)

Posted on

“Este totul prea usor si prea perfect ca sa fie real!” Inca mai aud vocea ta cum imi soptea cuvintele astea in noptile in care amandoi obisnuiam sa simtim ceva. In scurt timp am ramas doar eu. Obisnuiam sa dorm singur pana sa te cunosc pe tine. Ciudat…cum uneori fara sa vrei, revii la vechile obiceiuri. Sunt mai pierdut decat atunci cand m-ai cunoscut si am incetat demult sa mai cred ca asta este drumul meu. Tocmai de aceea am ales sa ma abat de la el, precum un aventurier ratacit care are incredere in instinctul sau. Aveam visuri, planuri…sau cam asa ceva. Am ucis zeci de ingeri in interiorul meu, cu ajutorul demonilor ce puneau stapanire pe mine, incercand sa te inteleg. Am incetat sa o fac atunci cand am realizat ca defapt gandesc prea mult si esti mai simpla decat ma asteptam. Si e cam asa in fiecare noapte…Stele ce cad, fiori reci, ganduri cu tine, vise spulberate, imprastiate pe covor in mii de cioburi ce imi ranesc salbatic talpile atunci cand ma duc sa scriu despre tine. Si sangerez, dar in tacere. Nu e nimeni sa ma auda si e atat de placut. Si doare…cand astept consolari care intarzie sa mai apara. Cu totii pleaca la un moment dat. Trag jaluzelele indiferent de momentul zilei si cand toti uita de mine, zambesc. As vrea sa le spun ca stiam ca asa se va intampla si mai stiu ca in scurt timp isi vor reaminti. Se vor intoarce, nu-ti face griji pentru mine. Cu totii ne hranim cu arta, dar nu toti o putem face. Inca ma las sedus de propriul ego si il las sa ma conduca, atunci cand cuvintele incep sa doara prea tare. E ca un cancer, doar ca la sfarsit ma asteapta o moarte placuta relatata pe o foaie. O moarte ce o recitesc de zeci de ori si sper ca in cativa ani sa fiu mandru de ea. Sper doar sa nu ma pierd candva in propriul ego, ar insemna sa nu mai pot scrie. Cu siguranta nu-mi voi lasa fiul sa aibe un ego. Da, vorbesc despre acelasi baiat, dar care nu va mai fi al tau. Cum nici eu nu mai sunt al tau. Nu voi mai pierde nici o noapte pentru tine, nici o lacrima in plus. Cuvintele despre tine de maine vor disparea si nu o sa mai pierd din inspiratie doar pentru ca trebuie sa ma gandesc la tine. Si foile astea devin usor, usor, bucati din mine si se imprastie pe parchetul rece, lasand o dezordine ce nu o pot curata singur. Iubirea noastra s-a deformat in timp. A devenit melodia preferata, dar care am ascultat-o de prea multe ori. A fost pe repeat mereu si discul a inceput sa se zgarie, iar intr-un final s-a spart. Intr-un final am clacat amandoi. 27 februarie. Primul fior. Prima lacrima se scurge acum pe obrazul meu, dar briza oceanului se grabeste sa o faca sa dispara.

Daca as vrea cu adevarat ceva, este sa stiu ca fiecare atom din corpul tau inca se mai cutremura atunci cand imi simte cuvintele. Ca buzele iti vor tremura atunci cand iti vei trece degetul peste ele si vei sti ca buzele mele nu le vor mai inveli vreodata. Am uitat mirosul parfumului tau. Am uitat felul in care saruti si petele de fond de ten de pe tricourile mele s-au curatat si ele. Patul meu nu-ti mai recunoaste forma si perna pe care obisnuiai sa dormi…inca mai sta sub capul meu. Te-am uitat hoinarind prin zilele vesele de vara. Ma simt stupid! Ma simt vindecat. Stiu ca ea inca ma asteapta pe undeva si ca viata mea inca e o calatorie fara bilet, o calatorie a tineretii noastre in care sunt prea ocupat incat sa mai regret ceva. Inca mai aburesc geamurile de tren si scriu pe ele cuvinte. Dar nu despre tine. Probabil nu vei citi asta vreodata, deoarece va ramane la mine. Scriu pentru mine, sa ma vindec. Nu plange, nu plang nici eu! Sunt plecat definitiv.

Cu dragoste…