Tag Archives: dimineata de vara

Dor de tine(09:00-10:00)

Posted on

Pur si simplu imi era dor. Imi era dor sa te vad citind cuvintele mele, desi nu te vazusem niciodata pana atunci. Imi era dor sa-ti simt sarcasmul si apoi regretele. Imi era dor sa-ti simt pielea lipita de a mea. Imi era dor in dimineata aia de fiecare celula din corpul tau. Imi era dor de un eu regasit. M-ai ajutat mult! Acum daca scriu despre ce imi este dor de la tine, imi ia mai mult de o noapte. Iti multumesc! Ai fost pierduta si te-am gasit. Te-am gasit fiindca aveam nevoie de cineva care sa ma gaseasca si pe mine. Nu m-am asteptat sa poti face asta!

E o masa micuta. M-am asezat la ea cu grija, deoarece nu cunosteam „terenul” si am inceput sa scriu. Tu inca iti mai pierzi timpul prin bucatarie incercand sa ma impresionezi. Defapt acela nu este deloc punctul tau forte, te auzeam cum injurai si tranteai. Insa cand aveai chef iti ieseau doar bunatati. Zambesc si imi imaginez ceea ce faci. Nu-mi trece nimic mai frumos prin minte decat faptul ca deja ne cunoastem atatea particularitati, gesturi si gusturi, intr-un timp atat de scurt. Traim intr-o viata cat o fac altii in zece. Si asta doar fiindca asa suntem noi.  Stiu atat de multe lucruri simple despre tine, incat ne-ar mira pe amandoi daca as incepe sa le insir.

Am inceput sa scriu ceva despre mine transpus intr-un alt personaj, asa cum o fac de obicei si despre o ea la modul ideal. O ea fascinata de felul in care el isi bea cafeaua intr-o zi de vara oarecare, pe o terasa cu gust. O ea impresionata de faptul ca el citea un roman ce ea il adora. Un el care considera acel roman plin de clisee si un total esec si o ea indecisa daca sa intre in vorba cu el sau nu. Ar fi o greseala sa inceapa sa-i vorbeasca lui despre roman, poate ca el o va intelege gresit daca asa va intra in vorba cu el, sau poate se va indragosti de felul ei unic in care percepe totul ce o inconjoara. Poate voi contura un el simplu si o ea complicata. Sterg. Rescriu. Gandesc. Ma uit pe geam. Trec mai departe. Cad in visare pe un rand gol. Sunt indecis, la fel ca personajul feminin caruia ii dau viata. Ma uit la tine cum te apropii cu doua cesti mari de cafea in mana. Pui cafeaua mea pe masa si stai in spatele meu, in picioare. Ma saruti pe ceafa, zambesti si imi spui prefacandu-te ca nu stii:

-Dar ce faci aici?

-Incerc sa scriu. Stii, eu scriu…asta imi place sa fac. Oricum nu este cine stie ce, sunt doar rahaturi de ale mele. (Acum, pentru tine a devenit  cliseu ultima fraza, pe care ti-o spun mereu inainte sa citesti ceea ce scriu).

-Inteleg, imi spune jucandu-se in parul meu.

Soarbe o gura de cafea si ochii ei cad prada randurilor din fata lor. Soarele bate dintr-o parte si ii lumineaza fata gingasa si curata. Cred ca nu voi putea uita vreodata imaginea asta. Iau o gura de cafea si-i simt gustul amar pe cerul gurii. Inspiratie. Am inceput sa scriu, uitand de prezenta ta. Asa ma transform eu atunci cand scriu, ma separ putin de restul lumii, fug prin alte parti, destul de departe, ca apoi sa revin obosit si cu gandul la o destinatie noua. Am scris cu tine langa mine si cu unghiile tale jucandu-se pe spatele meu si zgariind tare atunci cand te atingeam cu o fraza. Am recitit si m-am oprit din scris. Involuntar, aceea ea seamana cu tine izbitor, nu obisnuiam sa scriu despre caractere reale, intalnite de mine. Poate ca tu esti aceea ea ideala, sau poate doar te aveam pe tine in minte cand am scris. Ai simtit momentul si ai inceput sa citesti cu voce tare ceea ce am scris. M-am lasat pe spate si mi-am rezemat capul de tine. Te-am lasat sa te joci cu simturile mele acele cateva minute. Cat timp citeai simteam doar fiori pe sira spinarii. Ai incheiat totul cu un sarut dulce. Un sarut in care ti-am simtit buzele tremurande si cred ca si tu pe ale mele.

A fost prima oara cand ai citit ceva scris de mine.

Reclame

Poate aici e locul meu…

Posted on

Iarasi ai adormit dezvelita. 4 AM, dimineata de vara. Momentul cand incepe sa apara pe cer o raza de lumina, desi soarele inca nu s-a trezit. Dar pe strada noastra este soarele rasarit de ceva timp. Am cearcane la ochi, rezultatul unui exces de cafea si cuvinte, din ziua ce a trecut. Esti cu spatele gol si cu picioarele scoase afara din cearsaful ce respira obosit. Mi-ai spus demult ca nu poti dormi fara sa simti ca esti invelita cu ceva. Ce detalii nefolositoare ma faci sa tin minte.

Varfurile firelor de par iti sunt lipite de spate, usor umede. Imi amintesc gestul acela plin de feminitate cand ti-ai dat jos sutienul inainte sa te asezi langa mine, in pat. Mi-am spus atunci, in minte, ca voi scrie despre el. Te-ai fi gandit, atunci cand spuneai ca ti-ar place sa ma inspiri candva, vei ajunge sa o faci? Spuneai asta, apoi zambeai in stilul tau unic si sorbeai zgomotos din ceasca cu cafea, incercand sa te eschivezi.

Scrumiera este umpluta de o ura nebuna, lasata de scrumul din tigarile ce-mi spuneau povesti atunci cand simteau atingerea buzelor tale. Mormantul chistoacelor cu urmele rujului tau pe ele. Pe masa zac hartii umplute de cuvintele mele fara nici o valoare. O scrisoare mazgalita a adormit pe noptiera. Da, prefer scrisorile, sunt mai sincere.

O adiere de vant pierduta printre aleile intunecate se strecoara pe geam si trece parca prin mine. Tipul acela de adieri ce vin doar in serile de vara si le simti ca pe o sansa de evadare. Miroase a mare si a nisip. Lumini se pierd in zarea intunecata si pe cer rataceste un pescarus hoinar. Mi se face dor de mirosul pielii tale si ma intorc in pat, langa tine. Poate aici imi e locul.

Valuri

Posted on

Inspir adanc. Mirosul unei dimineti de vara, imbibat cu parfumul tau uitat pe hainele mele din noaptea ce a trecut, cand te-ai hotarat sa-mi adormi in brate, toate acestea impreuna cu un rasarit vazut prin ochelarii mei obositi si o cafea din care am ales sa bem amandoi, inseamna o dimineata a unei zile perfecte. Te-am trezit cu greu. Culmea, eu sunt cel care doarme mult, dar sunt mereu nerabdator in fata unui rasarit de soare, vazut de pe plaja noastra preferata. Sunt ca un copil ce-si deschide cadourile de sub bradul de Craciun. Ma simt mereu de parca ar fi prima oara cand soarele-mi va marturisi iubirea. Si se intampla iar si iar, dar e drept ca eu nu ma satur de el si cred ca nici el de mine. Cand suntem singuri imi spune ca ii e dor si imi dicteaza cuvinte ce le insir pe foi, ma inspira.

Desi te-am trezit cu greu, esti bucuroasa ca am facut-o, stiu ca e o ocazie pe care nu ai vrea sa o pierzi si probabil iar o sa-ti umpli ochii cu lacrimi si ma vei saruta atat de tare incat buzele mele vor tipa de extaz. Si probabil te vei descarca exact atunci, cand te vei simti in siguranta si cand firele mele de par vor fi printre degetele tale, lacrimile tale imi vor uda si mie obrajii si-ti vei dezlipi buzele de pe ale mele doar cu o muscatura, plina de salbaticia dorului cu care ai asteptat sa-mi strangi iarasi mainile, sa-mi simti cuvintele, sa-mi distrugi somnul si sa-mi iubesti vorbele…atat de rare. Ti-am aratat primul rasarit, apoi l-ai transformat in al nostru, vazut de pe peticul nostru de plaja, contopit cu iubirea noastra. Am evadat de cateva ori. L-am revazut si singur, lasandu-te sa dormi printre lenjerii sifonate de fiorii unei nopti calde de vara, printre lucrurile mele imprastiate in camera si mintita in somn de mirosul meu lasat pe perna ta. Am fost si inca mai sunt sclavul egoismului meu de a iubi tot si nimic, in acelasi timp.