Tag Archives: ea

Prefaţă.

Posted on

Am căutat iubire și am găsit cuvinte. Mai târziu, am realizat că iubirea mea nu este precum a lor. Pentru că eu am pierdut înainte să câștig. Și eu am iubit…de unul singur. Dar nu am fugit. Încă iubesc. Acum iubesc, dar nu am mai iubit. Doar m-am mințit. Adevărul e haotic, știu. Nu pot să scriu ca voi, știu. Pentru că eu mi-am lăsat demonii să doarmă în același pat cu mine, în lenjerii fine de satin. Și mi-am ars fiecare înger, într-un mod elegant, într-un Ajun de Crăciun. A fost plăcut să-mi văd mâinile pline de sânge sfânt. M-am simțit Dumnezeu. Mă mai simt așa uneori, atunci când scriu. Unii nu știu, dar doare să scrii. Eu îmi tai câte o venă de fiecare dată când scriu, apoi o cos cu litere. Și toate astea pentru că-mi place mirosul sângelui meu pe hârtie. Vinde bine! Suferința oamenilor, în general, vinde bine. Am inima zgâriată de niște unghii roșii, elegante, precum rândurile mele. Așa-i place ei să-mi zică. Mi-a mângâiat venele cusute și mi-a spus, atingându-mi cu lobul urechii cu buzele: „Nu ești scriitor. Pentru că ești altceva.” Întâi am plâns, dar mi-am dat seama că are dreptate. Garda veche a scriitorilor mă critică. Pentru că nu scriu cum e realitatea. Pentru că ceea ce scriu nu se poate întâmpla. Pentru că dialogurile mele nu au un ritm firesc. Pentru că eu nu sunt ca ei. Dar cum să fiu ca ei, când eu am ales altceva. Am ales să-ți dau să simți, nu doar să citești. Am ales să te învăț să zbori, chiar și cu aripi frânte. Nu să ți le rup mai tare, arătându-ți realitatea. Cu toții vedem realitatea, dar nu toți ne detașăm de ea. Dacă să fiu scriitor înseamnă să-ți scriu într-un stil propriu despre viața reală. Ei bine, eu nu sunt scriitor! Îi las pe ei să-ți scrie din camere mici și întunecate. Despre vise neîmplinite și iubiri pierdute. Eu aș vrea să-ți pot scrie de pe propriul yacht, de pe malul oceanului, cu aere de aroganță și din apartamentul meu imens cu geamuri mari, din New York. Să-ți spun despre ceea ce iubesc și ceea ce doare. Despre dimineți și seri de dragoste. Despre mine…cum a reușit cineva ca mine să se piardă prin tine, cititorule! Îi las pe ei cu grupurile restrânse de oameni și îmi voi asuma eu miile. Și așa nu-mi plac numerele mici. Aș vrea să te influențez. Aș vrea să devin o influență. Cert e că a început să-mi placă. Durerea asta, cuvintele, mirosul pastei de pix, iubirea pierdută transformată în artă, iubirea gasită…transformata în artă. Mirosul succesului, gustul lăsat de parfumul tău de pe gât pe vârful limbii mele. Distanța asta care creează fantezii și șterge iubirile mici, dar le amplifică pe cele mari. Aprecierile, laurii de pe capul meu, tronul de sub mine, coroana de pe frunte, oamenii de la picioarele mele. Sărută inelul! Lacrimi de rege, că inima-i zdrobită și o vindeci de fiecare dată când îți aud vocea. Orgasmele astea lirice, imaginația mea, ideile mele, gusturile mele. Am pus atâtea măști pe foi încât îmi e teamă că într-o zi veți putea ajunge la mine. Dar e greu să găsești zeii…Și eu i-am căutat, undeva între vis și realitate, departe, înspre apus și noapte. Până mi-am dat seama că toate drumurile duc la mine.

Uneori trebuia să renunț mai repede la unii dintre voi. Risipă de inspirație și timp. Poate nici nu trebuia să-mi fie teamă de multe ori ca voi cădea. Când singura prăpastie eram eu. Am disperat, dar clepsidra era goală și tot nisipul era în pumnii mei. Poate dacă te-aș fi urît, ai fi știut să mă iubești. Trebuia să las mai repede în urmă ceea ce trebuia lăsat. Trebuia să te caut mai din timp, nu să mă mint cu tot felul de iluzii și împliniri pe jumătate. Am găsit ce căutăm și am mii de pagini de dedicat. Am lacrimi de șters și datoria să-ți ofer tot ceea ce am. Cu zâmbetul pe buze. Povești de decembrie, cu tine în pulovere groase, luminată doar de luminitile bradului și de focul din șemineu. Cu fulgi mari ce cad printre clădiri gigant și cu buze dulci, cu gust de portocală. Infinit. Ți-am pus degetul pe buze și ți-am spus: „Shhht!  Doar în tăcere se ascultă ploaia și vântul. Restul trece!”

Sunt pragul dintre naștere și moarte. Sunt linia subțire dintre realitate și vis. Undeva între minciună și adevăr. Pierdut printre aroganță și modestie. Destul de mândru încât să nu te ascult și destul de prost încât să mă îndoiesc de mine. Cu aripi de înger și ochi de demon. Cu iubire pierdută prin cearșafuri  negre și plin de iubire pentru tine…care face să uit tot ce a durut. Orgoliu prostesc, ce m-a făcut să ajung aici. Nu am ales asta. Am fost ales să fac asta. Nu a fost o întâmplare să iubesc. Am ales să te iubesc. Am ales să scriu. Am ales să mă desprind și să visez măreț. Și vreau tot, iar asta înseamnă ceva. Am ales să devin eu.  Altfel…aș fi oricare altul. Dani Novac.

 

O parte de aici, de acum inainte, se va gasi in descrierea mea, la despre mine.

Anunțuri

Imi amintesc…

Posted on

Imi amintesc, cum frunze cadeau intr-un ritm intens, tinut aiurea de chitara ta dezacordata, ce zace si acum in coltul camerei tale, in fiecare zi…tot acolo. Si oricat as fi vrut, nu credeam ca-ti voi putea atinge realitatea vreodata. Vedeam doar doi metri patrati din camera ta, pereti plini de povesti, un pat care stia doar sa-mi faca in ciuda si pisica ta, care parea sa stie mai multe despre tine decat o facea orice persoana. Si le puteam vedea doar cu acordul tau, la fel de dezacordat ca si chitara ta.

Imi amintesc acum, inspirat de picaturile mari de ploaie ce se scurg pe geamurile astea imense, pe care ai insistat sa le avem, de gustul buzelor tale. Buza ta de sus are un gust amar, de cafea, in permanenta. Cea de jos, cea pe care ti-o musc aproape intotdeauna, cand ne despartim chiar si pentru cateva clipe, e dulce mereu. Voi da vina pentru asta pe zaharul pus in exces, ce ramane pe fundul canii din care bei cafea. Buzele tale au personalitate. Sunt umede in permanenta de cand stam impreuna. Reci vara, calde iarna. Tremura de fiecare data cand imi iau la revedere si se chinuie, muscandu-se, mereu cand iti soptesc, te iubesc. Te iubesc!

Imi amintesc de mirosul specific tie, acum, cand ploaia a devenit gheata peste noapte si afara miroase a toamna tarzie. Mirosul tau, care mi-a tulburat existenta ceva timp, pana sa-l pot simti cu adevarat, pana sa-l pot descifra. Mirosul tau, care mi-a invadat abuziv, cearsafurile, dulapurile, propriile haine si nu as vrea sa dispara vreodata. De acum incolo, totul miroase a tine. Fiecare floare, mancarurile si tot ceea ce miroseau altfel candva, acum imi amintesc doar de tine.

Imi amintesc de California. Cum stiai sa zambesti in fiecare zi printre palmieri. Cum mergeam pe autostrada, fara capota si tu ridicai mainile pentru a simti vantul, atat de slab, printre gradele mari ale soarelui din Los Angeles. Pozele facute in Hollywood, in care tu purtai ochelarii mei de soare si ma sarutai. Am lasat telefoanele, gandurile si pe toti ceilalti acasa. Sau gresesc?! Unde e casa noastra, defapt?! Traim ca sa murim. Macar sa o facem elegant. Am fost egoisti. Am fost indragostiti. Avem scuze.

Imi aduc aminte de lacrimile tale. Lacrimi ce se scurgeau pe obrajii tai, fara sa le pot opri cumva, atunci cand trebuia sa plec. Chiar era nevoie, pentru a putea ajunge aici. Le simteam gustul sarat, cand iti sarutam obrajii, incercand sa ti le sterg cu buzele mele si sa le imprim mereu acolo. Au fost precum acidul. Au lasat rani deschise, ce le ating mereu, cand imi umezesc buzele pentru a-ti mai putea rosti inca un rand. Ma doare cand iti spun numele, de aceea ti-l zic mai rar. Prefer sa te alint, in schimb.

Imi amintesc de geamurile aburite. Le-am iubit de mic. De cand ii scriam mamei, iarna, cuvinte pe ele atunci cand gatea si era cald in bucatarie si zapada afara. „Te iubesc, mama!”. Geamurile aburite de la tren. Cand tu ramaneai in gara, printre fulgi de zapada, ce se lipeau de obrajii tai inlacrimati si se topeau in parul tau, iar eu ma miscam in directia opusa, gandindu-ma deja cand ne vom revedea. Numarand zilele, fara a masura timpul. „Deja imi este dor!”. A ramas si acum scris pe geamul din compartimentul 5.

Imi amintesc de mine. Cum obisnuiam sa fiu, cum iti spuneam ca nu voi mai iubi, pana cand mi-ai aratat cu cine joc. Am luat un loc la masa si ti-am oferit chinte royale, consecutive. Am negat de prea multe ori cand ma numeai scriitor. Acum constientizez. Stiu, scriu cel mai bine dintre amatorii astia si daca pentru tine e genial, te simt perfect. E de ajuns parerea ta, pentru a fi cel mai bun. Stiu, sunt arogantul ala care are mereu de pierdut fiindca iubeste prea mult. Imi amintesc asta….

Gata de plecare(20:00-21:00)

Posted on

Si pierdut pe plaja, cautand un apus ce lasa fiori reci pe sira spinarii, gandurile mele s-au dus iarasi catre tine. Chiar si cand natura ar trebui sa-mi tina spiritul ocupat devii vulgara si imi tulburi linistea fara ca macar sa intrebi. Am fugit spre masina si am luat din torpedou o foaie si un pix. Instrumentele sinuciderii mele. Doza de calmant din fiecare seara. Morfina. Mi-am spus ca daca tot trebuie sa doara amintirea ta, macar sa devin creativ si sa te uit scriind. Sa te imprastii in mii de cuvinte si sa zaci pierduta pe o foaie, uitata intr-un sertar in care imi tin ascunse lucrurile ce au insemnat demult ceva si care sunt inca in stare sa deschida rani. As vrea sa te pierzi prin mine ca sa simti macar o data prin ce am fost nevoit sa trec si sa aluneci in prapastiile ranilor mele pentru a-mi cersi ajutorul si iubirea…o sa prefer sa le arunc in mare.

O adiere de vant aduce un parfum proaspat, feminin, amestecat de fumul innecacios al unei tigari. Si simt cum in viata mea am nevoie incontinuu de iubire. Ai grija de mine, doar! As scrie iarasi despre noi, dar ar fi plictisitor pentru mine. M-as repeta precum o melodie preferata, dar stricata de parerile unor ipocriti ce nu stiu a asculta. Iar o sa iti dau prea mult si nu ma vei intelege, dar vei continua sa critici ceva ce nu intelegi. E tipic voua.

Am tras puternic aer in piept, la fel cum obisnuiai tu sa tragi din tigari si mi-am pus semnatura in coltul paginii. Inima incepe sa ma intepe. Doar gandul ca vei citi ma face sa nu reusesc sa ma adun. Uneori daunezi grav inspiratiei.

Cuvinte despre tine(11:00-12:00)

Posted on

Ea? Huh! Isi poarta cu mandrie orgoliul la orice pas. Cred ca i-a dat si un nume. Nu-l cunosc, inca nu am ajuns atat de departe. Ea calca discret peste scuze si gesturile simple fac parte din carisma ei. Unii numesc asta sex-appeal. Probabil te-ai umfla prea tare in pene daca as spune si eu asa. Gesturile alea precum cel in care iti dai parul pe spate sau felul in care-ti pui ochelarii la ochi. Habar n-ai tu!

Indecisa? Poate! Complicata? Nu! Poate doar pentru tine si de aceea esti si pentru altii asa. Sunt sigur ca te-ai putea descifra daca ti-ai acorda timpul necesar. Esti ca o carte, una destul de grea, dar care m-a prins din primele pagini. O carte careia ii admir copertile zi de zi, ii savurez ora de ora randurile si ador mirosul paginilor tale. Am adormit de multe ori cu tine in brate, citindu-te…pacat ca m-am trezit. Iubesc sa-ti contrazic randurile si nu te ranesc punandu-ti semne, doar tin minte pagina. Reusesti sa imi dai fiori si asta inseamna ca ma faci sa simt. A fost greu sa te gasesc, cred ca va fi foarte usor sa te pierd. Poate te voi uita prin metrou sau printr-un sertar, precum acele sertare in care se tin cadourile alea dragute, dar care tin de trecut…oricum, vei ramane preferata mea. Imi place ca-mi dai impresia (sau chiar asa e, desi sunt sceptic) ca imi dai mana libera sa desenez visele mele pe spatele tau gol, sa nu le fixez niciun termen limita si sa le las doar sa se intample, stii tu, asa…la trecerea vremii. A mai trecut o zi cu tine, am mai dat o pagina. Sper doar sa nu se termine cartea asta vreodata. Sau daca se termina, promite-mi ca ma vei lasa pe mine sa scriu continuarea, stii ca tin pixul in mana diferit fata de restul celor ce se intrec cu mine(eu nu ma intrec cu nimeni) si mai ales atunci cand scriu despre tine. Si daca pleci, fii sigura ca vei deveni un ego de-al meu. Poate acela care ma va ambitiona sa scriu mai mult. Oricum, ramai prin preajma. Intr-o zi o sa-mi ucid cu gratie toate ego-urile, poate va fi ziua in care nu voi mai scrie. O sa fac un scenariu pentru fiecare. Unul bun. Te asigur! Sper sa fii acolo sa citim impreuna din best-seller-ul meu. Cand briza oceanului se va juca prin parul nostru si cand soarele o sa apuna spectaculos peste L.A. Am deviat putin de la ruta initiala…sunt un deviant.

Era sa uit de tocurile tale. Cred ca plang strazile sub tine atunci cand le calci cu eleganta ta. Eleganta ta, putin iesita din tipare…mereu am fost atras de nonconformism. Accentul tau, care acum face parte din tracklist-ul meu preferat. A devenit familiar, dar tot vreau sa-l aud in fiecare dimineata…chiar vreau!

O sa-mi amintesc mereu de tricourile mele patate de fondul tau de ten…

Ea(10:00-11:00)

Posted on

Am terminat de scris. Mi-am lasat cuvintele aruncate prin camera ei. Nu au nicio valoare, amice! Mult timp am trait cu impresia ca nici pentru ea nu valoreaza nimic. Ca le percepe la fel ca cei ce le citesc atunci cand se gandesc la altceva si sunt nevoiti sa dea paginile inapoi sa reciteasca, deoarece nu au retinut nimic. Precum cartile alea neimportante ce le poti citi in metrou, cat timp de duci la servici. Credeam ca insemn pentru ea doar un altul. Cred ca m-am inselat, nu e asa? (Raspunsul tau ar fi „poate”, stiu asta). M-am dus in pat sa beau linistit cafeaua facuta de tine. Cafeaua aceea buna, care o faci asa doar cand faci pentru mine. O faci oribila atunci cand sunt si altii. „You can buy me with a coffe, I’m so cheap”, stii, asa cum zice si melodia.

Te-ai intors in dormitor si am tresarit la gestul tau. Ai luat filele scrise de mine, ce erau imprastiate pe toata masuta. Le-ai asezat cu grija si le-ai pus intr-un loc sigur. Am zambit, dar nu te-am lasat sa vezi asta. Apoi te-ai trantit in pat, langa mine. Destul de tare, incat era sa vars toata cafeaua pe mine. In timp, m-am obisnuit cu asa ceva. Este tipic tie. Desi ma uit pe tavan, simt cum ma privesti si te strambi si mai inchizi un ochi, atunci cand vrei sa fugi de o raza de soare. Ai ezitat de cateva ori pana sa ma intrebi ceea ce vroiai:

-Auzi, daca ai scrie despre mine, cum ai face-o?

Am luat o gura de cafea si ti-am spus:

-Nu cred ca as scrie despre tine…

-Bine! Si ai zambit.

Habar nu ai cat ma oftic atunci cand nu imi arati cum te simti defapt. Mai ales atunci cand incerc sa-ti provoc o stare si schitezi totul atat de bine incat dau cea mai proasta lovitura. Total pe langa! Normal ca as scrie despre tine, probabil in exces si stii asta, de aia ai si intrebat. Vroiai doar sa o auzi din gura mea si eu nu am vrut sa-ti dau o satisfactie mai mare. Si asa sunt mult prea vulnerabil in fata ta.

Am inceput sa construiesc in capul meu un intreg plan arhitectural, de a te schita pe tine in cuvintele mele. Probabil ar fi ceva de genul:

„Ea….

Continuarea in postul urmator->

Buna dimineata!(08:00-09:00)

Posted on

Ti-am recunoscut vocea printre sutele de scene ce se derulau mult prea rapid in subconstientul meu. Viata mea transformata in film. O mizerie hollywoodiana, precum acelea de obisnuiesc sa ia Oscarul in ultimii ani. Bine ca a fost totul doar un vis. Ma simt atat de salvat acum. Salvat de tine…o sa dureze ceva pana vom fi chit. Mai ales ca daca iti voi povesti ce am visat, imi vei scoate ochii toata viata. Parca te si aud: „Noroc ca te-am trezit eu, ce te-ai face fara mine?!”. Probabil nu as fi invatat sa iubesc fara tine. Mare pierdere, poate era castig…sau poate nu.

-Dani, trezeste-te!

Nu am avut puterea sa deschid ambii ochi. M-am asigurat ca esti langa mine si genele mi s-au lipit inapoi. Intr-un somn scurt. Pana cand voi simti mirosul de cafea ce ma va trezi cu siguranta. Insa nu cafeaua m-a trezit (incetezi vreodata sa ma surprinzi?) au fost buzele tale care se plimbau pe un bulevard unic, trasat de tine. Incepand de la ureche (acolo m-ai muscat putin), apoi pe gat, unde te-ai oprit pentru o secunda sa te holbezi la marul lui Adam, apoi saruturi dulci pe piept ce se pierdeau undeva pe abdomen (sau de acolo nu am mai putut tine contul). Degetele tale ce se plimba prin parul meu si saruturile noastre ce sunt intrerupte de zambete. E prea devreme pentru noi, dar ne-am propus sa ne intrecem cu timpul si pana acum cred ca am reusit sa-l invingem. Tocmai mi-am gasit drogul preferat, lasa-ma sa devin dependent, apoi trimite-ma de urgenta la dezintoxicare, unde voi petrece cateva zile izolat, ca intr-un final sa pleci si sa fiu nevoit sa urmez niste pasi pentru a ma putea curata de tot, desi stim amandoi ca e imposibil asta. Este prea tarziu deja pentru a mai reusi sa uitam de tot. Si in plus, aduci mereu cu tine tentatia aia, pe care altii nu o simt, pe cand eu, da.

Te-ai ridicat usor, lasand cearsaful sifonat, imbibat in mirosul specific tie. Inca iti mai simt bataile inimii in pat. Ai deschis jaluzelele, apoi geamurile, facand semn unui val de aer proaspat, cald, ce mirosea a vara, sa ma trezeasca. Te admir atunci cand esti cu spatele la mine. Nu vreau sa-ti mai dau nici o satisfactie, ai deveni iarasi aroganta, desi imi place si cand esti asa. Ai lasat soarele sa intre in camera si te-ai dus sa faci o cafea. Acum cateva ore eram decedat, aparut la stiri, prins intre ecourile unor ego-uri si dramele din viata mea. Impact mortal cu un stalp. Eram departe de viata ce o doream. In dimineata asta am inviat, ajutat de glasul tau si de atingerile tale. Nu stiu daca am tot ce imi doresc, inca nu am facut inventarul, dar sunt fericit si am o gramada de timp pe care vreau sa ti-l dedic. Am inviat si tot ce a fost s-a sfarsit, acum am un drum nou in fata. Infinit.

M-am ridicat din pat si m-am dus pe balcon. Am tras puternic aer in piept si am mangaiat soarele. Te simt…cum stai in spatele meu si te uiti la mine. Simt mirosul cafelei din ceasca ce o tii in mana si iti anticipez muscaturile buzelor tale. Imi trec mana prin par si zambesc. E un cer albastru, senin. Totul e atat de linistitor…

Scrum(02:00-03:00)

Posted on

-Hai sa uitam de tot pentru o clipa. Cat timp un val din larg se izbeste de tarm, cat timp imi voi sapa propria groapa in care imi vor putrezi cuvintele, cat timp nisipul cu care te joci ti se va scurge printre degete, cat timp rujul tau va inceta sa-si mai lase amprenta pe filtrele tigarilor(precum o marca inregistrata: cu ocazia acestei tigari s-au stins si alte cateva sute de regrete si ore pierdute cu toti ratatii). Hai sa ne pierdem prin clipe simple, momente ce vor lasa santuri adanci prin inimile noastre, probabil strazi goale, fara numere, fara destinatie, fara oameni, strazi pustii, strazi pe care sunt blestemat sa te caut sau voi fi fericit ca nu te voi gasi.

Si-a intors capul catre mine si m-a privit fix in ochi pentru prima oara. In capul meu se da concert pe zeci de voci: ma pierd, ma pierd…sunt pierdut. Naiv, timid si prost, caracterizarea perfecta pe moment(stiti testele alea cand ni se spunea sa ne spunem 3 defecte si 3 calitati, mereu terminam ultimul, la calitati era mai greu). A dat drumul la nisipul ce-l tinea in pumn, lasandu-l sa se descompuna in adierea vantului de mai si mi-a zambit. Ii simteam deja mainile cum ma cuprind in brate si buzele cum se odihnesc pe obrajii mei. Da, sunt mai fantezist. Si-a muscat buzele, a cautat comfortul necesar pe chipul meu si a spus:

-Ok, uitam de trecut! Esti doar tu cu mine, pe o plaja pustie, intr-o seara de mai, esti ranit, eu inca mai vad in oglinda cicatricele mele, noi suntem prezent. Eu si tu tocmai devine trecut. E timpul nostru acum! Hai sa ne rupem cateva clipe de realitatea pe care o traim cu totii, ne vom creea universul nostru. Stii, tare as vrea sa profit de tine! Sper ca nu o vei lua gresit, e un altfel de profit.

Zambesc, suntem pe aceeasi unda si asta e perfect.

-Nu stiu numele tau, nu stiu cine esti, dar tot ce stiu este ca am sentimentul ca ma ascult atunci cand te ascult si simt ca tu completezi perfect fiecare gol din mine. Esti puzzle-ul pierdut si regasit, sau doar gasit. Ma simt eu, atunci cand vorbesc cu tine si asta e cel mai important, ca de multe ori trebuie sa fiu altcineva. Parca te cunosc de mult timp, desi nu te-am mai intalnit. Am sentimentul ca am scris despre tine si tu erai la modul fictiv, doar in creierul meu, tu-ul ideal.

-Huh, esti prostut!

Ridic privirea in sus si zambesc. Sunt uimit si fericit. Doar cineva ca tine putea sa spuna asta. Ai continuat spunand:

-Vezi tu, numele meu este doar o eticheta. Le urasc. Suntem singuri aici, prinsi intre visele fiecaruia dintre noi, captivi privim printre bare de otel faurite din iluzii. E trist, stiu! Dar esti cu mine, devine un vis frumos. Simt ca m-am trezit dintr-un cosmar si am privit speriata pentru cateva minute tavanul alb. Genele mele s-au lasat iarasi prada somnului si un vis frumos mi-a luminat zorii zilei. Nu simt nevoia sa contorizez timpul, sa numar secundele sau sa ma gandesc la intrebari existentiale si alte cacaturi, atunci cand sunt cu tine. E multa liniste in mine acum. Nu am nevoie sa incerci sa-ti cozmetizezi cuvintele pentru mine, realizez ca sunt si in mintea ta…tot ceea ce scrii si stiu ca eu hoinaresc pe acolo cu zambetul pe buze. E ca la shopping. Nu am nevoie sa-mi spui cuvintele tale, nu e nevoie sa le rostesti. Le simt pe buzele tale si le pot gusta oricand vreau, sau asa-mi place sa cred. Toate astea nu ma impresioneaza, doar ma sensibilizeaza deoarece vin de la tine, pentru mine, prin mine…Uite, eu nu sunt ca toate si stiu ca nici ca tine nu sunt multi, avem extremele, dar epicentrul nostru e acelasi, avem acelasi punct comun, suntem noi. Ma pierd de multe ori prin tine, am nevoie de cate un super-erou de fiecare data cand incerc sa ghicesc ce gandesti. Cad mereu si cad de sus! Este ironic, dar tot tu ma salvezi in situatiile astea.
Isi aprinde alta tigare, se lasa pe spate pe nisipul usor rece si zambeste in timp ce expira fumul innecacios in aerul curat din noapte. Ma cucereste usor si simte asta, ii vad zambetul satisfacut ce nu se desprinde de pe buzele ei. Buzele ei…