Tag Archives: iubire

Dark Fantasy [part II]

Posted on

-Du-mă undeva unde pot asculta doar oceanul și vocea ta. Voi, oamenii din publicitate, vorbiți frumos. Mereu am avut ce mi-am dorit, iar acum te vreau pe tine.

-Asta nu înseamnă că mă poți avea.

-Deja te am. Mi-ai spus despre viața ta. Probabil te cunosc mai bine decât multe femei ce și-au lăsat parfumul prin patul tău. Suntem amândoi aici, în mașina ta. Doar noi doi și noaptea. Luminile sunt departe, în spate. Suntem aproape de ieșirea din oraș și tot ce se vede e cerul înstelat, șoseaua goală, și farurile de la mașină. Oamenii sunt ca și orașele…CITESTE MAI MULT

http://www.daninovac.com

Anunțuri

Dark Fantasy

Posted on

O urmăresc de aproape două ore. Stă singură la masa din colț, înecată de fumul de țigară din jur și dezgustată de bărbații ce îi zâmbesc și îi fac cu ochiul. Citește din 1984, al lui Orwell, e una din cărțile mele preferate, dar nu vreau să fiu un altul care i-ar zâmbi și pe care l-ar privi cu dispreț. Îmi place cum își plimbă vârful degetului pe marginea paharului cu Martini. Unghiile roșii, rujul la fel. Rochia neagră… CITESTE MAI MULT AICI!!!

http://www.daninovac.com 

Gânduri.

Posted on

Vârfurile degetelor mele ating răni încă deschise. Răni de pe spatele meu provocate de aripile smulse cu nepăsare de vorbe goale, de acele speranțe sfărâmate și vise neîmplinite, care s-au împrăștiat în mii de cioburi fără valoare, ce au căzut inerte pe aleile ude și reci din curtea spitalului. CITESTE MAI MULT AICI!

 

www.daninovac.com

M-am mutat! www.daninovac.com

Posted on

Daninovac.com

www.daninovac.com

  • Acesta este noul meu site(/blog). A fost nevoie de evolutie. Se cerea de mult timp, dar se amana din zi in zi. V-ati strans cativa care ma cititi(va multumesc din suflet, apreciez enorm si sper sa nu va opriti aici. Va respect enorm!) si era nevoie sa va dau mai multa calitate. Totul pentru ca am niste prieteni extraordinari, ca Florin Gorgan, care mi-a facut astazi o surpriza foarte placuta si foarte bine venita. Unul dintre cele mai dragute cadouri, chiar. Mi-a oferit acest domeniu ca eu sa va scriu si voi sa-mi simtiti din ce in ce mai des cuvintele. Va multumesc pentru tot sprijinul, daca nu ma citeati/comentati/vizualizati, ma opream demult, va spun sincer. Le tineam in calculator doar sa ma descarc si atat! Va multumesc ca mi-ati aratat ca poate zace ceva dragut in mine, ceva care merita slefuit. Privind in urma, pe blogul asta m-am maturizat(multumesc!), am invatat sa scriu cat mai corect, am invatat sa scriu calitativ(sa nu ma pierd printre limbaje mesangeriste, da, fac parte din generatia aia mult criticata) si am invatat ce inseamna progres(acum vreau sa progresez mereu in tot ceea ce fac). Ok! Trecand putin in revista, in 3 ani(cred) s-au adunat 35.000 de vizualizari. Aproape 50 de abonati. Un maxim de 350 vizualizari/zi (nu e cine stie ce, dar eu sunt foarte entuziasmat), o clasare pe un loc 2000+ intr-un top al tuturor blogurilor din Romania(adica sunt peste 91% din blogger, conform Zelist) si unele legaturi facute si persoane intalnite, care au insemnat si inseamna atat de mult incat nici nu cred ca se pot transpune in cuvinte, dar sa le inumar(pai?..). Nu ar fi corect! Am iubit cu voi, am suferit cu voi, am plans impreuna, am stat nopti impreuna, am facut discutii, am murit si am inviat, impreuna cu voi si pentru ca voi existati(suntem un cuplu dragut, spun eu). Va multumesc enorm! Din cauza acestui blog am intalnit una dintre cele mai speciale persoane din viata mea(te pup) si tot din aceeasi cauza, ego-ul meu a luat-o razna cand ii dadeam prea multa „faima si aroganta”. Lasand astea la o parte ca nu am renuntat, doar m-am mutat, va astept aici:  www.daninovac.com
  • Acum lasand sentimentele deoparte si incepand cu afacerile ( ei na?! :)) ) va rog pe cei care au dat subscribe blogului(s-au abonat prin e-mail sau orice alt mijloc) sa faca acelasi lucru cu site-ul meu   www.daninovac.com deoarece aici vor fi noutatile de acum incolo(si Doamne, cate vor fi!). Cei care ma vizitau regulat, comentau la posturi, citeau, faceau orice pe blogul acesta, sa dea buzna pe www.daninovac.com e loc pentru toti. Pentru cei din blogroll, cu schimbul de linkuri, contactati-ma pe noul blog prin comentariu la CONTACT(sau oriunde va vine) sau astept mail pe: dani@daninovac.com .Abia va astept! Deci, toata lumea, dar absolut toata si daca se poate sa mai si aduceti, toti ne mutam acum in „noul apartament” www.daninovac.com.

Mi-a facut placere, al vostru sincer DANI NOVAC

Februarie cinci.

Posted on

Cinci februarie. Două fără un sfert noaptea. E ger și ceață. A nins noaptea trecută. Acum a rămas doar frigul predominant, poate și frica. Încerc să fug de ceva ce nu cunosc. De ceva ce nici măcar nu pot pronunța. Unde-mi sunt cuvintele?! Care e realitatea? Ce e viața, mamă?! Acum am de ales și știi că mereu mi-a fost frică de alegeri. Se merită să vin acolo? În brațele voastre, în iubirea voastră și în ura celorlalți? Și ce sunt privirile alea reci, ale oamenilor ce merg la ora asta pe stradă? Dac-ai ști cât îmi va fi de scârbă de ei. Sunt curios ce e mai departe. Sunt curios de viață, dar…sunt curios și de moarte. Ce să fac?! Încep să dau din picioare sau aștept să mă sufoc? Vreau un răspuns să mă ajute, va rog! Nici acum nu poți găsi așa ceva. Unele lucruri chiar nu se pot schimba. Nu?!  Știu că va e dor. Că mă așteptați de nouă luni. O să cunosti sentimentul peste câțiva ani. Doare tare. E o linie subțire aici. E viață și moarte. Habar nu am ce înseamnă astea. O să știi peste doi ani. Habar nu am ce e mai bine să aleg. E lumină într-o parte și întuneric în cealaltă. Am întins mâna spre întuneric. E frig. Dincolo, e cald. Ați uitat să-mi spuneți că uneori și acolo unde e cald, vor fi zile când va fi al naibii de frig. În 9 luni am auzit că vorbeați despre iubire, vise, împliniri, țeluri, viitor. Ce sunt toate astea? Le voi avea? Le voi înțelege? Cu greu. Începe să-mi fie greu să respir. Mă apasă tare. Mă innec cu sânge. Simt că nu am aer. Ceva se încolăcește de gâtul meu. Ce aleg?!! Dau din picioare. Mă sufoc! Ce este asta din jurul gâtului meu? Mă omoară! Cordon ombilical. În câțiva ani se va numi sfoară. Moarte. Viață. Presiune. Vei afla în viitor că vei alege mai bine sub influența ei. Vreau să ies de aici. Dau din picioare. Văd lumină. Văd zâmbete. Văd lacrimi. Ce sunt toate astea?! Se numesc momente și nu prea poți să le uiți. Ce e atmosfera asta? Așa de bine e aici? E fericire. Încearcă să nu te aștepți să o vezi prea des. Va fi mai bine pentru noi. Mă ustură ochii. Lumina bate prea puternic și nu sunt obișnuit. E un geam în dreapta mea. E aburit și scrie un nume pe el. Așa se întâmplă când atmosferă din încăpere este în contrast cu cea de afară. Aici e căldură și iubire. Afară e frig și răutate. Acela e numele meu. Oamenii îndrăgostiți scriu pe geamuri aburite. E o artă. O vei cunoaște când vei ajunge în gară și va trebui să-ți iei rămas bun. Crede-mă, o vei cunoaște foarte bine. Așa vei deveni eu, vei prefera visele mari, chiar dacă acelea dor până le atingi. Nu-ți va placea mediocritatea. Mă cunosc mai bine acum. O să crești greu, dar frumos. Vei afla! Vor trece ani și vei deveni eu, cel care te lămurește, nou-nascutule. O să fie un drum lung, ce va lăsa cicatrici. Dar vom ajunge la persoanele care vor ști să le închidă. Nu vor dispărea. Așa e viața! Acum ai ales. Simt ceva care mă înțeapă pe obraz. E barba tatei. Îți va plăcea. Și miroase ceva bine. E altfel, e special. E mama și mereu va mirosi așa. A „acasa”. Sunt curios (deja?!) ce este dincolo de geamurile aburite. E o lumină specifică iernii. Care apare doar când este zăpadă și cerul senin. Ce e dincolo se numește lume și e plina de animale, numite oameni. Unii au evoluat, alţii sunt tot animale, dar arată la fel ca ceilalţi. Sper să reuşim să ne ferim de ei. Foarte puțini oameni îți vor vrea binele, majoritatea sunt in camera asta, iar și mai puțini te vor ajuta. Acolo, undeva, e un cuplu. Doi îndrăgostiți, care au geamurile apartamentului lor aburite. La fel ca și geamurile din salonul în care te-ai nascut. Iar pe geam, au rămas urmele palmelor ei, încă de când atingea orgasmul. Așa te-ai creat și tu…adică eu.

Cinci februarie. Au trecut 23 de ani. Două noaptea. E frig afară, dar nu se simte și aici, deoarece e prima aniversare petrecută în apartamentul nostru și aici, lângă tine, e cald și mă simt mai împlinit ca oricând. Simt că totul a meritat. Simt că nu a durut în zadar și că răbdarea noastră s-a fructificat puternic. S-a transformat în visul nostru și visul nostru se bucură de un succes imens. Și acum e mai real ca oricând. Îți simt pielea caldă în fiecare noapte și îți simt buzele reci, cu gust de cafea dulce, în fiecare dimineață. Vocea ta care-mi spune „Neata!” mă face să am o zi mai bună. Am venit în dormitor să mă culc, dar am observat că nu ești în pat și că pe geamurile noastre mari scrie: „La mulți ani! Te iubesc, că o nebună!” Am început să zâmbesc și mi-am trecut mâna prin păr. M-am așezat pe marginea patului și așteptam să apari. Am auzit din sufragerie vocea ta, strigându-mă:

-Sper că-ți place surpriza de pe geamuri. Este în numele clipelor când îmi scriai pe geamurile aburite din tren.

 -Da, nu mă așteptam. Ți-am mai spus că te pricepi! Am mințit. Ești una dintre persoanele foarte imprevizibile, dar te cunosc și luasem în calcul o surpriză de genul. E doar instinctiv. Dar te iubesc enorm.

Normal. Ai spus asta încet, încât să nu aud. Apoi ai deschis ușa de la dormitor și ai intrat cu un tort mare în brațe și cu o sticlă de șampanie. Am venit să te ajut, dar m-am oprit puțin să-ți admir lenjeria neagră. Am deschis sticla de șampanie și am turnat în pahare. M-ai luat în brațe și ai început să mă săruți. Ne-am mâzgălit cu frișcă și tot noi ne-am curățat. După care ai vrut să te asigur că voi găsi în tort cadoul. Un set de chei. Ai râs și ți-ai mușcat buzele, după care m-ai tras lângă geam și ținându-mă de mână ai îndreptat degetul către o mașină din stradă. Unghia ta a lovit geamul și a produs acel zgomot care îmi face pielea de găină.

 -Ți-am spus de atâtea ori că va veni vremea când te vei uita în spate și vei vedea că toți ceilalți sunt ridicoli. Dar îți place așa tare să te desconsideri. Acum hai în pat! Mâine avem treabă. Lasă să ningă peste noul tău cadou.

Am dat drumul la muzică. The Weeknd. În seara asta stai deasupra. Acum urmele palmelor tale rămân pe geamuri.

 Ai știut să alegi se pare!

Prefaţă.

Posted on

Am căutat iubire și am găsit cuvinte. Mai târziu, am realizat că iubirea mea nu este precum a lor. Pentru că eu am pierdut înainte să câștig. Și eu am iubit…de unul singur. Dar nu am fugit. Încă iubesc. Acum iubesc, dar nu am mai iubit. Doar m-am mințit. Adevărul e haotic, știu. Nu pot să scriu ca voi, știu. Pentru că eu mi-am lăsat demonii să doarmă în același pat cu mine, în lenjerii fine de satin. Și mi-am ars fiecare înger, într-un mod elegant, într-un Ajun de Crăciun. A fost plăcut să-mi văd mâinile pline de sânge sfânt. M-am simțit Dumnezeu. Mă mai simt așa uneori, atunci când scriu. Unii nu știu, dar doare să scrii. Eu îmi tai câte o venă de fiecare dată când scriu, apoi o cos cu litere. Și toate astea pentru că-mi place mirosul sângelui meu pe hârtie. Vinde bine! Suferința oamenilor, în general, vinde bine. Am inima zgâriată de niște unghii roșii, elegante, precum rândurile mele. Așa-i place ei să-mi zică. Mi-a mângâiat venele cusute și mi-a spus, atingându-mi cu lobul urechii cu buzele: „Nu ești scriitor. Pentru că ești altceva.” Întâi am plâns, dar mi-am dat seama că are dreptate. Garda veche a scriitorilor mă critică. Pentru că nu scriu cum e realitatea. Pentru că ceea ce scriu nu se poate întâmpla. Pentru că dialogurile mele nu au un ritm firesc. Pentru că eu nu sunt ca ei. Dar cum să fiu ca ei, când eu am ales altceva. Am ales să-ți dau să simți, nu doar să citești. Am ales să te învăț să zbori, chiar și cu aripi frânte. Nu să ți le rup mai tare, arătându-ți realitatea. Cu toții vedem realitatea, dar nu toți ne detașăm de ea. Dacă să fiu scriitor înseamnă să-ți scriu într-un stil propriu despre viața reală. Ei bine, eu nu sunt scriitor! Îi las pe ei să-ți scrie din camere mici și întunecate. Despre vise neîmplinite și iubiri pierdute. Eu aș vrea să-ți pot scrie de pe propriul yacht, de pe malul oceanului, cu aere de aroganță și din apartamentul meu imens cu geamuri mari, din New York. Să-ți spun despre ceea ce iubesc și ceea ce doare. Despre dimineți și seri de dragoste. Despre mine…cum a reușit cineva ca mine să se piardă prin tine, cititorule! Îi las pe ei cu grupurile restrânse de oameni și îmi voi asuma eu miile. Și așa nu-mi plac numerele mici. Aș vrea să te influențez. Aș vrea să devin o influență. Cert e că a început să-mi placă. Durerea asta, cuvintele, mirosul pastei de pix, iubirea pierdută transformată în artă, iubirea gasită…transformata în artă. Mirosul succesului, gustul lăsat de parfumul tău de pe gât pe vârful limbii mele. Distanța asta care creează fantezii și șterge iubirile mici, dar le amplifică pe cele mari. Aprecierile, laurii de pe capul meu, tronul de sub mine, coroana de pe frunte, oamenii de la picioarele mele. Sărută inelul! Lacrimi de rege, că inima-i zdrobită și o vindeci de fiecare dată când îți aud vocea. Orgasmele astea lirice, imaginația mea, ideile mele, gusturile mele. Am pus atâtea măști pe foi încât îmi e teamă că într-o zi veți putea ajunge la mine. Dar e greu să găsești zeii…Și eu i-am căutat, undeva între vis și realitate, departe, înspre apus și noapte. Până mi-am dat seama că toate drumurile duc la mine.

Uneori trebuia să renunț mai repede la unii dintre voi. Risipă de inspirație și timp. Poate nici nu trebuia să-mi fie teamă de multe ori ca voi cădea. Când singura prăpastie eram eu. Am disperat, dar clepsidra era goală și tot nisipul era în pumnii mei. Poate dacă te-aș fi urît, ai fi știut să mă iubești. Trebuia să las mai repede în urmă ceea ce trebuia lăsat. Trebuia să te caut mai din timp, nu să mă mint cu tot felul de iluzii și împliniri pe jumătate. Am găsit ce căutăm și am mii de pagini de dedicat. Am lacrimi de șters și datoria să-ți ofer tot ceea ce am. Cu zâmbetul pe buze. Povești de decembrie, cu tine în pulovere groase, luminată doar de luminitile bradului și de focul din șemineu. Cu fulgi mari ce cad printre clădiri gigant și cu buze dulci, cu gust de portocală. Infinit. Ți-am pus degetul pe buze și ți-am spus: „Shhht!  Doar în tăcere se ascultă ploaia și vântul. Restul trece!”

Sunt pragul dintre naștere și moarte. Sunt linia subțire dintre realitate și vis. Undeva între minciună și adevăr. Pierdut printre aroganță și modestie. Destul de mândru încât să nu te ascult și destul de prost încât să mă îndoiesc de mine. Cu aripi de înger și ochi de demon. Cu iubire pierdută prin cearșafuri  negre și plin de iubire pentru tine…care face să uit tot ce a durut. Orgoliu prostesc, ce m-a făcut să ajung aici. Nu am ales asta. Am fost ales să fac asta. Nu a fost o întâmplare să iubesc. Am ales să te iubesc. Am ales să scriu. Am ales să mă desprind și să visez măreț. Și vreau tot, iar asta înseamnă ceva. Am ales să devin eu.  Altfel…aș fi oricare altul. Dani Novac.

 

O parte de aici, de acum inainte, se va gasi in descrierea mea, la despre mine.

Fără tine.

Posted on

Sunt 6 ani de atunci. Încă știu ce face în fiecare zi, fără ca el să mai știe ceva de mine. Dimineața îmi beau cafeaua odată cu el. Urmărim același post mizer de știri matinale, care uitasem că există când locuiam împreună. Urîm aceiași oameni…aproape pe toți. Îl urmăresc când scrie, vreau să mă mint că și el mă urmărește când gătesc, sau desenez. Aș vrea să știu că se uită la mine din pat, când stau la birou cu spatele la el, dar am uitat sentimentul. Mă mint că încă aș mai găsi pe cineva la fel ca el, dar mă mint degeaba. Nici măcar nu am puterea să caut. Recitesc ce a scris cât timp era cu mine și realizez că mă mint. E imposibil să mai găsesc pe cineva ca el. Până și Adele știe asta. Și mi-o spune în fiecare zi, e pe repeat în fiecare oră și doare atât de tare când ea cântă și el are jaluzelele trase. Simt că m-am transformat în restul de oameni, pe care nu îi puteam suporta când împărțeam patul cu el. Robot de societate, cu vise prea mari și fără  încrederea necesară să le urmez. E greu. Să-l văd în fiecare zi, în blocul de vizavi, să creadă că nu mai sunt prin viață lui și să nu știu ce gândește. Are toți pereții scriși. Încă mai ține tablourile de la mine agățate pe pereți. Nu a schimbat nimic la camera în care stăteam eu. Nici măcar nu a mai deschis-o de atunci. Nu a mai publicat nimic. Are material cât pentru trei cărți. Are potențial cât să-i facă pe marii scriitori să-l idolatrizeze. Nu vroiam să-l opresc din ce face mai bine, atunci când am plecat. Mă simt vinovată și l-aș vrea atât de tare înapoi. Doar că nu mai am curajul. Nu mai am puterea să-l liniștesc și nici să-l enervez.

-Sunt prietena ta cea mai bună și nu te-am auzit niciodată vorbind așa despre el. E greu să nu-l iubești și ți-o spun ca prietena ta, care îi citea doar cărțile și îl cunoștea doar atunci când venea la voi.

-M-aș fi certat cu tine acum, dacă aș ști că el e undeva pe dincolo și doarme, așteptându-mă. Dar e acolo! și arată către blocul de vizavi, la un apartament cu geamuri mari și cu jaluzelele trase. Sunt de două zile trase. De când a început să plouă. Nu au mai stat așa atâta timp, de când am plecat eu. Cred că scrie, dar nu știu ce se întâmplă cu el. Aș vrea atât de tare să mai fiu acolo. Să-l trezesc eu…nu alta în fiecare lună, cum obișnuiește să-l trezească acum. Îmi e dor de parfumul lui, să-l simt de fiecare dată când mă bag în pat lângă el. Îi caut buzele în fiecare seară, înainte să adorm. Le ating pe ale mele și îmi imaginez că degetele mele sunt buzele lui. În zilele ploioase, nu mă lăsa să cobor din pat. Unele femei nu sunt fericite. Ar trebui să-l întâlnească pe el. Dar mă rog să nu mai iubească vreodată pe alta. Sunt atât de egoistă și cât îi plăcea egoismul meu. Cât îmi plăceau dușurile cu el și îmi doream să bag cât mai des la mașina de spălat și să mă găsească făcând asta. Se termina cu sex pe mașina de spălat. Doamne, sunt atât de îndrăgostită de el. Și au trecut atâția ani…Parcă îl și văd cum ascultă „Still searching” și stă singur în pat. Mai iese uneori pe balcon. Are două căni de cafea mereu cu el. Una o așează într-un colț, iar din cealaltă bea. Mereu o uită pe aceea acolo. Am dormit atâtea nopți de vară, îmbrățișați, în balconul ăla. Și certurile cu ego-ul ăla al lui…ah, ce antrenante erau. Uși trântite, țipam, rădeam, plângeam și toate erau doar pentru că îl iubeam. Cât îmi lipsește. Cât regret…

-Va fi bine, mi-ar place să nu te mint acum, dar nu te vreau dezamăgită! Îți sună telefonul.

-E doar mesaj. Dar stai, să nu fie de la servici.

„Nu am mai băut o cafea bună de 6 ani. Știi unde sunt. Am să las ușa deschisă. Să tragi și jaluzelele când intri.”

O lacrimă fuge pe obrazul ei către toate amintirile lor. Visele, luminile, iubirea, paginile scrise, muzică, dragostea, toate sunt atât de aproape iarăși. El a știut mereu…