Tag Archives: mare

Soapte in August.

Posted on

„Am mai pierdut o vara sperand”

Valuri mi-au ingropat talpile in nisip si au luat odata cu ele regretele mele. Le-au dus in larg si le-au inecat cu usurinta, fara pic de sentimente. Au disparut ranile provocate de lamele ascunse cu grija pe sub chipuri frumoase de femei. Lame ascutite si otravite cu iubire. Cate palme mi-au trebuit sa ma trezesc…

Mi-am vazut viitorul. Tu cu mine imbratisati, emanand doar fericire. Plimbandu-ne pe malul marii. Ignorand timpul, depasindu-ne conditiile si extinzandu-ne orizonturile. Niciodata nu m-am multumit cu putin. Tu erai langa mine in permanenta si eu zambeam incontinuu. Eram fericit. Imi purtai numele si erai mamica baietelului nostru. Si el era cel mai fericit copil atunci cand invata cum sa iubeasca marea. Vedeam in ochii lui bucuria atunci cand valuri se loveau de el si ne privea cu ochii lui mari si negri, zambindu-ne din sufletul sau pitic.

„Iti seamana mult!” imi spuneai, iar buzele tale se lipeau de gatul meu.Buzele tale ce obisnuiau sa fie nonsalante pana m-ai intalnit pe mine. Iti simteam unghiile cum se infigeau in pielea mea si lasau semne. Unghii ce erau sub influenta unei mandrii crescande din clipa in clipa.Te simteam cum ma iubesti si jur ca era cel mai frumos sentiment intalnit de mine, atunci cand este reciproc.

Te tin de mana si imi privesc viitorul. Astrele imi spun ca sunt un visator, tu imi reprosezi ca sunt un aerian, dupa care ma alinti folosind acelasi defect ce il transformi in calitate. Valuri se sparg brusc cand te ating, topite de eleganta gleznelor tale. Si valuri au trecut peste noi si vor mai trece, dar atunci cand simt ca ma inec esti mereu acolo. Insula pe care naufragiez de fiecare data. Insula care ma formeaza ca om…si animal.

Au trecut multe: prietenii, iubiri de-o vara, gelozii, nopti nedormite, crize de singuratate provocate de distanta dintre noi…dar am reusit sa trecem amandoi peste. Ne-am certat, iar atunci cand ne-am impacat ne-am metamorfozat intr-un imperfect, ce il simtim atat de perfect. Si totul se rezuma doar la ce simtim noi doi, nu la ce simt altii. Ma strangi in brate cu toata puterea ta si briza marii iti aranjeaza firele de par intr-o coafura perfecta. Naturala. Si imi spui ca ti-ar place sa avem copii candva. Doar ce mi-am imaginat asta, baby! Cu lacrimi in ochi imi spui: „Sa nu indraznesti sa pleci vreodata, Dan! Si asa, cu toate astea mult timp niste kilometri m-au facut sa nu dorm nopti bune. Acum cand esti iubit si iubesti si ai tot ce iti doreai candva, sa nu te mai lasi condus de micile tale nesigurante ireale, ce iau nastere in tine doar pe timp de noapte! Sa nu pleci nicarieri, Dan!” Stiu deja, cand e ceva serios sau esti suparata Dani dispare, exista doar Dan. Stiu atatea despre tine, chiar si fara sa mi le spui. Te linistesc sarutandu-ti fruntea fina si iti soptesc: „Nu am unde sa plec. Casa mea esti tu! In ochii tai vad tot ce e mai important intr-un rasarit de soare si tot ceea ce este bun in mine se reflecta prin tine.”

Acum deasupra mea este un cer senin plin de stele si sunt pierdut innotand printre ele. Ma simt atat de mic. Ganduri fug grabite catre tine, stabilind noi recorduri. Pot auzi valurile cum se sparg de tarm. Lipsesti de aici!

Reclame

Nimic nu e o concluzie(16:00-17:00)

Posted on

Adu-ti aminte ultima oara cand ai facut totul doar pentru binele tau! Eu nu-mi amintesc. Cand ai desfacut o ciocolata si ai ales sa nu o imparti cu nimeni?! Cand ai ales sa iubesti si ti-ai spus, ca daca nu primesti sentimentul  inapoi, pleci mai departe. Dar ai ramas pe loc. Stiu, nu aveai puterea sa treci peste. Oricum, este una dintre cele mai proaste scuze. Si eu am facut la fel! Sunt un prost aici, naiv si incurabil inca. Doar ca reusesc sa ma scot mai bine decat multi. Eu scriu! Am invatat cum sa astept zorile urmatoarei zile, doar pentru a asculta cateva minute pescarusii inainte sa adorm. Doar pentru a-mi crea falsa iluzie ca in preajma mea, valuri se sparg de stanci si un soare asteapta semnalul pleoapelor mele grele pentru a rasari dintr-o mare trista, o mare ce s-a zbatut o noapte intreaga, torturata de propriile valuri. Mi-am stricat somnul nopti intregi, chinuit de deciziile luate de propria-mi inima. Decizii ce erau in contradictoriu cu ratiunea. Am mazgalit foi intregi zi de zi si nu am scris nimic concret. Am fost un scriitor ratat. Inca mai sunt in timpul liber! Cred ca am si o carte de vizita pe undeva…prin poseta unei domnisoare, ce a plans simtind ce am scris. Sper doar sa nu minta frumos, precum multe. Imi e dor sa evadez. Imi e teama ca prin tot chaosul asta o sa ma pierd definitiv, dar vreau sa cred ca ma iubesc prea multi ca sa ma lase sa fac asta. Doar un rasarit ma poate vindeca. Inca as vrea sa-l vad alaturi de tine. Sa ne pierdem urmele prin nisipul rece din zori si sa-ti strang mana murdara de nisip. Sa inchid ochii si sa topim seara pierduta intr-un sarut si un pescarus sa se auda tipand in zare, glasul lui contopindu-se cu nota muzicala a unei corzi de chitara ciupite usor. O camera goala de hotel sa ne astepte in spatele plajei de pe care privim rasaritul si sa facem dragoste pana cand voi fi sleit de toate puterile si sa adormi goala langa mine, pretinzand ca ma iubesti. Nu o sa dormim mult, ci cat sa ne trezim odihniti. Suntem tineri. O sa dormim destul cand vom muri! Stii…ti-am spus mereu: Viata e prea scurta pentru cafele proaste!

Simt ca prin perfuziile astea curge venin. Mai sunt cateva minute si o sa pot pleca de aici. Ma simt putin altfel, m-am schimbat usor. Am cazut de sus, am lesinat si m-am ridicat. Cica toata viata la asta se rezuma, la cazaturi si urcusuri. E prea banal pentru viata mea! Simt cum venele-mi pulseaza mai tare. Parca ar fi antidotul si incearca sa scoata afara prin presiune veninul. Imi controlez fruntea si observ o cicatrice. Nu stiu daca e de la cazatura sau de la iubire. Te vad cum iti scoti ultima tigara din pachet si imi faci semn ca te duci sa fumezi. Ne zambim reciproc. Nu exista linistea dinaintea furtunii, ci calmul de dupa furtuna. Iti urmaresc fiecare gest. Ma ranesti, dar nu incetezi sa ma fascinezi. Deschizi geamul si tragi primul fum cu sete. Te uiti in gol in timp ce expiri tot fumul. Cred ca te gandesti la mine, la zile insorite si la cum obisnuia sa fie totul la inceput. Imi place enorm cum buzele tale strang filtrul ala pana cand il lasa fara viata si cum rujul tau lasa urme. E exact ca si cu barbatii. Iti treci mana prin par si-l dai pe spate printr-un gest ce nu-l voi uita prea curand. Am spus de nenumarate ori ca ma inspiri cand fumezi. O faci, dar nu-mi place sa te vad fumand. Doar gandul ca te poate rani, ma doare. Te uiti din capatul holului la mine si ma vezi cum te urmaresc cu niste ochi goi. Cred ca ti-ai dat seama de ce simt si asta e si motivul pentru care ai aruncat tigara desi mai aveai jumatate. Ai venit la mine, m-ai sarutat pe obraz si te-ai asigurat ca sunt bine. Mi-ai trecut mana prin par si ai spus:

-Cobor pana la magazin, trebuie sa iau ceva. Vin indata si plecam acasa!

Am dat din cap aprobator si ti-am urmarit pasii pana cand ai coborat scarile. As vrea sa plec…

Ganduri (00:00-01:00)

Posted on

Alt calup de ganduri spalate de valuri agitate. Gata! Nu mai tipa la mine, sunt pe cale sa-ti ascult si tie plansul. Sa stii ca mi-a lipsit galagia ta, reflexiile unice din apa si felul tau unic de a ma asculta. Am venit sa-ti spun ce mi-a simtit sufletul in ultimul timp. Vreau sa te anunt ca am impresia ca iubirea a reusit sa ma calce si pe mine in picioare, dar nu aceea iubire despre care iti povesteam eu, in noptile calde. Sa stii ca inca simt nevoia unor ochi care sa ma priveasca mandrii si cu dragoste, atunci cand soptesc: “Vreau sa te iubesc!” si inca tind sa cred ca merit sa fiu mai apreciat. Da, am ramas acelasi egoist. Inca ma consider diferit de restul si se pare ca inca o fac pe nebunul cu placere, atunci cand iti vorbesc. Simt nevoia sa te inlocuiesc cu cineva mai…uman, cineva care merita sa-ti ia locul…sa-mi ia inima. Alte valuri se sparg si le simt ultima bataie pe piept. Nu e nevoie sa fii nervoasa, dar trebuie sa trec peste multe in perioada asta.  Imi trebuie ceva mai palpabil, o pereche de urechi care sa ma asculte, care sa-mi cerseasca soaptele si pe care sa le excit muscandu-le. Sa-i simt buzele muscate cum pulseaza pe buzele mele, muscaturi provocate de cuvintele mele…grele. Tu nu esti capabila de toate astea! Totusi simt ca tu ai puterea sa ma asculti cand altii nu o fac, dar esti doar o mare…doar o apa.

Ganduri aleatorii…Cenusa clipelor trecute imi inunda mintea. Cu cateva ore in urma eram in Iad, acum talpile imi sunt mangaiate de nisipul fin, poate nu e niciun colt de Rai, poate e doar o iluzie. Cativa stropi reci ma trezesc, aveam nevoie!

 

Nonşalant

Posted on

Am simtit usa deschizandu-se parca de buna-voie, in semn de invitatie, cand o prezenta feminina mi-a invadat  spatiul construit din vise si finisat cu multa migala. Imi provoaca un dezechilibru emotional indiferent de starea in care ma aflu. Pasea usor catre mine precum o mireasa ce vine spre altar, cu zambetul strident intiparit pe buze si cu subconstientul invadat abuziv de afirmatii. Emana o naturalete iesita cu mult din tipare si este atat de simplu imbracata, dar totusi elegananta in felul ei. Merge usor dar cu pasi adanci ce calca pe un covor rosu asternut pe inima mea. Un trup parca perfect. Pentru cateva secunde respiratia nici nu mi-o mai simteam. Sunt precum un dansator jalnic ce este invitat la dans de regina balului, precum un romantic ramas fara cuvinte sub luna plina si miros de tei, precum un scriitor plin de inspiratie dar care refuza sa scrie.  S-a apropiat usor lasand parfumul tare sa vorbeasca in locul ei, a intors privirea catre mare si m-a facut sa ma simt atat de invizibil, atat de mic… In ochii ei verzi, marea parea ca doarme linistita si ca valurile sunt defapt doar o iluzie. Si-a pus mainile pe balustrada si cu un gest salbatic, dar plin de finete a inceput sa scrijeleasca cu unghiile pana cand simtea ca se toceau. Totul parea un gest disperat de a se abtine. Tace, lasand impresia ca nimic nu s-a intamplat si noi suntem doar doi straini timizi, la o prima intalnire in care marea este o a treia persoana.

Renastere

Posted on

„Hei pe tine te cunosc de undeva!”.Mi-a strigat iesind din mare,lasand apa sa se joace in firele ei de par si printre genele subtiri.Credeam ca sunt singur in acea noapte pe plaja aceea indepartata si uitata si de vant parca.Simteam marea cum imi trimitea valuri direct in inima si cum plecau catre destinatii necunoscute lasand goluri ce doar luna si stelele le puteau umple.Echilibrul meu emotional mi-a jucat feste cand vocea ei a rasunat in timpanul meu,oferindu-mi falsa impresie ca marea mi-a vorbit pentru o clipa.Eram precum o balanta si habar nu aveam catre ce inclin…

-Buna,ma bucur sa te regasesc.Pe tine te caut de aproape o viata,lasa-ma sa ma prezint! Eu sunt nimeni,cel putin in viata asta.Mi-a intins mana pentru a i-o strange,un semn banal de cunostinta.

Mana ii este rece de la apa marii si emana un parfum fin,salin…Sunt confuz si ametit ma simt parca prins intre pereti,tot universul il simt mic,stramt si parca ma limiteaza,ma tine inchis intr-o cusca.Stele parca sunt zabrele si luna singurul geam dintr-o celula cu un iz de mucegai ce acum inspira mister.Si eu habar nu am de ce am fost intemnitat.

-Dar…stai,despre ce vorbesti? Ce regasire? cand eu nu te-am mai vazut niciodata. Ce viata?

-Nu te teme,iti voi da explicatiile pe care le vrei,de aia traiesc.Aseaza-te pe nisip si culca-te pe spate.Imi spuneai ca marea te linisteste,te inspira si ca iubesti cerul senin de un albastru deschis specific zilelor de vara si bolta plina de stele din serile cu luna plina.Mi-ai aratat stelele intr-o seara de iunie si mi-ai soptit ca fiecare straluceste pentru unul dintre noi,cele mai aprinse sunt pentru visatori si cele stinse ai spus ca nu stii exact insa au si ele un rol.Mi-ai explicat de ce unele stele cad si nu era nimic stiintific.

-Eu nu stiu sa vorbesc asa si noi doi nu ne-am intalnit niciodata!

-Poate ca numai stii sa vorbesti asa,de aceea te tot cauti noptile si nu reusesti sa te gasesti,nu te simti intreg,te pot simti sa stii.In viata asta poate nu ne-am intalnit pana acum insa altadata,in alta viata,te-am iubit si tu imi intorceai cu placere sentimentul.Eram unicii locuitori ai unui petic de insula din mijlocul unei ape ce am denumit-o in multe feluri.Ne-am construit o cabana doar din bambus si eram doar noi doi si marea.Palmierii ne ocroteau in serile in care adormeam tinandu-ne in brate pe nisipul cald,cand tu iti pierdeai cuvintele pe buzele mele si le lasai sa adoarma acolo.Seara iti sarutam pleopele si te strangeam in brate fiind nesigura de ziua de maine,viitorul mereu mi-a fost dusman.Aveai un viciu si acela era sa scrii,te asezai pe stancile in care se spargeau valurile si cand foile iti erau ude imi spuneai ca a plans marea si ca ai ascultat-o cu jena ca nu ii puteai raspunde decat cu niste cuvinte aruncate prost pe foi.Ai plecat tacand,nerbarbierit,lasand doar un bilet pe care scria ca te-ai dus sa-ti urmezi linia vietii si spunandu-mi ca o sa-ti lipsesc.Mai tarziu,in noapte o stea stralucitoare a dat impresia ca a cazut in mare si pentru prima data am auzit si eu soaptele marii despre care imi vorbeai,care mi-a spus ca te-a inghitit deoarece te iubea.Si iata unde te-ai dus,in alta parte a existentei,fara trecut si cu un viitor pe care te chinui sa-l gasesti,cu franturi de sentimente si obiceiuri care habar nu ai de unde provin si cu sute de intrebari la care nu vei mai gasi raspuns.

S-a lasat putin in jos pentru a-mi mangaia obrazul cu buzele si pentru a-mi sopti:

-Sa cauti un proscris ce iubeste sa scrie!

S-a intors cu aceeasi naturalete in mare,lasand urme adanci de pasi in nisipul luminat de luna.

Nisip

Posted on

Cand ne-a invaluit noaptea m-ai strans repede de mana si fluturii au inceput sa se joace liberi prin burtile noastre.Mi-ai spus repede,fara sa intreb nimic ca este doar un gest de reflex si ca asa te simti protejata si nu iti este teama,nu ai vrut sa ma lasi sa-mi fac sperante,sperantele ma fac mai slab si tu stii asta,insa doar te eschivai.Mergem usor calcand pe carari pavate cu vise si pe umbre indragostite.Vorbesti incontinuu si nu vreau sa te intrerup o secunda,vocea ta ma linisteste,este atat de gingasa si accentul acela fin ma face sa visez,esti doar un copil…sau eu sunt? Sau sunt doar prins intre stele si mare,intre vis si realitate,intre joc de iele si iubire,iluzie si dezamagire,intre taine sacre si simple mituri,sunt prins intre tine si eu,intre abis si apogeu,dar pot iubi aici unde sunt.In timp ce mergeam calculandu-ne pasii te-ai ridicat usor pe varfuri pentru a putea ajunge la urechea mea si mi-ai soptit: „Hai sa mergem pe plaja!”.Am aprobat si am vrut sa schimb directia inspre plaja dar mi-ai spus:”Nu,nu aici,este prea multa lume…”.

Ma conduceai catre locuri pe care nu le cunosteam,eram confuz,insa cand degetele mele au simtit nisipul toti stimulii mei s-au relaxat si au preferat sa savureze momentul,fluturii din stomacul meu au murit,oricum traiesc doar o zi,tot ce este frumos este efemer.

Ne asezam aici? am intrebat

Nu,haide mai aproape de mare! O sa putem vorbi cu ea.

Ne-am asezat pe nisip,pe o plaja populata doar de noi doi,sunt ratacit dar nu doresc sa fiu gasit de cineva.Marea se vedea foarte putin in intunericul noptii,doar o auzeai si ii simteai chemarea,o lumina difuza palpaia in larg pe o coasta indepartata,lumina care se reflecta in ochii ei de un verde crud.M-am pus pe spate si rucsacul l-am folosit drept perna,s-a asezat langa mine si a inceput sa-mi povesteasca despre stele,constelatii,viata si moarte,vocea ei se completa cu sunetul marii si dadea impresia de cantec al sirenelor…nu a tacut deloc si Doamne,nu doream asta nicio clipa.M-am uitat pentru prima oara atent in acea seara la ea si i-am observat firele de par pline de nisip ce-i atingeau delicat umerii goi,traiam intr-o armonie continua,intr-o poezie Eminesciana,intr-un cadru feeric.Mi-am inchis ochii si ascultam cum sopteste marea,am vrut sa spun ceva insa imi urmarea toate miscarile si mi-a pus un deget pe buze spunand incet: „shht!”.Apoi am simtit cum firele-i de par pline de nisip imi ating usor obrajii,insa nu am deschis ochii,buzele ei s-au apasat greu,cu pasiune peste buzele mele si pana cand soarele a decis sa iasa din mare mi-a povestit despre sentimentele ei pentru mine si mi-a scris numele cu unghia,usor,in nisip spunand ca acest petic de plaja este al iubirii noastre de acum incolo.

Povesti de litoral

Posted on

Soarele imi ardea cu o placere meschina spatele,eram intins pe burta cu fruntea pe o mana si capul in jos.La un moment dat simt o usoara gadilare pe omoplatul stang,unghia ei isi facea de cap pe spatele meu,desena vise.Apoi doua buze reci se lipesc de ceafa mea facandu-ma sa tresar.Ma intorc doar pentru a-i lasa in grija si buzele mele,stia ea cum sa se joace mai bine.Si ma amageste putin prinzandu-mi buza de jos intre buzele ei carnoase si trage usor de ea („Leoaica tanara,iubirea”).Eu stateam intins jumate pe nisip privind la cer si ea statea aproape peste mine,mai acoperea uneori razele soarelui cu firele-i de par umede.

Intind mana si iau un pumn de nisip si las boarea de vant sa mi-l strapunga si sa-l imprastie putin cate putin.Isi intinde mana cu miscari gingase si imi inchide usor pumnul spunandu-mi:

„Timpul se scurge printre degete,strange-ti pumnul!”

„Atunci,vom fi salvati o sa petrecem aici pe litoral o vesnicie”.

Ea rade elegant,afisandu-si varful limbii printre dintii albi :

„Nu merge asa, doar se va scurge mai lent si ar fi bine sa profiti.”

Eu insa imi pierd timpul prin povesti de litoral unde nu stiu cine esti…