Tag Archives: noapte

Dark Fantasy [part II]

Posted on

-Du-mă undeva unde pot asculta doar oceanul și vocea ta. Voi, oamenii din publicitate, vorbiți frumos. Mereu am avut ce mi-am dorit, iar acum te vreau pe tine.

-Asta nu înseamnă că mă poți avea.

-Deja te am. Mi-ai spus despre viața ta. Probabil te cunosc mai bine decât multe femei ce și-au lăsat parfumul prin patul tău. Suntem amândoi aici, în mașina ta. Doar noi doi și noaptea. Luminile sunt departe, în spate. Suntem aproape de ieșirea din oraș și tot ce se vede e cerul înstelat, șoseaua goală, și farurile de la mașină. Oamenii sunt ca și orașele…CITESTE MAI MULT

http://www.daninovac.com

Anunțuri

Hollywood.

Posted on

Bring the drugs, baby. I can bring my pain!

Te gandesti des la moarte? Cum o sa fie? Ce simtim? Cum se moare cel mai bine? Cine o sa planga? Speri ca nu o sa rada nimeni si ca toti iti vor aduce flori din alea scumpe. Eventual o sa te scoli si le vei spune ca nu le primesti. Sa se care dracului cu ele, daca-s ieftine! Trandafiri rosii sa fie. Eu ma gandesc la moarte in fiecare noapte. Si nu e amuzant deloc. E putin infiorator, usor ironic, destul de trist si ma face sa devin paranoic. Si cand ating cote maxime, simt un fior rece in tot corpul si parca as scrie ceva de adio. Dar palme de femei ma trezesc mereu la realitate, spunandu-mi: „Nu iubi! Nu fi prost!”

Era noaptea in care am intrat in Top50 cei mai influenti oameni, Top100 Forbes, Top25 cele mai vandute carti. Aveam tot si nimic. Nu te aveam pe tine langa mine.  Aveam un dor imens si lipsa de inspiratie. Am incercat sa-l umplu cu femei, droguri, alcool si cacaturi de genul, hollywoodiene.

M-am trezit in ziua in care rasaritul a uitat sa mi se mai arate. E o lumina slaba ce bate prin geamurile interminabile de la etajul 56. Se vede doar dealul pe care scrie Hollywood in departare. Dau la o parte piciorul gol ce sta peste abdomenul meu si ma gandesc ca trebuie sa-mi fi tinut ceva timp treaz interesul, de a reusit sa ajunga in pat cu mine. Probabil a avut de spus o poveste interesanta. Povestea vietii ei. Un roman mult prea prost scris, dar pe care l-as putea reedita. Incerc sa cobor din pat si sa nu ma impiedic de trupurile femeilor ce zac goale pe parchetul meu rece. Dau cu piciorul de masuta de sticla, pe care sunt imprastiate cateva grame de cocaina. Vreo 3 liniute netrase, 2 carduri MasterCard murdare de prafuri albe si cateva bancnote de 50 de dolari facute sul sau mototolite. Aud ce gandesc fiecare. Ce delireaza, ce viseaza si stiu tot ce au pierdut pana acum. Stau murdare de cocaina la nas si pe buzele date cu ruj rosu. Isi traiesc viata, ar spune multi. Eu cred doar ca isi savureaza moartea. Fiecare in felul sau. Si fiecare mi-a simtit cuvintele din carte, in felul ei. Si s-au drogat cu ele, in nopti fara zori. S-au pierdut in finaluri neasteptate si deloc fericite. Si asta e rasplata mea pentru ca m-au citit, cumparat, barfit, pentru ca unele cuvinte de-ale mele stau tatuate pe trupurile lor albe. Droguri si bautura pentru toti! Stiu ca mi-ati vrea si moartea, sa mai raman pentru a putea scrie cateva vieti pentru voi, dar a mea e prea sofisticata sa poata fi abordata asa usor, de orice terchea-berchea. As putea scrie o carte despre fiecare dintre femeile astea si sa numesc cartile: „Ghid: Despre cum sa te distrugi mai bine!”.

Era noaptea in care mi-am surescitat ego-ul. I-am zambit ironic in fata si apoi i-am facut cu ochiul in semn de „la revedere”. I-am demonstrat cine controleaza, pe cine. Dupa asta, toata noaptea am uitat de moarte. Mi-am admirat iubita cum doarme langa mine si ii numaram bataile inimii. Stii topurile alea? Intr-o luna am avansat cu inca 10 locuri, in fiecare.

Camera ta(05:00-06:00)

Posted on

Timpanul meu se relaxeaza sub bataile ritmate ale tocurilor tale ce urca scarile. Ar putea fi o bucata tare dintr-un negativ al unei melodii ce sigur va ajunge hit. Sau ar putea sa ramana un sunet care reuseste sa ma relaxeze doar pe mine…cred ca e mai productiv asa. Sunt egoist (ti-am soptit asta in aceeasi seara).

Am auzit cheile cum se rotesc in broasca de la usa, imi aduci aminte de casa, simt ca sunt acasa. Mama obisnuia sa-mi spuna ca: „Acasa este prima destinatie pe care o alegi atunci cand esti trist, locul de care iti va fi cel mai dor si in acelasi timp locul ce va incerca sa-ti ruineze viitorul, deoarece te va vrea mereu acolo”. Pentru mine acasa inseamna inspiratie si iubire, acolo am invatat sa scriu cu propriul sange.

Ai intrat prima si mi-ai spus una dintre formulele acelea banale de prezentare a casei. Totul mirosea atat de bine…mirosea a tine si iubesc mirosul tau specific. Cine ar fi crezut ca mai tarziu ma voi trezi cu el in fiecare dimineata si ca mereu il voi aprecia mai tare. Peretii tai s-au atasat rapid de mine, ai adus pe cineva care sa le vorbeasca. Mai tarziu mi-ai cerut sa scriu tot ce-mi vine pe peretii din dormitor. I-am facut sa planga, sa viseze, ca mai apoi sa le spun chiar eu plangand, ca le-am facut doar iluzii. Te-am facut sa dai cu pumnul in ei cand erai nervoasa pe mine si te-am urcat de nenumarate ori pe ei in noptile in care nu aveam somn si eram plini de energie. Apoi cand ne-am certat urat, cand ai inceput sa trantesti tot ce se putea tranti prin casa si cand am vrut sa nu te mai ascult, ai inceput sa stergi din cuvintele mele. Mi-ai  marturisit mai tarziu, stand pe mine, intr-o dupa-amiaza de vineri, de vara, cand totul s-a intors la normal, ca ai reusit sa stergi doar primele doua cuvinte, pana ai ajuns la numele tau. Mi-ai spus ca ai sters doar „Te iubesc”, pe care m-ai rugat peste un timp sa ti-l scriu la loc unde era(Mi s-a parut o fraza penibila apoi, cum de obicei mi se par toate lucrurile facute de mine dupa ce trece un timp). Am ras cand mi-ai adus aminte si ca urmare, inca mai am urmele muscaturii tale pe gat. Cred ca a fost unul dintre rarele tale momente de sinceritate. M-ai fascinat prin faptul ca nu ai vrut sa-mi arati ce simti pentru mine, desi in mare parte stiam fara sa-mi demonstrezi, dar stiai cum sunt, ca am nevoie sa vad si tocmai de aia nu imi aratai. Fiindca stii sa ma omori in toate modurile posibile si nu te opresti niciodata sa o faci, chiar daca stii ca ma doare. Ai noroc, ca doare placut…

Iarasi gandul meu fuge de nebun catre tine. Incercam doar sa trec pe foaie gandurile mele de cand te-am cunoscut si m-ai purtat atat de departe, cred ca nu scriu despre tine fiindca imi e teama de insomnii, imi e teama ca nu ma voi mai putea controla, ca voi depasi foile (de aceea nu scriu despre multi, in general). Tu dormi in continuare, eu o sa-ti scriu…in noapte.

Vorbeam despre mirosul apartamentului tau si primul meu contact cu el. Mai tii minte ce ti-am spus? Inca mai zambesc cand imi reamintesc: „Ma simt ca intr-un New York personalizat”. Esti plina de mistere, la fel ca fiecare colt al camerei tale, la fel ca fiecare crapatura din parchet prin care respira monstrii de sub pat. Mi-ai dat o patratica dintr-o ciocolata si mi-ai spus la ureche sa mai tac. Cand te-ai descaltat de pantofii tai cu toc inalt, ti-am spus:

-Stii, ma vad cu tine de mana atunci cand lumea ma aplauda!

Ai schitat un zambet. Mereu ai ascuns tot atat de bine?! Ti-ai trecut mana prin parul meu, doar mi-ai atins buzele, nu m-ai lasat sa te sarut(ai un talent de a nu face ca mine) si m-ai condus catre dormitor.

Ultimul drum. Noua calatorie(01:00-02:00)

Posted on

Ma resemnez. Probabil o sa umplu golurile din mine cu nopti albe, cu idei noi, cu noi idealuri, alte vise, putina cafea, doua lacrimi, o scoica prin care voi auzi marea, camera mea, vara ce vine, bunele dispozitii, proastele incercari, esecuri, pasta de pix si foi mazgalite, ganduri ce nu-mi dau pace, un strat de praf ce sta pe cuvintele mele, muzica buna. Stai linistita, eu ma descurc. Sarcasm nepotrivit. Oricum, viata mea e prea pretioasa ca sa am timp de regrete. Privesc in jos…sper sa fiu monstrul de sub patul cuiva care merita sa-mi asculte povestile. Sau poate voi primi un rang mai mare…prin inima ei. Poate voi tine chiar eu cheile de la apartament. Am nevoie de ajutor, nu pot vindeca singur cicatricele astea.

Ridic ochii spre cer. Ma pierd in infinit si constientizez asta tarziu. Strang tare din pleoape. Am un sentiment, cum ca totul asa trebuie sa se intample.

-Nu e nimic mai interesant acolo, decat dorintele noastre ce se transforma in stele. Tocmai au cazut doua, cred ca sunt parte din trecutul nostru. Se cam inneaca in mare si nu pari sa vrei sa le salvezi, cred ca-si merita soarta. Nu te cunosc, doar fac conversatie!

Nu stiu cat tine de prima impresie, dar stiu ca vocea ei am simtit-o in atrii si ventricule, direct. Imi musc buzele si strang pumnii, sper sa nu fie un vis. E diferit, cum se simte, cum se aude, prezenta ei e diferita. E totul altfel, e ceva nou. Inexplicabil. Cred ca ne-am ciocnit polii. Are un accent diferit, dar parca-mi suna cunoscut, dar sigur nu l-am intalnit vreodata. M-am intors putin si am vazut-o. Statea in fund, pe nisip si tragea cu scarba dintr-o tigare ce-si dadea ultima suflare pe buzele ei. Un bun mod de a muri. Aspiratia mea la noutate si inovatie tocmai isi largeste orizonturile, ai aparut la timpul perfect in drumul meu.

-Buna…scuze, nu te-am observat! Fumezi?

-Doar in vacante si la petreceri. Nu cred ca aveai cum sa ma vezi, eram putin mai departe, destul de departe incat sa ma pierd in gandurile mele dar sa le ascult si pe ale tale insa se pare ca m-am pierdut  prin ale tale. Am o impresie idioata, ca nu te cunosc de acum, dar stiu sigur ca nu am mai vorbit niciodata, nici nu cred ca te-am vazut vreodata. In fine, avem tot timpul din lume, nu? Zambeste si trage ultimul fum dupa care arunca chistocul. Uite, iarta-ma, am auzit multe lucruri din care ai vorbit singur aici, doar valurile au reusit sa mai imi intrerupa linia melodica. Glumesc, nu e nici o linie melodica, vorbesti putin cam ciudat! Ar fi urat ca acum cand avem cateva minute ale noastre sa vorbim despre trecut si sa-ti readuci aminte de toate rahaturile. Apropo, din cate am auzit de la tine, o cam dispretuiesc pe fosta ta prietena. Si esti putin cam prost, ca te-am asteptat atata timp si ai aparut tocmai acum…ti-ai pierdut timpul asa de pretios pentru tine cu tot felul de iluzii de iubire. Aseaza-te langa mine! De obicei nu sunt asa indrazneata, dar tu imi inspiri puterea sa fiu ceea ce vreau cu adevarat.

Si-a dat ochelarii jos de la ochi si i-a asezat langa ea. Ochii ei mari, nu cred ca ii voi putea uita vreodata. M-as putea pierde prin ei in asa fel incat doar ea sa ma gaseasca, as fi un naufragiat pe o insula tropicala pustie sau un strain prin New York. Nu ma lasa sa visez langa tine, ma voi atasa prea tare…dar nu ma pot abtine. Sunt prea curios si tu esti urmatoarea mea descoperire la care am lucrat ani intregi, starea mea de bine, linistea si fericirea. Bestseller-ul ce-mi va asigura cariera! Lasa-ma sa-mi incep cartea…

Februarie

Posted on

Te-am privit in ochi. Stralucirea noptilor mele. Formele cuvintelor mele si sensul lor comun, potecile intortocheate ce duc toate la tine. Pe care merg beat in fiecare seara si uit sa bat la usa ta. La usa ta…scoasa din temeliile mele, ca scartai incontinuu si te intorc din drumuri. Si balamalele mele diferite de restul, mai complicate.

Dar e noapte, iubita si te pierd prin ea. Firele de par ti se despica in vantul rece, de februarie. Imi dai drumul la mana si-mi soptesti cuvinte ce ma dor. Nu vreau sa le aud…dar le-as simti oricum…si in ce hal ma dor chiar si cand scriu. Morfina dulce… ce se duce o data cu noaptea prea scurta si ma seduce…ma poarta pe deasupra norilor catre vise afrodisiace. Ce cer senin…cred ca am cazut din plin, in acelasi timp cu steaua ce nu avea nume. Fericirea mea? Inca sta ascunsa prin visele mele, purtata pe campuri de lupta de un arcas las, in tolba-i prafuita. Sau este trasa pe nas de vreo domnisoara voluptoasa, cu buze rosii, cu tocuri inalte, ce-si cauta destinul pe la Hollywood. Ce scenarii proaste…

Macar de nu ai fi atat de dulce si ochii aia prin care se pierd constelatiile de pe cer, ar fi mai mici. Dar nu, ucide-ma cu armele tale cele mai bune, doar merit. Cum sa renunt cand tu pulsezi prin venele mele? Alergi fericita pe acolo, asa cum alergai pe plaja, asta-vara, cand nisipul fierbinte iti frigea talpile, cand marea iti stropea umerii arsi de soare. Costumul tau negru ce se hranea cu priviri…fomistul! Varfurile degetelor mele dispera dupa abdomenul tau, inca il simt in fiecare noapte. Misterul buzelor tale…mai am atatea de facut…

Imi ceri sa plec, dar nu vrei asta si lacrimile se joaca in ochii mei. Orgoliul meu de barbat, imi cearta simturile si strang din pleoape. Dar sunt copil…si uit sa ma controlez si lacrima-mi ingheata pe obraz la cateva secunde dupa ce corzile tale vocale au aplicat un exercitiu de forta asupra mea:

„Dani, e tarziu, trebuie sa ajungi si tu acasa!”

Mi-e dor de tine, vara…

Posted on

Uneori ma mai gandesc la mare, la noi. La felul in care ma priveai in ochi si eram prea fraier sa stiu cum sa-ti raspund, dar puteam scrie foi intregi pe loc, despre noi.  La felul cum a plecat autobuzul ala, fara sa-mi lase sperante. Inca mai fac gesturi simple. Mi-au spus multi ca viata merge mai departe, dar tampitii nu mi-au lasat nici un manual de utilizare. Multi sunt roboti. Eu nu pot. Eu sunt om, unul prost construit. Prea repede finalizat sau prea incet. Inca nu inteleg iubirea, dar o scriu. Asta-i sarcasm divin. Prefa-te ca ma simti, sau iarta-ma, daca ai ajuns sa ma simti.

E aproape decembrie. Inca mai am sare de mare prin par, fulgi de zapada in palme, aripi furate si perne cusute cu vise. Somnul e inca dulce si cafeaua e amara, miroase a Brazilia si noaptea nu e deloc ciudata daca stii sa o asculti. Fa-ti timp! E o femeie interesanta. O poti iubi si intelege. Barbatii sunt simpli, pacat ca pot iubi.

 

Plaja

Posted on

Sezlongul acela era mai comfortabil decat orice canapea pe care am petrecut amar de vreme.Picioarele sale erau adanc afundate in nisipul cald.Eu stateam intins si priveam drept in fata,catre punctul unde cerul se intalnea cu marea,locul in care stelele stralucesc cel mai putin si obisnuiesc sa planga de dor si singuratate.

„Doamne,cat pot iubi marea!”

Soarele doar ce s-a innecat in mare pentru a avea ocazia sa se laude cu ce poate face a doua zi,in zori,cand urma sa rasara..Mi-am ridicat paharul de cafea din nisip si am sorbit o gura.In surdina se auzeau valurile.Mi-am luat chitara ce era rezemata de trunchiul unui palmier,am pus-o in spate si m-am dus incet in noapte catre mare.Nisipul era atat de cald si talpile mi se afundau in el din ce in ce mai adanc.La un moment dat stimulii mei au luat-o razna,un val rece m-a atins,ajungandu-mi pana la glezna.Ma indrept catre est si merg de-a lungul coastei cu valurile jucandu-se la picioarele mele.Am lasat in spate luminile orasului si ma indreptam catre un loc linistit unde sunetul chitării mele v-a strapunge armonios noaptea si valurile imi vor acompania delicat notele muzicale.

Sting-Desert Rose