Tag Archives: nopti

Scrisoare(21:00-22:00)

Posted on

“Este totul prea usor si prea perfect ca sa fie real!” Inca mai aud vocea ta cum imi soptea cuvintele astea in noptile in care amandoi obisnuiam sa simtim ceva. In scurt timp am ramas doar eu. Obisnuiam sa dorm singur pana sa te cunosc pe tine. Ciudat…cum uneori fara sa vrei, revii la vechile obiceiuri. Sunt mai pierdut decat atunci cand m-ai cunoscut si am incetat demult sa mai cred ca asta este drumul meu. Tocmai de aceea am ales sa ma abat de la el, precum un aventurier ratacit care are incredere in instinctul sau. Aveam visuri, planuri…sau cam asa ceva. Am ucis zeci de ingeri in interiorul meu, cu ajutorul demonilor ce puneau stapanire pe mine, incercand sa te inteleg. Am incetat sa o fac atunci cand am realizat ca defapt gandesc prea mult si esti mai simpla decat ma asteptam. Si e cam asa in fiecare noapte…Stele ce cad, fiori reci, ganduri cu tine, vise spulberate, imprastiate pe covor in mii de cioburi ce imi ranesc salbatic talpile atunci cand ma duc sa scriu despre tine. Si sangerez, dar in tacere. Nu e nimeni sa ma auda si e atat de placut. Si doare…cand astept consolari care intarzie sa mai apara. Cu totii pleaca la un moment dat. Trag jaluzelele indiferent de momentul zilei si cand toti uita de mine, zambesc. As vrea sa le spun ca stiam ca asa se va intampla si mai stiu ca in scurt timp isi vor reaminti. Se vor intoarce, nu-ti face griji pentru mine. Cu totii ne hranim cu arta, dar nu toti o putem face. Inca ma las sedus de propriul ego si il las sa ma conduca, atunci cand cuvintele incep sa doara prea tare. E ca un cancer, doar ca la sfarsit ma asteapta o moarte placuta relatata pe o foaie. O moarte ce o recitesc de zeci de ori si sper ca in cativa ani sa fiu mandru de ea. Sper doar sa nu ma pierd candva in propriul ego, ar insemna sa nu mai pot scrie. Cu siguranta nu-mi voi lasa fiul sa aibe un ego. Da, vorbesc despre acelasi baiat, dar care nu va mai fi al tau. Cum nici eu nu mai sunt al tau. Nu voi mai pierde nici o noapte pentru tine, nici o lacrima in plus. Cuvintele despre tine de maine vor disparea si nu o sa mai pierd din inspiratie doar pentru ca trebuie sa ma gandesc la tine. Si foile astea devin usor, usor, bucati din mine si se imprastie pe parchetul rece, lasand o dezordine ce nu o pot curata singur. Iubirea noastra s-a deformat in timp. A devenit melodia preferata, dar care am ascultat-o de prea multe ori. A fost pe repeat mereu si discul a inceput sa se zgarie, iar intr-un final s-a spart. Intr-un final am clacat amandoi. 27 februarie. Primul fior. Prima lacrima se scurge acum pe obrazul meu, dar briza oceanului se grabeste sa o faca sa dispara.

Daca as vrea cu adevarat ceva, este sa stiu ca fiecare atom din corpul tau inca se mai cutremura atunci cand imi simte cuvintele. Ca buzele iti vor tremura atunci cand iti vei trece degetul peste ele si vei sti ca buzele mele nu le vor mai inveli vreodata. Am uitat mirosul parfumului tau. Am uitat felul in care saruti si petele de fond de ten de pe tricourile mele s-au curatat si ele. Patul meu nu-ti mai recunoaste forma si perna pe care obisnuiai sa dormi…inca mai sta sub capul meu. Te-am uitat hoinarind prin zilele vesele de vara. Ma simt stupid! Ma simt vindecat. Stiu ca ea inca ma asteapta pe undeva si ca viata mea inca e o calatorie fara bilet, o calatorie a tineretii noastre in care sunt prea ocupat incat sa mai regret ceva. Inca mai aburesc geamurile de tren si scriu pe ele cuvinte. Dar nu despre tine. Probabil nu vei citi asta vreodata, deoarece va ramane la mine. Scriu pentru mine, sa ma vindec. Nu plange, nu plang nici eu! Sunt plecat definitiv.

Cu dragoste…

Reclame

„Tranzit”

Posted on

S-au strans nopti nedormite,vise neimplinite,ganduri despre cum sa scriu un post competent,multe fraze pe care sa le folosesc intr-un post bun,multe cearcane pe la ochi,ceva lacrimi,schite irosite,foi rupte,amintiri reamintite,multe ore irosite,ore intregi de plictiseala,ca intr-un final sa ma intorc tot aici,pe pagina asta virtuala si sa incerc sa fac pe scriitorul,despre care eu stiu ca este unul foarte prost si de mana a doua.Inceputul,ca inceputul ca l-am scris dar cum voi continua cand nu stiu ce subiect voi dezbate,eu nici macar nu stiu ce titlu sa-i dau acestui post,dapai ce sa scriu si in el…Pun mereu aceleasi trei puncte,nestiind cum sa continui cert si lasand loc de interpretari,precum fac si cei mai prosti dintre scriitori.Sa va povestesc asa rand cu rand,necosmetizat,ce am facut in ultimele zile ar fi prea josnic si mult prea plictisitor,stiu sigur asta deoarece si eu cand dau de astfel de posturi(pe care vreau sa le evit in a le avea pe blogul meu)citesc incipitul iar apoi dau back la pagina.Nu prea am mai avut in ultimul timp inspiratia necesara sa scriu(nu ca acum as avea,dar as fi prea nesimtit sa mai intarzii cu un post) si v-am pus sa inghititi o chestie care desi mi-a placut este foarte lunga si nu este scrisa de mine,fiindca daca ar fi fost scrisa de mine cu siguranta ati fi gasit ori la inceput ori la final ceva in care sa zic cat de jalnic am scris.

Huh,suntem impreuna de 3 luni,cine ar fi crezut ca va dura atat,dupa ce nu mi-au reusit doua bloguri cred ca in sfarsit am gasit ceva sa scriu despre care sa-mi placa,cu toate ca pe multi i-am plictisit cu ce am scris,numai vise si alte nebuneli cand ma uit in urma chiar daca sunt scrise intr-o maniera de incepator sunt cumva mandru de ce am reusit,chiar daca majoritatea dintre cei de la care am vizite nu ma au in RSS sau numai stiu numele acestui blog dupa ce au intrat o singura data,le multumesc si lor ca au rezistat sa citeasca cateva cuvinte.

De ce seamana postul asta cu o perioada de tranzit,in sinea mea?E o intrebare la care nu caut raspuns si nu cred ca voi gasi oricum,ca la multe alte intrebari,daca mi-ar raspunde cineva sincer la cate intrebari am eu,probabil as fi nebun.Sunt acelasi naiv,modest,urat,care nu a iubit(girlfriend) desi iubeste sentimentul si viseaza sa poata face asta.Totusi parca ceva se schimba,nu stiu ce…totusi imi e bine asa,imi e bine in pielea mea,problema este ca usor,usor,desi nu renunt imi dau seama ca o sa am destule dificultati pe viitor,fiindca visez sa fac multe si nu stiu cate se vor implini,nu e perioada cand sunt nostalgic,e perioada cand sunt realist,totusi sper sa pot prin puterile mele sa pot realiza tot ce se poate si sa ma epuizez incercand sa fac totul cat mai bine si pentru mine si pentru cei de langa mine.Ceva se intampla,oricum am ramas acelasi copil care este trist in sinea lui cand ceva nu este cum ar fi vrut,si tine pentru el,sau cand o nota nu-l multumeste.Si oricum imi plac ochii aia mari,caprui,desi nu se uita la mine cum mi-as fi dorit!

Noapte buna!Multumesc ca ati mai rezistat la un post