Tag Archives: novac dan

Pe viitor…

Posted on

Am văzut că încă mai are vizite, chiar şi comentarii, chiar şi noi urmăritori, acest blog. Nu, nu îl voi reactiva, pentru că nu am de ce. Acelaşi conţinut poate fi găsit de ceva timp şi pe site-ul meu. Mai sunt persoane care nu au văzut articolul vechi, în care anunţ mutarea mea pe un site cu domeniu, aşa că, pentru întârziaţi, spun iarăşi. Sunt activ pe site-ul meu, http://www.daninovac.com. Acest blog nu mai are parte de noutăţi, deoarece totul, s-a mutat acolo. Articole cu proză, muzică, publicitate, film etc. Deci, nu daţi aici follow şi nici noi comentarii, vă aştept acolo, unde aveţi toate articolele. Şi pe cele de aici, dar şi cele noi. Vă aştept şi vă mulţumesc pentru că mă citiţi!

http://www.daninovac.com

In nopti de cuvinte (1)

Posted on

Imi place sa scriu, stiu ca si tie iti place si nu suntem singurii, mi-au mai spus-o cateva milioane de oameni. Iti plac cifrele? E a treia dimineata in care somnul nu ma ajuta si nici ca imi pasa. Ma simt creativ si ating apogeul inspiratiei, dormi langa mine. Peste o ora cred ca o sa rasara soarele. Sunt doar detalii. Degetele mele fug nebune pe taste, nu le opresc. E o stare de amorteala, subconstientul dicteaza si degetele se supun, fug prin paduri de vise, se pierd in noapte si-n frig. Din cauza valurilor de idei am redeschis ochii in aceeasi noapte in care ti-am promis ca voi dormi. Se loveau de mine ca de un tarm tropical, era lipsa de respect sa le ignor,intre mine si ele e o lege a compensatiei, ma vei intelege cand vei citi. Am crezut ca au trecut ceva ani, dar era vorba doar de 40 de minute si ghici ce, erai tot langa mine.

In momentul cand genele mele s-au hotarat sa-si desparta drumurile, ceasul electronic arata 2:30 AM. M-am ridicat usor de langa tine, m-am dus si am aprins centrala. Stiu ca-ti place sa fie cald cand te trezesti dimineata, ca sa poti umbla doar cu lantisorul de la glezna prin toata casa. Cand m-am intors am pierdut vreme  uitandu-ma la peretele nostru plin de poze. Sa stii ca am gasit-o pe cea pe care o cautai mult. Poza in care  suntem amandoi in ocean noaptea. Noi doi, marea si stelele.

M-am asezat iarasi langa tine si am ramas dezvelit, nu vreau sa te trezesc. La fiecare miscare a mea imi muscam buzele, esti fragila. Am deschis laptopul si am inceput sa scriu. Iubesc sa te trezesti si sa iti bei cafeaua in timp ce ma citesti. Inca iti simt buzele pe spatele meu, acolo unde erau si acum cateva ore. Parfumul tau e in narile mele si in asternuturile mele, sa nu mi-l iei vreodata.

Rio

Posted on

Cu ghirlandele de flori tropicale atarnate de gat mergem amandoi pasind curajosi in noapte,intr-un oras pe cat de splendid pe atat de necunoscut.Zambetul nu ne dispare de pe fata si continuam sa ne uimim de ce poate oferi acest oras.Muntele se imbina perfect cu marea si statuia lui Iisus vegheaza in fiecare clipa de pe varful muntelui ce dispare in nori cand soarele coboara usor de pe cer.Imi soptesti ca este locatia perfecta pentru vacanta si raspund doar surazand,poate prea putin…Vantul se joaca putin prin parul tau si iti ofer haina de pe mine,se lasa racoare seara,totul este perfect.Cate un trecator cu alura latina mai tulbura linistea din Rio.Muntii abia se mai zaresc in linistea noptii si plaja ce este putin mai departe o simt trecandu-mi prin vene,valurile le am intiparite pe timpan si fiecare imi sopteste altceva.

-Cidade de Deus,i se spune pe aici.

Suna perfect,este atat de usor de rostit si numai cand spui aceste cuvinte fara sa le stii semnificatia parca iti sugereaza ceva perfect,un mic rai,Edenul nostru,si acum este doar al meu si al ei.Atat de straini si neadaptati prin nisipul asta necunoscut si pe strazile astea pavate cu dansuri si zambete.Pe marginea plajei erau numai colibe ridicate mai sus de nivelul apei cu ajutorul unor stalpi de lemn,acoperite cu paie si frunze de palmier prin care suiera vantul cu usurinta si toate sunt pline de lumini pe timp de noapte,sunt doar mici baruri.Copacabana se numeste plaja imi spune aceeasi voce calda de langa mine,strangandu-mi mai tare mana,este atat de entuziasmata.

-Tu ar fi trebuit sa fii ghid turistic,ii spun.

Rade usor prinzandu-si varful limbii intre dintii din fata si afisandu-mi micuta strungareata,este atat de dulce.O las sa stea cu marea cateva minute pana ii aduc pe plaja o tequila.Bea usor din ea si se joaca cu umbreluta ce a fost data ca accesoriu,este doar un copil.

-Stii tu,viata noastra este precum spuma marii,trebuie sa ne aruncam in ea,seniorita!

-Habar nu ai cat imi place sa imi vorbesti asa,esti tu,cel de care m-am indragostit demult,intr-un vagon pierdut.Imi place sa vorbesc cu tine pana cand zorii ne intrerup momentele,pe plaje goale,pana cand rasaritul imi fura sarutarile si somnul ma goneste in camere de hotel alaturi de tine,trezindu-ma apoi cu parfumul tau in nari si vazand doar colierul hawaian din jurul gatului si omoplatul tau plin de tentatii pe care desenez vise cu unghia…

Am tacut si mi-am lasat capul pe spate privind stelele,intr-o stare de amnezie parca,lipsit de suflet,gol pe dinauntru,umplut doar cu doze mari de iubire fiindca acum am doi ochi ce ma privesc exact asa cum sunt.

Billionaire

Posted on

„I wanna be a billionaire so fuckin’ bad!”

De sezon asa,nu puteam sa nu o impartasesc si cu voi.

Nevroza

Posted on

Scartaitul usii din lemn aproape putrezit il face sa tresara de fiecare data si sa simta fiori pe maduva spinarii.Este trecut de 53 de ani si regreta mult prea multe,daca ar avea sansa si-ar schimba trecutul radical.De multe ori se intreaba daca ar da timpul inapoi oare ce-ar face mai intai?!Este palmuit in fiecare seara de prea multe greseli pe care le-ar trata altfel daca ar mai avea ocazia insa isi raspunde singur spunandu-si ca pur si simplu nu are ce face ca timpul care trece nu se mai intoarce.Casa ii este un maldar de mizerie,casa de hoinar,veche,cu o singura camera,nuantata cu griul sufletului batranului indiferent de anotimp,tapitata cu amintiri dureroase,podeaua este de ciment,ciment rece precum zapada din iarna.O masa isi gaseste locul langa fereastra la care se aud valurile mării,masa pe care de prea multe ori a adormit si a conturat vise sortite prabusirii.Spunea ca marea il inspira.O pana de scris si mult prea multe teancuri de foi asezate pe ciment langa masa.Par dezordonat si alb,fire lungi si rare in barba,chip plin de riduri,buze mari,crapate de vantul toamnei,muscate de dorinte nepoftite,batrane lup de mare…insa ochii…ochii il tradeaza,emana o caldura primitoare asemanatoare cu focul din seminee pe timp de iarna.In timp ce scrie,o stare de nevroza se asterne peste cuvintele sale…in timp ce scrie simte,poate iubi…Avea de mult timp un sentiment oribil dar cu care s-a obisnuit,simtea ca pamantul il tot cheama.Tot ce a vrut a fost sa-si imparta viata-n file,in cuvinte…cand si-a terminat cartea a aruncat ultima pagina mai departe pe masa,vroia sa scape mai repede de acest blestem.Prin acel scris dezordonat desluseai cu usurinta cateva cuvinte.”Eu nu am fost facut sa pot iubi.Daca ai sti si tu ce stiu nebunii,ai innebuni!”.

Si-a pus capul pe masa,a inchis ochii si a asteptat sa scartaie pentru ultima oara usa aceea blestemata.

1 an de „cuvinte”

Posted on

Pe 30/05/2009 am scris „Primul post”,un post care a marcat inceputul acestei perioade din viata mea cand cu siguranta cautam ceva in mine si ma tot chinuiam sa gasesc ce si m-am tot chinuit sa caut insa sper sa fi gasit.Daca citesc acum acel prim post ma simt penibil,modul in care scriam si ca atunci cand l-am scris eram total in ceata,mi-am spus „Hai sa fac un blog personal,poate e altceva!” Nu stiam ce vroiam sa fac,ce sa scriu pe acest blog.Era atat de plictisitor de pe atunci sa fi scris ce faceam in fiecare zi.Trebuia sa fie ceva mai special doar ca atunci nu aveam nici inceput nici cuprins la proiectul acesta,cu siguranta aveam incheiere :)).Ma gandeam de pe o zi pe alta daca sa-l inchid sau nu.Nu stiu ce m-a motivat exact sa continui,probabil parerile lui Florinel,fiindca atunci nu am spus la prea multi prieteni despre blog,bine nici acum,daca au aflat am continuat sa le explic,daca nu este ok,cu siguranta nici vizitele nu m-au motivat prea mult fiindca chiar dupa vreo 10 posturi de la inceput inca salutam cu „multumesc cititorilor mei in numar redus”.Si am tot scris,mi-am tot batut capul cu ce sa scriu,ce idee inovatoare sa aduc,ce pot scrie cel mai bine?Sincer,nu am gasit nimic.Apoi am scris un post despre sentimentele mele profunde cand am vazut prima oara un rasarit de pe malul marii,post care a fost primit foarte bine si am primit si comentarii la el (ce fericit eram:))) si dupa acel post parca am incetat sa mai fiu asa penibil si sa mai salut cu „multumesc cititorilor mei in numar redus”.Dupa toate astea si inca putine posturi in care exageram cu visele,cu Los Angeles-ul, am incercat sa scriu un post mai diferit tot asa de cacat a fost mai intai in mintea mea insa cand am inceput sa scriu am spus ca ar fi bine sa-l modelez putin si am modelat in asa hal in care a iesit „In care filozofez”,putin mai matur si eu eram mult mai multimit de ce am facut.Apoi mi-am spus ca prea multa filozofie nu e chiar pe treaba mea si am mai redus din ce am scris acolo,cu mai multe sentimente si au mai iesit de sub taste cateva posturi acceptabile.Dupa toate astea intr-o seara,destul de tarziu stiu sigur,seara de septembrie care ameninta cu terminarea vacantei de vara,m-am pus sa scriu un post nou,habar nu aveam despre ce trebuia sa fie,stiam doar ca trebuia neaparat scris si scris cat mai bine si scriam cate 5 cuvinte dupa care ma reintorceam pe intreg postul si mai cantaream o data fiecare cuvintel,asa a iesit „Bilet” de despartire,postul care a intors cu totul axa mea de gandire asupra blogului si de atunci am stiut ce trebuie sa scriu cu adevarat si care e tema mea,ce scriu cel mai bine.Am citit acel post pe cel putin de 50 de ori si nu am reusit niciodata sa ma stapanesc din a-l citi cu lacrimi in ochi.Apoi am inceput sa scriu proza scurta,ceea ce scriu si acum si sper sa o fac acceptabil.Pasiunea pentru scris,emotiile vizitatorilor cu care m-am jucat fara sa vreau,parerile de bine,prietenii pe care i-am castigat cu ajutorul acestui blog,astea m-au facut sa continui si tot din aceleasi cauze voi continua sa scriu si sa sper ca o fac din ce in ce mai bine si sa fiu citit.Va multumesc inca o data ca m-ati ajutat sa gasesc acest copil din mine caruia ii place sa scrie si multumesc ca ma ajutati sa-l cresc.Apreciez orice parerea a dumneavoastra,va respect si va stimez.

Sper ca ati observat si ca am un header nou care sper sa ma ajute cu inspiratia.Multumesc Florin!

Ne auzim cat de repede pot.Sa fiti iubiti!

LA MULTI ANI „Cuvinte”/”Doarvorbelemele”!!

Cuvinte

Posted on

Au trecut atatea zile de cand nu am mai mazgalit o foaie goala,sa-mi simt cuvintele greu incercate si trecute prin zeci de moduri estetice cum lovesc cu bestialitate si cu precizia unui metronom.Nu am fost ajutat de nicio cale de inspiratie si am tot cautat,cand m-am uitat pe cerul ce era schinjuit de sentimentele verii am constatat ca norii au o viteza mult prea mare,ametitor…Stelele au aparut tot mai rar si niciuna nu m-a trimis cu gandul la vreo poveste pe care sa o modelez,orbitor…Noaptea mi-a intors spatele si in loc de nopti albe pline de inspiratie am primit doar ore grele,ore in care genele refuzau sa faca pace intre ele si eram plin de nesomn si toate povestile astea romantice reale ma storc si de ultimul strop de romantism,cearcane…

Am visat ca pasii tai au ramas intipariti pe pamantul umed precum cerneala pe o coala alba si-mi desenau urme mult prea obscure ca sa ma pot ghida dupa ele si sa pot scrie ceva potent.Mi-am soptit cu frica in glas ca renunt,de ce o mai fac? Oricum prea putini apreciaza. Stiam cum urma sa se desfasoare tot scenariul asta care era in mainile mele neglijente.Eram calator intr-un vagon gol al carui tren merge in sens invers decat ruta pe care eu doresc sa o urmez.Si de ce as face miscarea asta atat de proasta? Sah Mat…legat la maini,nedormit,ametit,orbit,am pus mana pe pix si am scris si voi scrie,eu asta trebuie sa fac…

Postul asta s-a ridicat din cenusa se pare.In prima instanta mi-a fost teama sa mai scriu ceva care sa coincida intr-o proportie mai mare cu realitatea,sa modelez ceva real cum am facut-o mai sus,am crezut ca nu ma voi ridica deloc la nivelul ultimelor posturi cu proza.Se pare ca totusi am scris si sunt fericit,nu neaparat multumit.

P.S: pe 30 mai se implineste un an de la primul post pe acest blog,un an in care nu as fi rezistat fara sa ma cititi voi! Va multumesc enorm ca macar ati aruncat un ochi de curiozitate si apreciez parerile tuturor si sper sa va fi placut macar cate ceva,am fost se pare intr-o continua evolutie si sper ca aici unde am ajuns sa fie punctul cel mai mic de la care voi pleca in cautarea disperata a apogeului.Sper sa revin cu un post pe 30 mai.Ne auzim in continuare aici!

Cu stima,Dan Novac