Tag Archives: proza dan novac

E pentru tine.

Posted on

Au trecut șapte luni de când am adormit prima oară în brațele tale. Ți-am gustat amarul pielii în fiecare seară. Porii îmbibați de parfum scump, parfum ce miroase puternic a acasă. Vârful limbii mele ce atinge lobul urechii tale cu bijuterii, te face să chicotești și să respiri greoi. Mi-am tatuat greșelile pe spate, să le poți vedea în fiecare zi. Să știi cine sunt!  Nu mă mândresc, dar devin un om mai bun atunci când buzele tale se plimbă haotic peste tot ceea ce mă definește. M-am ascuns de toți. Îmi e frică de oameni, ce-i drept. Pentru toți sunt un nume, pentru tine sunt eu. Aș putea să cad. Sunt atâtea gropi pe drumul ăsta. De fapt îmi este frică de eșec, dar de când ne cunoaștem, simt că dacă aș cădea, în următoarea secundă  te-aș vedea cum ai merge în viteză pe lângă căruciorul ce mă duce la reanimare și cum îmi vei șterge petele de sânge cu lacrimile tale. Cred că în brațele tale îmi este mai bine, decât în apartamentul ăla din New York. Iubesc gustul buzelor tale din fiecare dimineață. Sunetul vocii tale a devenit melodia preferată și modul în care zâmbești, le faci pe toate să nu mai existe.

Dar uneori sunt ploi. Și acum stă să ningă peste mine, iar fulgii grei cad pe pielea caldă ce emană iubire și topește carnea precum acidul. Îmi topește iubirea și te văd în brațele mele tot mai greu. Îmi e dor și încep să te aștept prin gări goale, gări ce au văzut clipe sincere de iubire. Încep să mă pierd și îmi e teamă fără tine. Am fost un prost când am crezut că iubesc înainte să te cunosc. Aș vrea să te țin în brațele mele timp de câteva vieți. Și vreau să împărțim lucruri și paturi și camere și să etichetăm oamenii ce trec pe stradă, în diminețile în care bem cafeaua pe balcon. Vreau să adormi goală peste mine și să-mi porți numele. Abia aștept să te văd iscălindu-te. Îți dau visele mele și tot ceea ce simt, împreună putem împlini multe. Nu știu dacă va mai ține mult treaba cu scrisul. Poate mă pierd, poate devin sec și cliseic. Poate nu voi mai ști să scriu, dar o să mă urăsc dacă în clipa aceea nu-mi șoptești la ureche să o fac până-mi iese. Nu știu dacă voi avea tot ce vreau, dar aș vrea să-ți ofer tot ce pot și nu știu dacă te mai fascinez, dar aș vrea să nu pleci vreodată. Și chiar dacă aș pierde tot, măcar lasă-mă să-ți aud vocea în fiecare seară strigându-mă pe nume. Lasă-mă să plâng pe burta ta goală și peste ceva ani să-l ascult cum dă din piciorușe. Chiar dacă sufăr de insomnie, lasă-mă să adorm lângă tine câteva vieți. Măcar aș fi fericit.

Și în caz că te îndoiești, e doar despre tine. Nu pot să scriu mai mult, fiindcă ceea ce simt nu pot nici măcar eu să transpun în cuvinte. Iubirea adevarata nu poate fi scrisă. Te iubesc!

Anunțuri

X (23:00-00:00)

Posted on

Cand incepi sa visezi, incepi sa alegi. Vrei mai mult, te vei trezi mai repede. Te multumesti cu ce ai, ramai mediocru si te vei trezi spre dimineata. Sau ti se va face sete si vei fi ghinionist.  Mi-a fost teama sa risc. Am vrut sa nu pierd si am ales sa visez mai mult, poate asa am mai mult timp. Mi-am dat seama ca fericirea era doar de moment si cand ma trezeam, regretam de fiecare data altceva. Am visat ca iubesc. Concedii, nopti impreuna, conversatii lungi, aceeasi perna, vise diferite. Oamenii pleaca. Ne leaga trasatura asta si crede-ma…ma dor degetele si inima cand scriu asta. Si ea va pleca. Daca vrei iti soptesc asta. Va durea putin mai tare. Stiu ca vei invata sa urasti, daca nu…asteapta sa iubesti. Paradoxal, iubirea naste ura. Cand urasti adori iubirea.

Am reusit sa las in urma visele mici, atunci cand am reusit sa las in urma buzele ei. E doar trecut, am reprimat amintirile cu ea ce durau doar cateva ore. Sunt schimbat. Visez maret. Am revenit la mine. Uitasem cum e sa visez atat de puternic incat sa cad atat de repede. E palpitant. Dar stii ca niciodata nu lovesc pamantul. Doar ma trezesc brusc, panicat, si cu ochii mari.  Am fost cand te aveam, iar acum ca te-am regasit ma simt iarasi un norocos. Te vad pe tine cand deschid ochii. Ca in vremurile bune de acasa. Respiratia ta calda, bataile puternice ale inimii tale in patul meu si felul in care zambesti cand dormi, ma linistesc. Ma faci sa cred ca aici e punctul cel mai jos in care pot ajunge atunci cand cad si totusi de aici simt ca am totul. De aceea nu imi e frica sa visez iarasi mai tare, atunci cand esti langa mine. De aceea acum aleg doar visele mari.

-Mai bine am merge in Vegas sa jucam niste poker!

-Dupa ce dormi.

-Sa stii ca sunt obosit, nu beat. Nu o sa uit ca ai spus asta!

-Ar fi bine sa o faci, vei fi dezamagit daca vei afla ca te duci singur. Pe unde mergem?

-Fa la stanga. Tii paralel cu plaja pana la prima strada. Opresti la a doua casa.

Maine la 11 trebuie sa ajung la aeroport. Ce o sa facem pana atunci?! Sex pe melodiile celor de la The Weeknd? Vom bea cafeaua linistiti? O sa ramanem in pat pana tarziu? Va merge cu mine? Ii voi spune maine sa se mute la mine definitiv? Nu are de ce sa nu accepte. Cred. Tocurile alea sunt de 10? Mi-e dor sa o vad goala!

-Aici? Si strange volanul foarte tare in maini.

-Da, aici. Hai sa coboram!

Ma duc in fata sa deschid si sa aprind lumina. Aud tocurile ei cum calca elegant pe pavajul din fata casei. Ce dor imi era de cantecul asta.

-Bine ai venit in…viitoarea noastra casa!

-Impresionant. Totusi, nu te pripi! Esti obosit, du-te si culca-te! Vom vorbi maine despre restul. A, si…se pare ca ati fost prosper, domnule Novac! Ah…inca ai desenele facute de mine pe pereti?! Nu ma asteptam.

-Da, ma iubesc destul de mult! Ma duc sa ma culc. Ummmm…alt dormitor este sus, eu o sa fiu in cel de aici. Depinde cum vrei sa dormi. Si iarta-ma…nu cred ca si-a uitat vreo femeie lenjeriile pe aici.

-Cred ca inca imi mai vin bine tricourile tale. Arogantule! Ma descurc. Noapte buna!

-Te-am auzit!

Nu a trecut mult timp si te-am simtit cum te furisai cu grija langa mine, sa nu ma trezesti. Varfurile degetelor tale ating rani inca deschise si sangerande. Rani de pe spatele meu provocate de aripile smulse cu nepasare de vorbe goale, de acele sperante sfaramate si vise neimplinite care s-au imprastiat in mii de cioburi fara valoare. De iluzia aceea de sentimente, in care m-am aruncat ca in valuri. Nici macar nu a meritat efortul.  As fi vrut sa-ti spun ca la fiecare pas facut inainte, atunci cand nu esti cu mine, las in urma mea cate o foaie scrisa de mine, ce spune povesti despre mine. Povesti ce asteapta doar sa le citesti tu si apoi se sting in uitare. Oricum toti uita ce am scris la un moment dat. As vrea sa-ti spun totul acum…insa adorm…nu mai am puterea sa misc buzele. As vrea sa fug cu tine de mana pe iarba uda din zorii zilelor de vara, dar ma simt sleit de puteri. […]

A doua zi de dimineata te-am cautat prin toata casa. Am crezut ca totul a fost doar un vis, dar jumatatea cealalta de pat era sifonata. Perna cealalta mirosea a tine asa de tare si o cana de cafea goala statea pe noptiera. Cu siguranta tu ai fost, esti singura persoana ce o cunosc sa aibe obiceiul de a lasa pahare si cani prin toata casa. Probabil te-ai dus la magazin sau pe plaja. Te voi astepta. Si am asteptat cateva zile, dupa care am inceput sa tip dupa tine prin toata casa. Scriam obsesiv cu gandul doar la tine. Depresie. Ai simtit vreodata ca vrei sa zbori insa aripile ti-au fost taiate? Ai simtit vreodata ca e momentul sa te nasti insa cea care te poarta nu te vrea si mori sufocat, injunghiat, avand dorinta arzatoare in suflet ca vrei sa stii cum arata un rasarit, poate chiar sa scrii despre, dar esti o povara prea grea si e prea devreme pentru tine. Dispari si incep sa curga lacrimi de regret, dar tu nu le mai simti deoarece au inceput sa curga prea tarziu. Te-ai simtit vreodata atat de gol? Incat sa simti vantul cum bate prin atrii, chiar daca esti inconjurat doar de zambete si tot ceea ce dobandesti se numeste succes. Succesul e plin de stres. Ti-ai pierdut vreodata toata speranta? Eu da... […]

Dupa 2 ani.

-Si toata cartea asta este doar despre ea? Nici o alta actiune, nici o schimbare de fir narativ, alte personaje, nimic?

-Exact! I-am raspuns in timp ce expiram ultimul fum din ultima tigara.

-Ai vandut 30 de milioane de exemplare in 2 saptamani de la lansare. La stiri se vorbeste de tine, ziarele vorbesc doar de tine, contracte peste contracte si multe fiindca esti un scriitor atipic. Multi se inchid in camerele lor si scriu, asa sunt descrisi marii scriitori. Tu…tu ai spus ca ai scris si de pe yacht. Ai extins limitele, ai schimbat viziuni. Cum te simti?!

-Mizerabil! Nu e greu sa manipulezi oameni, voi ar trebui sa stiti cel mai bine. E greu sa castigi oamenii pe care ii admiri.

-Pai si oamenii care ii admiri au spus cele mai bune cuvinte despre tine, i-ai castigat! De ce inca te simti mizerabil?!

-E doar o stare. Parerile mele sunt starile mele. Cand uiti sa iubesti si scrii lucruri care si pe tine te-ar dezamagi cand te trezesti la realitate si vei constata ca nu e chiar cum scriu, te vei simti ca mine. Acum ultima carte te va lovi destul de violent, e doar realitate. Intr-adevar imi place iubirea dar si durerea, fiindca vin la pachet.

-Multi spun ca e un apogeu, ca ai demonstrat ca poti scrie in mai multe feluri si sa o faci la fel de bine. „Maret, ametitor, nemaipomenit” si am citat doar cateva titluri de ziare. Il simti ca un apogeu?

-E doar cel mai prost si cel mai crud lucru scris de mine! Ma lasi sa-mi mai aprind o tigara?

-Da, bineinteles! Parca spuneai ca e ultima cea de dinainte. Si apropo, de cand fumezi?

-Am mai gasit inca una prin buzunarele sacoului. Norocul meu. Fumez de doi ani, de cand am inceput sa scriu la cartea asta. Si trebuie sa renunt astazi, asa i-am promis. Intelegi tu…

-Chiar este real tot ce scrii in carte? Despre ea? Doi ani inseamna mult timp pentru a finaliza o carte. Chiar s-a intamplat ce ai scris in ultimul capitol. Ca defapt ea nu a plecat atunci, doar s-a mutat la casa de vis-a-vis si te-a studiat in fiecare zi si totusi nu ti-a spus unde era, timp de doi ani?? Doi ani nenorociti?

-Da, chiar asa s-a intamplat. Intelegi acum de ce fumez de doi ani!

-De ce ai numit cartea „Depresie si fericire”? Sunt doua lucruri aproape contradictorii, nu poti fi fericit cand esti depresiv. E doar un nume fictiv?

-Nu este un nume fictiv. Doar asta am simtit in acei ani. Depresie timp de doi ani si cand am terminat cartea, acum doua saptamani, eram fericit. Intrebarea ta va fi de ce, sunt sigur. Fiindca acum doua saptamani a venit la mine si mi-a spus ca in tot timpul asta a fost in casa de vis-a-vis si doar pentru ca asa a simtit, nu vroia sa se desparta de arta care era reprezentata prin desenele ei. Chiar daca eu am fost depresiv, am avut ganduri de suicid, ea era mereu acolo cu ochii pe mine, fara ca eu sa stiu. Si a mai spus ca a facut asta si pentru mine, ca scriam porcarii in ultimul timp si stie ca pot face arta doar cand sufar.

-Impresionant. O ultima intrebare pentru acest interviu! Daca ultimul tau capitol, cel mai impresionant dealtfel, pe care l-ai denumit doar „X” ar putea avea un titlu, care ar fi acesta?

-Dani Novac!

Nimic nu e o concluzie(16:00-17:00)

Posted on

Adu-ti aminte ultima oara cand ai facut totul doar pentru binele tau! Eu nu-mi amintesc. Cand ai desfacut o ciocolata si ai ales sa nu o imparti cu nimeni?! Cand ai ales sa iubesti si ti-ai spus, ca daca nu primesti sentimentul  inapoi, pleci mai departe. Dar ai ramas pe loc. Stiu, nu aveai puterea sa treci peste. Oricum, este una dintre cele mai proaste scuze. Si eu am facut la fel! Sunt un prost aici, naiv si incurabil inca. Doar ca reusesc sa ma scot mai bine decat multi. Eu scriu! Am invatat cum sa astept zorile urmatoarei zile, doar pentru a asculta cateva minute pescarusii inainte sa adorm. Doar pentru a-mi crea falsa iluzie ca in preajma mea, valuri se sparg de stanci si un soare asteapta semnalul pleoapelor mele grele pentru a rasari dintr-o mare trista, o mare ce s-a zbatut o noapte intreaga, torturata de propriile valuri. Mi-am stricat somnul nopti intregi, chinuit de deciziile luate de propria-mi inima. Decizii ce erau in contradictoriu cu ratiunea. Am mazgalit foi intregi zi de zi si nu am scris nimic concret. Am fost un scriitor ratat. Inca mai sunt in timpul liber! Cred ca am si o carte de vizita pe undeva…prin poseta unei domnisoare, ce a plans simtind ce am scris. Sper doar sa nu minta frumos, precum multe. Imi e dor sa evadez. Imi e teama ca prin tot chaosul asta o sa ma pierd definitiv, dar vreau sa cred ca ma iubesc prea multi ca sa ma lase sa fac asta. Doar un rasarit ma poate vindeca. Inca as vrea sa-l vad alaturi de tine. Sa ne pierdem urmele prin nisipul rece din zori si sa-ti strang mana murdara de nisip. Sa inchid ochii si sa topim seara pierduta intr-un sarut si un pescarus sa se auda tipand in zare, glasul lui contopindu-se cu nota muzicala a unei corzi de chitara ciupite usor. O camera goala de hotel sa ne astepte in spatele plajei de pe care privim rasaritul si sa facem dragoste pana cand voi fi sleit de toate puterile si sa adormi goala langa mine, pretinzand ca ma iubesti. Nu o sa dormim mult, ci cat sa ne trezim odihniti. Suntem tineri. O sa dormim destul cand vom muri! Stii…ti-am spus mereu: Viata e prea scurta pentru cafele proaste!

Simt ca prin perfuziile astea curge venin. Mai sunt cateva minute si o sa pot pleca de aici. Ma simt putin altfel, m-am schimbat usor. Am cazut de sus, am lesinat si m-am ridicat. Cica toata viata la asta se rezuma, la cazaturi si urcusuri. E prea banal pentru viata mea! Simt cum venele-mi pulseaza mai tare. Parca ar fi antidotul si incearca sa scoata afara prin presiune veninul. Imi controlez fruntea si observ o cicatrice. Nu stiu daca e de la cazatura sau de la iubire. Te vad cum iti scoti ultima tigara din pachet si imi faci semn ca te duci sa fumezi. Ne zambim reciproc. Nu exista linistea dinaintea furtunii, ci calmul de dupa furtuna. Iti urmaresc fiecare gest. Ma ranesti, dar nu incetezi sa ma fascinezi. Deschizi geamul si tragi primul fum cu sete. Te uiti in gol in timp ce expiri tot fumul. Cred ca te gandesti la mine, la zile insorite si la cum obisnuia sa fie totul la inceput. Imi place enorm cum buzele tale strang filtrul ala pana cand il lasa fara viata si cum rujul tau lasa urme. E exact ca si cu barbatii. Iti treci mana prin par si-l dai pe spate printr-un gest ce nu-l voi uita prea curand. Am spus de nenumarate ori ca ma inspiri cand fumezi. O faci, dar nu-mi place sa te vad fumand. Doar gandul ca te poate rani, ma doare. Te uiti din capatul holului la mine si ma vezi cum te urmaresc cu niste ochi goi. Cred ca ti-ai dat seama de ce simt si asta e si motivul pentru care ai aruncat tigara desi mai aveai jumatate. Ai venit la mine, m-ai sarutat pe obraz si te-ai asigurat ca sunt bine. Mi-ai trecut mana prin par si ai spus:

-Cobor pana la magazin, trebuie sa iau ceva. Vin indata si plecam acasa!

Am dat din cap aprobator si ti-am urmarit pasii pana cand ai coborat scarile. As vrea sa plec…

Ratacind(15:00-16:00)

Posted on

Ai inceput sa ma saruti. Nu am putut sa-ti fac fata. Nici nu simteam nevoia. Pe cat sunt mai departe, pe atat de tare ma vrei inapoi…si cand ajungi sa ma ai, ma indepartezi iarasi. Esti destul de sadica, dar intr-o zi o sa pot alerga. Cand am constientizat ca tu esti cea de langa mine, cred ca aparatul ce-mi monitorizeaza inima a luat-o putin razna. Dar nu ai observat tu asta, treci prea usor peste detalii si pe langa iluzii, vise si poate fiori de iubire, exista si superficialitate intre noi. Stii, e vorba de noi. E greu sa fie simplu, dar nici nu este foarte usor sa fie greu. Tu esti complicata, ca asa iti place sa-ti spui. Eu sunt eu. Ce-i drept, un eu destul de avariat acum, dar sunt in terapie. Ma vindec, stii…sper doar sa nu ma vindec prea tare fiindca as putea alerga. As putea sa-mi iau rucsacul in spate si sa vanez cate un rasarit de pe plaje diferite, sa ma pierd intr-un oras necunoscut si sa imi uit sentimente in cearsafuri noi si primitoare. Sa intalnesc femei de care ma voi desparti a doua zi, in zori, fara sa-mi mai amintesc prea multe. Doar felul in care facea cafeaua si mirosul dormitorului in care adormeam. As putea sa plec…

Am rupt foile vechi. Am asteptari mai mari de la mine. Evolutie. Mi-am hranit monstrii de sub pat cu sentimente si lacrimi. Ma vor in fiecare zi, tot mai mult. Am transformat cuvinte in soapte si le-am spus la ureche unor suflete ce le inchid in sifoner. Si ele imi intorc aceleasi cuvinte in zorii zilei in care somnul e prea dulce…cand te visez. Si cand ma trezesc te pierd si ele imi tin companie. Beau cafele, rad de mine si  fumeaza tigari din pachetul ce l-ai uitat la mine. Ajung sa arunc cu tablouri, pixuri, caiete, in ele insa nu dispar si atunci incep sa scriu cat te iubesc si ele incep sa rada. Imi spun ca sunt un prost, ca nu stiu sa iubesc, ca nici nu vreau sa iubesc. Tot ele imi mazgalesc cuvintele si imi dau palme sa ma trezeasca. Si stau toate goale in jurul meu, in acelasi loc in care stai si tu goala. Le urasc! Uneori as vrea sa uit sa scriu. As vrea sa stau cu tine in pat, zile intregi, ascultand muzica buna si sa-ti simt degetele plimbandu-se prin parul meu. As vrea sa uit sa te iubesc, sa uit sa-mi fie dor…sa plec doar! Poate intr-o zi o sa o fac…o sa ma intorc la mine.

Cineva mi-a spus: „Sa ai grija atunci cand scrii despre ea! Trebuie sa o construiesti cel mai bine! Trebuie sa stii totul. De la felul in care tine tigarea intre degete, pana la modul in care isi da tocurile jos la sfarsitul unei seri in care a vrut sa straluceasca pentru tine. Sa stii ce ruj prefera si ce fel de barbati iubeste. O sa fie greu sa te iubeasca, fiindca si ea o stie, ca odata ce se va indragosti de tine, nu o sa te uite vreodata! Ai puterea de a fi incurabil si noi toti uram sevrajul . Crede-ma, esti incurabil!” Stiu ca nu ai spus totul chiar asa, dar eu tin pixul aici. Nici eu nu te voi uita!

Acum simt ca te vreau iar. Mai tare, mai dur, mai noi ca niciodata…Te trag spre mine si te trantesc pe patul asta de spital. Cred ca nu a simtit niciodata atat de multe sentimente combinate. E totul mai tentant. Mie imi place sa risc, tie iti place adrenalina…ne comportam parca sunt ultimele noastre ore impreuna. Apoi ar fi razboi, daca ne luam dupa Camil Petrescu. Dar eu sunt mai pacifist. Incep incet, incet sa ma ratacesc iarasi de mine. Printre buzele tale, printre atingerile tale, printre muscaturile si minciunile ce le soptesti frumos.

E imposibil sa te am pe tine si sa reusesc sa nu ma pierd. Ma aleg pe mine. Sunt egoist de cele mai multe ori. Dar fara tine, simt ca nu mai sunt eu. La dracu!

„Si daca intr-o zi te vei citi, sa stii ca-i mana mea”(13:00-14:00)

Posted on

E monoton aici si intuneric si ma simt pierdut. Aseara credeam ca apartamentul imi va radia de fericire cand se va umple cu o persoana noua, gata sa-i acorde atentie. Azi imi dau seama ca m-am inselat, sunt ca si pana acum, doar eu si el. Ca-n vremurile bune, baiete! Cred ca asa vom fi mai mereu. Ma cunosti, m-ai ascultat de atatea ori, stii ca-mi fac vise odata cu primul sentiment aparte ce imi iese in cale si ma pierd pe plaje insorite si prin orase mari cu prima fata care-mi acorda timp si ma lasa sa ma indragostesc. M-am ridicat si m-am dus sa deschid geamurile si jaluzelele. Am nevoie de mult soare pe strada mea. Imi lipsesc cateva voci si mai ales a ta, dar am un sentiment ca e prea tarziu pentru noi si ca pentru tine am fost doar o aventura, in timp ce pentru mine pareai una dintre cele mai importante expeditii. Ca acelea cu caravane prin Sahara, cu plimbari in balon, curse lungi cu trenuri de mare viteza prin Japonia, cu rute speciale, cu nopti new-yorkeze, plimbari prin parcuri imense si pe strazi inguste, neluminate. Tururi prin Europa si incheiem prin a ne refugia pe o insula in Caraibe cu tequila si ape limpezi, turcoaz.

M-am trantit in canapea si gandul imi zboara tot catre tine. Nu ma mai intreb daca se intalneste cu al tau, fiindca sunt sigur ca al tau nici macar nu a plecat catre mine. Am un gol imens in stomac la fiecare imagine cu tine proiectata in mintea mea. Tresar cand iti aud numele…Aveam atatea planuri pentru noi! Acum mai am doar nopti nedormite si ore care nu mi le va da nimeni inapoi. Simt ca drumul asta incalcit, inceput pe o plaja si terminat la mine in apartament, ce a durat cateva ore, are doar un singur capat.

Am pus mana pe telefon sa te sun, am apasat apelare, am pus telefonul la ureche, dar am inchis. Nu cred ca e bine. In plus, ce iti pasa tie? Acum doua ore mi-ai cerut sa plec…o lacrima cade grea pe obrazul meu. E o durere pe care nu o sa o cunosti niciodata!

Ti-am sarutat fruntea de atatea ori, te-am strans la pieptul meu si ti-am spus ca aici esti in siguranta. Mi-ai zambit si m-ai sarutat apasat. Mi-ai muscat buzele si te uitai la mine muscandu-ti la randul tau proprii-le buze. Mi-ai strans mana si te-ai pierdut in ochii mei intunecati. Ai fost salbatica, apoi te-ai imblanzit…ai fost tu…apoi te-am pierdut. M-ai iubit, apoi ai uitat sa o mai faci, sau poate doar ai mintit. Ti-am gustat amarul pielii si ti-am dat fiori. Am reusit sa-ti tin lumea in palma si nici macar nu ne intalnisem. Acum toate astea capata sens doar in cuvintele mele. Apasa clapa aia de pian si zgarie corzile de vioara, atunci cand iti vorbesc asa! Am sentimentul ca totul a fost un film de scurt-metraj, cu un decor de Mai bine ales si cu un regizor cu o viziune aparte. Am strans din pleoape si apoi am privit in gol spre cer. Incerc sa te inteleg, dar m-am pierdut pe drum.

Am luat laptopul in brate si am inceput sa scriu. Cuvinte pentru tine, despre tine, cu mine, fara tine, despre ei, bilete, scrisori, episoade…cum ar fi totul fara mine? Vei realiza vreodata asta? Am strans tot, de peste tot, si anii i-am transformat in file si sentimentele in cuvinte si suspinele in puncte de suspensie. Am transformat totul in mine, atunci cand ma expun pe foi si am inchis totul intr-o carte. Probabil o vei citi intr-o zi, pe plaja, cand vei fi pe cale sa-mi uiti numele! Probabil te vei regasi, destul de mult. E ironic cum toata iubirea mea pentru tine poate  sa incapa intr-un singur folder! Nu?!

Noi

Posted on

Probabil este cel mai groaznic loc in care sa-ti privesti trecutul in ochi. Locul in care vii sa-l uiti, intr-un bar. El a ridicat mana sa comande un shot de tequila, dar in timp ce astepta si se uita prin tot barul ochii i-au ramasi fixati pe perechea de ochi ce o are mereu in minte, din pacate, in ultimul timp doar in minte. Sta intr-un colt putin ferit de lumina si il priveste fix, probabil de cand a intrat. Pentru prima oara privirile li s-au intersectat. Pareau sa nu aiba nimic pregatit pentru ei in noaptea asta, doar amintiri ce vor fi sterse de mililitrii de alcool, pareau sa nu gandeasca nimic, insa in capul lor se loveau ca de stanci valuri de intrebari, raspunsuri, scenarii si ipoteze.

Ea:  te-ai apropiat de mine si parfumul tau m-a facut sa tresar. imi aduce aminte de diminetile cand ma trezea: o esenta puternica, masculina, care pe parcurs devine un drog. gandindu-ma acum, chiar nu stiu cum am putut rezista atata timp fara nici o doza. dar ma pierd prin amintiri si nici nu m-am uitat in ochii tai. ridic privirea si exact de ce ma temeam cel mai tare: ochii aceia negri, electrizanti, care ascund atatea mistere, se uita cu mirare la mine. nu reusesc sa spun nimic, desi mii de ganduri alearga disperate prin mintea mea. cum sa nu te topesti langa el, un tip inalt, brunet cu niste buze carnoase, parca desenate cu carioca? in general oamenii se schimba, se maturizeaza, uita. dar parca tu  ai ramas acelasi suflet cald care se uita cu drag la mine. acum cand ma gandesc la pielea ta moale si la buzele ce se jucau mereu pe fruntea mea, imagini cu noi doi mi se deruleaza in minte cu toate locurile unde am fost si unde ne-am distrat si am ras cat era ziua de lunga, chiar si noaptea ne devenea complice. acum ma uit la tine si ma intreb de ce am pierdut ce aveam? dar ma faci sa zambesc pentru ca fara tine nu as fi stiut sa iubesc. nu as fi stiut cum e sa iubesti pe cineva atat de mult astfel incat atunci cand esti langa el sa poti opri timpul, sa tremuri de placere si sa speri ca acea clipa nu se va termina niciodata.

El: A trecut atat de mult…si esti la fel ca atunci cand te-am sarutat pe frunte in noaptea in care am plecat, cand ti-am lasat biletul ala. Da, sunt un las, stim amandoi asta foarte bine . E atat de greu…desi mi-am jurat ca nu o sa-mi mai pese. Mi-am spus ca ma voi uita in ochii tai fara cea mai mica emotie, asa cum o faceai tu …ei bine, m-am mintit!

Inca esti cea mai frumoasa din tot barul asta si inca tii ascunse prin buzunarele de la portofel bucati din inima mea. Ma intreb daca tot atat de bine imi ascunzi ceea ce simti. Mi-ai zambit. Oare ne-a trecut prin minte acelasi gand? As vrea sa te strang de mana, in brate, sa-ti sarut obrajii, sa-ti gust buzele…dar probabil m-ai respinge…poate ai pe altcineva…cineva mai bun ca mine. Poate toti prostii astia aveau dreptate…poate chiar nu poti scapa de lucrul de care te temi cel mai tare. Vreau sa adorm in bratele tale, ca in noptile de vara ce le-am racorit impreuna. Simturile mele sunt obisnuite cu parfumul tau, mirosi a acasa. As vrea macar sa-ti pot spune ca fara tine m-am simtit ca si cum as avea nimic, dar…nu pot sa-ti vorbesc. Sunt blocat in fata gesturilor tale ce m-au cucerit cu ani in urma si o fac iarasi in seara asta. Imi este imposibil sa stau langa tine si sa nu simt iubire…probabil suntem programati asa, sa cadem unul pentru altul…sau sa cad doar eu pentru tine…in viata asta si in celelalte. Inca ne intelegem doar din priviri, cred ca am un zambet tampit pe fata. Oare m-am inrosit? Mi-ai atins mana cu unghia ta…sunt dependent de tine(inca mai sunt independent de lume) si de ceva timp sunt intr-un continuu sevraj. Am atatea intrebari sa-ti pun, am atatea raspunsuri sa-ti dau…

Cuvintele mele plang in fiecare noapte dupa vocea ta. Esti preferata lor. Prima care le va citi mereu…prima…se tot repeta cuvantul asta in capul meu!

Nota: Acest paragraf nu face parte din seria „24 de ore”! Este ceva mai nou pe aici. Nu este scris in totalitate de mine. Am avut sansa sa imi impart gandurile si sentimentele cu cineva care uneori mai si scrie si am ales sa impartim acest post la doi. Partea cu „EA” este scrisa de Denisse, prietena mea, restul fiind scris de mine, cu care cred ca v-ati obisnuit (aplauze pe fundal-multumesc:)) ) Sper sa va placa!

Constiinta(04:00-05:00)

Posted on

M-am trezit atunci cand a luat din plin o groapa, m-am uitat speriat la drum si apoi la ea. Avea o expresie gen “Oops”. Am concluzionat ironic: “Femeile la volan..”. Mai tin minte doar ca s-a uitat urat la mine si a spus: „Ti-as trage un pumn…” , in timp ce isi musca buzele potolindu-si frustrarile. Am ras si m-am asezat iarasi cat mai comfortabil in scaun. Stiu ca se auzea o muzica buna oricum, cunoscuta. Era unul dintre playlisturile mele preferate. Mai tarziu mi-a spus ca iubeste muzica ce o ascult si ca imi pot imparti deja gusturile la doi, ca: „Noi doi sigur am fost impreuna si intr-o alta lume”. „Noi doi…” i-am repetat, lasandu-i fraza sa cada intr-o prapastie care nu stiu inca unde duce.

Am adormit, sunt sigur! Nu am mai simtit viteza, parfumul ei, muzica sau vreo alta groapa, am uitat de lume aproape complet. Constiinta mea flirteaza cu mine si mereu reuseste sa ma convinga sa fac la fel ca ea. Am intrebari ce-mi joaca prin cap fara sa le gasesc raspunsul, am idei care trebuie sa le trec pe foi, dar nu ma lasa sa ma trezesc si le pierd pana dimineata. Ahh, mereu ai fost cea mai buna ispita si in acelasi timp cea mai proasta si falsa iubire. Te urasc atat de tare incat as vrea sa te mutilez pentru toate noptile in care nu m-ai lasat sa fac nimic productiv, nici sa dorm profund nu puteam, nici sa-mi amplific sentimentele nu ma lasai. Iar am un moment de egoism in care dorm si vorbesc doar cu tine, doar eu cu tine…Luam o cina romantica, care probabil se va termina cu o noapte de dragoste, care va dispare maine in zori si voi constientiza ca totul a fost in capul meu. Eu inca mai visez pe randuri goale si uit sa mai traiesc. Si asa a fost mereu, acum simt ca am o scapare si incerci sa ma iei de langa ea…totusi nu-mi pot dezlipi genele. Imi trebuie putin ajutor…de asta am avut nevoie mereu, sa fiu impartit la doi!

-Dani, trezeste-te! Am ajuns!

Ce bine ca ne intelegem si atunci cand nu ne vorbim!

-La mine? Deja?!

-Nu la tine. Nu stiu unde stai, te cunosc de cateva ore! Hai coboara, ti-am luat eu geaca, portofelul si cheile sunt tot la mine.

Bine ca nu suntem la mine, apartamentul cred ca e plin de bagaje si de truse de machiaj stranse si toale si toate chestiile astea. O parte din mine tocmai pleaca, facand loc la alta. Uneori ca sa poti avea ce meriti trebuie sa lasi ceea ce ai deoparte! Dar nici macar nu am zis asta cu voce tare, tu nu trebuie sa stii neaparat. Si asa pana maine cred ca apartamentul va fi ca si inainte…doar pentru mine. Pereti ce ma asculta si tablouri ce-mi vorbesc…La fel ca inainte…