Tag Archives: proza dani novac

Ea(10:00-11:00)

Posted on

Am terminat de scris. Mi-am lasat cuvintele aruncate prin camera ei. Nu au nicio valoare, amice! Mult timp am trait cu impresia ca nici pentru ea nu valoreaza nimic. Ca le percepe la fel ca cei ce le citesc atunci cand se gandesc la altceva si sunt nevoiti sa dea paginile inapoi sa reciteasca, deoarece nu au retinut nimic. Precum cartile alea neimportante ce le poti citi in metrou, cat timp de duci la servici. Credeam ca insemn pentru ea doar un altul. Cred ca m-am inselat, nu e asa? (Raspunsul tau ar fi „poate”, stiu asta). M-am dus in pat sa beau linistit cafeaua facuta de tine. Cafeaua aceea buna, care o faci asa doar cand faci pentru mine. O faci oribila atunci cand sunt si altii. „You can buy me with a coffe, I’m so cheap”, stii, asa cum zice si melodia.

Te-ai intors in dormitor si am tresarit la gestul tau. Ai luat filele scrise de mine, ce erau imprastiate pe toata masuta. Le-ai asezat cu grija si le-ai pus intr-un loc sigur. Am zambit, dar nu te-am lasat sa vezi asta. Apoi te-ai trantit in pat, langa mine. Destul de tare, incat era sa vars toata cafeaua pe mine. In timp, m-am obisnuit cu asa ceva. Este tipic tie. Desi ma uit pe tavan, simt cum ma privesti si te strambi si mai inchizi un ochi, atunci cand vrei sa fugi de o raza de soare. Ai ezitat de cateva ori pana sa ma intrebi ceea ce vroiai:

-Auzi, daca ai scrie despre mine, cum ai face-o?

Am luat o gura de cafea si ti-am spus:

-Nu cred ca as scrie despre tine…

-Bine! Si ai zambit.

Habar nu ai cat ma oftic atunci cand nu imi arati cum te simti defapt. Mai ales atunci cand incerc sa-ti provoc o stare si schitezi totul atat de bine incat dau cea mai proasta lovitura. Total pe langa! Normal ca as scrie despre tine, probabil in exces si stii asta, de aia ai si intrebat. Vroiai doar sa o auzi din gura mea si eu nu am vrut sa-ti dau o satisfactie mai mare. Si asa sunt mult prea vulnerabil in fata ta.

Am inceput sa construiesc in capul meu un intreg plan arhitectural, de a te schita pe tine in cuvintele mele. Probabil ar fi ceva de genul:

„Ea….

Continuarea in postul urmator->

Anunțuri

Detaşare

Posted on

Ciudat. Ma trezesc prea dimineata. Un pat dezordonat si cateva fire de par lasate pe perna de langa mine. Usa de la baie e deschisa. O pot vedea, m-am trezit cu ea intiparita pe retina. Altadata era incitant, acum e doar o alta femeie ce a dormit aici. E imbracata doar in camasa mea. Isi prinde parul intr-o coada mica, atat de feminin si natural…O sa plece in scurt timp si nu stiu daca in aceea seara se va mai intoarce ea sau altcineva. Nici nu imi pasa. E doar vina mea, ca am crezut prea tare in ceva aproape imposibil si aproape ma transformasem, dar acum imi revin. E doar vina lor ca m-au intalnit intr-o perioada ciudata. As vrea sa le promit ca le voi aprecia peste putin timp, dar nu acum. Deocamdata tot ce trece prin patul meu devine nimic. Mai am cateva zile de pus pe foi si o sa scap de trecut. Ochii ei cauta iubire. Eu nu ofer asa ceva. Am doar cateva cuvinte care nu cred ca te satisfac. Pleaca, sarutandu-ma apasat pe obraz.

Ma duc sa fac cafea. Instinctiv fac prea multa si o torn in doua cani. Sunt doar eu. M-am lasat condus de impulsuri. Penibil! O cana de cafea in plus, uitata pe un pervaz putin prafuit. Obisnuiam sa te urmaresc atunci cand imi savurai cafeaua.

Am pierdut imaginea ochilor tai zambind unei noi dimineti de vara. Nu mai am rabdare sa ascult cantecul soarelui ce-ti incalzea obrajii. Au plecat toate, departe. Spre apus, pierdute in noapte. Lasandu-ma aici, sa dedic foi unor amintiri si cautandu-te bezmetic prin toata casa. Ai plecat precum toti ceilalti. Intr-o noapte fara vant, pustie, cu betivi ce umbla aiurea prin baruri, cu un cer usor innorat, fara stele. O noapte cu nimic special, o noapte banala. Patetic. Merit mai mult!

Inca mai vad scrumul cazut din tigarile tale printre crapaturile parchetului meu. Zace acolo precum anii cazuti din viata unui tanar artist, bolnav de cancer. Camera mea e aerisita. Inspir adanc. Sunt doar eu. Am lasat tot fumul sa plece odata cu tine. Am deschis geamul larg si l-am impins spre moarte, plutea alene. Parea sa aiba resentimente, eu nu am. Am invatat ca viata e prea scurta pentru regrete. Am inchis geamul, am pierdut contactul. Aer proaspat, foi goale, un nou rasarit, o noua zi de vara. Acelasi eu.