Tag Archives: regasire

Fără tine.

Posted on

Sunt 6 ani de atunci. Încă știu ce face în fiecare zi, fără ca el să mai știe ceva de mine. Dimineața îmi beau cafeaua odată cu el. Urmărim același post mizer de știri matinale, care uitasem că există când locuiam împreună. Urîm aceiași oameni…aproape pe toți. Îl urmăresc când scrie, vreau să mă mint că și el mă urmărește când gătesc, sau desenez. Aș vrea să știu că se uită la mine din pat, când stau la birou cu spatele la el, dar am uitat sentimentul. Mă mint că încă aș mai găsi pe cineva la fel ca el, dar mă mint degeaba. Nici măcar nu am puterea să caut. Recitesc ce a scris cât timp era cu mine și realizez că mă mint. E imposibil să mai găsesc pe cineva ca el. Până și Adele știe asta. Și mi-o spune în fiecare zi, e pe repeat în fiecare oră și doare atât de tare când ea cântă și el are jaluzelele trase. Simt că m-am transformat în restul de oameni, pe care nu îi puteam suporta când împărțeam patul cu el. Robot de societate, cu vise prea mari și fără  încrederea necesară să le urmez. E greu. Să-l văd în fiecare zi, în blocul de vizavi, să creadă că nu mai sunt prin viață lui și să nu știu ce gândește. Are toți pereții scriși. Încă mai ține tablourile de la mine agățate pe pereți. Nu a schimbat nimic la camera în care stăteam eu. Nici măcar nu a mai deschis-o de atunci. Nu a mai publicat nimic. Are material cât pentru trei cărți. Are potențial cât să-i facă pe marii scriitori să-l idolatrizeze. Nu vroiam să-l opresc din ce face mai bine, atunci când am plecat. Mă simt vinovată și l-aș vrea atât de tare înapoi. Doar că nu mai am curajul. Nu mai am puterea să-l liniștesc și nici să-l enervez.

-Sunt prietena ta cea mai bună și nu te-am auzit niciodată vorbind așa despre el. E greu să nu-l iubești și ți-o spun ca prietena ta, care îi citea doar cărțile și îl cunoștea doar atunci când venea la voi.

-M-aș fi certat cu tine acum, dacă aș ști că el e undeva pe dincolo și doarme, așteptându-mă. Dar e acolo! și arată către blocul de vizavi, la un apartament cu geamuri mari și cu jaluzelele trase. Sunt de două zile trase. De când a început să plouă. Nu au mai stat așa atâta timp, de când am plecat eu. Cred că scrie, dar nu știu ce se întâmplă cu el. Aș vrea atât de tare să mai fiu acolo. Să-l trezesc eu…nu alta în fiecare lună, cum obișnuiește să-l trezească acum. Îmi e dor de parfumul lui, să-l simt de fiecare dată când mă bag în pat lângă el. Îi caut buzele în fiecare seară, înainte să adorm. Le ating pe ale mele și îmi imaginez că degetele mele sunt buzele lui. În zilele ploioase, nu mă lăsa să cobor din pat. Unele femei nu sunt fericite. Ar trebui să-l întâlnească pe el. Dar mă rog să nu mai iubească vreodată pe alta. Sunt atât de egoistă și cât îi plăcea egoismul meu. Cât îmi plăceau dușurile cu el și îmi doream să bag cât mai des la mașina de spălat și să mă găsească făcând asta. Se termina cu sex pe mașina de spălat. Doamne, sunt atât de îndrăgostită de el. Și au trecut atâția ani…Parcă îl și văd cum ascultă „Still searching” și stă singur în pat. Mai iese uneori pe balcon. Are două căni de cafea mereu cu el. Una o așează într-un colț, iar din cealaltă bea. Mereu o uită pe aceea acolo. Am dormit atâtea nopți de vară, îmbrățișați, în balconul ăla. Și certurile cu ego-ul ăla al lui…ah, ce antrenante erau. Uși trântite, țipam, rădeam, plângeam și toate erau doar pentru că îl iubeam. Cât îmi lipsește. Cât regret…

-Va fi bine, mi-ar place să nu te mint acum, dar nu te vreau dezamăgită! Îți sună telefonul.

-E doar mesaj. Dar stai, să nu fie de la servici.

„Nu am mai băut o cafea bună de 6 ani. Știi unde sunt. Am să las ușa deschisă. Să tragi și jaluzelele când intri.”

O lacrimă fuge pe obrazul ei către toate amintirile lor. Visele, luminile, iubirea, paginile scrise, muzică, dragostea, toate sunt atât de aproape iarăși. El a știut mereu…

Anunțuri

Cer senin.

Posted on

Tind să cred că ti-am cerut atât de puţine încât am uitat cum să ofer. Vreau doar să văd în fiecare zi lumina aceea din ochii tăi, atunci când auzi numele meu pe alte buze. Să nu mă laşi să cad în cine ştie ce fel de nopţi, din care să nu mai am puterea să mă regăsesc. Măcar puţină lumină. Mulţumesc mamă, că ai aprins becu’ la mine-n cameră! Era cât pe ce să mă pierd, chiar în noaptea în care mă căutam. E greu să găseşti pe cineva iubit printre toate curvele astea, honey. Trebuie să plec, tată! Aşa trebuie să fie! Aveam rucsacul pregatit oricum. Mi-ai povestit demult că zilele alea negre vor veni. Omorai zilnic cam douăzeci, treizeci de speranţe, cu fiecare ţigară fumată. Au trecut zeci de ani de când faci asta şi încă zâmbeşti. Urăşti. Şi la fel de tare iubeşti. Sunt mândru de tine, se vede prin ochii mei. Cred că trebuie sa fie şi invers. “Dacă nu îţi este bine aici, pleci! Oricum murim de când ne naştem pe aici!” Nu îmi mai este bine aici. Aveam oricum şireturile legate, demult.

Şaptişpe’ milioane de oameni într-un singur oraş. Asta da iubire faţă de arhitectură. Clădiri, străzi întunecate și oameni. Unde e iubirea? Poate printre crăpăturile din asfalt sau prin birourile de la etajul 65. Facem dragoste în mașină când ajungem pe Route 66. Promit! Pe bancheta din spate. Printre bani.  Ți-am promis doar! Te las să alegi tu muzica. Oamenii se mănâncă între ei. Printre bani. Capitalism. Canibalism. Ți-am lăsat un semn pe umăr. Te-am mușcat aseară. Dormeai. Mureai.  Mă ustură buzele de la atâtea minciuni. Îmi e dor de tine, iubita! De cum erai cu 3 ani în urmă. Acum ești nimic. Îmi e silă!

Ai auzit?! Și Dumnezeii mai cad. Când încep să visez e în regulă să te temi. E în regulă să iubești. Ție când îți va fi frică, Doamne? Și eu mai mor. Din când în când. Când îmi e dor de ea. Dar mă trezesc în fiecare dimineață cu o cafea caldă, miros de pagini vechi și cu picioarele ei fine ce stau impunătoare peste mine cât timp citește, așteptând să mă trezesc. Sunt un norocos. Ironic nu? Uitasem ce e somnul. Am aflat iubirea când nu era momentul potrivit, am alungat-o în cele mai întunecate coclauri și capitole și acum…o redescopăr. Uneori e mai bine să revii asupra unor sentimente, dar pe oameni diferiți. Nu e ca și cum trăiesc ceva ce am mai trăit sau simt ceva ce am mai simțit, e diferit, e totul nou cu tine. Mă simt bine, fericit, vindecat. Cred că suntem proiectați să iubim și, paradoxal, iubirea e undeva între durere și orgasm. E o lumină ciudat de primitoare în ochii tăi reci, atunci când auzi numele meu. O văd în fiecare zi și mă găsesc mai mult în fiecare noapte, printre firele tale de păr și pictez trasee pe coloana ta. C1-C11-drumul înapoi, către noi. Iubirea miroase precum asfaltul newyorkez după o ploaie torențială de vară. Cred că ți-am cerut atât de multe încât mi-am adus aminte cât de greu este să oferi. Dar e trecut de miezul nopții, geamurile imense, aburite, sunt desenate cu degetul de tine și aburii ies din canalizări, în timp ce oameni cu glugi merg prin frig, pe strada noastră …hai să facem dragoste și să nu ne pese de ei!

 

California dream(22:00-23:00)

Posted on

Am strans foaia pe care am scris in pumn si am lasat-o sa cada in nisip. Trecutul meu l-am lasat ingropat. Precum clipa in care ai simtit dragostea ei, dar a fost prea tarziu si nisipul din clepsidra te-a facut sa uiti de tot ce inseamna ea. A ingropat tot in timp, fara sa te intrebe nimic. Doar a trecut totul peste tine, prin tine, si te-a lasat doar cu amintirile. Ca sa te trezesti si tu cu dureri in piept in mijlocul noptii atunci cand somnul tau este prea dulce. Ce mizerie de nedescris a lasat totul. Tot ce s-a intamplat m-a obosit enorm. Sunt nedormit de ore bune si am nevoie de un dus rece, care sa spele toate amintirile si gandurile cu tine.

Am ajuns la masina. Ma scutur de nisip si urc sa conduc catre casa. Genele se simt de parca ar cara plumb. Inchid ochii involuntar. Nu mai curg lacrimi. Am secat in mine. Am ucis zeci de vise, cu speranta ca voi avea oportunitatea sa cladesc altele. Imi e dor. Nu stiu exact de ce, dar e sentimentul asta si ma doare. Nu l-am simtit demult, desi sunt departe. Sa plang mai mult? Pentru ce?! Pentru cine? Nu aud motorul. Cheile sunt in contact, dar inca nu am pornit masina. Ma simt prea obosit. O sa privesc putin cerul. Incerc sa-mi revin. Ochii se inchid. Negru. Cine sunt? Cine am fost? Am iubit? O sa stiu cum sa te urasc? Incerc sa-mi misc mana. Ma simt paralizat. Am gustat din veninul tau. Sunt prezent, dar in acelasi timp absent si ma pot vedea chiar si pe mine. Ma simt peste multi, dar in acelasi timp sunt in cadere libera. Ar fi bine sa fii acolo sa ma prinzi. Sau lasa-ma sa cad, o sa ma ridic mai bine. Cred ca adorm, sau doar mor. Versuri si linii melodice se amesteca in capul meu. Sentimente ce tie, om de rand, iti vor face creierii praf si citate din filme si carti. „Lumea asta e plina doar de prosti ce s-au iubit!”…

Ma trezesc brusc. Am tresarit si m-am oprit cu burta exact in volan. Cred ca am atipit cateva minute. Se pare ca cine mi-a batut in geam nu e de acord cu somnul in masina. Mahmur cobor geamul si intreb:

-S-a intamplat ceva?! Incerc sa ma abtin sa nu tip la ea si sa nu ii arat cat de deranjat sunt ca am fost trezit din somn.

-Nu, doar ati scapat asta! Imi innapoiaza foaia pe care era scrisa scrisoarea mea.

Miroase frumos, parfumul imi aminteste de cineva, de un cadou facut demult, dar e imposibil. Vorbeste o engleza cu accent usor balcanic, seamana mult cu al meu.  Vocea ei imi reaminteste de asemenea de cineva, dar e imposibil totul, sunt eu mult prea visator.

-Va multumesc, dar nu era neaparata nevoie! Si ii zambesc. E intuneric, nu o pot vedea foarte bine, insa trasaturile fetei sunt dintre cele mai fine si gesturile ei…imi aduc aminte de acasa.

-Ar fi pacat sa se piarda o asemenea lucrare, dragule! Plus ca nu ti-ai pierdut talentul pe care il tot negi, oricarei persoane ti-ar spune. Probabil ea este o norocoasa. Cu siguranta mult mai norocoasa decat mine..

-Nu e adevarat… Nu poti fi chiar tu. E imposibil. Ai ramas acasa cand eu am plecat. Te-am lasat pe peronul aceleasi gari in care ne-am intalnit prima oara. Cu cat se indeparta trenul mai tare, cu atat simteam ca sunt mai pierdut si eram distrus cu gandul ca ma voi distanta de tine iarasi. Chiar voit. Te-am lasat in lacrimi, cu buzele reci si inghetate, tremurande. Ningea peste noi cand iti spuneam de ce trebuie sa plec si cat tin la tine, iar fulgii aia…spuneau povestea noastra si se topeau si ei cand ne simteau durerea. Si aproape tipai cand imi spuneai printre lacrimi, muscandu-ti buzele pentru a nu rabufni mai tare, ca nu pot pleca asa, ca nu trebuia sa se intample totul asa. Fiindca noi ne iubim si ca au fost deja multe sacrificii si cand am ajuns sa ne implinim din visele acelea chiar si cele marunte, aleg sa plec. Atunci ti-am sarutat fruntea si ti-am spus ca trebuie sa plec fiindca visez maret, nu ma pot limita la putin, nu as fi eu. Stii ca mereu am preferat numerele mari. Ti-am promis ca va fi bine pentru noi si ca va veni ziua in care vom sta aici impreuna, aici unde eu pot fi ceea ce vreau. Am plecat fiindca nu vroiam sa ramana doar la stadiul de povesti toate acele nopti in care iti scriam vise scumpe, eu trebuie sa traiesc ceea ce visez si ai inteles mereu asta. Mereu ai reusit sa ma intelegi…

-Da, de aia m-ai si uitat la fel ca pe oricare alta. Sa stii ca nici mie nu mi-a fost usor. Toate noptile alea care trebuia sa le reluam, doar ca la o distanta mult mai mare. Am zis ca am invins asta o data, nu e nevoie sa o mai fac inca o data. Toate noptile in care vorbeam pe internet. Tu in L.A, eu acasa. Dureau ca dracu si aveam o puternica senzatie ca traiesc doar un deja-vu continuu. Nu erau nopti, nu dormeam, ma gandeam la tine. Daca esti bine, cine iti face cafeaua, cum te descurci, cine te inspira. Apoi a fost problema cu tine, cu timpul foarte putin ce a ramas pentru tine, te-ai inchis in tine. 36 de zile. 36 de zile ca sa scrii un roman ce inca ti-l mai lauda prostii astia care habar nu au de sacrificii. 36 de zile blestemate in care nu am auzit nimic de tine si apoi un an in care amandoi am fost rezervati si ne vorbeam foarte rar. Am vrut sa te uit, dar cum sa poti face asta cand e vorba de tine?! Esti un arogant, sensibil, un fel de contradictie…si nu pot sa respir fara tine. Cum sa te uit cand chiar si mama a cumparat 5 exemplare din cartea ta: „In caz ca se pierde vreunul!” Oriunde ma duceam iti auzeam numele sau iti vedeam semnatura care inca mi se pare o porcarie. Nu te uita cu zambetul ala tamp si plin de satisfactie la mine. Stii ca inca rezist cu greu.  Ahh…

-Dar cum de esti aici? Nu vreau sa o spun, dar iar am dreptate. Ti-am spus atunci cand ne-am vazut ultima oara, ca orice s-ar intampla, daca noi doi va fi sa ramanem impreuna, oricum ar fi ne vom regasi.

-Am ajuns aici in decembrie. Cu aceleasi lacrimi in ochi cu care iti spuneam „la revedere”, de data asta cautandu-te, incercand sa-ti fac o surpriza. Stiind cat de mult ti-ar place sa fii in New York cu mine, iarna. Stii ca in perioada aia vorbeam rar, nu mi-ai spus nimic de vreun turneu pentru carte, data lansarii sau lucruri de genul. Stiind ca esti in New York, am venit in New York! Dar surpriza am avut-o eu. Tu nu erai acolo, la adresa pe care mi-ai dat-o. Mi s-a spus ca esti plecat sa-ti promovezi cartea si ca dureaza vreo 2 luni. Desteapta miscare din partea mea! Acasa nu era nimic interesant. Lumea se descurca acolo fara mine. Am cautat sa ma angajez aici. Te-am cautat in fiecare barbat ce-mi iesea in cale din tot New York-ul ala si nu te-am gasit, am obosit sa o mai fac. Pana cand am citit in New York Times, numele tau, titlul cartii si un „Stunning!” cat jumatate de pagina. Urasc sa te iubesc uneori. Esti atat de omniprezent, chiar si cand imi lipsesti enorm. Am inceput sa desenez iarasi…cred ca dorul de tine m-a facut sa o fac. Stii, cum spuneai chiar tu: „Arta provine mereu din suferinta”. Au fost apreciate desenele incat am reusit sa deschid un salon de graphic-art chiar in New York. Culmea, desenele ce imi plac cel mai mult sunt cele cu tine. Si inca ma mai semnez pe cele cu tine cu N.R, nu cu H.R, cum ar trebui. Si dupa 2 luni, te-ai gandit sa ma suni si sa-mi povestesti totul, despre tine, turneu, cum ai reusit, cum trebuie sa ma pregatesc sa vin, cum iti traiesti visul, cum te-ai mutat in Los Angeles, iar eu am tacut, nu ti-am spus nimic. Ti-am zis doar ca e bine pe acasa si ca eu sunt bine. Si uite-ma aici, venita sa te caut, cum am invins pentru a doua oara distanta dintre noi. Ca sa te gasesc acelasi om de care m-am indragostit si langa care daca stau cateva zile ma indragostesc iarasi, dar mai implinit. Sa citesc scrisori, scrise de tine pentru cine stie ce domnisoara de la Hollywood. Cacaturile alea, cum iti place sa le numesti, scrise de mana ta inca dor al dracului de tare si mereu au durut. Indiferent de ce vei spune tu.

-Ma simt atat de aiurea. Aproape te-am neglijat complet, pierdut fiind printre toate mirosurile astea fine ale succesului si printre toate sentimentele false ale celor de aici. Incat la prima umbra de sentiment de iubire ce imi amintea de tine, m-am hazardat sa cred tot ceea ce spun altii, uitand ca mi-ai demonstrat de atatea ori ca avandu-te pe tine nu mai am nevoie de altcineva. Vroiam sa te sun, sa-ti spun definitiv sa vii aici. Sa-ti povestesc cum visele se implinesc si cum am avut succes. Insa toata ziua asta…a fost data dracului rau de tot. Mi-am amintit de sentimentele pe care doar tu ma puteai sa ma faci sa le simt si m-am aruncat in bratele ei. Ti-am jurat credinta si iubire, inca le am pentru tine, dar trebuie sa rascolesti bine.

-Sunt dispusa sa te iert, dar va trebui sa lupti sa ma ai in continuare. Pentru ca tocmai vorbesti cu una dintre cele mai de succes art-director si cu o viziune foarte originala. Si nu spun eu asta, ci ziarele si blogurile carora nu le dai importanta. Sa stii ca toata treaba cu desenele de interior cum iti plac tie, au prins de minune pe aici.

-Ma bucur. Se pare ca am putea fi cuplul acela de care iti tot povesteam. Pe care il plictiseste si irita luminile blitz-urilor. Oricum…stai in L.A?

-Nu, am venit doar pentru o intalnire in legatura cu salonul din New York. Un contract. Si nu pot minti, cand am auzit L.A mi-am spus ca te voi gasi.

-Inteleg. Si acum ai ceva de facut?

-Da, sa te duc pe tine acasa deoarece nu pari in stare sa-ti conduci masina pana acasa. Sper ca asculti tot muzica buna…

Regasire(12:00-13:00)

Posted on

Apoi mi-ai cerut sa plec. Am simtit ca trebuie sa fac ceva, sa plang, sa zambesc ironic, sa te trantesc pe pat si sa te sarut, sa iti inchid cu putere usa, dar am clacat. Am preferat sa fiu pentru a nu stiu cata oara cineva care nu sunt. Cineva de care nu te-ai indragostit. Cineva care nu ma defineste. M-am uitat la tine indecis, te-am sarutat si am plecat. Fara usi trantite, fara convingeri, fara intoarceri inapoi… Gandindu-ma acum, am fost penibil si din perspectiva mea. A fost atat de aiurea sarutul ala, eu uitandu-ma peste tine, tu prin mine. Nu ar merita sa fie ultimul, totusi e vorba de noi. Putem straluci oricand vrem.

Mi-am luat cheile de la masina, geaca, si am iesit pe usa. Am auzit de jos cum ai inchis usa abia foarte tarziu. Am iesit din lumea ta pana data viitoare, pe care nu am stabilit-o inca. Nu e nimic, o vom face din priviri. Sper doar sa nu ma pierd intre timp pe drumul construit de tine, pe care mergi atat de sigura. Am urcat in masina si am apasat aceeasi acceleratie din visul de aseara, cea pe care nu o puteam controla si care m-a dus spre moarte. Nu e ironic cum totul capata sens, doar ca aici e metaforic? De cateva minute, de cand nu mai sunt sigur ca te am langa mine, sunt mai singur. Ma simt putin ametit si pierdut in lumea pe care mi-am desenat-o, lume ce-mi foloseste drept teren de joaca. Nesigur, ma indrept spre casa. Ma simt impartit. Oricum tine bucatile din mine prin buzunare, pe acolo. O sa vin dupa ele!

Cred ca am stiut cum sa imi incep calatoria catre tine, chiar am facut-o bine, dar pe drum m-am ratacit. M-am atasat mult prea repede, imprevizibil de tare si m-am transformat in ceva ce nu sunt. Vroiam sa fiu mai altfel pentru tine, mai usor de modelat. Mi-am uitat calitatile si am crezut ca vrei altele. M-am inselat grav! Platesc scump! Doare ca dracu fiecare gand, sper sa te gandesti mai putin(nu, nu sper asta, doar nu vreau sa te doara, oricum nu cred ca te-ar afecta. Da, iar trag concluzii proaste). Am nevoie sa ma regasesc. Am nevoie sa ma recitesc si sa-mi amintesc cine sunt. Mi-a trebuit o palma dura sa ma trezesc. Privind prin ochii mei de acum, nu stiu de ce am incercat sa fiu atat de soft. Am fost prost! Spune-mi ca totul va fi bine!

Au trecut cateva minute. Imi e dor de tine (mandria mea cea veche, redobandita acum, imi spune ca nu trebuia sa zic asta, dar cu explicatia asta in paranteza e mai ok). Simt ca nu ma mai poate asculta nimeni, sunt doar eu. Oare cat va dura asta?

Sper sa-mi fi eliberat aia apartamentul. Nu vreau sa vad bagaje. Nu mai vreau farame din trecut. Am niste pereti carora am uitat sa le vorbesc si o cafea buna care asteapta sa o pun in valoare. Am si niste oameni carora le datorez niste fiori. Puteti lua de la mine, sunt prea multi acum! E al dracu’ de greu acum! Sper sa se loveasca dur de realitate, ca de asfalt, toti regizorii americani de filme de dragoste.

Am ajuns. Am aruncat cheile pe masuta din sufragerie si m-am trantit in pat. Asa cum o faceai si tu, langa mine. Tavanul imi spune buna ziua. E pustiu si intuneric aici. Am lasat niste sentimente prin sertarele si asternuturile tale. Pune-le in valoare! Te vreau enorm aici, langa mine. Sper sa te vad curand. O sa te astept prin gari, pe aleei pustii si o sa te ascund prin cuvintele mele. Totul suspina, e nevoie de tine cat mai repede, sa-mi iei cu asalt apartamentul. Sa incepi cu prostii din alea tipic feminine, ca trebuie sa schimbam mobila si tapetul din dormitor si ca frigiderul ala e prea mare. Sunt nedormit de o noapte si se pare ca o sa mentin sus numaratoarea, cu gratie chiar. Privind din alte perspective, imposibile pana mai devreme(defapt erau chiar foarte usor de atins, era nevoie doar sa gandesc la rece) realizez ca invat sa te citesc. Asa cum am invatat mai greu sa-l inteleg si pe Kafka, dar l-am inteles mai bine decat o fac multi. Iti tineam copertile prea des inchise, te citeam invers, uitasem cum sa ma pierd printre randuri. Incep sa ma regasesc…Acelasi baiat pe care-l sarutai salbatic si nu vroiai sa-l pierzi. Ce departe parea totul in ultimul timp.

E nevoie de timp, te inteleg. Il urasc enorm! O sa-i sparg fata si acele intr-o zi. E posibil sa castige el, pentru a nu stiu cata oara. Imi e frica! Dar am demonstrat ca si timpul mai pierde. Oricum, fa-ti curaj si vezi ce dracu e cu mine. Deschide-ma!

Mos Def-The Panties