Tag Archives: saga 24 ore

„Si daca intr-o zi te vei citi, sa stii ca-i mana mea”(13:00-14:00)

Posted on

E monoton aici si intuneric si ma simt pierdut. Aseara credeam ca apartamentul imi va radia de fericire cand se va umple cu o persoana noua, gata sa-i acorde atentie. Azi imi dau seama ca m-am inselat, sunt ca si pana acum, doar eu si el. Ca-n vremurile bune, baiete! Cred ca asa vom fi mai mereu. Ma cunosti, m-ai ascultat de atatea ori, stii ca-mi fac vise odata cu primul sentiment aparte ce imi iese in cale si ma pierd pe plaje insorite si prin orase mari cu prima fata care-mi acorda timp si ma lasa sa ma indragostesc. M-am ridicat si m-am dus sa deschid geamurile si jaluzelele. Am nevoie de mult soare pe strada mea. Imi lipsesc cateva voci si mai ales a ta, dar am un sentiment ca e prea tarziu pentru noi si ca pentru tine am fost doar o aventura, in timp ce pentru mine pareai una dintre cele mai importante expeditii. Ca acelea cu caravane prin Sahara, cu plimbari in balon, curse lungi cu trenuri de mare viteza prin Japonia, cu rute speciale, cu nopti new-yorkeze, plimbari prin parcuri imense si pe strazi inguste, neluminate. Tururi prin Europa si incheiem prin a ne refugia pe o insula in Caraibe cu tequila si ape limpezi, turcoaz.

M-am trantit in canapea si gandul imi zboara tot catre tine. Nu ma mai intreb daca se intalneste cu al tau, fiindca sunt sigur ca al tau nici macar nu a plecat catre mine. Am un gol imens in stomac la fiecare imagine cu tine proiectata in mintea mea. Tresar cand iti aud numele…Aveam atatea planuri pentru noi! Acum mai am doar nopti nedormite si ore care nu mi le va da nimeni inapoi. Simt ca drumul asta incalcit, inceput pe o plaja si terminat la mine in apartament, ce a durat cateva ore, are doar un singur capat.

Am pus mana pe telefon sa te sun, am apasat apelare, am pus telefonul la ureche, dar am inchis. Nu cred ca e bine. In plus, ce iti pasa tie? Acum doua ore mi-ai cerut sa plec…o lacrima cade grea pe obrazul meu. E o durere pe care nu o sa o cunosti niciodata!

Ti-am sarutat fruntea de atatea ori, te-am strans la pieptul meu si ti-am spus ca aici esti in siguranta. Mi-ai zambit si m-ai sarutat apasat. Mi-ai muscat buzele si te uitai la mine muscandu-ti la randul tau proprii-le buze. Mi-ai strans mana si te-ai pierdut in ochii mei intunecati. Ai fost salbatica, apoi te-ai imblanzit…ai fost tu…apoi te-am pierdut. M-ai iubit, apoi ai uitat sa o mai faci, sau poate doar ai mintit. Ti-am gustat amarul pielii si ti-am dat fiori. Am reusit sa-ti tin lumea in palma si nici macar nu ne intalnisem. Acum toate astea capata sens doar in cuvintele mele. Apasa clapa aia de pian si zgarie corzile de vioara, atunci cand iti vorbesc asa! Am sentimentul ca totul a fost un film de scurt-metraj, cu un decor de Mai bine ales si cu un regizor cu o viziune aparte. Am strans din pleoape si apoi am privit in gol spre cer. Incerc sa te inteleg, dar m-am pierdut pe drum.

Am luat laptopul in brate si am inceput sa scriu. Cuvinte pentru tine, despre tine, cu mine, fara tine, despre ei, bilete, scrisori, episoade…cum ar fi totul fara mine? Vei realiza vreodata asta? Am strans tot, de peste tot, si anii i-am transformat in file si sentimentele in cuvinte si suspinele in puncte de suspensie. Am transformat totul in mine, atunci cand ma expun pe foi si am inchis totul intr-o carte. Probabil o vei citi intr-o zi, pe plaja, cand vei fi pe cale sa-mi uiti numele! Probabil te vei regasi, destul de mult. E ironic cum toata iubirea mea pentru tine poate  sa incapa intr-un singur folder! Nu?!

Anunțuri

Constiinta(04:00-05:00)

Posted on

M-am trezit atunci cand a luat din plin o groapa, m-am uitat speriat la drum si apoi la ea. Avea o expresie gen “Oops”. Am concluzionat ironic: “Femeile la volan..”. Mai tin minte doar ca s-a uitat urat la mine si a spus: „Ti-as trage un pumn…” , in timp ce isi musca buzele potolindu-si frustrarile. Am ras si m-am asezat iarasi cat mai comfortabil in scaun. Stiu ca se auzea o muzica buna oricum, cunoscuta. Era unul dintre playlisturile mele preferate. Mai tarziu mi-a spus ca iubeste muzica ce o ascult si ca imi pot imparti deja gusturile la doi, ca: „Noi doi sigur am fost impreuna si intr-o alta lume”. „Noi doi…” i-am repetat, lasandu-i fraza sa cada intr-o prapastie care nu stiu inca unde duce.

Am adormit, sunt sigur! Nu am mai simtit viteza, parfumul ei, muzica sau vreo alta groapa, am uitat de lume aproape complet. Constiinta mea flirteaza cu mine si mereu reuseste sa ma convinga sa fac la fel ca ea. Am intrebari ce-mi joaca prin cap fara sa le gasesc raspunsul, am idei care trebuie sa le trec pe foi, dar nu ma lasa sa ma trezesc si le pierd pana dimineata. Ahh, mereu ai fost cea mai buna ispita si in acelasi timp cea mai proasta si falsa iubire. Te urasc atat de tare incat as vrea sa te mutilez pentru toate noptile in care nu m-ai lasat sa fac nimic productiv, nici sa dorm profund nu puteam, nici sa-mi amplific sentimentele nu ma lasai. Iar am un moment de egoism in care dorm si vorbesc doar cu tine, doar eu cu tine…Luam o cina romantica, care probabil se va termina cu o noapte de dragoste, care va dispare maine in zori si voi constientiza ca totul a fost in capul meu. Eu inca mai visez pe randuri goale si uit sa mai traiesc. Si asa a fost mereu, acum simt ca am o scapare si incerci sa ma iei de langa ea…totusi nu-mi pot dezlipi genele. Imi trebuie putin ajutor…de asta am avut nevoie mereu, sa fiu impartit la doi!

-Dani, trezeste-te! Am ajuns!

Ce bine ca ne intelegem si atunci cand nu ne vorbim!

-La mine? Deja?!

-Nu la tine. Nu stiu unde stai, te cunosc de cateva ore! Hai coboara, ti-am luat eu geaca, portofelul si cheile sunt tot la mine.

Bine ca nu suntem la mine, apartamentul cred ca e plin de bagaje si de truse de machiaj stranse si toale si toate chestiile astea. O parte din mine tocmai pleaca, facand loc la alta. Uneori ca sa poti avea ce meriti trebuie sa lasi ceea ce ai deoparte! Dar nici macar nu am zis asta cu voce tare, tu nu trebuie sa stii neaparat. Si asa pana maine cred ca apartamentul va fi ca si inainte…doar pentru mine. Pereti ce ma asculta si tablouri ce-mi vorbesc…La fel ca inainte…

Scrum(02:00-03:00)

Posted on

-Hai sa uitam de tot pentru o clipa. Cat timp un val din larg se izbeste de tarm, cat timp imi voi sapa propria groapa in care imi vor putrezi cuvintele, cat timp nisipul cu care te joci ti se va scurge printre degete, cat timp rujul tau va inceta sa-si mai lase amprenta pe filtrele tigarilor(precum o marca inregistrata: cu ocazia acestei tigari s-au stins si alte cateva sute de regrete si ore pierdute cu toti ratatii). Hai sa ne pierdem prin clipe simple, momente ce vor lasa santuri adanci prin inimile noastre, probabil strazi goale, fara numere, fara destinatie, fara oameni, strazi pustii, strazi pe care sunt blestemat sa te caut sau voi fi fericit ca nu te voi gasi.

Si-a intors capul catre mine si m-a privit fix in ochi pentru prima oara. In capul meu se da concert pe zeci de voci: ma pierd, ma pierd…sunt pierdut. Naiv, timid si prost, caracterizarea perfecta pe moment(stiti testele alea cand ni se spunea sa ne spunem 3 defecte si 3 calitati, mereu terminam ultimul, la calitati era mai greu). A dat drumul la nisipul ce-l tinea in pumn, lasandu-l sa se descompuna in adierea vantului de mai si mi-a zambit. Ii simteam deja mainile cum ma cuprind in brate si buzele cum se odihnesc pe obrajii mei. Da, sunt mai fantezist. Si-a muscat buzele, a cautat comfortul necesar pe chipul meu si a spus:

-Ok, uitam de trecut! Esti doar tu cu mine, pe o plaja pustie, intr-o seara de mai, esti ranit, eu inca mai vad in oglinda cicatricele mele, noi suntem prezent. Eu si tu tocmai devine trecut. E timpul nostru acum! Hai sa ne rupem cateva clipe de realitatea pe care o traim cu totii, ne vom creea universul nostru. Stii, tare as vrea sa profit de tine! Sper ca nu o vei lua gresit, e un altfel de profit.

Zambesc, suntem pe aceeasi unda si asta e perfect.

-Nu stiu numele tau, nu stiu cine esti, dar tot ce stiu este ca am sentimentul ca ma ascult atunci cand te ascult si simt ca tu completezi perfect fiecare gol din mine. Esti puzzle-ul pierdut si regasit, sau doar gasit. Ma simt eu, atunci cand vorbesc cu tine si asta e cel mai important, ca de multe ori trebuie sa fiu altcineva. Parca te cunosc de mult timp, desi nu te-am mai intalnit. Am sentimentul ca am scris despre tine si tu erai la modul fictiv, doar in creierul meu, tu-ul ideal.

-Huh, esti prostut!

Ridic privirea in sus si zambesc. Sunt uimit si fericit. Doar cineva ca tine putea sa spuna asta. Ai continuat spunand:

-Vezi tu, numele meu este doar o eticheta. Le urasc. Suntem singuri aici, prinsi intre visele fiecaruia dintre noi, captivi privim printre bare de otel faurite din iluzii. E trist, stiu! Dar esti cu mine, devine un vis frumos. Simt ca m-am trezit dintr-un cosmar si am privit speriata pentru cateva minute tavanul alb. Genele mele s-au lasat iarasi prada somnului si un vis frumos mi-a luminat zorii zilei. Nu simt nevoia sa contorizez timpul, sa numar secundele sau sa ma gandesc la intrebari existentiale si alte cacaturi, atunci cand sunt cu tine. E multa liniste in mine acum. Nu am nevoie sa incerci sa-ti cozmetizezi cuvintele pentru mine, realizez ca sunt si in mintea ta…tot ceea ce scrii si stiu ca eu hoinaresc pe acolo cu zambetul pe buze. E ca la shopping. Nu am nevoie sa-mi spui cuvintele tale, nu e nevoie sa le rostesti. Le simt pe buzele tale si le pot gusta oricand vreau, sau asa-mi place sa cred. Toate astea nu ma impresioneaza, doar ma sensibilizeaza deoarece vin de la tine, pentru mine, prin mine…Uite, eu nu sunt ca toate si stiu ca nici ca tine nu sunt multi, avem extremele, dar epicentrul nostru e acelasi, avem acelasi punct comun, suntem noi. Ma pierd de multe ori prin tine, am nevoie de cate un super-erou de fiecare data cand incerc sa ghicesc ce gandesti. Cad mereu si cad de sus! Este ironic, dar tot tu ma salvezi in situatiile astea.
Isi aprinde alta tigare, se lasa pe spate pe nisipul usor rece si zambeste in timp ce expira fumul innecacios in aerul curat din noapte. Ma cucereste usor si simte asta, ii vad zambetul satisfacut ce nu se desprinde de pe buzele ei. Buzele ei…

Ultimul drum. Noua calatorie(01:00-02:00)

Posted on

Ma resemnez. Probabil o sa umplu golurile din mine cu nopti albe, cu idei noi, cu noi idealuri, alte vise, putina cafea, doua lacrimi, o scoica prin care voi auzi marea, camera mea, vara ce vine, bunele dispozitii, proastele incercari, esecuri, pasta de pix si foi mazgalite, ganduri ce nu-mi dau pace, un strat de praf ce sta pe cuvintele mele, muzica buna. Stai linistita, eu ma descurc. Sarcasm nepotrivit. Oricum, viata mea e prea pretioasa ca sa am timp de regrete. Privesc in jos…sper sa fiu monstrul de sub patul cuiva care merita sa-mi asculte povestile. Sau poate voi primi un rang mai mare…prin inima ei. Poate voi tine chiar eu cheile de la apartament. Am nevoie de ajutor, nu pot vindeca singur cicatricele astea.

Ridic ochii spre cer. Ma pierd in infinit si constientizez asta tarziu. Strang tare din pleoape. Am un sentiment, cum ca totul asa trebuie sa se intample.

-Nu e nimic mai interesant acolo, decat dorintele noastre ce se transforma in stele. Tocmai au cazut doua, cred ca sunt parte din trecutul nostru. Se cam inneaca in mare si nu pari sa vrei sa le salvezi, cred ca-si merita soarta. Nu te cunosc, doar fac conversatie!

Nu stiu cat tine de prima impresie, dar stiu ca vocea ei am simtit-o in atrii si ventricule, direct. Imi musc buzele si strang pumnii, sper sa nu fie un vis. E diferit, cum se simte, cum se aude, prezenta ei e diferita. E totul altfel, e ceva nou. Inexplicabil. Cred ca ne-am ciocnit polii. Are un accent diferit, dar parca-mi suna cunoscut, dar sigur nu l-am intalnit vreodata. M-am intors putin si am vazut-o. Statea in fund, pe nisip si tragea cu scarba dintr-o tigare ce-si dadea ultima suflare pe buzele ei. Un bun mod de a muri. Aspiratia mea la noutate si inovatie tocmai isi largeste orizonturile, ai aparut la timpul perfect in drumul meu.

-Buna…scuze, nu te-am observat! Fumezi?

-Doar in vacante si la petreceri. Nu cred ca aveai cum sa ma vezi, eram putin mai departe, destul de departe incat sa ma pierd in gandurile mele dar sa le ascult si pe ale tale insa se pare ca m-am pierdut  prin ale tale. Am o impresie idioata, ca nu te cunosc de acum, dar stiu sigur ca nu am mai vorbit niciodata, nici nu cred ca te-am vazut vreodata. In fine, avem tot timpul din lume, nu? Zambeste si trage ultimul fum dupa care arunca chistocul. Uite, iarta-ma, am auzit multe lucruri din care ai vorbit singur aici, doar valurile au reusit sa mai imi intrerupa linia melodica. Glumesc, nu e nici o linie melodica, vorbesti putin cam ciudat! Ar fi urat ca acum cand avem cateva minute ale noastre sa vorbim despre trecut si sa-ti readuci aminte de toate rahaturile. Apropo, din cate am auzit de la tine, o cam dispretuiesc pe fosta ta prietena. Si esti putin cam prost, ca te-am asteptat atata timp si ai aparut tocmai acum…ti-ai pierdut timpul asa de pretios pentru tine cu tot felul de iluzii de iubire. Aseaza-te langa mine! De obicei nu sunt asa indrazneata, dar tu imi inspiri puterea sa fiu ceea ce vreau cu adevarat.

Si-a dat ochelarii jos de la ochi si i-a asezat langa ea. Ochii ei mari, nu cred ca ii voi putea uita vreodata. M-as putea pierde prin ei in asa fel incat doar ea sa ma gaseasca, as fi un naufragiat pe o insula tropicala pustie sau un strain prin New York. Nu ma lasa sa visez langa tine, ma voi atasa prea tare…dar nu ma pot abtine. Sunt prea curios si tu esti urmatoarea mea descoperire la care am lucrat ani intregi, starea mea de bine, linistea si fericirea. Bestseller-ul ce-mi va asigura cariera! Lasa-ma sa-mi incep cartea…