Tag Archives: viitor

E pentru tine.

Posted on

Au trecut șapte luni de când am adormit prima oară în brațele tale. Ți-am gustat amarul pielii în fiecare seară. Porii îmbibați de parfum scump, parfum ce miroase puternic a acasă. Vârful limbii mele ce atinge lobul urechii tale cu bijuterii, te face să chicotești și să respiri greoi. Mi-am tatuat greșelile pe spate, să le poți vedea în fiecare zi. Să știi cine sunt!  Nu mă mândresc, dar devin un om mai bun atunci când buzele tale se plimbă haotic peste tot ceea ce mă definește. M-am ascuns de toți. Îmi e frică de oameni, ce-i drept. Pentru toți sunt un nume, pentru tine sunt eu. Aș putea să cad. Sunt atâtea gropi pe drumul ăsta. De fapt îmi este frică de eșec, dar de când ne cunoaștem, simt că dacă aș cădea, în următoarea secundă  te-aș vedea cum ai merge în viteză pe lângă căruciorul ce mă duce la reanimare și cum îmi vei șterge petele de sânge cu lacrimile tale. Cred că în brațele tale îmi este mai bine, decât în apartamentul ăla din New York. Iubesc gustul buzelor tale din fiecare dimineață. Sunetul vocii tale a devenit melodia preferată și modul în care zâmbești, le faci pe toate să nu mai existe.

Dar uneori sunt ploi. Și acum stă să ningă peste mine, iar fulgii grei cad pe pielea caldă ce emană iubire și topește carnea precum acidul. Îmi topește iubirea și te văd în brațele mele tot mai greu. Îmi e dor și încep să te aștept prin gări goale, gări ce au văzut clipe sincere de iubire. Încep să mă pierd și îmi e teamă fără tine. Am fost un prost când am crezut că iubesc înainte să te cunosc. Aș vrea să te țin în brațele mele timp de câteva vieți. Și vreau să împărțim lucruri și paturi și camere și să etichetăm oamenii ce trec pe stradă, în diminețile în care bem cafeaua pe balcon. Vreau să adormi goală peste mine și să-mi porți numele. Abia aștept să te văd iscălindu-te. Îți dau visele mele și tot ceea ce simt, împreună putem împlini multe. Nu știu dacă va mai ține mult treaba cu scrisul. Poate mă pierd, poate devin sec și cliseic. Poate nu voi mai ști să scriu, dar o să mă urăsc dacă în clipa aceea nu-mi șoptești la ureche să o fac până-mi iese. Nu știu dacă voi avea tot ce vreau, dar aș vrea să-ți ofer tot ce pot și nu știu dacă te mai fascinez, dar aș vrea să nu pleci vreodată. Și chiar dacă aș pierde tot, măcar lasă-mă să-ți aud vocea în fiecare seară strigându-mă pe nume. Lasă-mă să plâng pe burta ta goală și peste ceva ani să-l ascult cum dă din piciorușe. Chiar dacă sufăr de insomnie, lasă-mă să adorm lângă tine câteva vieți. Măcar aș fi fericit.

Și în caz că te îndoiești, e doar despre tine. Nu pot să scriu mai mult, fiindcă ceea ce simt nu pot nici măcar eu să transpun în cuvinte. Iubirea adevarata nu poate fi scrisă. Te iubesc!

Reclame

Februarie cinci.

Posted on

Cinci februarie. Două fără un sfert noaptea. E ger și ceață. A nins noaptea trecută. Acum a rămas doar frigul predominant, poate și frica. Încerc să fug de ceva ce nu cunosc. De ceva ce nici măcar nu pot pronunța. Unde-mi sunt cuvintele?! Care e realitatea? Ce e viața, mamă?! Acum am de ales și știi că mereu mi-a fost frică de alegeri. Se merită să vin acolo? În brațele voastre, în iubirea voastră și în ura celorlalți? Și ce sunt privirile alea reci, ale oamenilor ce merg la ora asta pe stradă? Dac-ai ști cât îmi va fi de scârbă de ei. Sunt curios ce e mai departe. Sunt curios de viață, dar…sunt curios și de moarte. Ce să fac?! Încep să dau din picioare sau aștept să mă sufoc? Vreau un răspuns să mă ajute, va rog! Nici acum nu poți găsi așa ceva. Unele lucruri chiar nu se pot schimba. Nu?!  Știu că va e dor. Că mă așteptați de nouă luni. O să cunosti sentimentul peste câțiva ani. Doare tare. E o linie subțire aici. E viață și moarte. Habar nu am ce înseamnă astea. O să știi peste doi ani. Habar nu am ce e mai bine să aleg. E lumină într-o parte și întuneric în cealaltă. Am întins mâna spre întuneric. E frig. Dincolo, e cald. Ați uitat să-mi spuneți că uneori și acolo unde e cald, vor fi zile când va fi al naibii de frig. În 9 luni am auzit că vorbeați despre iubire, vise, împliniri, țeluri, viitor. Ce sunt toate astea? Le voi avea? Le voi înțelege? Cu greu. Începe să-mi fie greu să respir. Mă apasă tare. Mă innec cu sânge. Simt că nu am aer. Ceva se încolăcește de gâtul meu. Ce aleg?!! Dau din picioare. Mă sufoc! Ce este asta din jurul gâtului meu? Mă omoară! Cordon ombilical. În câțiva ani se va numi sfoară. Moarte. Viață. Presiune. Vei afla în viitor că vei alege mai bine sub influența ei. Vreau să ies de aici. Dau din picioare. Văd lumină. Văd zâmbete. Văd lacrimi. Ce sunt toate astea?! Se numesc momente și nu prea poți să le uiți. Ce e atmosfera asta? Așa de bine e aici? E fericire. Încearcă să nu te aștepți să o vezi prea des. Va fi mai bine pentru noi. Mă ustură ochii. Lumina bate prea puternic și nu sunt obișnuit. E un geam în dreapta mea. E aburit și scrie un nume pe el. Așa se întâmplă când atmosferă din încăpere este în contrast cu cea de afară. Aici e căldură și iubire. Afară e frig și răutate. Acela e numele meu. Oamenii îndrăgostiți scriu pe geamuri aburite. E o artă. O vei cunoaște când vei ajunge în gară și va trebui să-ți iei rămas bun. Crede-mă, o vei cunoaște foarte bine. Așa vei deveni eu, vei prefera visele mari, chiar dacă acelea dor până le atingi. Nu-ți va placea mediocritatea. Mă cunosc mai bine acum. O să crești greu, dar frumos. Vei afla! Vor trece ani și vei deveni eu, cel care te lămurește, nou-nascutule. O să fie un drum lung, ce va lăsa cicatrici. Dar vom ajunge la persoanele care vor ști să le închidă. Nu vor dispărea. Așa e viața! Acum ai ales. Simt ceva care mă înțeapă pe obraz. E barba tatei. Îți va plăcea. Și miroase ceva bine. E altfel, e special. E mama și mereu va mirosi așa. A „acasa”. Sunt curios (deja?!) ce este dincolo de geamurile aburite. E o lumină specifică iernii. Care apare doar când este zăpadă și cerul senin. Ce e dincolo se numește lume și e plina de animale, numite oameni. Unii au evoluat, alţii sunt tot animale, dar arată la fel ca ceilalţi. Sper să reuşim să ne ferim de ei. Foarte puțini oameni îți vor vrea binele, majoritatea sunt in camera asta, iar și mai puțini te vor ajuta. Acolo, undeva, e un cuplu. Doi îndrăgostiți, care au geamurile apartamentului lor aburite. La fel ca și geamurile din salonul în care te-ai nascut. Iar pe geam, au rămas urmele palmelor ei, încă de când atingea orgasmul. Așa te-ai creat și tu…adică eu.

Cinci februarie. Au trecut 23 de ani. Două noaptea. E frig afară, dar nu se simte și aici, deoarece e prima aniversare petrecută în apartamentul nostru și aici, lângă tine, e cald și mă simt mai împlinit ca oricând. Simt că totul a meritat. Simt că nu a durut în zadar și că răbdarea noastră s-a fructificat puternic. S-a transformat în visul nostru și visul nostru se bucură de un succes imens. Și acum e mai real ca oricând. Îți simt pielea caldă în fiecare noapte și îți simt buzele reci, cu gust de cafea dulce, în fiecare dimineață. Vocea ta care-mi spune „Neata!” mă face să am o zi mai bună. Am venit în dormitor să mă culc, dar am observat că nu ești în pat și că pe geamurile noastre mari scrie: „La mulți ani! Te iubesc, că o nebună!” Am început să zâmbesc și mi-am trecut mâna prin păr. M-am așezat pe marginea patului și așteptam să apari. Am auzit din sufragerie vocea ta, strigându-mă:

-Sper că-ți place surpriza de pe geamuri. Este în numele clipelor când îmi scriai pe geamurile aburite din tren.

 -Da, nu mă așteptam. Ți-am mai spus că te pricepi! Am mințit. Ești una dintre persoanele foarte imprevizibile, dar te cunosc și luasem în calcul o surpriză de genul. E doar instinctiv. Dar te iubesc enorm.

Normal. Ai spus asta încet, încât să nu aud. Apoi ai deschis ușa de la dormitor și ai intrat cu un tort mare în brațe și cu o sticlă de șampanie. Am venit să te ajut, dar m-am oprit puțin să-ți admir lenjeria neagră. Am deschis sticla de șampanie și am turnat în pahare. M-ai luat în brațe și ai început să mă săruți. Ne-am mâzgălit cu frișcă și tot noi ne-am curățat. După care ai vrut să te asigur că voi găsi în tort cadoul. Un set de chei. Ai râs și ți-ai mușcat buzele, după care m-ai tras lângă geam și ținându-mă de mână ai îndreptat degetul către o mașină din stradă. Unghia ta a lovit geamul și a produs acel zgomot care îmi face pielea de găină.

 -Ți-am spus de atâtea ori că va veni vremea când te vei uita în spate și vei vedea că toți ceilalți sunt ridicoli. Dar îți place așa tare să te desconsideri. Acum hai în pat! Mâine avem treabă. Lasă să ningă peste noul tău cadou.

Am dat drumul la muzică. The Weeknd. În seara asta stai deasupra. Acum urmele palmelor tale rămân pe geamuri.

 Ai știut să alegi se pare!

Soapte in August.

Posted on

„Am mai pierdut o vara sperand”

Valuri mi-au ingropat talpile in nisip si au luat odata cu ele regretele mele. Le-au dus in larg si le-au inecat cu usurinta, fara pic de sentimente. Au disparut ranile provocate de lamele ascunse cu grija pe sub chipuri frumoase de femei. Lame ascutite si otravite cu iubire. Cate palme mi-au trebuit sa ma trezesc…

Mi-am vazut viitorul. Tu cu mine imbratisati, emanand doar fericire. Plimbandu-ne pe malul marii. Ignorand timpul, depasindu-ne conditiile si extinzandu-ne orizonturile. Niciodata nu m-am multumit cu putin. Tu erai langa mine in permanenta si eu zambeam incontinuu. Eram fericit. Imi purtai numele si erai mamica baietelului nostru. Si el era cel mai fericit copil atunci cand invata cum sa iubeasca marea. Vedeam in ochii lui bucuria atunci cand valuri se loveau de el si ne privea cu ochii lui mari si negri, zambindu-ne din sufletul sau pitic.

„Iti seamana mult!” imi spuneai, iar buzele tale se lipeau de gatul meu.Buzele tale ce obisnuiau sa fie nonsalante pana m-ai intalnit pe mine. Iti simteam unghiile cum se infigeau in pielea mea si lasau semne. Unghii ce erau sub influenta unei mandrii crescande din clipa in clipa.Te simteam cum ma iubesti si jur ca era cel mai frumos sentiment intalnit de mine, atunci cand este reciproc.

Te tin de mana si imi privesc viitorul. Astrele imi spun ca sunt un visator, tu imi reprosezi ca sunt un aerian, dupa care ma alinti folosind acelasi defect ce il transformi in calitate. Valuri se sparg brusc cand te ating, topite de eleganta gleznelor tale. Si valuri au trecut peste noi si vor mai trece, dar atunci cand simt ca ma inec esti mereu acolo. Insula pe care naufragiez de fiecare data. Insula care ma formeaza ca om…si animal.

Au trecut multe: prietenii, iubiri de-o vara, gelozii, nopti nedormite, crize de singuratate provocate de distanta dintre noi…dar am reusit sa trecem amandoi peste. Ne-am certat, iar atunci cand ne-am impacat ne-am metamorfozat intr-un imperfect, ce il simtim atat de perfect. Si totul se rezuma doar la ce simtim noi doi, nu la ce simt altii. Ma strangi in brate cu toata puterea ta si briza marii iti aranjeaza firele de par intr-o coafura perfecta. Naturala. Si imi spui ca ti-ar place sa avem copii candva. Doar ce mi-am imaginat asta, baby! Cu lacrimi in ochi imi spui: „Sa nu indraznesti sa pleci vreodata, Dan! Si asa, cu toate astea mult timp niste kilometri m-au facut sa nu dorm nopti bune. Acum cand esti iubit si iubesti si ai tot ce iti doreai candva, sa nu te mai lasi condus de micile tale nesigurante ireale, ce iau nastere in tine doar pe timp de noapte! Sa nu pleci nicarieri, Dan!” Stiu deja, cand e ceva serios sau esti suparata Dani dispare, exista doar Dan. Stiu atatea despre tine, chiar si fara sa mi le spui. Te linistesc sarutandu-ti fruntea fina si iti soptesc: „Nu am unde sa plec. Casa mea esti tu! In ochii tai vad tot ce e mai important intr-un rasarit de soare si tot ceea ce este bun in mine se reflecta prin tine.”

Acum deasupra mea este un cer senin plin de stele si sunt pierdut innotand printre ele. Ma simt atat de mic. Ganduri fug grabite catre tine, stabilind noi recorduri. Pot auzi valurile cum se sparg de tarm. Lipsesti de aici!

X (23:00-00:00)

Posted on

Cand incepi sa visezi, incepi sa alegi. Vrei mai mult, te vei trezi mai repede. Te multumesti cu ce ai, ramai mediocru si te vei trezi spre dimineata. Sau ti se va face sete si vei fi ghinionist.  Mi-a fost teama sa risc. Am vrut sa nu pierd si am ales sa visez mai mult, poate asa am mai mult timp. Mi-am dat seama ca fericirea era doar de moment si cand ma trezeam, regretam de fiecare data altceva. Am visat ca iubesc. Concedii, nopti impreuna, conversatii lungi, aceeasi perna, vise diferite. Oamenii pleaca. Ne leaga trasatura asta si crede-ma…ma dor degetele si inima cand scriu asta. Si ea va pleca. Daca vrei iti soptesc asta. Va durea putin mai tare. Stiu ca vei invata sa urasti, daca nu…asteapta sa iubesti. Paradoxal, iubirea naste ura. Cand urasti adori iubirea.

Am reusit sa las in urma visele mici, atunci cand am reusit sa las in urma buzele ei. E doar trecut, am reprimat amintirile cu ea ce durau doar cateva ore. Sunt schimbat. Visez maret. Am revenit la mine. Uitasem cum e sa visez atat de puternic incat sa cad atat de repede. E palpitant. Dar stii ca niciodata nu lovesc pamantul. Doar ma trezesc brusc, panicat, si cu ochii mari.  Am fost cand te aveam, iar acum ca te-am regasit ma simt iarasi un norocos. Te vad pe tine cand deschid ochii. Ca in vremurile bune de acasa. Respiratia ta calda, bataile puternice ale inimii tale in patul meu si felul in care zambesti cand dormi, ma linistesc. Ma faci sa cred ca aici e punctul cel mai jos in care pot ajunge atunci cand cad si totusi de aici simt ca am totul. De aceea nu imi e frica sa visez iarasi mai tare, atunci cand esti langa mine. De aceea acum aleg doar visele mari.

-Mai bine am merge in Vegas sa jucam niste poker!

-Dupa ce dormi.

-Sa stii ca sunt obosit, nu beat. Nu o sa uit ca ai spus asta!

-Ar fi bine sa o faci, vei fi dezamagit daca vei afla ca te duci singur. Pe unde mergem?

-Fa la stanga. Tii paralel cu plaja pana la prima strada. Opresti la a doua casa.

Maine la 11 trebuie sa ajung la aeroport. Ce o sa facem pana atunci?! Sex pe melodiile celor de la The Weeknd? Vom bea cafeaua linistiti? O sa ramanem in pat pana tarziu? Va merge cu mine? Ii voi spune maine sa se mute la mine definitiv? Nu are de ce sa nu accepte. Cred. Tocurile alea sunt de 10? Mi-e dor sa o vad goala!

-Aici? Si strange volanul foarte tare in maini.

-Da, aici. Hai sa coboram!

Ma duc in fata sa deschid si sa aprind lumina. Aud tocurile ei cum calca elegant pe pavajul din fata casei. Ce dor imi era de cantecul asta.

-Bine ai venit in…viitoarea noastra casa!

-Impresionant. Totusi, nu te pripi! Esti obosit, du-te si culca-te! Vom vorbi maine despre restul. A, si…se pare ca ati fost prosper, domnule Novac! Ah…inca ai desenele facute de mine pe pereti?! Nu ma asteptam.

-Da, ma iubesc destul de mult! Ma duc sa ma culc. Ummmm…alt dormitor este sus, eu o sa fiu in cel de aici. Depinde cum vrei sa dormi. Si iarta-ma…nu cred ca si-a uitat vreo femeie lenjeriile pe aici.

-Cred ca inca imi mai vin bine tricourile tale. Arogantule! Ma descurc. Noapte buna!

-Te-am auzit!

Nu a trecut mult timp si te-am simtit cum te furisai cu grija langa mine, sa nu ma trezesti. Varfurile degetelor tale ating rani inca deschise si sangerande. Rani de pe spatele meu provocate de aripile smulse cu nepasare de vorbe goale, de acele sperante sfaramate si vise neimplinite care s-au imprastiat in mii de cioburi fara valoare. De iluzia aceea de sentimente, in care m-am aruncat ca in valuri. Nici macar nu a meritat efortul.  As fi vrut sa-ti spun ca la fiecare pas facut inainte, atunci cand nu esti cu mine, las in urma mea cate o foaie scrisa de mine, ce spune povesti despre mine. Povesti ce asteapta doar sa le citesti tu si apoi se sting in uitare. Oricum toti uita ce am scris la un moment dat. As vrea sa-ti spun totul acum…insa adorm…nu mai am puterea sa misc buzele. As vrea sa fug cu tine de mana pe iarba uda din zorii zilelor de vara, dar ma simt sleit de puteri. […]

A doua zi de dimineata te-am cautat prin toata casa. Am crezut ca totul a fost doar un vis, dar jumatatea cealalta de pat era sifonata. Perna cealalta mirosea a tine asa de tare si o cana de cafea goala statea pe noptiera. Cu siguranta tu ai fost, esti singura persoana ce o cunosc sa aibe obiceiul de a lasa pahare si cani prin toata casa. Probabil te-ai dus la magazin sau pe plaja. Te voi astepta. Si am asteptat cateva zile, dupa care am inceput sa tip dupa tine prin toata casa. Scriam obsesiv cu gandul doar la tine. Depresie. Ai simtit vreodata ca vrei sa zbori insa aripile ti-au fost taiate? Ai simtit vreodata ca e momentul sa te nasti insa cea care te poarta nu te vrea si mori sufocat, injunghiat, avand dorinta arzatoare in suflet ca vrei sa stii cum arata un rasarit, poate chiar sa scrii despre, dar esti o povara prea grea si e prea devreme pentru tine. Dispari si incep sa curga lacrimi de regret, dar tu nu le mai simti deoarece au inceput sa curga prea tarziu. Te-ai simtit vreodata atat de gol? Incat sa simti vantul cum bate prin atrii, chiar daca esti inconjurat doar de zambete si tot ceea ce dobandesti se numeste succes. Succesul e plin de stres. Ti-ai pierdut vreodata toata speranta? Eu da... […]

Dupa 2 ani.

-Si toata cartea asta este doar despre ea? Nici o alta actiune, nici o schimbare de fir narativ, alte personaje, nimic?

-Exact! I-am raspuns in timp ce expiram ultimul fum din ultima tigara.

-Ai vandut 30 de milioane de exemplare in 2 saptamani de la lansare. La stiri se vorbeste de tine, ziarele vorbesc doar de tine, contracte peste contracte si multe fiindca esti un scriitor atipic. Multi se inchid in camerele lor si scriu, asa sunt descrisi marii scriitori. Tu…tu ai spus ca ai scris si de pe yacht. Ai extins limitele, ai schimbat viziuni. Cum te simti?!

-Mizerabil! Nu e greu sa manipulezi oameni, voi ar trebui sa stiti cel mai bine. E greu sa castigi oamenii pe care ii admiri.

-Pai si oamenii care ii admiri au spus cele mai bune cuvinte despre tine, i-ai castigat! De ce inca te simti mizerabil?!

-E doar o stare. Parerile mele sunt starile mele. Cand uiti sa iubesti si scrii lucruri care si pe tine te-ar dezamagi cand te trezesti la realitate si vei constata ca nu e chiar cum scriu, te vei simti ca mine. Acum ultima carte te va lovi destul de violent, e doar realitate. Intr-adevar imi place iubirea dar si durerea, fiindca vin la pachet.

-Multi spun ca e un apogeu, ca ai demonstrat ca poti scrie in mai multe feluri si sa o faci la fel de bine. „Maret, ametitor, nemaipomenit” si am citat doar cateva titluri de ziare. Il simti ca un apogeu?

-E doar cel mai prost si cel mai crud lucru scris de mine! Ma lasi sa-mi mai aprind o tigara?

-Da, bineinteles! Parca spuneai ca e ultima cea de dinainte. Si apropo, de cand fumezi?

-Am mai gasit inca una prin buzunarele sacoului. Norocul meu. Fumez de doi ani, de cand am inceput sa scriu la cartea asta. Si trebuie sa renunt astazi, asa i-am promis. Intelegi tu…

-Chiar este real tot ce scrii in carte? Despre ea? Doi ani inseamna mult timp pentru a finaliza o carte. Chiar s-a intamplat ce ai scris in ultimul capitol. Ca defapt ea nu a plecat atunci, doar s-a mutat la casa de vis-a-vis si te-a studiat in fiecare zi si totusi nu ti-a spus unde era, timp de doi ani?? Doi ani nenorociti?

-Da, chiar asa s-a intamplat. Intelegi acum de ce fumez de doi ani!

-De ce ai numit cartea „Depresie si fericire”? Sunt doua lucruri aproape contradictorii, nu poti fi fericit cand esti depresiv. E doar un nume fictiv?

-Nu este un nume fictiv. Doar asta am simtit in acei ani. Depresie timp de doi ani si cand am terminat cartea, acum doua saptamani, eram fericit. Intrebarea ta va fi de ce, sunt sigur. Fiindca acum doua saptamani a venit la mine si mi-a spus ca in tot timpul asta a fost in casa de vis-a-vis si doar pentru ca asa a simtit, nu vroia sa se desparta de arta care era reprezentata prin desenele ei. Chiar daca eu am fost depresiv, am avut ganduri de suicid, ea era mereu acolo cu ochii pe mine, fara ca eu sa stiu. Si a mai spus ca a facut asta si pentru mine, ca scriam porcarii in ultimul timp si stie ca pot face arta doar cand sufar.

-Impresionant. O ultima intrebare pentru acest interviu! Daca ultimul tau capitol, cel mai impresionant dealtfel, pe care l-ai denumit doar „X” ar putea avea un titlu, care ar fi acesta?

-Dani Novac!

Indepartare(17:00-18:00)

Posted on

Poate viata noastra este doar o picatura, dintr-o picatura de apa. Si ce s-ar intampla daca as pierde totul?! M-am intrebat de multe ori. Oare e un capat de drum? Un punct pe o foaie alba, o ultima frunza cazuta intr-o toamna rece, un ultim strop de inspiratie, cel mai regretat fior de iubire? Sau o sa pot construi ceva mai bun?! Poate o sa intalnesc pe o banca pustie in Central Park, o alta ea, langa un copac ce-l vom insemna peste ani cu doua initiale. Poate o sa am sansa sa ma iubesca si nu o sa-mi mai fie dor de ea. Daca iubesti, nu pleci! Restul sunt povesti proaste. Eu le scriu pe cele bune, crede-ma! Nu poti creea cand esti vesel. Nu se numeste arta. Poate vei fi alta, vei purta un pulover verde si te voi intalni atunci cand incerci sa te separi de lume, citindu-ma. Nu ma vei recunoaste, te voi intreba cum este cartea, lucru care te-ar scoate din sarite fiindca nu te las sa ma citesti in linistea ta. Poate ma voi indragosti, sau poate te vei indragosti doar tu. O sa-mi ceri mii de scuze cand ma voi prezenta si iti voi spune zambind ca nu e nici o problema ca m-ai respins cateva minute. Sau poate…vei fi aceeasi, vor trece anii, ma vei citi stand intinsa pe nisip, cu aceeasi atitudine de care m-am indragostit, cu aceeasi voce pe care nu am putut sa o uit in noptile prea tarzii. Vei plange peste cuvintele mele cu aceleasi lacrimi care m-au facut demult sa ma intorc. Si vei fi in vacanta cu un sot prost, care iti va cere socoteala si te va intreba de ce plangi, folosind ca argument expresia aia banala si de tot rahatul: „E doar o carte!” Ii vei intoarce spatele, nu-l mai suporti demult. O sa dai pagina si o sa mangai cuvintele mele, la fel cum obisnuiai sa ma mangai pe mine. Si poate prin ochelarii tai de soare obositi, ma vei zari innotand in mare, undeva in larg. O sa ignori tot, o sa lasi viata ta la o parte si sa sacrifici tot pentru mine. Probabil in momentul acela vei avea un imens abis in stomac si te vei gandi la fel si fel de planuri pentru a ma aborda. Sau poate nimic din toate astea nu se vor intampla, fiindca vezi tu…doar pixul e la mine. Doar in scris pot fi cine vreau sa fiu. Doar aici stiu ce vreau si sunt hotarat, in realitate, acum, habar nu am ce decizii sa iau. Aici, pe foaie, e refugiul meu si cred ca singurul aspect ce tine de viitor, de care sunt sigur, este ca si atunci tot aici imi voi gasi refugiu si ma voi simti in siguranta. Si totusi, ce s-ar intampla daca as lasa in urma totul?! Chuck Palahniuk spunea ca abia dupa ce pierdem totul, suntem liber sa facem orice! A uitat sa defineasca totul…

Inca sunt un las, inca scriu bilete si inca prefer sa plec atunci cand nu te pot privi in ochi. Profit de momentul in care te-ai dus la magazin si ma ridic din patul de spital. Ma imbrac, imi pun repede camasa alba, sifonata, pe mine si jeansi. Imi iau cheile de la masina, deoarece m-ai adus aici cu ea, ma incalt si plec. Am lasat in urma un cearsaf mototolit si un bilet. Cobor repede scarile. Cu cat ma indepartez mai tare, cu atat simt ca ma vindec, dar o stare nebuna se impune in capul meu si-mi spune ca trebuie sa raman, ca desi nu s-a intamplat cum visam, totusi concluzia se pare ca e aproape aceeasi. Ea este cu mine, alaturi de mine. Dar sunt dominat de intrebari si incertitudini si fac pasi tot mai greu spre iesire. In scurt timp, fara tine, o sa intru in sevraj. Trebuie sa fiu tare…dar cat de tare pot fi?! Ma intreb… Semnez in graba fisa de externare si ajung in parcare unde ma urc in masina. Respir greu. Inima bate aiurea. Nu lesina! Ma uit repede in oglinda si imi sumetec manecile. Bag cheia in contact si plec. Nu simt ca trebuie sa fac asta… Unde gresesc?!

”Imi pare rau! Trebuia sa plec. Am nevoie de mine un timp! Nu plange, probabil o sa ma intorc, ca un prost ce sunt. Nu stiu ce vreau defapt. O sa-ti scriu, meriti niste explicatii. Dupa toate cacaturile astea cred ca te iubesc!”

Sau eu ma insel…

Pe margini de buze…

Posted on

Daca a fost intamplator? Sigur nu. Intr-adevar, a fost neasteptat, dar lucrurile neasteptate au puterea de a schimba vieti uneori. Nu am avut timp sa fug, sa ma feresc, nici nu mi-as fi dorit vreo secunda. Am asteptat sa ma loveasca tare, in plin, cu toata forta. Doamne, cat de placut doare. Am luat palme peste fata, le-am atins si am zambit. Am primit multe zambete, buze moi, cuvinte frumoase, usi deschise, dar toate sunt departe si reci acum, nu mi-a pasat vreodata de ele. Acum simt si inima imi creeaza palpitatii zilnic. Ea e altceva. In loc de zambete ofera fapte, buzele sunt upgradate, cuvintele sunt din inima si usile sunt scoase din balamale, e alt concept. Imi croseteaza aripi in fiecare noapte pe care mi le ofera in dar si imi zambeste: „Ia-le! Zboara pana la mine maine in zori!”. Este jumatate din viitorul meu, timpul meu liber, ego-ul meu, persoana care-mi fura jumate din viata si ma lasa fericit, mama copiilor mei…Stiu ca iti musti buzele acum. Ma atrage fiecare atom din ea si o vad in orice femeie. Am nevoie de o cafea…

Ai fost vreodata inspirat de o persoana incat sa nu reusesti sa-ti iei gandul de la ea? Iubesc…

Tu ce-ai vrea sa afli daca ai putea vedea viitorul?

Posted on

Mereu mi-am zis ca traiesc mai mult in viitor decat in prezent, pana si astrele si-au dat seama de asta, unele caracteristici zodiacale chiar asta zic. Bine, nu stiu daca e bine sau rau insa stiu ca am avut dintotdeauna vise care  nu au intrecut imposibilul, realizabile si care imi dau puterea de a crede in ele, vise care bineinteles se vor implini (eu asa sper) in viitor. Cat de mult as vrea sa le vad implinite? Pai, viitorul ala pentru mine este raspunsul la intrebarea „De ce existi, Dane?”. Acela e scopul meu aici, sa-l vad (viitorul) realizat.

As vrea sa vad daca talpile mele goale vor simti nisipul de pe o plaja din Los Angeles si mana mea o va tine strans pe a ei, soptindu-i printr-un alt limbaj decat al cuvintelor, cat de tare o iubesc si cat o apreciez ca a crezut in mine cand a fost nevoie.

As vrea sa stiu ca palmierii aceia fac umbra casei mele cu geamuri mari in care imi dedic mult timp alaturi de persoanele ce le iubesc. As vrea sa vad daca prietenii ma vor suna sa-mi spuna ca mergem Sambata la meci la Lakers.

As vrea sa stiu daca toate cuvintele mele de acum vor fi citite de  multe persoane si sa aflu daca voi primi o strangere de mana de la vreun scriitor mare. Daca tot ce simt acum va fi degeaba.

As vrea sa aflu daca ideile mele chiar se vor materializa in timp.

As vrea sa vad daca oamenii din Romania vor reusi sa se schimbe. Daca minoritatea va acapara ca mod de gandire majoritatea. Asta ar insemna o evolutie enorma pentru ea ca tara, dar probabil nu voi fi acolo sa o vad, dar as vrea sa stiu.

As vrea sa vad ca ipocrizia a disparut si ca banii vor fi intr-adevar doar hartii, fara valoare.

As vrea sa vad ca oamenii vor fi tratati fiecare respectul cuvenit si sa fim intr-adevar egali, cum nu am fost niciodata.

As vrea sa ma vad privindu-mi baiatul in ochi si sa-i spun, sunt mandru de tine pentru ca ai facut aceea fapta. Tati si mami te iubesc!

As vrea sa ma vad spunand tot ce simt si sa pot dormi linistit, fara sa fiu judecat.

As vrea sa vad cum scrisorile sunt iarasi la moda.

Si as mai vrea sa aflu daca am primit raspunsuri la intrebarile mele, fara sa innebunesc.

Aceasta insemnare participa in concursul organizat de RCA ieftin .

Particip la concurs multumita lui Blogatu !

 

Daca aveti placerea sa ma si ajutati la acest concurs, intrati aici http://bit.ly/aOMuG4 si cautati numele Dani Novac in comentarii, daca iti place da-mi un vot. multumesc! apreciez mult. Nu uita votul in dreptul comentului Dani Novac! e un thumb up acolo.
Apreciez!!