Tag Archives: vise

Prefaţă.

Posted on

Am căutat iubire și am găsit cuvinte. Mai târziu, am realizat că iubirea mea nu este precum a lor. Pentru că eu am pierdut înainte să câștig. Și eu am iubit…de unul singur. Dar nu am fugit. Încă iubesc. Acum iubesc, dar nu am mai iubit. Doar m-am mințit. Adevărul e haotic, știu. Nu pot să scriu ca voi, știu. Pentru că eu mi-am lăsat demonii să doarmă în același pat cu mine, în lenjerii fine de satin. Și mi-am ars fiecare înger, într-un mod elegant, într-un Ajun de Crăciun. A fost plăcut să-mi văd mâinile pline de sânge sfânt. M-am simțit Dumnezeu. Mă mai simt așa uneori, atunci când scriu. Unii nu știu, dar doare să scrii. Eu îmi tai câte o venă de fiecare dată când scriu, apoi o cos cu litere. Și toate astea pentru că-mi place mirosul sângelui meu pe hârtie. Vinde bine! Suferința oamenilor, în general, vinde bine. Am inima zgâriată de niște unghii roșii, elegante, precum rândurile mele. Așa-i place ei să-mi zică. Mi-a mângâiat venele cusute și mi-a spus, atingându-mi cu lobul urechii cu buzele: „Nu ești scriitor. Pentru că ești altceva.” Întâi am plâns, dar mi-am dat seama că are dreptate. Garda veche a scriitorilor mă critică. Pentru că nu scriu cum e realitatea. Pentru că ceea ce scriu nu se poate întâmpla. Pentru că dialogurile mele nu au un ritm firesc. Pentru că eu nu sunt ca ei. Dar cum să fiu ca ei, când eu am ales altceva. Am ales să-ți dau să simți, nu doar să citești. Am ales să te învăț să zbori, chiar și cu aripi frânte. Nu să ți le rup mai tare, arătându-ți realitatea. Cu toții vedem realitatea, dar nu toți ne detașăm de ea. Dacă să fiu scriitor înseamnă să-ți scriu într-un stil propriu despre viața reală. Ei bine, eu nu sunt scriitor! Îi las pe ei să-ți scrie din camere mici și întunecate. Despre vise neîmplinite și iubiri pierdute. Eu aș vrea să-ți pot scrie de pe propriul yacht, de pe malul oceanului, cu aere de aroganță și din apartamentul meu imens cu geamuri mari, din New York. Să-ți spun despre ceea ce iubesc și ceea ce doare. Despre dimineți și seri de dragoste. Despre mine…cum a reușit cineva ca mine să se piardă prin tine, cititorule! Îi las pe ei cu grupurile restrânse de oameni și îmi voi asuma eu miile. Și așa nu-mi plac numerele mici. Aș vrea să te influențez. Aș vrea să devin o influență. Cert e că a început să-mi placă. Durerea asta, cuvintele, mirosul pastei de pix, iubirea pierdută transformată în artă, iubirea gasită…transformata în artă. Mirosul succesului, gustul lăsat de parfumul tău de pe gât pe vârful limbii mele. Distanța asta care creează fantezii și șterge iubirile mici, dar le amplifică pe cele mari. Aprecierile, laurii de pe capul meu, tronul de sub mine, coroana de pe frunte, oamenii de la picioarele mele. Sărută inelul! Lacrimi de rege, că inima-i zdrobită și o vindeci de fiecare dată când îți aud vocea. Orgasmele astea lirice, imaginația mea, ideile mele, gusturile mele. Am pus atâtea măști pe foi încât îmi e teamă că într-o zi veți putea ajunge la mine. Dar e greu să găsești zeii…Și eu i-am căutat, undeva între vis și realitate, departe, înspre apus și noapte. Până mi-am dat seama că toate drumurile duc la mine.

Uneori trebuia să renunț mai repede la unii dintre voi. Risipă de inspirație și timp. Poate nici nu trebuia să-mi fie teamă de multe ori ca voi cădea. Când singura prăpastie eram eu. Am disperat, dar clepsidra era goală și tot nisipul era în pumnii mei. Poate dacă te-aș fi urît, ai fi știut să mă iubești. Trebuia să las mai repede în urmă ceea ce trebuia lăsat. Trebuia să te caut mai din timp, nu să mă mint cu tot felul de iluzii și împliniri pe jumătate. Am găsit ce căutăm și am mii de pagini de dedicat. Am lacrimi de șters și datoria să-ți ofer tot ceea ce am. Cu zâmbetul pe buze. Povești de decembrie, cu tine în pulovere groase, luminată doar de luminitile bradului și de focul din șemineu. Cu fulgi mari ce cad printre clădiri gigant și cu buze dulci, cu gust de portocală. Infinit. Ți-am pus degetul pe buze și ți-am spus: „Shhht!  Doar în tăcere se ascultă ploaia și vântul. Restul trece!”

Sunt pragul dintre naștere și moarte. Sunt linia subțire dintre realitate și vis. Undeva între minciună și adevăr. Pierdut printre aroganță și modestie. Destul de mândru încât să nu te ascult și destul de prost încât să mă îndoiesc de mine. Cu aripi de înger și ochi de demon. Cu iubire pierdută prin cearșafuri  negre și plin de iubire pentru tine…care face să uit tot ce a durut. Orgoliu prostesc, ce m-a făcut să ajung aici. Nu am ales asta. Am fost ales să fac asta. Nu a fost o întâmplare să iubesc. Am ales să te iubesc. Am ales să scriu. Am ales să mă desprind și să visez măreț. Și vreau tot, iar asta înseamnă ceva. Am ales să devin eu.  Altfel…aș fi oricare altul. Dani Novac.

 

O parte de aici, de acum inainte, se va gasi in descrierea mea, la despre mine.

Anunțuri

Soapte in August.

Posted on

„Am mai pierdut o vara sperand”

Valuri mi-au ingropat talpile in nisip si au luat odata cu ele regretele mele. Le-au dus in larg si le-au inecat cu usurinta, fara pic de sentimente. Au disparut ranile provocate de lamele ascunse cu grija pe sub chipuri frumoase de femei. Lame ascutite si otravite cu iubire. Cate palme mi-au trebuit sa ma trezesc…

Mi-am vazut viitorul. Tu cu mine imbratisati, emanand doar fericire. Plimbandu-ne pe malul marii. Ignorand timpul, depasindu-ne conditiile si extinzandu-ne orizonturile. Niciodata nu m-am multumit cu putin. Tu erai langa mine in permanenta si eu zambeam incontinuu. Eram fericit. Imi purtai numele si erai mamica baietelului nostru. Si el era cel mai fericit copil atunci cand invata cum sa iubeasca marea. Vedeam in ochii lui bucuria atunci cand valuri se loveau de el si ne privea cu ochii lui mari si negri, zambindu-ne din sufletul sau pitic.

„Iti seamana mult!” imi spuneai, iar buzele tale se lipeau de gatul meu.Buzele tale ce obisnuiau sa fie nonsalante pana m-ai intalnit pe mine. Iti simteam unghiile cum se infigeau in pielea mea si lasau semne. Unghii ce erau sub influenta unei mandrii crescande din clipa in clipa.Te simteam cum ma iubesti si jur ca era cel mai frumos sentiment intalnit de mine, atunci cand este reciproc.

Te tin de mana si imi privesc viitorul. Astrele imi spun ca sunt un visator, tu imi reprosezi ca sunt un aerian, dupa care ma alinti folosind acelasi defect ce il transformi in calitate. Valuri se sparg brusc cand te ating, topite de eleganta gleznelor tale. Si valuri au trecut peste noi si vor mai trece, dar atunci cand simt ca ma inec esti mereu acolo. Insula pe care naufragiez de fiecare data. Insula care ma formeaza ca om…si animal.

Au trecut multe: prietenii, iubiri de-o vara, gelozii, nopti nedormite, crize de singuratate provocate de distanta dintre noi…dar am reusit sa trecem amandoi peste. Ne-am certat, iar atunci cand ne-am impacat ne-am metamorfozat intr-un imperfect, ce il simtim atat de perfect. Si totul se rezuma doar la ce simtim noi doi, nu la ce simt altii. Ma strangi in brate cu toata puterea ta si briza marii iti aranjeaza firele de par intr-o coafura perfecta. Naturala. Si imi spui ca ti-ar place sa avem copii candva. Doar ce mi-am imaginat asta, baby! Cu lacrimi in ochi imi spui: „Sa nu indraznesti sa pleci vreodata, Dan! Si asa, cu toate astea mult timp niste kilometri m-au facut sa nu dorm nopti bune. Acum cand esti iubit si iubesti si ai tot ce iti doreai candva, sa nu te mai lasi condus de micile tale nesigurante ireale, ce iau nastere in tine doar pe timp de noapte! Sa nu pleci nicarieri, Dan!” Stiu deja, cand e ceva serios sau esti suparata Dani dispare, exista doar Dan. Stiu atatea despre tine, chiar si fara sa mi le spui. Te linistesc sarutandu-ti fruntea fina si iti soptesc: „Nu am unde sa plec. Casa mea esti tu! In ochii tai vad tot ce e mai important intr-un rasarit de soare si tot ceea ce este bun in mine se reflecta prin tine.”

Acum deasupra mea este un cer senin plin de stele si sunt pierdut innotand printre ele. Ma simt atat de mic. Ganduri fug grabite catre tine, stabilind noi recorduri. Pot auzi valurile cum se sparg de tarm. Lipsesti de aici!

X (23:00-00:00)

Posted on

Cand incepi sa visezi, incepi sa alegi. Vrei mai mult, te vei trezi mai repede. Te multumesti cu ce ai, ramai mediocru si te vei trezi spre dimineata. Sau ti se va face sete si vei fi ghinionist.  Mi-a fost teama sa risc. Am vrut sa nu pierd si am ales sa visez mai mult, poate asa am mai mult timp. Mi-am dat seama ca fericirea era doar de moment si cand ma trezeam, regretam de fiecare data altceva. Am visat ca iubesc. Concedii, nopti impreuna, conversatii lungi, aceeasi perna, vise diferite. Oamenii pleaca. Ne leaga trasatura asta si crede-ma…ma dor degetele si inima cand scriu asta. Si ea va pleca. Daca vrei iti soptesc asta. Va durea putin mai tare. Stiu ca vei invata sa urasti, daca nu…asteapta sa iubesti. Paradoxal, iubirea naste ura. Cand urasti adori iubirea.

Am reusit sa las in urma visele mici, atunci cand am reusit sa las in urma buzele ei. E doar trecut, am reprimat amintirile cu ea ce durau doar cateva ore. Sunt schimbat. Visez maret. Am revenit la mine. Uitasem cum e sa visez atat de puternic incat sa cad atat de repede. E palpitant. Dar stii ca niciodata nu lovesc pamantul. Doar ma trezesc brusc, panicat, si cu ochii mari.  Am fost cand te aveam, iar acum ca te-am regasit ma simt iarasi un norocos. Te vad pe tine cand deschid ochii. Ca in vremurile bune de acasa. Respiratia ta calda, bataile puternice ale inimii tale in patul meu si felul in care zambesti cand dormi, ma linistesc. Ma faci sa cred ca aici e punctul cel mai jos in care pot ajunge atunci cand cad si totusi de aici simt ca am totul. De aceea nu imi e frica sa visez iarasi mai tare, atunci cand esti langa mine. De aceea acum aleg doar visele mari.

-Mai bine am merge in Vegas sa jucam niste poker!

-Dupa ce dormi.

-Sa stii ca sunt obosit, nu beat. Nu o sa uit ca ai spus asta!

-Ar fi bine sa o faci, vei fi dezamagit daca vei afla ca te duci singur. Pe unde mergem?

-Fa la stanga. Tii paralel cu plaja pana la prima strada. Opresti la a doua casa.

Maine la 11 trebuie sa ajung la aeroport. Ce o sa facem pana atunci?! Sex pe melodiile celor de la The Weeknd? Vom bea cafeaua linistiti? O sa ramanem in pat pana tarziu? Va merge cu mine? Ii voi spune maine sa se mute la mine definitiv? Nu are de ce sa nu accepte. Cred. Tocurile alea sunt de 10? Mi-e dor sa o vad goala!

-Aici? Si strange volanul foarte tare in maini.

-Da, aici. Hai sa coboram!

Ma duc in fata sa deschid si sa aprind lumina. Aud tocurile ei cum calca elegant pe pavajul din fata casei. Ce dor imi era de cantecul asta.

-Bine ai venit in…viitoarea noastra casa!

-Impresionant. Totusi, nu te pripi! Esti obosit, du-te si culca-te! Vom vorbi maine despre restul. A, si…se pare ca ati fost prosper, domnule Novac! Ah…inca ai desenele facute de mine pe pereti?! Nu ma asteptam.

-Da, ma iubesc destul de mult! Ma duc sa ma culc. Ummmm…alt dormitor este sus, eu o sa fiu in cel de aici. Depinde cum vrei sa dormi. Si iarta-ma…nu cred ca si-a uitat vreo femeie lenjeriile pe aici.

-Cred ca inca imi mai vin bine tricourile tale. Arogantule! Ma descurc. Noapte buna!

-Te-am auzit!

Nu a trecut mult timp si te-am simtit cum te furisai cu grija langa mine, sa nu ma trezesti. Varfurile degetelor tale ating rani inca deschise si sangerande. Rani de pe spatele meu provocate de aripile smulse cu nepasare de vorbe goale, de acele sperante sfaramate si vise neimplinite care s-au imprastiat in mii de cioburi fara valoare. De iluzia aceea de sentimente, in care m-am aruncat ca in valuri. Nici macar nu a meritat efortul.  As fi vrut sa-ti spun ca la fiecare pas facut inainte, atunci cand nu esti cu mine, las in urma mea cate o foaie scrisa de mine, ce spune povesti despre mine. Povesti ce asteapta doar sa le citesti tu si apoi se sting in uitare. Oricum toti uita ce am scris la un moment dat. As vrea sa-ti spun totul acum…insa adorm…nu mai am puterea sa misc buzele. As vrea sa fug cu tine de mana pe iarba uda din zorii zilelor de vara, dar ma simt sleit de puteri. […]

A doua zi de dimineata te-am cautat prin toata casa. Am crezut ca totul a fost doar un vis, dar jumatatea cealalta de pat era sifonata. Perna cealalta mirosea a tine asa de tare si o cana de cafea goala statea pe noptiera. Cu siguranta tu ai fost, esti singura persoana ce o cunosc sa aibe obiceiul de a lasa pahare si cani prin toata casa. Probabil te-ai dus la magazin sau pe plaja. Te voi astepta. Si am asteptat cateva zile, dupa care am inceput sa tip dupa tine prin toata casa. Scriam obsesiv cu gandul doar la tine. Depresie. Ai simtit vreodata ca vrei sa zbori insa aripile ti-au fost taiate? Ai simtit vreodata ca e momentul sa te nasti insa cea care te poarta nu te vrea si mori sufocat, injunghiat, avand dorinta arzatoare in suflet ca vrei sa stii cum arata un rasarit, poate chiar sa scrii despre, dar esti o povara prea grea si e prea devreme pentru tine. Dispari si incep sa curga lacrimi de regret, dar tu nu le mai simti deoarece au inceput sa curga prea tarziu. Te-ai simtit vreodata atat de gol? Incat sa simti vantul cum bate prin atrii, chiar daca esti inconjurat doar de zambete si tot ceea ce dobandesti se numeste succes. Succesul e plin de stres. Ti-ai pierdut vreodata toata speranta? Eu da... […]

Dupa 2 ani.

-Si toata cartea asta este doar despre ea? Nici o alta actiune, nici o schimbare de fir narativ, alte personaje, nimic?

-Exact! I-am raspuns in timp ce expiram ultimul fum din ultima tigara.

-Ai vandut 30 de milioane de exemplare in 2 saptamani de la lansare. La stiri se vorbeste de tine, ziarele vorbesc doar de tine, contracte peste contracte si multe fiindca esti un scriitor atipic. Multi se inchid in camerele lor si scriu, asa sunt descrisi marii scriitori. Tu…tu ai spus ca ai scris si de pe yacht. Ai extins limitele, ai schimbat viziuni. Cum te simti?!

-Mizerabil! Nu e greu sa manipulezi oameni, voi ar trebui sa stiti cel mai bine. E greu sa castigi oamenii pe care ii admiri.

-Pai si oamenii care ii admiri au spus cele mai bune cuvinte despre tine, i-ai castigat! De ce inca te simti mizerabil?!

-E doar o stare. Parerile mele sunt starile mele. Cand uiti sa iubesti si scrii lucruri care si pe tine te-ar dezamagi cand te trezesti la realitate si vei constata ca nu e chiar cum scriu, te vei simti ca mine. Acum ultima carte te va lovi destul de violent, e doar realitate. Intr-adevar imi place iubirea dar si durerea, fiindca vin la pachet.

-Multi spun ca e un apogeu, ca ai demonstrat ca poti scrie in mai multe feluri si sa o faci la fel de bine. „Maret, ametitor, nemaipomenit” si am citat doar cateva titluri de ziare. Il simti ca un apogeu?

-E doar cel mai prost si cel mai crud lucru scris de mine! Ma lasi sa-mi mai aprind o tigara?

-Da, bineinteles! Parca spuneai ca e ultima cea de dinainte. Si apropo, de cand fumezi?

-Am mai gasit inca una prin buzunarele sacoului. Norocul meu. Fumez de doi ani, de cand am inceput sa scriu la cartea asta. Si trebuie sa renunt astazi, asa i-am promis. Intelegi tu…

-Chiar este real tot ce scrii in carte? Despre ea? Doi ani inseamna mult timp pentru a finaliza o carte. Chiar s-a intamplat ce ai scris in ultimul capitol. Ca defapt ea nu a plecat atunci, doar s-a mutat la casa de vis-a-vis si te-a studiat in fiecare zi si totusi nu ti-a spus unde era, timp de doi ani?? Doi ani nenorociti?

-Da, chiar asa s-a intamplat. Intelegi acum de ce fumez de doi ani!

-De ce ai numit cartea „Depresie si fericire”? Sunt doua lucruri aproape contradictorii, nu poti fi fericit cand esti depresiv. E doar un nume fictiv?

-Nu este un nume fictiv. Doar asta am simtit in acei ani. Depresie timp de doi ani si cand am terminat cartea, acum doua saptamani, eram fericit. Intrebarea ta va fi de ce, sunt sigur. Fiindca acum doua saptamani a venit la mine si mi-a spus ca in tot timpul asta a fost in casa de vis-a-vis si doar pentru ca asa a simtit, nu vroia sa se desparta de arta care era reprezentata prin desenele ei. Chiar daca eu am fost depresiv, am avut ganduri de suicid, ea era mereu acolo cu ochii pe mine, fara ca eu sa stiu. Si a mai spus ca a facut asta si pentru mine, ca scriam porcarii in ultimul timp si stie ca pot face arta doar cand sufar.

-Impresionant. O ultima intrebare pentru acest interviu! Daca ultimul tau capitol, cel mai impresionant dealtfel, pe care l-ai denumit doar „X” ar putea avea un titlu, care ar fi acesta?

-Dani Novac!

Nimic nu e o concluzie(16:00-17:00)

Posted on

Adu-ti aminte ultima oara cand ai facut totul doar pentru binele tau! Eu nu-mi amintesc. Cand ai desfacut o ciocolata si ai ales sa nu o imparti cu nimeni?! Cand ai ales sa iubesti si ti-ai spus, ca daca nu primesti sentimentul  inapoi, pleci mai departe. Dar ai ramas pe loc. Stiu, nu aveai puterea sa treci peste. Oricum, este una dintre cele mai proaste scuze. Si eu am facut la fel! Sunt un prost aici, naiv si incurabil inca. Doar ca reusesc sa ma scot mai bine decat multi. Eu scriu! Am invatat cum sa astept zorile urmatoarei zile, doar pentru a asculta cateva minute pescarusii inainte sa adorm. Doar pentru a-mi crea falsa iluzie ca in preajma mea, valuri se sparg de stanci si un soare asteapta semnalul pleoapelor mele grele pentru a rasari dintr-o mare trista, o mare ce s-a zbatut o noapte intreaga, torturata de propriile valuri. Mi-am stricat somnul nopti intregi, chinuit de deciziile luate de propria-mi inima. Decizii ce erau in contradictoriu cu ratiunea. Am mazgalit foi intregi zi de zi si nu am scris nimic concret. Am fost un scriitor ratat. Inca mai sunt in timpul liber! Cred ca am si o carte de vizita pe undeva…prin poseta unei domnisoare, ce a plans simtind ce am scris. Sper doar sa nu minta frumos, precum multe. Imi e dor sa evadez. Imi e teama ca prin tot chaosul asta o sa ma pierd definitiv, dar vreau sa cred ca ma iubesc prea multi ca sa ma lase sa fac asta. Doar un rasarit ma poate vindeca. Inca as vrea sa-l vad alaturi de tine. Sa ne pierdem urmele prin nisipul rece din zori si sa-ti strang mana murdara de nisip. Sa inchid ochii si sa topim seara pierduta intr-un sarut si un pescarus sa se auda tipand in zare, glasul lui contopindu-se cu nota muzicala a unei corzi de chitara ciupite usor. O camera goala de hotel sa ne astepte in spatele plajei de pe care privim rasaritul si sa facem dragoste pana cand voi fi sleit de toate puterile si sa adormi goala langa mine, pretinzand ca ma iubesti. Nu o sa dormim mult, ci cat sa ne trezim odihniti. Suntem tineri. O sa dormim destul cand vom muri! Stii…ti-am spus mereu: Viata e prea scurta pentru cafele proaste!

Simt ca prin perfuziile astea curge venin. Mai sunt cateva minute si o sa pot pleca de aici. Ma simt putin altfel, m-am schimbat usor. Am cazut de sus, am lesinat si m-am ridicat. Cica toata viata la asta se rezuma, la cazaturi si urcusuri. E prea banal pentru viata mea! Simt cum venele-mi pulseaza mai tare. Parca ar fi antidotul si incearca sa scoata afara prin presiune veninul. Imi controlez fruntea si observ o cicatrice. Nu stiu daca e de la cazatura sau de la iubire. Te vad cum iti scoti ultima tigara din pachet si imi faci semn ca te duci sa fumezi. Ne zambim reciproc. Nu exista linistea dinaintea furtunii, ci calmul de dupa furtuna. Iti urmaresc fiecare gest. Ma ranesti, dar nu incetezi sa ma fascinezi. Deschizi geamul si tragi primul fum cu sete. Te uiti in gol in timp ce expiri tot fumul. Cred ca te gandesti la mine, la zile insorite si la cum obisnuia sa fie totul la inceput. Imi place enorm cum buzele tale strang filtrul ala pana cand il lasa fara viata si cum rujul tau lasa urme. E exact ca si cu barbatii. Iti treci mana prin par si-l dai pe spate printr-un gest ce nu-l voi uita prea curand. Am spus de nenumarate ori ca ma inspiri cand fumezi. O faci, dar nu-mi place sa te vad fumand. Doar gandul ca te poate rani, ma doare. Te uiti din capatul holului la mine si ma vezi cum te urmaresc cu niste ochi goi. Cred ca ti-ai dat seama de ce simt si asta e si motivul pentru care ai aruncat tigara desi mai aveai jumatate. Ai venit la mine, m-ai sarutat pe obraz si te-ai asigurat ca sunt bine. Mi-ai trecut mana prin par si ai spus:

-Cobor pana la magazin, trebuie sa iau ceva. Vin indata si plecam acasa!

Am dat din cap aprobator si ti-am urmarit pasii pana cand ai coborat scarile. As vrea sa plec…

Cuvinte despre tine(11:00-12:00)

Posted on

Ea? Huh! Isi poarta cu mandrie orgoliul la orice pas. Cred ca i-a dat si un nume. Nu-l cunosc, inca nu am ajuns atat de departe. Ea calca discret peste scuze si gesturile simple fac parte din carisma ei. Unii numesc asta sex-appeal. Probabil te-ai umfla prea tare in pene daca as spune si eu asa. Gesturile alea precum cel in care iti dai parul pe spate sau felul in care-ti pui ochelarii la ochi. Habar n-ai tu!

Indecisa? Poate! Complicata? Nu! Poate doar pentru tine si de aceea esti si pentru altii asa. Sunt sigur ca te-ai putea descifra daca ti-ai acorda timpul necesar. Esti ca o carte, una destul de grea, dar care m-a prins din primele pagini. O carte careia ii admir copertile zi de zi, ii savurez ora de ora randurile si ador mirosul paginilor tale. Am adormit de multe ori cu tine in brate, citindu-te…pacat ca m-am trezit. Iubesc sa-ti contrazic randurile si nu te ranesc punandu-ti semne, doar tin minte pagina. Reusesti sa imi dai fiori si asta inseamna ca ma faci sa simt. A fost greu sa te gasesc, cred ca va fi foarte usor sa te pierd. Poate te voi uita prin metrou sau printr-un sertar, precum acele sertare in care se tin cadourile alea dragute, dar care tin de trecut…oricum, vei ramane preferata mea. Imi place ca-mi dai impresia (sau chiar asa e, desi sunt sceptic) ca imi dai mana libera sa desenez visele mele pe spatele tau gol, sa nu le fixez niciun termen limita si sa le las doar sa se intample, stii tu, asa…la trecerea vremii. A mai trecut o zi cu tine, am mai dat o pagina. Sper doar sa nu se termine cartea asta vreodata. Sau daca se termina, promite-mi ca ma vei lasa pe mine sa scriu continuarea, stii ca tin pixul in mana diferit fata de restul celor ce se intrec cu mine(eu nu ma intrec cu nimeni) si mai ales atunci cand scriu despre tine. Si daca pleci, fii sigura ca vei deveni un ego de-al meu. Poate acela care ma va ambitiona sa scriu mai mult. Oricum, ramai prin preajma. Intr-o zi o sa-mi ucid cu gratie toate ego-urile, poate va fi ziua in care nu voi mai scrie. O sa fac un scenariu pentru fiecare. Unul bun. Te asigur! Sper sa fii acolo sa citim impreuna din best-seller-ul meu. Cand briza oceanului se va juca prin parul nostru si cand soarele o sa apuna spectaculos peste L.A. Am deviat putin de la ruta initiala…sunt un deviant.

Era sa uit de tocurile tale. Cred ca plang strazile sub tine atunci cand le calci cu eleganta ta. Eleganta ta, putin iesita din tipare…mereu am fost atras de nonconformism. Accentul tau, care acum face parte din tracklist-ul meu preferat. A devenit familiar, dar tot vreau sa-l aud in fiecare dimineata…chiar vreau!

O sa-mi amintesc mereu de tricourile mele patate de fondul tau de ten…

Capat de linie(07:00-08:00)

Posted on

Habar nu am cum viata mea s-a transformat asa, atat de repede. Apas disperat acceleratia. Niciodata nu mi-a placut viteza, dar acum merg cu mult peste limita legala si nimic din mine nu pare a fi deranjat de asta. Masina a scos un sunet destul de urat cand am turat-o. Dar cui ii mai pasa?!

Nu este nici noapte, dar nici zi. Nici macar nu reusesc sa recunosc perioada zilei in care ma aflu. Mi-am uitat si ceasul pe noptiera din dormitorul ei. Futu-i! Mi-am ridicat ochelarii si am privit in oglinda retrovizoare. Am ochii rosii, in sfarsit m-am transformat in monstrul in care am zis ca nu voi fi niciodata. Mai este mult pana se termina totul?! Cat mai am pana la capatul drumului? Imi consult GPS-ul. Ironic.

Nu mai tin minte cum am plecat, cum a inceput totul. Stiu ca ea dormea, sau macar asa credeam. Dormea atat de frumos…as fi vrut macar sa o sarut pe frunte si sa o asigur ca totul este bine intre noi, dar nu am mai avut timp. A trebuit sa plec. Aud inca foarte clar in cap vocea medicului de pe ambulanta: „Sunteti chemat de urgenta la Spitalul Z. In apartamentul dumneavoastra s-a inregistrat un caz de sinucidere, victima sustine ca va este cineva foarte apropiat. Veniti cat puteti de repede!” Cacat! De ce nu pot avea macar o data parte de ceva frumos, pana la epuizare? Si de ce, de fiecare data trebuie sa intervina ceva?! In cateva ore viata mea se schimbase in ceva frumos, in ceva ce mi-am dorit mereu. Cand totul era aproape sa se aseze pe o linie pozitiva si bagajele tale erau gata de drum si apartamentul meu iti spunea: „Pleaca!”  ai ales sa faci gestul asta de rahat, ca sa-mi aduci tot trecutul iarasi pe cap si sa ma bat cu timpul din nou. Si stii ce doare cel mai tare? Ca aveam sentimentul ca am reusit sa inving timpul pentru cateva clipe! Stii ce am urat mereu la tine? Faptul ca nu stiai sa gandesti. Egoismul tau nu se gandeste la cei din jur si sigur ai avut o criza ca nu ti-am mai dat atentia necesara. Nu, nu mai am nevoie de tine si este cel mai ipocrit lucru sa-mi cersesti iertarea taindu-ti venele. Imi mai inspiri doar mila si sila! Apas mai tare acceleratia! Mai e mult pana la capat?

-Daca vrei sa faci arta nu vei cunoaste prea des fericirea. Arta nu vine din fericire!

Am tresarit la auzul acestor cuvinte, cunosc vocea. Pe bancheta din spate sunt doua femei goale. Singurele femei ce-mi intorc cuvintele despre iubire, habar nu au cat le urasc! Am facut dragoste cu ele nopti la rand, le stiu fiecare fantezie si pozitiile preferate. Stiu ce tigari fumeaza fiecare, ce bijuterii prefera si parfumul preferat. Le port cu mine de mic, dar am facut cunostinta cu ele mai tarziu, apoi am inceput sa bem cafele impreuna, sa ne impartasim secrete si planuri de vacanta si sa ne spulberam vise si cariere. Am inceput sa scriem impreuna si m-au invatat sa evoluez, dar m-au tras si in jos cand eram prea sus, sunt niste curve defapt! M-au invatat cum sa pierd noptile si cum sa ma hranesc cu vise, m-au tinut departe de iubire, pana acum cateva ore. Sunt ego-urile mele si nu sunt incantate sa va cunoasca, chiar nu sunt!

-Ar fi cazul sa mai apesi putin acceleratia, avem un prieten ce vrea sa te cunoasca. Hahahaha! (Ea este cea cu sarcasmul).

Ma simt stimulat mecanic, inconstient apas pedala pana la fund. Simt cum creste adrenalina si cum scade controlul meu asupra masinii. Volanul mi-a alunecat din mana si te-am revazut dormind, asa cum te-am lasat…Stalpul acela pare destul de meschin, nu are de gand sa ne ocoleasca. Curvele astea doua din spatele meu continua sa rada diabolic, ca si cum totul este normal. S-a auzit o bufnitura destul de mare, am simtit cum sangele-mi inunda capul si bataile inimii zvacneau in ceafa…sau in afara ei. Am auzit cum imi trosnesc propriile oase, noroc ca nu a mai avut cand sa si doara. Sper doar sa fie ceva dupa, iubita!

Ma simt cazand in gol, e negru in jur si am senzatia ca ma apropii tot mai mult de o suprafata dura…nici macar nu doare.

Februarie

Posted on

Te-am privit in ochi. Stralucirea noptilor mele. Formele cuvintelor mele si sensul lor comun, potecile intortocheate ce duc toate la tine. Pe care merg beat in fiecare seara si uit sa bat la usa ta. La usa ta…scoasa din temeliile mele, ca scartai incontinuu si te intorc din drumuri. Si balamalele mele diferite de restul, mai complicate.

Dar e noapte, iubita si te pierd prin ea. Firele de par ti se despica in vantul rece, de februarie. Imi dai drumul la mana si-mi soptesti cuvinte ce ma dor. Nu vreau sa le aud…dar le-as simti oricum…si in ce hal ma dor chiar si cand scriu. Morfina dulce… ce se duce o data cu noaptea prea scurta si ma seduce…ma poarta pe deasupra norilor catre vise afrodisiace. Ce cer senin…cred ca am cazut din plin, in acelasi timp cu steaua ce nu avea nume. Fericirea mea? Inca sta ascunsa prin visele mele, purtata pe campuri de lupta de un arcas las, in tolba-i prafuita. Sau este trasa pe nas de vreo domnisoara voluptoasa, cu buze rosii, cu tocuri inalte, ce-si cauta destinul pe la Hollywood. Ce scenarii proaste…

Macar de nu ai fi atat de dulce si ochii aia prin care se pierd constelatiile de pe cer, ar fi mai mici. Dar nu, ucide-ma cu armele tale cele mai bune, doar merit. Cum sa renunt cand tu pulsezi prin venele mele? Alergi fericita pe acolo, asa cum alergai pe plaja, asta-vara, cand nisipul fierbinte iti frigea talpile, cand marea iti stropea umerii arsi de soare. Costumul tau negru ce se hranea cu priviri…fomistul! Varfurile degetelor mele dispera dupa abdomenul tau, inca il simt in fiecare noapte. Misterul buzelor tale…mai am atatea de facut…

Imi ceri sa plec, dar nu vrei asta si lacrimile se joaca in ochii mei. Orgoliul meu de barbat, imi cearta simturile si strang din pleoape. Dar sunt copil…si uit sa ma controlez si lacrima-mi ingheata pe obraz la cateva secunde dupa ce corzile tale vocale au aplicat un exercitiu de forta asupra mea:

„Dani, e tarziu, trebuie sa ajungi si tu acasa!”